2,644 matches
-
la nivel de atomi ce corespunde sfârșitului agregărilor care constituiau un trup și un suflet. Dar atomii dăinuie, existența lor e eternă. Cadavrul n-are de-a face cu cerul, ci cu pământul, el nu-i dator pentru niciun tratament transcendent, întrucât se supune celei mai radicale imanențe. Sufletul, muritor ca tot restul corpului, se dezintegrează, și atunci? Nu e nimic aici care să merite să ne zbuciumăm, niciun fior de groază nu se justifică. Nu există zei răi, nici infern
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
Decameronul sau Povestirile din Canterbury, o adevărată panoramă umană. Decameronul este o commedia dell’uomo, summa lui Boccaccio, o narațiune luminoasă și încărcată de omenesc, care stă alături de Divina Comedie a lui Dante, însă de data aceasta nu mai glorifică transcendentul, ci bucuriile și extazul vieții terestre. 8 „Fixând problemele umane sub lupa cazualității practice și a umorului necompromițător, Boccaccio reușește să capteze realitățile mundane ale existenței cu franchețe, delicatețe, inteligență și uimitoare indulgență. Aceste calități și o devoțiune plină de
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
p. 26. (trad. n.) 1030 Ibidem, p. 31. (trad. n.) 1031 Judith Serafini-Sauli, op. cit., pp. 88-90. 1032 Giovanni Boccaccio, Il Corbaccio, ed. cit., p. 62. 276 ceilalți prin scrierile sale. În pofida tonului moralizator, „în Corbaccio respingerea poftei este imanentă, nu transcendentă, ca și în Amorosa visione convertirea religioasă nu are loc. Dacă putem să vorbim despre o convertire, aceasta este pământească, sau mult mai exact, literară.”1033 Polemica aceasta antifeministă nu trebuie privită ca fiind foarte dură, deoarece ea se înscrie
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
elementul primordial nu este singulară, nici în acest prim roman și nici în următoarele scrieri. Aflat în incapacitatea de a schimba universul în care tăiește, personajul lui Blecher recurge la o ultimă soluție: modificarea radicală a lumii. Demersul acestuia este transcendent. Astfel, asistăm la o selecție calculată a informațiilor din real, la integrarea lor în sensul explicării lumii/ lumilor în care eroul trăiește. Personajul inserează anumite fapte din cotidian, de o banalitate indiscutabilă, care-l ajută însă să dea o interpretare
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
acesta o posibilitate de a se cunoaște pe sine, transgresând la nesfârșit limita, având convingerea că ,,lucrurile splendide, până la nebunie"425 nu pot fi cunoscute decât în vis. Visele personajului traduc cel mai bine lupta care se dă între ,,subiectul transcendent" și ,,subiectul subordonat social", două fețe, în fapt, ale aceluiași eu. Reprezentativ este, în acest sens, visul despre ,,piațeta obișnuită, cu clădirea cu coloane a poștei și în față Casa de Depuneri, cu aceleași magazine și aceeași grădiniță, cu trecători
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
o linie simplă a propriului meu contur 430 , sau cum "odaia închisă, fără ferestre, unde dormeam și unde lumina venea prin plafon" devine ,,o insulă proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat 431. Fragmentele surprind imaginea ,,subiectului transcendent" care reușește instalarea într-un ,,nivel de realitate" în care nu mai există reminiscențe ale realității unidimensionale. Cu toate acestea, finalul textului întărește ideea că armonia între ,,ființa individuală" și ,,ființa socială" nu se poate realiza. Experimentând diferite ,,niveluri de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
litere, laboratoare), dar lucrurile stau astfel tocmai din cauză că ele reprezintă un exces al societății, fiindcă se află la graniță cu ceea ce este de nerostit și cu Absolutul, iar cei mai prestigioși locutori ai lor sunt mânați de o anumită forță transcendentă. Un Socrate poate fi ucis, Galileo condamnat, marii artiști pot fi blestemați, dar discursurile care definesc Înțelepciunea, Adevărul, Justiția, Frumusețea... exprimă valorile societății. Asemeni discursurilor paratopice, literatura pornografică mizează pe granița cu spațiul social, dar nu este vorba de aceeași
by DOMINIQUE MAINGUENEAU [Corola-publishinghouse/Science/983_a_2491]
-
etc. și care pot fi realizate numai de către fiecare persoană în parte). Rezultă deci că, în aceste teorii, comportamentul uman este conceput ca un sistem biologic; teorii antropologice, care au în vedere, pe lângă motivațiile extrinseci și intrinseci, și pe cele transcendente (motivațiile prin care se desemnează acele consecințe pe care acțiunea unei persoane le generează asupra alteia sau altora, consecințe a căror obținere este urmărită în mod special). Din cele trei categorii de motivații avute în vedere, două - extrinseci și transcendente
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE by TATIANA PUIU () [Corola-publishinghouse/Science/1676_a_2964]
-
transcendente (motivațiile prin care se desemnează acele consecințe pe care acțiunea unei persoane le generează asupra alteia sau altora, consecințe a căror obținere este urmărită în mod special). Din cele trei categorii de motivații avute în vedere, două - extrinseci și transcendente - depind de caracteristicile mediului, referindu-se la ceea ce se petrece în afara persoanei respective. Rezultă deci că, în aceste teorii, comportamentul uman este conceput ca un sistem deschis sau deschis - adaptiv. Analiza comparată a celor trei categorii de teorii motivaționale conduce
MANAGEMENTUL RESURSELOR UMANE by TATIANA PUIU () [Corola-publishinghouse/Science/1676_a_2964]
-
exprimă gândirea logică și rațională, la fel ca facultatea de abstractizare și imaginația. Reprezintă conștiința individuală. Modificările lui neîncetate sugerează fluctuațiile mentalului: când senin, când agitat; când treaz, când adormit. Valoarea lui infinită este legată de speculațiile mentale, libere și transcendente, în care ființa se poate înălța sau pierde, se poate dezvolta sau plafona. Pentru toate aceste motive, în vis, culoarea albastră a unui obiect ori a unui element pune accentul pe natura sa psihică și, în funcție de scenariul oniric, pe necesitatea
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
planului celest și divin. Îmbracă un caracter sacru, care explică faptul că este regăsit într-un mare număr de veșminte religioase. Aliat cu roșul, simbolizează uniunea pământului (roșu) și a cerului (galben, culoare solară). În toate culturile, este expresia forțelor transcendente și cosmice. Galbenul mai evocă munca de transformare și de maturizare. Este asimilat cu recolta, secerișul, cerealele. Aurul are aceeași simbolistică, la care se adaugă inalterabilitatea. Galbenul reprezintă eternitatea. Semnifică depășirea limitelor. Inspiră emoții pozitive: bucurie, fericire, stare de bine
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
eveniment „devoluționar” este și un element constitutiv al platonismului din toate timpurile. O altă trăsătură a fost adăugată de eruditul german Hans-Martin Schenke, care a făcut observația că gnosticismul conținea ideea consubstanțialității dintre partea spirituală a ființei omenești și divinitatea transcendentă. Principiul antropic este astfel negat: oamenii nu aparțin acestei lumi și nici nu se conformează ci. Cu toate că au mai fost stabilite, de către Învățați precum Carsten Colpe și Ugo Bianchi, și alte cîteva trăsături distinctive, definiția gnosticismului ca invariant este deja
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
treaz capătă consistență materială, ieșind la iveală din străfundurile inconștientului său, care păstrează ascunsă În sine comoara memoriei sale genetice. După cum se afirmă În TT - un produs tîrziu al valentinismului -, libera fantezie a Demiurgului se Împiedică tot timpul de modelele transcendente imprimate În gîndirea lui, ceea ce Înseamnă că lumea Înfumuratului creator mai păstrează Încă o slabă urmă a Pleromei, dar aceste fantasme arhetipale sînt lipsite de Rațiune și de Lumină, „sînt produsul nimicului”37 și se vor Întoarce În neant. Arhonții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
temporar ignorant, este creatorul a șapte ceruri inteligibile, din acest motiv fiind numit Hebdomadă. Mama lui, Sophia, exilată În cel de-al optulea cer, sub limita Pleromei, acționează constant prin intermediul lui, iar În consecință lumea de aici este imaginea eonilor transcendenți. Dincolo de speculațiile numerologice ale lui Marcu valentinianul 48 descoperim același scenariu mitologic: Demiurgul, ignorînd planul creației care Îi este transmis fără știrea lui de către mama sa, Sophia, se folosește de cele patru elemente aristotelice și de cele patru Însușiri care
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
SST61. După lăudăroasa declarație a lui Ialdabaot și după răspunsul dat de Pistis-Sophia-Incoruptibilitatea (tamant’ attako, echivalent copt al grecescului aphtharsia), Mama Îl alungă pe Arhonte În haos și În Abis, instalîndu-și În locul lui fiul, care este făcut după modelul eonilor transcendenți 62. Apoi Incoruptibilitatea privește În jos, către Apele unde i se reflectă imaginea. Puterile psihice vor s-o acapareze, dar nu reușesc. Ele țin sfat și, ca s-o facă prizonieră În vreun fel, decid să modeleze un om de
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
din pricină că Îl considerau strămoș al neamului omenesc unii pe Abel, alții pe Cain și nu puteau cu nici un chip să se Înțeleagă. Mama, aflată mai presus de Îngeri, a predeterminat nașterea lui Seth, depunînd În el o scînteie din Puterea transcendentă, cu scopul de a incita omenirea Împotriva tiraniei Arhonților cerești și de a-i pune astfel capăt. Între timp nesethienii se Înmulțesc, făcînd să crească nelegiuirea. Pentru a-i stîrpi, Mama trimite potopul, din care trebuiau să scape numai descendenții
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
o expresie perfectă a Justiției; legea talionului - expresia perfectă a injustiției, deoarece contrazice Decalogul, a cărui poruncă este de a nu ucide (Exodul 20:30); o a treia secțiune, figurativă și simbolică, a fost transmisă prin intermediul Demiurgului de Însăși Pleroma transcendentă. Această parte a fost Întotdeauna Înțeleasă greșit, căci sensul ei propriu este unul spiritual, În timp ce interpretările care i s-au dat au fost materiale. Care este situația Legii În noua ordine instaurată de MÎntuitor? MÎntuitorul nu a abolit Legea În
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
de Lumină” pe care se află răstignit Isus112. Pe lîngă aceste două ipostaze, deopotrivă cosmice și soteriologice, Isus mai este și marele profet care Îl precedă pe Mani, după cum Îl va preceda și pe Mohamed, o apariție istorică a entității transcendente a cărei epifanie luminoasă este Luna. Mani este un docet din genul fantaziast, adică susține irealitatea cărnii lui Isus113. Contrar lui Marcion, el nega orice realitate pătimirii și morții MÎntuitorului: Vrăjmașul care spera că 1-a răstignit pe MÎntuitor, pe
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
În ambele cazuri, un tiran ceresc ignorant și neputincios stăpînește Pămîntul; În ambele cazuri, un MÎntuitor trebuie să vină să salveze omenirea și trebuie să treacă prin suferință pentru a o putea mîntui; În ambele cazuri există o Pleromă necunoscută, transcendentă, și, În ambele cazuri, demascării falsei transcendențe Îi urmează un nou regim al lumii. Și totuși viziunea pe care o are Shelley asupra lumii este mult diferită de cea a gnosticilor: oamenii vor fi cu toții mîntuiți, iar Pămîntul va cunoaște
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
religioase, Durkheim scrie că lucrurile sacre sunt definite ca "acelea pe care interdicțiile le protejează și izolează". A spune că ospitalitatea est sacră implică totuși nu numai un tabu, dar și o apartenență la divinitate. Sacrul ar fi o forță transcendentă, o putere pe care sociologii o interpretează, precum cea a societății percepută de către membrii ei ca exterioară lor și atribuită unei divinități. Ospitalitatea mai este sacră și prin faptul că este fondatoare și supranaturală : oaspetele este simbolul medierii între două
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
de maghernițe țărănești, care semănau între ele, erau toate din piatră, dar tencuiala căzuse de multă vreme și această piatră părea să se fărâmițeze...". El nu se remarcă decât prin vechimea și degradarea nonșalante. Desigur, el poate fi, ca structură transcendentă, o imagine a societății moderne care, în anonimat, ordonează viața. Dar el este mai ales imaginea absenței, uitării, neputinței și golului, semnificând dispariția și moartea zeilor. Portretul cu capul aplecat, despre care se crede că îl reprezintă pe Westwest și
[Corola-publishinghouse/Science/84946_a_85731]
-
spune în Eupalinos, prin intermediul umbrei lui Socrate: "Numesc geometrice acele figuri care sunt urme ale unor mișcări pe care le putem exprima în puține cuvinte..." Poezia și știința sunt, la Barbu, realități complementare, drept care: "în contemplația cosmică sau (în) reveria transcendentă, întocmai ca în actul rațional al abstragerii, spiritele se identifică..." (Rânduri despre poezia engleză). Declarativ, poetica barbiană se întemeiază pe valori și argumente clasice, de unde ca la Mallarmé și Valéry o mitologie moștenită, dar, în ciuda mustrărilor adresate modernilor, aceștia n-
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
cu o lopată în mână între două gropi, / și nu pot, în ploaia măruntă, / să aleg prima pe care voi astupa-o" (A șasea elegie). Din acest repetat, mâhnitor NU, obstacol în calea transparenței, un "Nu" cu analogii în cenzura transcendentă la Blaga, decurge apăsătoarea, progresiva notă de tânjire metafizică. De o parte "opțiunea de real" din A șaptea elegie, de alta priveliștea descurajantă a interdicțiilor din Elegia a zecea, rotirea în cercul-limită, teribil spațiu de incertitudini: "Nu sufăr ceea ce nu
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
inimă. Și picătura ce o va străpunge prin ere fără număr îi este săgeată hărăzită. Iar tu, omule, ai o inimă și o lacrimă" (Alte 11 chipuri de a vorbi tăcerea). Iarăși ca la autorul Nebănuitelor trepte acționează implacabil cenzura transcendentă. Tentația de a forța "ușile tainei în număr de șapte", de a escalada "Muntele Cain" și "Muntele Vinei" ori de a descoperi "Poarta Învierii" învederează în fond o mistuitoare nostalgie gnostică. În spectralul Eu al celui ispitit de intermundii se
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
de supra-text. De la concretul imediat, de la orizontul în lumină vie, se trece la ficțional, la visul treaz, la succedanee cu miez de poveste. Precum la Blaga, munții, spații arhetipale (repere ale permanenței noastre aici) exercită un miraj continuu invitând în transcendent, propunând analogii: "Ziceam că suntem pe un munte, / Ziceam că suntem împreună / Pe-un munte, sus de tot, de unde / Se văd ruinele în lună..." Tot felul de semne mnemonice (în Iernând în munți) trimit din concret în transrealitate; privirea unifică
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]