1,067 matches
-
sunt cuvinte pentru a o descrie, nici culori pentru a o picta. Ce contează toate farmecile oferite de o creație omenească, o carte genială, un oraș fantastic, față de minunea ce se desfășoară lângă umilul port... Îmi simțeam tot sufletul în tresărire și-mi deveneau puerile toate credințele. Uneori luam barca. Cadîr conducea și îmi ghicea dorințele pe tăcute. Lipsa lui de personalitate devenea de un mare folos, căci îl uitam imediat. Luam cu noi patefonul, iar Ioana învîrtea arcul și punea
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
este un om fin, atunci nu-l interesează întrebările tale idioate, ci febrilitatea cu care le pui. Știe că nu poate să extragă nici un adevăr din explicațiile pe care i le dai, dar îl interesează spectacolul atât de rar al tresăririlor din fața lui. Cu domnul Theodoriu, licențiat în filozofie, sunt prieten vechi și ne-a plăcut întotdeauna să discutăm îndelung, în plimbări nocturne. Mare asemănare nu este între noi, el inteligent, orice observație asupra unei cărți sau unui om prefăcîndu-se într-
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Pune să le răpească — Ce tot vorbești? Bineînțeles că nu. De obicei, capii satelor prin care trece i le dăruiesc ori le încredințează trimișilor lui. Și, pentru că veni vorba... chiar într-o afacere despre femei am venit la tine. O tresărire de îngrijorare apăru pe chipul marcomanului; totuși, nu spuse nimic. Balamber izbucni în râs: — Dar ce ți-ai închipuit, că venim pentru nevasta ta? Nu-ți face griji, nu așa o să scapi de ea. De această dată, Kayuk râse cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
însumi am văzut cum treceau femei împodobite cu bijuterii și dedate la plăceri și animale de povară cu saci plini de bijuterii și monede. Sunt păcătoși! Da! Păcătoși care nu merită îndurarea ta. Recunoscându-l pe călugăr, Canzianus avusese o tresărire, iar acum îl privea cu severitate. Confratele său mai tânăr, care făcuse chiar un pas îndărăt, îl fixa cu groază pe Inisius și întreaga sa persoană părea străbătută de un fior de repulsie. Balamber nu răbdă prea mult intervenția sâcâitoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ca altădată! Mi-e inima înfricoșată ... De zborul către sfinți! SRIGĂT DE IUBIRE Aud glasul tău duios cum vine, Ca fulgerul, ca visul către mine Și întreaga noapte mă desfată Cu iubire mă alintă și mă-mbată. Așteptându-te cu tresăriri feline, Aud patul cum suspină fără tine, Fiori se furișează, nu- mi dau pace, Glasul inimii vorbește și când tace. Luna plină sus pe cer tresare, Soarele tresare când abia apare, La fel de luminoasă ești iubire, Aceiași minunată strălucire. Și-n
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
inimii vorbește și când tace. Luna plină sus pe cer tresare, Soarele tresare când abia apare, La fel de luminoasă ești iubire, Aceiași minunată strălucire. Și-n orice dimineață ce răsare Te văd pe tine, vânt-înflăcărare, Și-atunci în piept adie-o tresărire Iubirea mea te strigă a iubire. Te strig iubire, vino către mine Ca visele - împlinite să mă aline, Iubirea mea divină, altarul de fior, Te strigă-n noapte freamătul de dor . MĂ TOT GÂNDESC Unde-mi pun banii uit mereu
Regăsirea by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91647_a_107362]
-
anchetă. Viata mea se află înainte, nu în urmă". Își spuse singur că nu ar conta dacă ar afla vreodată ceva sau nu. Trecutul nu contează. Putea să-și trăiască restul vieții cu ceva abia puțin mai mult decât o tresărire de curiozitate - unde dracu' dispăruse Nickson? Cu pălăria în mână, stătea în picioare, în marele hol de la intrare, așteptând ca valetul să reacționeze prin prezență la sunetul ușii deschise. Dar nu veni nimeni. Tăcerea învăluia marea casă. Apăsă niște butoane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
direcția aerodromului său personal. Motoarele gălăgioase scoteau acum sunetul atenuat, de neconfundat, al aparatelor pe cale de a ateriza. Vâjâitul elicelor se auzi din ce în ce mai încet, amuți cu totul; apoi un pârâit de motoare mai mici: jeepuri, le recunoscu Craig cu o tresărire. Jeepuri! Transportate de avioane. Un comando aeropurtat! Și Anrella era acasă. Coborî pripit, biciuit de acest gând. De cum atinse pământul, începu să alerge. Ieși din desiș într-o zonă deschisă de pajiște, văzu jeepul huruind către el; și se opri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
oră. Nu știai - garourile trebuie desfăcute la fiecare cincisprezece minute - ca să lase sângele să curgă. Brațul are nevoie de mai mult sânge ca să rămână viu. Acum nu mai rămâne decât să-l amputăm! CAPITOLUL 6 Craig se trezi cu o tresărire și privi fix la ciotul brațului său. Tot umărul îi era ridicat pe un fel de eșarfa legată; iar brațul îi era dezgolit și complet vizibil. O lampă cu infraroșii revărsa căldură asupra lui și ceea ce rămăsese se simțea bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
tâlc, întâi gura, apoi urechea. Gestul lui părea să se refere la un fel de glumă copioasă pe care voia să o împărtășească cu noi. În acel moment, doamna Silsburn, aflată lângă mine, a dat un semn evident - aproape o tresărire - de înțelegere. A atins brațul de satin roz al doamnei de onoare și a strigat: — Știu cine e! E surdo-mut - e un mut surd. E unchiul tatălui lui Muriel! Buzele doamnei de onoare au format exclamația „Oh!“. Apoi s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2217_a_3542]
-
salam și o aruncă la picioarele ciudatei creaturi. Șobolanul (care se dovedi ulterior a fi femelă) Își mișcă botul În aer și apoi, apucând cu o lăbuță (ce semăna atât de bine cu mâna unui om, Încât Ippolit avu o tresărire) felioara de salam, o mirosi cu delicatețe, dar n-o mâncă, ci o vârâ-n marsupiu. „E clar că am de-a face cu o viziune“, Își spuse brigadierul. Șobolănița Însă dădu din cap În semn că nu, apoi, ducându-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
străină, pe un macrameu cu împletitură savantă. Când deschisei ușa mânerul scrâșni; Ana aștepta în picioare, tăcută, fixă, îmbrăcată într-o rochie mov a cărei culoare se distingea molatic în lumina veiozei pale dinspre canapea. Mă apropiai fără cuvânt. Nici o tresărire, nici o cută a rochiei ei nu se mișca, poate e numai ideea despre Ana, gândii speriat. Mă aflu în fața unei simple idei, îmi vorbii, altfel cum se explică trecerea ei spre diafan, privirea, muțenia, nemișcarea aceasta aberantă? Ba nu! Deodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
că totul nu era decât reminiscența unei lumi altădată gălăgioase, vioaie și colorate, drum al vapoarelor spre mare, întâlnire a felurite neamuri aduse laolaltă de jocul întâmplării pe căile comerciale ale lumii; ce se vedea acum nu erau decât ultimele tresăriri ale acelei lumi, cu speranța - rămasă în subconștient - a reluării vieții, căci portul nu mai flutura zecile de pavilioane străine, marile firme căzuseră, totul avea culoarea cenușii, numai locuitorii mai erau vorbăreți, pentru că veneau din poveștile Orientului. Fiica Anei nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
spuneau nimic, nu voiau nimica ochii ei; se uitau cu curiozitate la mine. Erau doi ochi negri, umezi ca niște ochi de juncă. Mă privea cu stăruință - și simții un fior fierbinte în lungul trupului. Încruntai sprâncenele mirat de această tresărire a ființei mele. —Vra să zică te-ai întors la bărbatu-tău, zisei eu cu liniște. Da, cuconașule... Nu puteam să trăiesc fără el... Iar își plecă pleoapele spre paserile care se apropiau din toate părțile, țintind-o când c-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
câmp, la Cioara. Acolo muncim o vară-ntreagă și dormim sub căruță... cu cânele legat lângă noi... În casă era tăcere. Chihaia se așezase pe un scăunaș într-un colț. Boierul asculta încremenit pe scaunul lui, în bătaia focului cu tresăriri și bâzâiri încete. Da’ eu ce fac? zise deodată hoțul de lemne... Eu zic una, boierul zice alta... Cucoane! șopti el cu durere, cucoane! am asudat ani de zile pe lanurile dumnitale; dă-mi v’o două parale să-mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
Iar maică-sa murmura somnoroasă: — Mi se pare că umbli pe drumuri rele!... Spune macar unde ai fost... Tu ai să dai de dracu... Ce-aveți cu mine? dați-mi pace! Am fost și m-am plimbat... răspundea cu o tresărire de mânie în glas Haia; apoi, într-un târziu, suspina încet, tot trează, cu ochii mari umpluți de visul dragostilor ei. Iar în vremea asta Tudorița gogea singură prin colțuri, în odăița-i săracă și curată. Se simțea uneori slabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cap, și-și iuți jocul andrelelor. Sanis se întoarse domol spre fată: —Haie... Haie!... ți-a mai trecut nebuneala?... Haia se uită la tatăl său cu ochi rătăciți, arși de plâns. Păru că-l înțelege; îl văzu râzând; și o tresărire de răutate îi trecu pe obrazul chinuit. Acuși avem să facem logodna... zise Sanis cu liniște, închizând încet un ochi. De mult n-am băut eu, de mult nu m-am mai veselit... Da’ la nunta fetei mele am s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
ochi cu apă uncropită din baltă. După ce adierea dimineții a mânat de pe luciu aburii, mi-am căutat locul cel mai potrivit la gârlă, acolo unde apele Lintiții scapătă printre gard și curg spre Dunăre. Toate păreau liniștite, deși toate erau tresăriri și fierberi, zboruri și chemări, amestec al vieții și morții. Mi-am pregătit trei undiți și le-am desfășurat în apă, la fund, cu plumbi. În cârlige aveam râme de cele șerpești. M-am cinchit pe malul umed. Stam și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
o mână tremurătoare, poalele veșmântului pătat, în vreme ce o tăcere de moarte învăluia sala, iar privirile se întorceau la unison spre al-Mulih. Acesta a așteptat ca unul din cei de față să intervină; în zadar. Atunci s-a ridicat cu o tresărire de energie. „Șeicul este un om cucernic și inimos, o știm cu toții; dragostea lui pentru acest oraș este cu atât mai meritorie cu cât nu s-a născut aici, iar zelul său pentru islam este cu atât mai lăudabil cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sânge. Impasibil, îi ascultă strigătele de durere. Ridică din nou daga spre cer și, încet, o coborî spre omul întins la picioarele sale — Nu-l omorî, îi ceru un glas abia șoptit. Nu-l ucide. Valerius se trezi cu o tresărire de spaimă. Privi în jurul lui, în peștera în care se refugiase; era în inima codrilor, nu departe de Rhenus. Zorii începeau să sclipească palid. Era singur. Din nou glasul acela, cuvintele acelea: „Nu-l omorî“. Le auzise ca și cum cineva - un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
trei femei înveșmântate în alb se apropiau de frasin. Împreună cu ei venea Ausper. — Nu! strigă Valerius. Se aplecă deasupra trupului Velundei, vrând să-l apere, pentru ca nimeni să n-o poată lua. — Nu! Simți că ea se înfiora. O mică tresărire și Velunda se desprinse din îmbrățișarea lui, părăsindu-l. Când trecu pârâul, amuleta pe care o purta la gât se desprinse și căzu, dispărând în apă. Încă un pas, și Velunda fu întâmpinată de cei trei călăreți și de cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu jăratic, să nu-i fie frig, niște paie, ca să nu doarmă pe piatră, și mâncare, să-și astâmpere foamea. Valerius nu se mișca deloc. Un centurion se aplecă deasupra lui și îl atinse, temându-se să nu fie mort. Tresărirea cu care Valerius îl respinse îl liniști pe soldat. Ieși din celulă, anunțându-i pe cei care se adunaseră în fața închisorii că medicul trăia. Părea căzut într-o stare de prostrație. Oamenii se împrăștiară vorbind între ei cu glas scăzut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
am așezat lângă vestiar. Mi-am fixat privirea pe faianța cu picățele. Mi-am spus că dacă aș reuși să stau complet nemișcat următoarea jumătate de oră, nu mi s-ar putea întâmpla nimic rău. Eram convins că o singură tresărire, o singură clipire a ochilor, și vestiarul ar deveni centrul unor efecte speciale... Apoi au apărut șase tipi uriași - cred că de pe terenurile de badminton de la capătul coridorului. Sportivii ăștia sclipitori, miștocari, țipau și înjurau și se bășeau în timp ce se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
făcut semnul V cu degetele și i-am arătat pumnul amenințător. Mi s-a spus că pe scriitor îl cheamă Martin Amis. N-am auzit niciodată de el. Tu știi ceva scris de el? ... Mi-am ridicat privirea cu o tresărire: o vreme fără vreme deocamdată. Uneori, când aerul e așa de ceaușiu ca acum - de un cenușiu impecabil, o adevărată negare a însăși ideii de culoare - și milioanele de pitici își înalță capul, e greu să deosebești aerul de impuritățile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
stau să mă gândesc mai bine, nu m-ar fi deranjat să’arăt așa nici acum cinci ani sau chiar zece. Problema e cu ceasul, cu motorașul. Inima mea nu funcționează bine. — Nu-mi spune așa, făcu el cu o tresărire. Suntem prieteni. Spune-mi Barry. Uite, îmi spuse el, luându-mă cu mâna uscată de după umeri, în timp ce mă conducea prin salon, vreau să o cunoști pe Vron. — Vron? Acum o face cu roboții, mi-am spus ea M-a oprit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]