KorAP: Find »[drukola/base=tranzacțional & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...23 24 25 ...27 >

660 matches

Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429

vulnerabil În fața unor critici consistente. Acesta este și motivul pentru care Williamson și-a nuanțat teoria postulând doar relația de corelație Între tranzacții și structuri instituționale și renunțând implicit la cea de cauzalitate. În concepția sa, o economie a costurilor tranzacționale presupune: Identificarea factorilor microanalitici responsabili de diferențele Între costurile de tranzacționare ale diferitelor tranzacții. Asocierea tranzacțiilor cu structuri de guvernare. Decelarea și respectarea caracteristicilor procesuale inter-temporale ale organizării economice. În ceea ce privește factorii microanalitici, Williamson identifică următoarele: Asumpții behavioriste: raționalitatea limitată și

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ale procesului de tranzacție: procesualitatea, prezența consecințelor neanticipate, caracterul subtil. Structurile de guvernare/alternativele de organizare economică/instituțiile sunt cadrele de manifestare ordonată a tranzacțiilor. În concepția lui Williamson, termenul de instituție (structură de guvernare) se referă doar la latura tranzacțională, la acele convenții care, asumate colectiv, produc eficiență În organizarea schimburilor economice. Termenul este astfel deposedat de latura cultural-cognitivă. Aceasta din urmă se referă la faptul că strategiile, raționalitatea și, În general, procesele interpretative interne (inclusiv constituirea intereselor) În funcție de care

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
socială a resurselor (ceea ce nu este cazul În interiorul organizației unde raporturile de schimb sunt stabilite pe cale administrativă), fiind astfel rezultatul presiunilor sociale către eficiență. În acele situații Însă În care apar condițiile de specificitate și putere asimetrică evocate anterior, costurile tranzacționale anulează avantajul pieței, făcând organizația o instituție socialmente mai eficientă. Pe de altă parte Însă, există și situații de tranzacționare ce se află la granița instituționalizării În organizații. Formele hibrid de organizare social-economică sunt situații În care apar condițiile de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
o parte din caracteristicile pieței (Într-o anumită măsură): autonomia contractorilor și stimulentele ridicate pentru performanță, dar și ale organizațiilor: coordonare, reciprocitate, Încredere, mecanisme proprii de soluționare a conflictelor (arbitraje). Forma hibridă de organizare ar conduce atât la scăderea costurilor tranzacționale comparativ cu cele ale pieței, dar și ale formei hibride, mai flexibile, comparativ cu cele ale organizării ierarhice. Contractorii sunt „blocați” (locked-in) să coopereze prin angajamente reciproce credibile (commitments), Într-o situație de dependență bilaterală, reciproc avantajoasă, pe termen lung

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
oportunismul și raționalitatea limitată sunt mai aproape de „natura umană așa cum o știm” (1985:ix, apud Rowlinson, 1997:26). Aceste caracteristici ale naturii umane (factorii umani) și caracteristicile tranzacțiilor (specificitatea investiției), cele din urmă fiind determinate de tehnologie, sunt determinanții costurilor tranzacționale. Adoptând inițial un model funcționalist simplist, Williamson argumentează că, În istorie, supraviețuiesc și evoluează instituțiile cele mai eficiente În reducerea costurilor tranzacționale (firma capitalistă, de exemplu). Instituțiile, ca moduri de structurare a recompenselor (incentive alignment) sau, altfel spus, diferite moduri

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
umane (factorii umani) și caracteristicile tranzacțiilor (specificitatea investiției), cele din urmă fiind determinate de tehnologie, sunt determinanții costurilor tranzacționale. Adoptând inițial un model funcționalist simplist, Williamson argumentează că, În istorie, supraviețuiesc și evoluează instituțiile cele mai eficiente În reducerea costurilor tranzacționale (firma capitalistă, de exemplu). Instituțiile, ca moduri de structurare a recompenselor (incentive alignment) sau, altfel spus, diferite moduri de organizare a tranzacțiilor (governance structures), sunt rezultatul eforturilor de minimizare a costurilor tranzacționale. Instituția firmei capitaliste moderne este, În concepția sa

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
evoluează instituțiile cele mai eficiente În reducerea costurilor tranzacționale (firma capitalistă, de exemplu). Instituțiile, ca moduri de structurare a recompenselor (incentive alignment) sau, altfel spus, diferite moduri de organizare a tranzacțiilor (governance structures), sunt rezultatul eforturilor de minimizare a costurilor tranzacționale. Instituția firmei capitaliste moderne este, În concepția sa, Încununarea eforturilor de economisire a costurilor tranzacționale și nu al unui proces istoric (cauzal) dependent de cale sau al exploatării muncitorilor de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
moduri de structurare a recompenselor (incentive alignment) sau, altfel spus, diferite moduri de organizare a tranzacțiilor (governance structures), sunt rezultatul eforturilor de minimizare a costurilor tranzacționale. Instituția firmei capitaliste moderne este, În concepția sa, Încununarea eforturilor de economisire a costurilor tranzacționale și nu al unui proces istoric (cauzal) dependent de cale sau al exploatării muncitorilor de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În concepția sa, Încununarea eforturilor de economisire a costurilor tranzacționale și nu al unui proces istoric (cauzal) dependent de cale sau al exploatării muncitorilor de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente Însă Williamson Își relativizează teoria, renunțând la ideea determinării formelor organizaționale (instituțiilor) de către costurile tranzacționale și limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de către capitaliști: „deținătorii de capital au devenit proprietarii firmelor pe cale de consecință logică (a economisirii costurilor tranzacționale - n.a.) și nu datorită istoriei.” În lucrările sale recente Însă Williamson Își relativizează teoria, renunțând la ideea determinării formelor organizaționale (instituțiilor) de către costurile tranzacționale și limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct de vedere este cea a lui D.C. North (1990). El argumentează, de asemenea, că În istorie formele de organizare cele mai eficiente În reducerea

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
limitându-se doar În a postula corelația acestora. O teorie mai nuanțată din acest punct de vedere este cea a lui D.C. North (1990). El argumentează, de asemenea, că În istorie formele de organizare cele mai eficiente În reducerea costurilor tranzacționale le Înlocuiesc pe cele mai puțin eficiente dacă Însă acestea servesc maximizării intereselor conducătorilor politici. North introduce considerente ce țin de relațiile de putere, nu doar de eficiență și atrage atenția asupra problemelor ce pot apărea din cauză că „impunerea autorității este

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
preluată de factori ale căror proprii funcții de utilitate influențează rezultatele acestei acțiuni”, adică cea de-a treia parte nu este neutră (1990:54). În condițiile În care creșterea progresivă a diviziunii muncii a produs o creștere enormă a costurilor tranzacționale există diferențe de eficiență Între forme de organizare diferite. Pentru Înțelegerea organizării economice, spune North (1981), trebuie să utilizăm o teorie a costurilor tranzacționale, Împreună cu o teorie a statului. O teorie a costurilor tranzacționale este necesară deoarece, date fiind resursele

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În condițiile În care creșterea progresivă a diviziunii muncii a produs o creștere enormă a costurilor tranzacționale există diferențe de eficiență Între forme de organizare diferite. Pentru Înțelegerea organizării economice, spune North (1981), trebuie să utilizăm o teorie a costurilor tranzacționale, Împreună cu o teorie a statului. O teorie a costurilor tranzacționale este necesară deoarece, date fiind resursele limitate și, implicit, competiția, forme mai eficiente de organizare economică vor Înlocui formele mai puțin eficiente ceteris paribus.” North consideră, de asemenea, că rolul

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
produs o creștere enormă a costurilor tranzacționale există diferențe de eficiență Între forme de organizare diferite. Pentru Înțelegerea organizării economice, spune North (1981), trebuie să utilizăm o teorie a costurilor tranzacționale, Împreună cu o teorie a statului. O teorie a costurilor tranzacționale este necesară deoarece, date fiind resursele limitate și, implicit, competiția, forme mai eficiente de organizare economică vor Înlocui formele mai puțin eficiente ceteris paribus.” North consideră, de asemenea, că rolul instituțiilor eficiente constă În reducerea costurilor tranzacționale și generarea creșterii

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
teorie a costurilor tranzacționale este necesară deoarece, date fiind resursele limitate și, implicit, competiția, forme mai eficiente de organizare economică vor Înlocui formele mai puțin eficiente ceteris paribus.” North consideră, de asemenea, că rolul instituțiilor eficiente constă În reducerea costurilor tranzacționale și generarea creșterii economice, doar că instituțiile sunt, În acest caz, rezultatul intenționat al acțiunii actorilor ce dețin putere (conducătorilor, statului) În promovarea propriilor interese de maximizare a utilității. Explicația este teleologică, dar la nivelul acțiunii individuale a anumitor actori

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
actorilor și deci de diviziune a muncii care ulterior permite un nou tip de solidaritate, cea bazată pe diferență, și nu pe asemănare. Răspunsurile oferite de Williamson (1981a, 1981b) și Coase (1937, 1960) se bazează pe capacitatea discriminatorie a costurilor tranzacționale În situații sociale diferite; Williamson (1993) spune că eficiența unuia sau altuia din modurile de organizare identificate, În reducerea costurilor de tranzacționare, variază sistematic cu atributele tranzacțiilor. I O.E. Williamson (1991, 1993) realizează o analiză comparativă a costurilor celor

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
a jocului și condiție de participare, că, În orice dispută, decizia managerului este finală și nu poate fi contestată. O astfel de regulă este foarte „elastică”, Învestind, prin contract, managerul cu autoritate supremă În interiorul organizației și este specifică unui mediu tranzacțional În care potențialul de conflict este ridicat, dar În care interesul participanților este să continue relația de cooperare cu costuri tranzacționale cât mai mici. Corporațiile au astfel mecanisme proprii de soluționare a conflictelor, permițând derularea contractelor Într-un cadru Înalt

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
de regulă este foarte „elastică”, Învestind, prin contract, managerul cu autoritate supremă În interiorul organizației și este specifică unui mediu tranzacțional În care potențialul de conflict este ridicat, dar În care interesul participanților este să continue relația de cooperare cu costuri tranzacționale cât mai mici. Corporațiile au astfel mecanisme proprii de soluționare a conflictelor, permițând derularea contractelor Într-un cadru Înalt ajustabil. Pe de altă parte, perfomanța contractorilor ( În acest caz a angajaților firmei) este evaluată Într-o manieră administrativă de către manager

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ne aflăm În fața unui continuum decât a unor valori discrete, baza legală (componenta instituțională) variind de la stabilitatea relațiilor comerciale clasice, la elasticitatea relațiilor de muncă. Williamson (1993) consideră că selectarea componentei indtituționale sau a default-ului are În vedere reducerea costurilor tranzacționale. Alegerea ar fi astfel rezultatul unei analize de tip cost - beneficiu. Atunci când atributele tranzacțiilor (frecvența, gradul și tipul de incertitudine și situația de specificitate a investiției) incumbă costuri mari În cazul evenimentelor imprevizibile (incluzând aici costul pierderii oportunității de tranzacționare

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
economic) formei hibride și aceasta, la rândul ei, contractului comercial clasic. O astfel de abordare consideră instituțiile ca temeiuri ale cooperării, dar care sunt În același timp, necesarmente eficiente În sensul maximizării raportului cost-beneficiu. Instituțiile sunt convenții reduse la dimensiunea tranzacțională, În dauna celei cognitive. Caracterul limitativ al acestor modele constă În incapacitatea de a explica persistența unor instituții ce nu generează eficiență, ci dimpotrivă au o balanță netă negativă Între costuri și benficii sociale. De asemenea, În aceste modele, instituțiile

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
ca actor colectiv maximizator ce acționează unitar În virtutea controlului exercitat de manager. Totuși, organizația este un sistem format din actori individuali, la rândul lor raționali și ale căror interese nu sunt În totalitate convergente cu cele ale organizației. Teoria costurilor tranzacționale și-a propus să explice configurația instituțională a cooperării, În particular mix-ul de piețe și organizații, care susțin diviziunea socială a muncii. Considerând instituțiile sociale ca structuri sociale ale cooperării și depășind abordările contractualiste analizele economice ale costurilor tranzacționale

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
tranzacționale și-a propus să explice configurația instituțională a cooperării, În particular mix-ul de piețe și organizații, care susțin diviziunea socială a muncii. Considerând instituțiile sociale ca structuri sociale ale cooperării și depășind abordările contractualiste analizele economice ale costurilor tranzacționale se apropie foarte mult de sociologie, dar rămân totuși preponderent legaliste. În secțiunea anterioară am demonstrat limitările teoriei costurilor tranzacționale În privința explicării emergenței organizațiilor ca actori colectivi și, În particular, eludarea problemei oportunismului În interiorul organizației. În știința economică, problema oportunismului

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
diviziunea socială a muncii. Considerând instituțiile sociale ca structuri sociale ale cooperării și depășind abordările contractualiste analizele economice ale costurilor tranzacționale se apropie foarte mult de sociologie, dar rămân totuși preponderent legaliste. În secțiunea anterioară am demonstrat limitările teoriei costurilor tranzacționale În privința explicării emergenței organizațiilor ca actori colectivi și, În particular, eludarea problemei oportunismului În interiorul organizației. În știința economică, problema oportunismului În interiorul organizației a fost abordată În cadrul teoriei agent - principal. Teoria agent - principal urmărește instituțiile interne ce determină convergența intereselor angajaților

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
În interiorul organizației, precum și soluțiile neoclasice și instituționaliste avansate. IV. Cooperarea În cadrul organizației: relația agent - principal În capitolul precedent am discutat despre forme alternative de organizare a cooperării economice și sociale, centrală fiind distincția instituțională dintre piețe - organizații, din perspectiva costurilor tranzacționale. Am analizat abordări instituționaliste (Williamson 1981; North 1990; Masten 1993) ce accentuează specificitatea construcției legale și sociale a organizației. Aceste abordări arată că „structura instituțională de producție”, cum denumește Coase (1992) „amestecul” de piețe și organizații ce ajunge să caracterizeze

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]
1997). Această abordare ne conduce către studierea relațiilor de tipul agent - principal, problematică asupra căreia ne vom concentra În capitolul de față. Pe aceeași linie a noii economii instituționale, teoria agent - principal se dezvoltă ca o continuare a teoriei costurilor tranzacționale. Teoria agent - principal consideră problema oportunismului În tranzacții, referindu-se, În acest caz, la tranzacțiile ce se desfășoară În interiorul organizației ca la un caz particular al relațiilor de piață. Odată realizată integrarea verticală, oportunismul continuă să creeze probleme În relațiile

[Corola-publishinghouse/Science/2104_a_3429]