40,073 matches
-
ești legată la ochi de o apă în care se termină aleile neobișnuite cu moartea oamenii te uită când le vorbești de aproape, agață de tine imagini ca de un perete proaspăt văruit și prind într-o plasă de fluturi trecutul muribund ești foarte aproape dar nu ating decât o parte răpită de gravitația unei vederi care îmblânzește căderile pot să-nfășor apariția ta, însă ea este o imponderabilă printre blocurile-chilii în care se duc lupte multicolore cu marginile lumii, în
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
dublurii ei fotoni când vorbim se întâmplă să amuțesc inundat de o prezență densă învăț să respir e senzația pe care o au siamezii când își împrumută inima unul altuia și norii îmbătați de fotoni intri în mine cu tot trecutul cu rădăcinile viguroase din care sug cei ce trăiesc încă o dată prin tine în plină zi nu se mai vede nimic numai sufletul de nu-ți vine să crezi doare trecem unul prin altul declanșând reacții în lanț pământ ars
Poezie by Florin Caragiu () [Corola-journal/Imaginative/7517_a_8842]
-
nebunie. Toate astea au rămas undeva departe, acum Kiki e la Paris, în Europa și vrea să trăiască cum vrea ea. Sunt și momente mai dificile, de ce să nu recunoaștem, singurătatea pariziană e ca oricare alta. Locuind printre vestigii ale trecutului - și la Paris trecutul e mai tare decît prezentul, "Asta doar pînă strîngi în brațe un bărbat...", adaugă Kiki, celor care fac mare caz de frumusețile Parisului, lumea e deja amestecată,vin americanii, haitienii, africanii, ce să mai înțeleagă parizianul
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
rămas undeva departe, acum Kiki e la Paris, în Europa și vrea să trăiască cum vrea ea. Sunt și momente mai dificile, de ce să nu recunoaștem, singurătatea pariziană e ca oricare alta. Locuind printre vestigii ale trecutului - și la Paris trecutul e mai tare decît prezentul, "Asta doar pînă strîngi în brațe un bărbat...", adaugă Kiki, celor care fac mare caz de frumusețile Parisului, lumea e deja amestecată,vin americanii, haitienii, africanii, ce să mai înțeleagă parizianul obișnuit care iese la
Kiki Iguazu by Bedros Horasangian () [Corola-journal/Imaginative/7298_a_8623]
-
pe o mână absentă, ca sângele de pe mâini. repet: nu ceea ce scriu, - ceea ce este lângă ceea ce scriu, ca o umbră, ca sângele de pe mâini, ca o mănușă pe o mână absentă. cadavrul care-mi privește fix mâna în timp ce-l descriu. Trecutul prin procură Într-o zi, să-mi mai treacă de urât, ce mi-am zis? ia să traduc eu Manuscrisul din insula Elephantina (un anunț de logodnă, cum bine știe Magnificența Voastră, de altfel cel mai vechi vestigiu al scrisului
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
porți vina...". Sau chiar și tinerescul marș : "Giovinezza, giovinezza,/ Primavera di bellezza...", încheiat cu mobilizatorul: "Per Benito Mussolini/ Eia Eia Alala". Pe cei de o anume vârstă, pe cei ce-au trăit anii răi și nu se pot despărți de trecut râzând, Eco îi învață să se despartă zâmbind. Pâinea Bagheta cumpărată de la brutăria satului era învelită într-o foiță imprimată cu cerneală roșcată. Ajuns acasă, s-a lăsat atras de textele tipărite în caractere arhaice, însoțite de vignete și desene
Din Carnetul unui Pierde-țară by Paul Diaconescu () [Corola-journal/Imaginative/7733_a_9058]
-
amestece într-un mod agreabil. O mică schiță preliminară a polarității tânăr/ bătrân se află la Novalis, în Bruionul general din 1798: "Ce este, de fapt, bătrân? Ce este tânăr? Tânăr - este acolo unde stăpânește viitorul. Bătrân - acolo unde domină trecutul. Tânăr și bătrân - predicate polare ale substanței istorice. (Accidentele sunt întotdeauna polare). Nici un fel de senectute fără juvenilitate - și invers. Bătrân corespunde solidului. Tânăr fluidului. Bătrânețea este ceea ce-i format - plastic. Tinerețea, ceea ce e mobil - în comun. Când două istorii
Cheia anilor by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Imaginative/8044_a_9369]
-
descifrez, să le pun în lumină, să recompun de unul singur vasul, întregul. Ce lipsește, lipsește, rămâne pată albă ca-n vechile manuscrise într-un fel de limbă coptă (limba memoriei mele, o limbă pentru un unic vorbitor!...). Peregrin prin trecutul meu, peregrin cucerit de acest drum care se făurește pe măsură ce înaintez pe el, caut migălos pepitele de aur din memorie, mierea strălucind în unghere umbrite, lumina incomparabilă ce așteaptă uitată în creierul meu. Pe tanti mary așa o văd: fragilă
Fragmente din năstrușnica istorie a lumii de către gabriel chifu trăită și tot de el povestită () [Corola-journal/Imaginative/7502_a_8827]
-
carte nu avem propriu-zis o instanță narativă, unică sau plurală, dar numeroasele unghiuri de prezentare și dezbatere asigură un fel de punct de vedere foarte deschis, relativizant, dar nu relativist ori echivoc. Capătă cuvânt aici și negaționismul antisemitismului, falsificarea, reinventarea trecutului. O formă atenuată a acestora ar fi ideea că totul a fost doar vis, nu realitate, iar actanții numai un fel de păpuși mecanice. E vorba, cum crede Adam, de o "corupție uriașă". Lagărul e, desigur, în mod esențial, un
Sunetul universal by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Imaginative/8080_a_9405]
-
cântecului meu să plângă țărmurile mării. Și ploaia s-o stârnesc și plânsul să se audă-n lumea toată. Și tot vâslind printre tenebre, prin valurile-amețitoare, să fiu doar cântec și-ntristare. Dar nu aflasem Ce vămi mai aveam de trecut din scurta mea istorie? Trecusem prin aceea a chinului sub zâmbetul înșelător al bisturiului, dar nu aflasem puritatea dragostei și nici minunea pruncului zâmbitor. Eram ființă în neființă, un mers singuratic de pribeag ce ispitește luna. începeam să orbesc, visând
Poezie by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/8417_a_9742]
-
ale sistemului poate să-l prezinte corect altora. Interesul principal al cărții rămîne desigur cel științific: sînt propuse teme prea puțin studiate în gramatica românească - partitivul, categoria non-numărabilelor, raportul generic / individualizant, rolul emfazei - și sînt regîndite altele, mai discutate în trecut - tranzitivitatea, pasivul, raportul dintre sintetic și analitic, predicația etc. - într-un discurs științific modern, sincronizat cu unele dintre cele mai interesante direcții actuale ale cercetării lingvistice. Nu în ultimul rînd, în volum sînt prezente tendințele limbii, dinamica românei de azi
Despre gramatică, altfel by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/13137_a_14462]
-
cărții lui Horasangian. Ce vine la rând? Poate Grădina Icoanei, poate Cișmigiul. Își pierde Bucureștiul identitatea culturală? Ei și! Au schimbat comuniștii numele vechi, de ce să nu venim și noi cu schimbările noastre? Praful și pulberea să se aleagă de trecut.
Mai există Parcul Ioanid? by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/13142_a_14467]
-
pe o poezie patriotică, „Pianistul” nu rămîne decît o necesară lecție de istorie, un proiect monumental neterminat, totuși frumos chiar prin această imperfecțiune. Acuzat de a fi refuzat realizarea „Listei lui Schindler”, Polanski își plătește cu „Pianistul” o datorie: față de trecut și față de poporul său. Greu de crezut însă că acest film îi va aduce în sfîrșit liniștea. David Copperfield nu va fi probabil decît o reîncarnare a polonezului rătăcitor, hotărît să pornească din nou la drum, fără să își mai
Întîlniri cu Roman Polanski by Lucian Georgescu () [Corola-journal/Journalistic/13146_a_14471]
-
suflu epic, cum este romanul amintit, pe care le-o conferă stilul inconfundabil al unui mare scriitor. Portretul de familie din fotografie se transformă treptat într-o poveste, pentru că este nucleul ei iradiant, este partea cea mai luminoasă a unui trecut mereu latent, deși estompat de vreme și aproape pierdut în uitare, este aura de mister a existenței. Din această fotografie n-a rămas mare lucru, aproape tot fundalul s-a risipit, persoanele au început să dispară. Fundalul: un colț de
António Lobo Antunes - Ei, în grădină by Andrei Ionescu () [Corola-journal/Journalistic/13148_a_14473]
-
de un existențial apăsător prin exactități, prin certitudini, tinzînd spre „vagul” consolator, spre „uitarea” absolutorie: „Forme de spumă se-alungă, fantome de nave,/ proiecții de păsări, foștii delfini./ Doar atît îmi rămîne? Doar linia vagă/ a încovoierii de ceruri peste trecut?/ Mă întreb, și capul îmi cade în piept,/ revin la uscat, viața mi-o îndemn să se ducă pe pași./ Merg cu marea pe urme, căci se aude/ veșnic alături și în spate foșnetul de mîngîieri al uitării” (ibidem). E
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
ce-o arunc/ pe lac e străbătută de un pește./ Pește cu goana scurtă/ - atît de leneș și de grabnic încheiate/ zvîcniri, că nu ies niciodată/ din laturile umbrei mele.” (Febră). Pulverizate, înfățișările vieții se risipesc, se adîncesc în neființa trecutului devenit ficțiune metaforizantă: „Absență a timpului pe un țărm de fluviu oprit./ Și praful tot crește se spulberă/ cenușă a vieții purtată cîndva de puternica undă./ Ne scufundăm în uitare/ și lacrimi de pulbere curg/ din foștii noștri ochi pe
Poezia lui Ilie Constantin by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13161_a_14486]
-
atît mai tulburătoare cu cît nu se însoțește de gesturi patetice, de o acustică accentuată, ci se petrece într-un mediu potolit, silențios. Deznădejdea e surdinizată, muzicalizată. O disciplină morală informează poezia, sporindu-i latențele intrinseci. Prezentul se irealizează aidoma trecutului, se asimilează mediului fantasmatic al acestuia: „Ceea ce ne spunem azi s-a/ petrecut cîndva și nu se/ mai întoarce același dorul/ nu se mai întoarce singur/ glasul cerul aurora// ceea ce ne spunem azi s-a/ dus demult demult și numai
Impresionism liric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/13188_a_14513]
-
alte interpretări. Suntem însetați de absolut, dorim să ajungem la o cunoaștere deplină, sigură, definitivă dar, pe de altă parte, există și dorința de libertate, de judecată personală, de interpretare și reinterpretare. Până la urmă, istoria e un joc... - Jocul cu trecutul... - Un joc serios, dar care nu trebuie luat excesiv în serios și care presupune personalitate, talent și abordări mereu noi. Nimic nu trebuie absolutizat. La fel cum nimic nu trebuie bagatelizat, fiindcă toate lucrurile sunt serioase pe lumea asta. Dar
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
ar putea ca lumea spre care ne îndreptăm să aducă o eclipsă a istoriei; totuși, nu o eclipsă totală, pentru că oamenii se vor interesa întotdeauna de trecut. - Istoria reală merge tot mai repede și, în multe privințe, ne “rupem” de trecut. Sau, dacă vorba e prea tare, trecutul devine, oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
îndreptăm să aducă o eclipsă a istoriei; totuși, nu o eclipsă totală, pentru că oamenii se vor interesa întotdeauna de trecut. - Istoria reală merge tot mai repede și, în multe privințe, ne “rupem” de trecut. Sau, dacă vorba e prea tare, trecutul devine, oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
o eclipsă totală, pentru că oamenii se vor interesa întotdeauna de trecut. - Istoria reală merge tot mai repede și, în multe privințe, ne “rupem” de trecut. Sau, dacă vorba e prea tare, trecutul devine, oricum, mai puțin semnificativ. - Ne despărțim de trecut... râzând, vorba lui Marx ? - Și râzând, și plângând. În istorie, întotdeauna s-a râs și s-a plâns. De fapt, asta e viața noastră. Râdem și plângem fără încetare. - Și de multe ori, în același timp. - Poate de cele mai multe ori
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
tip de civilizație. Tot timpul oamenii au făcut altceva, a existat o evoluție care s-a accelerat treptat, începând cu secolul al XVIII-lea, dar nu existau rupturi radicale de la o generație la alta, cea mai mare parte a moștenirii trecutului fiind preluată. Acum, ritmul de evoluție este din ce în ce mai accelerat. Să ne gândim câte modificări radicale, pe care poate le ignorăm fiindcă ne sunt foarte familiare, s-au produs numai în ultimii zece ani. și nu mă refer la Lume, în
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
-și poate imagina istoria dinainte de internet. În acest context, nu știu cât interes va mai exista pentru istorie. Sunt și voci care spun că Europa e ceva ce facem noi astăzi și că nu e cazul să ne raportăm la nesfârșit la trecut. - Ceva de genul: dorim Europa, deci trebuie să existe ! Numai că nu întotdeauna lucrurile ies așa cum ni le dorim. - Până la urmă, asta este istoria: un complex de condiții materiale, care reprezintă partea de inerție, iar pe de altă parte, tot
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
nu s-a mai trimis delegația la Constantinopol. Asta ca să vedeți la ce grad de imbecilitate se ajunsese, și asta în așa-zisa perioadă de “deschidere” a regimului comunist. - Coborând în istoria dumneavoastră personală, ce v-a atras spre studierea trecutului ? - Este, în primul rând, o chestiune de familie. M-am născut într-o casă de intelectuali, am avut o bibliotecă destul de mare, rămasă de la bunicul meu, cu multe cărți de istorie și de literatură, și cu tot felul de enciclopedii
LUCIAN BOIA: “Știți ce istorie tot încerc eu să propun? O istorie inteligentă...” by Filip-Lucian Iorga () [Corola-journal/Journalistic/13140_a_14465]
-
august armata l-a făcut” (Niki) sau masoneria l-a făcut (Flo). Niki e zdrobit teoretic și atins în onoarea lui de militar. O umilință în plus, pe lîngă declinul vizibil din familia colonelului: boală, tristețe, singurătate, delăsare. Refugiul în “trecutul fericit” (caseta de la nunta fiicei, filmată, firește, de același Flo) e și el prilej de contrarietate ( Niki realizează, confuz, cine se află la rădăcina răului: cel care, filmînd , a distorsionat pervers, cu o vulgaritate cvasi-pornografică, puritatea mesajului “Veronica, Veronica, viața
Viața în șapte zile by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/13197_a_14522]