823 matches
-
deasupra podelei. Pe atunci trebuie să fi avut cel puțin cincizeci și cinci de ani, cu șapte ani mai în vârstă decât atunci când îl văzusem ultima oară. Avea chelie, se îngrășase. Colonelul Frank Wirtanen avea o înfățișare insolentă, de prunc trandafiriu, pe care se pare că victoria și o uniformă americană de luptă o dădeau multor bărbați mai în vârstă. Mi-a zâmbit, mi-a strâns călduros mâna și mi-a spus: — Ei bine... ce părere ai avut, Campbell, de războiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
întindea și rupea câte o cireașă pe care o prindea între buzele-i țuguiate și o mozolea, de parcă ar fi vrut să-i sugă sâmburele. Rafilă butonă de câteva ori agitat, apoi ridică din umeri. Cadâna dispăruse într-un norișor trandafiriu. Pufni: - Dar nimeni nu amintește de cum luptam noi cu cenzura. Că stăteau securiștii și cântăreau până și virgulele, citeau pe orizontală, pe verticală, respectiv, din trei în trei litere, sau cum le mai venea ideea, citeau, la o adică, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
unei tristeți dusă și-n universul cunoașterii, ea putând fi pusă unei mase largi de oameni, știutori sau nu de zăpezile marilor cărturari...de viețile lor, de săniile altor copii, părinți, bunici/ bunei, cum spun basarabenii. Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Poem de dragoste, al spusului-nespusului. Anotimpul? Cel de-al patrulea, al iernii. Și totuși dragostea e mereu văratecă, pentru că atunci înfloresc trandafirii. Cât încă există iubire și cât încă există obraji înroșiți de timiditate, nu suntem pierduți
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
sub voalul de ninsoare alți pași rătăciți Zdrențe negre-n nuc - doar ciorile-s culoarea din iureșul alb Pescăruși și ciori zburând prin fulgii de nea fluviul lenevind După ninsoare eternitatea în alb - cruci fără nume Parcul albit de nea - trandafirii doar obrajii iubitei Strada patinoar - sub streșini vântul cântă-n orga țurțurilor De pe ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Țurțuri sub streșini - mușcând din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de nea Pretutindeni alb
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
benzi roșii de tinctură de bija. Chipul ei era mai degrabă lătăreț, cu nasul turtit și ochii migdalați, cu părul foarte lung, căzându-i liber până la mijlocul spatelui. Din pricina poziției, pe vine și cu picioarele desfăcute, sexul ei, mare și trandafiriu, se distingea ca partea cea mai ațâțătoare a trupului. Lipsa părului îl făcea să pară cel al unei copile, dar înălțimea și aspectul erau de-acum ale unei femei. Ea observă privirea lui stăruitoare și, la rândul ei, își lăsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îi zâmbea dulce șoptind: ”Go-gu... Go- gu..!” El rămase ca de piatră, nu-i venea să-și creadă ochilor. Ea, de o frumusețe fascinantă, se apropie de el, zâmbind, cu pași rari și largi, și-i întinse frumoasele-i buze trandafirii. El amuțit, închise ochii strâns-strâns... până la durere... Când îi deschise... Vasilica dispăruse. Se trezi din somn plângând încet... încet, cu suspine, murmurând. -Fata. Fata mea dragă!.. Ceasul arăta orele opt și douăzeci dimineața. Isi șterse ochii de lacrimi adevărate, cu
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
pe limba lor, era prietenos cu toată lumea și de aceea lumea din comună îl iubea și aprecia. Când ajunse acasă, Gheorghe văzu o altă Frusină: - Te văd schimbată la față, parcă au înflorit bujori pe fața ta, iar în priviri trandafiri, spuse el, bucurându-se în același timp pentru că, de câte ori o privea când se întorcea de la cimitir avea ochii triști și plânși iar chipul palid. Frusina se uită în oglinda din perete și, într-adevăr, arăta altfel la față. - Tată, haide
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
după toate aparențele străin de cartier trecea de la un locatar la altul și se prezenta scurt : Kariatide, zis și motamo, ha, ha... Cel puțin patru sau cinci locatari cu care aveam vagi relații îmi examinau acum cu atenție nu numai trandafirii, ci și cele trei specii vegetale plantate de mine în interiorul parcelei. Cele patru sau cinci pîlcuri de roșii nu puneau nicio problemă de identificare, mai greu era însă cu loboda și cu leușteanul care păreau niște plante misterioase, necunoscute în
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
necuprinsă durere, contrazisă pe loc de dexteritatea cu care captură trei din cele patru furnici ce i se rătăciseră printre cutele anticlinalelor. De ferocitatea calmă cu care le propulsă în văzduh. Și de rafinamentul cu care, pescuindu- le pe vârful trandafiriu al limbii, le hăpăi, absorbindu-le pe traseele complicate ale unei digestii necunoscute. Fiorosul Marcel înmagazina în burdihanul său Politica! (Mărunțită, bineînțeles, în tratate și articole cu aplicabilitate apăsat dîmbovițeană.) Deși, în aparentă contradicție cu proveniența sa, Fiorosul era marxist
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
agățîndu-se Capitolul 5 ZIUA ÎNTÎI: "SĂ NU-ȚI FACI CHIP CIOPLIT!" gura cusută, să nu-și închipuie că Eriniile îi împinseseră, între cearceafuri, cine știe ce fetișcană incultă.. De aceea, scotocind din răsputeri în semnificația operei Savantului își strânse, imperceptibil, o gleznă trandafirie sub șezut, așa cum intuia că-i ședea cel mai bine, și-l întrebă: - Să fie oare creativitatea sau gândirea mistică... singurul vehicol și singura bucurie... care ne poartă, pe noi, oamenii, către universurile paralele?... Pesemne întrebarea ei cea profundă fusese
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Zici și tu că "da". Și dai din cap la sfîrșit?... - Nu o să mă joc niciodată cu porunca a treia. - Cine nu se joacă cu porunca a treia, nu se joacă nici cu madam Cîrlova. Inspiratoarea poetului Cîrlova. Cea mai trandafirie și mai nebunatică dintre iubitele de poeți... Măi, ai tu idee cât de tânăr a izbutit poama să-l vâre, pe săracul Vasile Cîrlova, în mormînt? - Dânsa era programată să sosească la noapte? - Nu trebuie decât să zici din gură
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
roșii, proaspete. Se auzea sfîrutul cărbunilor peste care cădea untura topită și un miros ațâțător îți muta nările din loc. O femeie tânără căra pâine în panere adânci, grămezi de felii albe, crescute, din grâu copt, cu coaja rumenită și trandafirie. Ucenicului îi lăsa gura apă. Picară și Mînă-mică cu Nicu și cu Ciupitu, veseli că umflaseră câteva portofeie. Tăinuitorul sosise cu hîțele de pricopseală și se oprise într-o parte, lângă țarcul de vite, așteptîndu-și rândul. Mai era vreme. Florea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
le place, că n-o să cânte cocoșul tău pe gardul lor! N-ai să te duci să le ceri. Fă cum îți spun! După vreun ceas, Stere plecase. Afară, soarele ardea puternic. Privise casele din centrul orașului, spoite cu var trandafiriu și împodobite cu flori de piatră. Ici-colo se ridicau clădiri noi, cu mai multe etaje. Bucureștiul era plin de schele și el știa lucrurile de preț din 87 fiecare odaie, urcase pe scări tăinuite, umblase, bătuse la uși, uneori fațadele
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
s-au risipit în toate părțile. La miezul nopții s-au întîlnit într-un gang, sub Hotel Nord. Erau băuți și cu chef de muieri. Cum -lau văzut coardele pe ucenic, gârlă pe el: - Să trăiești, micule, ce mai faci? - Trandafiriile, ce te roșești așa? Hai cu mămica sus, să te-nvețe ea! Paraschiv nu se roșise. Se uita numai chiorâș la ele. - Miorlăitule, n-oi avea daravelă! Ca gâștele erau. Abia 1-a scos Mînă-mică din mâinile lor: - Dați-vă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Și de aceea în clocotul senzual al sângelui se înalță un protest melodic și sfâșietor ce nu-l distingem totdeauna, dar e prezent în spațiul unei licăriri, amintindu-ne în treacăt vremelnicia duioasă a voluptății. Cum am culege altcum moartea trandafirie din fiece sărut, învăluiți agonizant de îmbrățișări? Și cum ne-am măsura singurătatea, de nu ne-am privi-o în ochii pierduți ai femeii? Căci prin ei, izolarea își oferă o priveliște de infinit sieși. Echivocul iubirii pleacă din faptul
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
spiritului, fără rădăcini în lume. S-ar putea ca, la urma urmelor, convingerea anarhistă a unei fericiri terestre în afară de orice lege și formă să trădeze o viziune optimistă. Viziunea finală a istoriei, așa cum au conceput-o anarhiștii, este încîntătoare și trandafirie. Dar întreb orice om care a văzut în fundul mizeriei umane: oare este posibilă, atâta înșelare, atâta iluzie și atâta naivitate? Anarhiștii ar trebui folosiți în stat ca să păzească aștrii. În acest fel, ar putea deveni și ei proprietari... De câte ori mă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
tămâie și cu prund de ambră. Dumbrăvele lor întunecoase de pe maluri se zugrăveau în fundul râului, cât părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fericire, ca un copil, ar nebuni în urmă și vecinic ar visa aceea oară fără de seamăn. De unde această simțire nemăsurată, de unde această irezistibilă nebunie? El nu-și simțea capul, nu-și simțea inima, toate se învîrteau împrejuru-i într-o lumină trandafirie, părea că nu vede decât perdele albe și de după fiecare se ivea, zâmbind cu o speriată și copilărească șireție, capul ei. Înamorat în ea? Asta ar fi fost puțin. Nu în ea, în fiece gândire a ei, în fiece pas
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
slavă, pe când preotul în altar își înalța slabele sale mâni spre ceruri, mie mi se părea că mohorâta roșie icoană a Maicei Domnului din iconostas lua conture din ce în ce mai albe, fața sa cea ștearsă și nențeleasă devenea ca suflată de-argint trandafiriu, părul său acoperit de maramă brodată cu aur părea că undoia în lungi și dezordinate bucle blonde ca aurul, ochii săi stinși de vreme păreau că lucesc ca două flori vinete, iar buzele sale sânte, galbene și închise păreau, rozate
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
privit și eu înăuntru. Sărmana copilă! Abia-i murise sora - sa, și ea trebuia să joace un rol vesel. Puțin alb trebuia feței sale celei de-o albețe palidă, o lină adiere cu roșu îi dete un fel de reflect trandafiriu asemenea [cu] al luminei serei. Sânul ei era acoperit numai c-o ușure cămașă de gaz care trăda mai mult decât acoperea piepții cei mai rotunzi, mai albi, mai mici, ce păreau sculptați {EminescuOpVII 194} într-o marmură de argint
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
-ntr-o lume atât de măreață se simțea atât de mic, ca o furnică ce plutește pe o frunză tremurătoare pe suprafața Nilului... Deodată peste fereștile înalte căzură lungi perdele roze... și el rămase în sala întinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de lumina lunei ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a salei în talarul lui negru - strălucit... apoi scoase din sân o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lungi perdele roze... și el rămase în sala întinsă într-un întuneric trandafiriu, îngreuiat de lumina lunei ce plutea asupra Egipetului. Memfis dispăru de sub picioarele lui... el rămase singur, cu gândirile lui negre... Noaptea tăcea... El se primbla pin umbra trandafirie a salei în talarul lui negru - strălucit... apoi scoase din sân o fiolă cizelată dintr-un singur ametist, luă o cupă sapată dintr-un *** mare, pe care o împlu cu apa sântă a Nilului... Destupă fiola și turnă trei picături
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
l arăta cu atâta libertate. Ea se uită în oglindă, apoi se uită lung și visător la dânsul, ca și când ar fi fixat un punct în părete, și-i zise: - Haide vino, vino de dormi lângă mine! O candelă cu lumină trandafirie răspândea raze slabe pe vioriul părete ornat cu flori de argint, pe cerul violet al patului garnit cu broderii albe și fine; frumoasa statuă vie se urcă în patul ei ca Susana în baie și bietul băiat se așeză lângă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
când sunt numai eu și cu mine, singură, atunci te iubesc mult, mult... Ea-și subție buzele și Ioan o sărută cu foc. Ea îl [ținea] la piept și-l strângea, până ce adormi în brațele lui. Sub candela cu lumină trandafirie el dezveli încet acea figură cerească, de-o curăție și de-o fineță ca marmura, îi sărută picioarele ei în ciorapi a jour și se uită ceasuri întregi la ea, cum dormea atât de lin, încît nu i se auzea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
piere. Insomnia este, știm bine, primul semn al dulcei maladii. O comparație mai puțin obișnuită În poezia epocii arată nașterea sentimentului erotic: „De inima-i se lipise ca văscul de copaci chiar.” Al șaselea cîntec este un salut d’amour: „Trandafirii, cum te zăresc, Să schimbă pe ioc, nu mai roșesc, Foile li să veștejesc Și fără de nici o față să scutură la pămînt. Crinii cei albi Îngălbinesc, Ard, se pîrlesc și să zbîrcesc. Mucejesc, de tot să sfîrșesc, Și cuprinși de
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]