880 matches
-
cu numere de telefon. Se va uita la ele mai târziu. Purta un ceas de mână, dar nu avea mărunțiș În buzunare. Brunetti Îi strecură portmoneul Înapoi În buzunar și se Întoarse cu spatele la cadavru. Se uită În depărtare peste apa tremurătoare, către locul unde luminile din Murano și Burano erau vizibile În zare. Lumina lunii se Întindea blând peste apele lagunei și nici o barcă nu se mișca pe ele ca să-i deranjeze pacea. O singură fâșie argintie scânteietoare lega continentul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
timp, destul de zgomotos, astfel încât nu mai putea să fie acoperit de organistul satului. Apoi a intervenit o tăcere atât de profundă de parcă toată lumea ar fi fost scoasă din priză. Iar tăcerea a fost urmată de un sunet metalic, straniu și tremurător. Uitându-se peste umăr, Alice a văzut un bărbat cu părul lung, împletit într-un soi de cozi, cu o haină care-i ajungea până la brâu și era compusă din petice și cu un rânjet de nebun. Tipul înainta pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
vedea lumea ca pe o cutie de bomboane de ciocolată din care ea lua întotdeauna prima, ura să aibă senzația că pierduse vreo ocazie. Trebuia să se alinieze acestei mode. Și asta rapid. Amanda a ridicat în aer o mână tremurătoare când o stewardesă hăituită a trecut cu căruțul pe lângă ea. —Mai vreau vin, a lătrat ea. Sticla era și mai caldă decât precedenta. Dar Amanda aproape că nici n-a observat când a turnat lichidul în pahar. Toate gândurile îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
decât cu asta? Fiindcă durerile o apucaseră din nou și-o împungeau cu forță, Alice a închis ochii. Și-a arcuit spatele și-a lăsat să-i scape un geamăt agonic, prelung și profund. Apoi a simțit pe frunte mâna tremurătoare și transpirată a lui Jake. —Of, Al, draga mea, nu-ți face griji... —Ai chemat moașele? a gâfâit ea. Cred că ar fi timpul să vină încoace. Jake a sărit în picioare și s-a repezit la telefon. În ochi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
se recomanda să sune la linia directă a NHS-ului. Tulburat de această turnură neașteptată a evenimentelor, Hugo a trebuit să sune înapoi de două ori ca să noteze corect numărul pe care, după aceea, l-a format cu o mână tremurătoare. Într-un final, cineva i-a răspuns și i-a cerut adresa. —Copilul meu are o erupție, a croncănit Hugo. Ce legătură avea adresa lui cu asta? Ajungem și la asta. Îmi spuneți, vă rog, codul poștal? Și data nașterii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
a clătinat din cap. Ochii îi înotau în lacrimi, iar în interiorul nasului avea o senzație dureroasă. —Bine, a zis paramedicul. Ia să ne uităm la el. Hugo i-a înmânat băiețelul și a închis ușa de la Fitzherbert Place cu mâini tremurătoare. S-a suit în spatele ambulanței. Acolo, bărbatul cel solid examina pieptul lui Theo. —Are o erupție de toată frumusețea, a remarcat el referindu-se vesel la tapetul cu model pufos. E grav? l-a întrebat Hugo agitat. Bărbatul cel solid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
că nici nu am șanse să devin vreodată. Am înțeles. Mâna lui Alice a prins un borcan de gem de pe masa din spatele ei. Borcanul era plin cu pământ din grădină și funcționa pe post de prespapier. În timp ce vorbea, cu voce tremurătoare, Alice l-a ridicat ușor de pe masă. — Deci eu și Rosa am fost un soi de experiment? —Exact. Pe la spate, Alice a ridicat borcanul, pregătindu-se să i-l arunce în frunte. —Un experiment! a mârâit ea. — Hei! Nu fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
Informațiile pe care le obținem din partea vecinilor, indiferent de caz, sunt de fiecare dată extreme de prețioase. Multe cazuri (privire care sfredelește fața bătrânelului) au fost rezolvate tocmai datorită respectivelor informații... - Nu știu dacă voi putea fi de folos (voce tremurătoare, ca și cum Vecinul s-ar fi simțit, deja, vinovat fiindcă nu spionase îndeajuns printre perdele), eu și dânsul nu suntem, știți dumneavoastră (nu știu, spune-mi!), în relații... Spusese „relații” apelând la o tonalitate aparte, cineva ar fi putut sau ar
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
căruia îi plac cuvintele interzise poemul capabil să nu mai plece niciodată dintre sînii dumneavoastră să vă lase pe buze un gust de nuci verzi să se înfigă brutal ca un compas în clitorisul dumneavoastră de unde să deseneze apoi cercuri tremurătoare și foarte concentrice la infinit sper, domnișoară, că nu ați ajuns cu lectura pînă aici dar dacă citiți totuși aceste rînduri este deja prea tîrziu acum poemul vă dezbracă încet cît vrea el de încet pînă cînd vrea el cum
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
dușumea, făcută prin scoaterea unei bucăți de scândură. În ea, Felix zări, fără să vrea, o cutie de tablă de-ale Regiei, în care luceau monede, și un pachet cu hârtii, după toată aparența, bancnote. Bătrânul se silea, cu mâinile tremurătoare și pline de sudoare, să pună repede deasupra bucata de scândură. Felix voi să se strecoare îndărăt pe ușă fără a fi văzut, dar dușumeaua trosni sub pașii lui, și moș Costache sări galben în picioare cu ciocanul în mînă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
s-o ridice decât cu greutate, și atunci cei din odaie observară că o ușoară paralizie îi ținea acest braț. Chiar și un colț al gurii avea mușchiulatura puțin ruptă, căzută în jos, trăgând puțin și o pleoapă. Cu mâna tremurătoare, moș Costache căută orbește în cutie, găsi o monedă de cinci lei, o lăsă repede din mână și scoase o băncuță pe care o întinse. - Ce vrei să fac cu băncuță ta? se răsti Aglae. Trebuie parale pentru doctorii, pentru
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sătule erau de numărul altimetrelor pe care le văzuseră. I se năzări chiar că are în față două dintre acele membranoase și neliniștitoare avioane, ieșite, de-a bușilea, din ciorba organică a începutului de veac și tîrîndu-se către el. Naive, tremurătoare, neajutorate. Deși nelipsite de o anumită eleganță. O pală de vânt, de la o singură elice, le ridica părul cărunt, le înfoia veșmintele de dantelă și dădea vorbelor lor o importanță exagerată. Da, nu le menajă Pinky. Și cu fuselajul căzut
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
irezistibil la muribunzi. De altfel, nimic nu dovedește mai mult că oamenii-s muritori ca zâmbetul, expresie a echivocului sfâșietor al vremelniciei. De câte ori zâmbim, nu este ca la o ultimă întîlnire, și nu-i zâmbetul testamentul aromat al individului? Lumina tremurătoare a obrazului și a buzelor, umiditatea solemnă a ochilor transformă viața într-un port, în care vapoarele pleacă în larg fără destinație, transportând nu oameni, ci despărțiri. Și viața ce-i, dacă nu locul despărțirilor? De câte ori mă înduioșează un zâmbet
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
înseamnă a lupta deasupra sau alături de viață, a-i face concurență în pasiune, răzvrătire și suferință. De nu simți că-n tine și-a rătăcit drama un Dumnezeu necunoscut, că forțe oarbe, crescute-n vraja îndurerării, se-nlănțuie pe flăcări tremurătoare, răsărite din atâtea focuri nevăzute - ce nume-ți poți tu da ca să nu fii toți? Ceea ce nu-i durere n-are nume. Fericirea este, dar nu există. Pe când în durere, ființa atinge un paroxism existențial - în afara firii. Intensitatea suferinței este
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
e tot atât de departe ca și neantul. Acea năpădire vastă și copleșitoare a anumitor dimineți, când pari a te trezi în știința ultimelor taine, într-o înfrigurare istovitoare de cunoaștere și de vedenie finală - sau acele nopți subțiate într-un violet tremurător, care ni se oferă moleșitoare și perfecte ca niște grădini ale spiritului... Cine ar avea cuvinte pentru imposibilitatea de a nu ști totul? Și câte clipe numeri în viață de fericire sfâșietoare a cunoștinței? Nici un văl nu mai ascunde nici un
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
albastru splendid, umed și curgător. In fața locuinței lui Dionis se ridica o casă albă și frumoasă. Dintr-o fereastră deschisă din catul de sus el auzi prin aerul nopții tremurând notele dulci ale unui clavir și un tânăr și tremurător glas de copilă adiind o rugăciune ușoară, pare că parfumată, fantastică. El își închise ochii ca să viseze în libertate. I se păru atunci că e într-un pustiu uscat, lung, nisipos ca seceta, deasupra căruia licărea o lună fantastică și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
miază-noapte. Pustiul tace, aerul e mort și numai suflarea lui e vie, numai ochiul lui e viu, pentru ca să vadă pe un nor de argint, în naltul cerului, un înger alb, îngenuncheat, cu mînile unite, care cânta o rugăciune divină, adâncă, tremurătoare: rugăciunea unei vergine. Întredeschise ochii și văzu prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o jună fată muiată într-o haină albă, înfiorînd cu degetele ei subțiri, lungi și dulci clapele unui piano sonor și acompaniind sunetele ușoare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era lungit pe o câmpie cosită, fânul clădit mirosea, cerul de înserare era deasupră-i albastru, limpede, adânc, nouri de jăratic și aur umpleau cu oștirile lor cerul, dealurile erau încărcate cu sarcini de purpură, paserile-n aer, oglinzile râurilor rumene, tremurătorul glas al clopotului împlea sara chemând la vecernie, și el? - el - ce îmbrăcăminte ciudată! O rasă de șiac, un comanac negru - în mâna lui cartea astrologică. Și ce cunoscute-i păreau toate. El nu mai era el. I se părea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mai zise nimic. Fața ei era roșie de rușine. El stătu pe loc, îi strânse mâna și zise încet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr... s-o știi. - Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glas tremurător. Era un tu singuratic, fără de a fi pus în legătură cu vo frază - și cu toate acestea ce tu? Din gura ei venise mai întîi. Vorbiră mai departe - de astă dată mai intim - nu despre amor; însă totuși despre un lucru serios
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cu spata naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru, iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii {EminescuOpVII 119} pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mușc! " Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac; apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul de catifea, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat și șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte dulci, nepomenit de dulci și dezmierdătoare, pintre cari străbătea numai un nume pronunțat mai tare... Ieronim. Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nimic. Fața era purpură de rușine. EI stătu în loc... Îi strânse mâna și, rugător, cavaleresc, se înclină și zise-ncet: - Mai zi o dată. - Nu. - Nu? Mă supăr, să știi. - Tu... repetă ea încet, cu ochii pe jumătate închiși, cu glasul tremurător. Era un tu improvizat, fără de-a fi pus în legătură cu vo frază - și cu toate astea ce tu? Cine n-ar da toate măririle lumești pe acest tu? Și cât de mult onoră el? când vine din gura ei mai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
bine executată a unei flori, tufe, capete de femei, bonete, papuci, în fine, o carte de schițe răsipită pe perete. Un dulap cu cărți bisericești, un scaun cu spata înaltă, haine călugărești spânzurate într-un cui. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în care se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe scaun șade un călugăr
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de ciudă: Ieronim! Ea bătu cu pumnii în trunchiul de copac, apoi se duse-n odaia ei și, rupîndu-și cu furie pieptarul, încîlcindu-și părul atât de blond, ea se uita în oglindă cu ochii înecați de lacrimi și cu buzele tremurătoare. Apoi se aruncă în pat si șoptea încet, foarte încet și înecată de suspinuri, cuvinte nepomenit de dulci și desmierdătoare printre cari străbătea numai un nume pronunțat mai tare... Ieronim. Nu-i merse însă tot astfel lui Ieronim. El s--
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
spata [î ]naltă, haine călugărești spânzurate într-un cui, o ladă zugrăvită cu fel de fel de flori, un pat simplu de sub care se vedea o păreche de papuci și un motan negru. iată toată îmbrăcămintea. Prin mreaja vie și tremurătoare a fereștii pătrundeau razele soarelui și împleau semiîntunericul chiliei cu dungi de lumină în cari se vedeau mii de firicele mișcătoare cari toate jucau în imperiul unei raze și dispar din vedere deodată cu ea. Pe un scaun șade un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]