1,177 matches
-
consider ca o zi excepțională nu numai din punct de vedere creștinesc, ci și ca zi cu semnificație deosebită pentru mine ca trăitor în aceste vremuri. O remarcă pe care o fac e că vremea s-a încălzit accentuat, că troienele de zăpadă s-au diminuat și se diminuează văzând cu ochii și că există un real pericol de inundații devastatoare ce vor aduce noi și mari necazuri pe capul oamenilor... Pe la Fărcașa, Poiana Teiului și alte localități din valea Bistriței
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
fi permis construirea a multor kilometri de autostrăzi, plus unele pierderi de 15 miliarde pe întreaga economie. Se anunță că iarna revine în forță la noi, în sud-estul țării, apoi și în celelalte regiuni, iar Statele Unite sunt scufundate sub enorme troiene și viscole extrem de dăunătoare oamenilor și economiei statului, cu enorme pierderi materiale. La agresivitatea manifestată de om față de mediul ambiant, Mama Natură reacționează corespunzător, avertizându-ne serios! Pentru marți, 2 februarie, consemnam: Ieri a nins liniștit îmbrăcând totul cu un
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (ÎN LUPTĂ CU TIMPUL...). In: CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/562_a_745]
-
imaginea se îndepărtă de ea, ostilă. Pe porțiunea întinsă și pustie de la est de Rosalie, un bărbat singuratic, de-o vârstă cu fratele ei, îmbrăcat cu o haină prea subțire și o șapcă - Go Big Red - își croia drum prin troienele de la marginea drumului. Se întoarse și mârâi când trecu pe lângă el, respingând intruziunea. Sutura șoselei centrale o adâncea în bezna înzăpezită. Era absurd: Mark, un șofer aproape profesionist, să se răstoarne, ieșind de pe o șosea de țară dreaptă ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1902_a_3227]
-
am auzit-o, în perioada aceea, adresându-mi-se mie, direct, ca unui întreg, în afară de clipele când îmi spunea că mă iubește neînchipuit de mult, încă dinainte de a ne fi întâlnit; venise iarna, o iarnă grea, cu viscole și cu troiene de zăpadă, pământul și crengile uscate din scorbură foșneau stins, apa din groapă abia dacă se înfiora când ne apropiam tremurătoarele buze de suprafața ei, numai din când în când se auzea pe afară, din lume, câte un urlet, pesemne
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
topește ca fulgii de zăpadă, știi că ai câteva ore suspendate, în care nu trebuie să faci nimic-nimic, doar să plutești de-a lungul câmpurilor albe, ca și cum ai zbura. Șovăiseră înainte să pornească, fiindcă iarna trenul se împotmolea, uneori, în troiene. Dar ziarele nu anunțau viscole. — Ce se mai știe de străinul acela, găsit vineri, Dan Crețu? întrebă Agata. Lumea a început să spună tot felul de nerozii, iar copiii noștri - adică mai mult Jacques - îl cred căzut din cer. Costache
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
Lupii peste culmi aleargă, Străbătând ninsorile Pâlcuri sboară ciorile, De mai zici cu [zicătoarea]: Albă-i lumea, neagră-i cioara. În temeiu de codri deși Nu e pârtie să ieși, Nu-i cărare, nici răzor, Nici urmă de vânător. Vicolind, troienele Au umplut poienele, S-au lăsat pe crengi uscate, Peste frunze scuturate, 93 {EminescuOpVI 94} Peste ape, peste toate. În pădurea nepătrunsă, O căscioară e ascunsă, Nu-i aproape sat nici drum, Singurică, nu știi cum Doar din horn îi
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]
-
țâșneau în slavă, când ne părăseam lăcașul. Paltinii, crescuți în noapte din asfalturi ca din lavă, își împrăștiau sămânța zburătoare-n tot orașul. Nimeni nu dormea în noaptea cea de veghe. Nici penații viitoarei generații. Ne plimbam pe bulevarde prin troiene de semințe - și simțeam cum talpa arde. Doar târziu Segetătorul încearcă-ntr-o doar' s-apună când scâncea în poartă cheia. Vântul ne-azvîrlea în păr și-n față pulbere de lună, caldă încă vremea-aceea. Ținând soarele în mână, un oltean
Poezii by Lucian Blaga [Corola-publishinghouse/Imaginative/295565_a_296894]
-
acolo am plecat. Măi Krog, măi ... Of, of ... Ce-a mai fost după aceea! Cum ai mai mers tu În fruntea puhoiului de neamuri care te urmase doar pentru că țineau la legămintele lăsate de Tatăl. Au plecat peste zăpezi și troiene, au trecut peste dealuri și prăpăstii, așa cum aveau și-ai tăi s-o facă de atâtea ori, după ce vor fi Învățat cumsecade cuvinte precum de ce laolaltă cu intonația potrivită, cea care vă face să spuneți mai multe vorbe decât rostiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Sabia lui Mihai 2 februarie Un domn? O doamnă? În zi de iarnă? Da, când gheața și troienele din viscolul trecut au început să se topească, țurțurii sunt primejdioși și femeile se duc la ghicitoare la Plumbuita, pe ulița din dreapta lacului de viplă în parcul unde umblă cai morți. La ora amiezii, călduță și însorită, la care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
despre naziști și despre mine. Dacă m-aș fi născut în Germania, bănuiesc că aș fi fost și eu nazist, că i-aș fi cotonogit pe evrei, țigani și polonezi, că i-aș fi lăsat pe morți să zacă sub troiene din care să li se vadă doar încălțările, că m-aș fi încălzit cu virtutea ascunsă a cugetului meu. Așa merg lucrurile. Acum că stau și mă gândesc, această povestire mai are încă o morală evidentă: Când ai murit, mort
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2334_a_3659]
-
ascunsă sub carapacea aparent distrasă de vremi. Gingășia observației se împletește cu asprimea carapacei. Vă rog, țestoase umane, priviți în jururi și vedeți florile de tei, frumusețile românești, miresmele florilor de tei și ale cuvintelor lîmbii eterne! Pretutindeni alb - peste troiene calcă țanțoșă cioara. Pată de culoare pe albul de pretutindeni, cioara e mândră de existența ei. Tablou real, tablou stenic. Călătorului dezolat în pustietatea albă i se ivește brusc mândria existenței umile. Și reciproca e valabilă. Se lasă ceața - doar
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
obrajii iubitei Strada patinoar - sub streșini vântul cântă-n orga țurțurilor De pe ramuri doar puful alb alunecând - singurul zbor Țurțuri sub streșini - mușcând din mărul roșu zâmbesc unui gând Țipătul ciorii - printre ramuri lunecâd cascada de nea Pretutindeni alb - peste troiene calcă țanțoșă cioara Urme de vrăbii filigran pe zăpadă - drumurile noastre Trosnesc arinii zborul lebedelor sculptat în ghețuri Ajun de Crăciun - din streșini potop și sub brad... primii ghiocei După sărbători se spulberă chiciura tulburând tăcerea Încă un an sfârșit
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
zăpadă, cetele de colindători, bucuria nemăsurată, toate la un loc cu „acel” ceva magic specific perioadei. Este seara de Crăciun. Toți oamenii așteaptă nerăbdători să apară Moșul. Familiile sunt fericite stând la mesele îmbelșugate, ascultând glasul clopoțeilor zglobii. Afară sunt troiene de zăpadă, fulgii zboară leneș spre pământ, iar zăpada pufoasă și strălucitoare atrage toate privirile... Ador când florile de gheață se așază pe geamuri privind steluțele argintii care se culcă ușor pe pământul înghețat formând o plapumă groasă și fină
Noaptea de Crăciun. In: ANTOLOGIE:poezie by Maria-Teodora Savu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_687]
-
avea voie la efort și la orice fel de mâncare. Îi pregătea o dietă separat și avea grijă de toată gospodăria, mai ales că în iarna aceea a fost și o iarnă destul de grea; a nins și s-au format troiene mari, astfel că, a trebuit să dea zăpada singură zi și noapte, să facă pârtie până la locurile unde avea nevoie. Sâmbăta și duminica când venea George acasă o mai ajuta la diverse treburi apoi mergeau la bal sau la horă
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]
-
mine nu era decât mariana, care lega articolele În dosare, Într-un fel de arhivă În care nu căuta nimeni niciodată. BĂteam cât era ziua de lungă străzile gri, enigmatice ale Bucureștiului, tânjind după alb, sperând Într-o zăpadă cu troiene care să oprească fojgăiala neobosită și să lumineze fețele gri-umede ale blocurilor. În weekenduri zăceam În fața hârtiei, căutând zadarnic În pagina albă un punct negru care să-mi lege ițele Încurcate Într-un nou fir al Ariadnei. Stăteam așa ore
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
mine nu era decât mariana, care lega articolele în dosare, într-un fel de arhivă în care nu căuta nimeni niciodată. Băteam cât era ziua de lungă străzile gri, enigmatice ale Bucureștiului, tânjind după alb, sperând într-o zăpadă cu troiene care să oprească fojgăiala neobosită și să lumineze fețele gri-umede ale blocurilor. În weekenduri zăceam în fața hârtiei, căutând zadarnic în pagina albă un punct negru care să-mi lege ițele încurcate într-un nou fir al Ariadnei. Stăteam așa ore
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
cu acela astringent al zăpezii. Otilia merse apoi, tîrșindu-și șoșonii prin nămeți, strigă uhu unei bande care trecea într-un tren de săniuțe, trase de doi cai înhămați unul după altul și se răsturnă în leșinuri simulate, când pe un troian, când pe altul. Era plină de zăpadă, din cap până-n picioare, prin păr, în urechi, în ochi. Câțiva copii se strânseră în jurul ei, apoi fugeau, și unul furios o bombardă cu un bulgăre. Otilia se aplecă și ea și aruncă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se zugrăveau în fundul râului, cât părea că din una și aceeași rădăcină un rai se înalță în lumina zorilor, altul s-adîncește în fundul apei. Șiruri de cireși scutură grei omătul trandafiriu a înflorirei lor bogate, pe care vântul îl grămădește în troiene; flori cântau în aer cu frunze îngreuiete de gândaci ca pietre scumpe, și murmurul lor împlea lumea de un cutremur voluptos. Greieri răgușiți cântau ca orlogii aruncate în iarbă, iar painjeni de smarald au țesut de pe-o insulă până la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sunt santinele superbe - numai că e cam întunecos și cam umed palatul meu - oamenii-i zic închisoare. Cu manuscriptul fă ce-i ști. Adio, și la revedere pe cealaltă lume! Toma Iată manuscriptul: III Am zărit întunericul lumei sub un troian de ninsoare, adică într-una din acele - colibe cari iarna nu-și mai manifestă esistența lor decât prin fumul cel verde ce tremură asupră-le. Tata n-avea nimica; era unul din oamenii cei mai săraci ai cătunului nostru... Nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
nesimțitoare a junelui. Pe masă sta un pistol. M-apropiai încet și-l luai de acolo. În letargia în care-l aruncase durerea sa cea adâncă, Ioan n-auzi nimica. Deschisei un oblon al ferestrei și - aruncai pistolul pe-un troian de ninsoare. Apoi ieșii din casă și mă dusei să-mi răcoresc visurile și impresiunea vie, turburarea întunecoasă [a] sufletului în noaptea cea senină și rece de iarnă. A doua zi mă-ntîlnii cu Ioan. - Ai văzut toate fazele acestei drame
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
simte bine. Aici climele sînt „prefumate”, cadrul vieții (citat deja) e „superb, desfătător”, cerul, aerul, valul mării „se Înveleau” Într-o culoare pală, prin aer trece o „dulce armonie”, valurile „intoană” un fantastic, melancolic concert, blonda dimineață „despică p-orizonte troienele de ceață”... Iată un vers superb. Ce urmează este de o trivială banalitate, Însă acest vers izolat arată o imaginație inspirată. În acest cadru marin, unde Își dau Întîlnire parfumurile naturii magice și luminile eterului, aici se simte mai puternic
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii Ce valmeș se răstoarnă cu-o furie turbată, Formînd o avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri s-azvîrl spumegătoare, Se sparg țîșnind În aer, și ferb scoțînd scântei, Și pulberea de apă, alin plutind la soare
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o creangă se mlădie, Ulmul cade, fagul crapă și stejarul gros se darmă. El pătrunde prin desime, trece iute prin zăvoaie, Și sub brațul său puternic totul pîrÎie, trăsnește, Tot se rumpe, se răstoarnă, se sucește, se Îndoaie, Ș-un troian de crengi, de arbori pe-a lui urmă se clădește.” Efecte, evident teatrale, scenografie cunoscută, retorică Împrumutată de la romantici, Însă, ca și În alte cazuri, retorica Începe să-și creeze obiectul, scena se umple de lucruri, peisajul se individualizează. Poetul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
care naște, firesc, o spaimă și o agitație de apocalips: turmele tremură, arborii se Îndoaie, din codri, de pe dealuri, din cîmpii se ridică „zberet, răget, țipăt [... ] mii de glasuri spăimîntate”... Frigul, În manifestarea lui materială, este mai puțin fioros: lungi troiene, zale argintie, țurțuri lucitori, pod de gheață Între maluri, Întinderea pustie, fără urmă, fără drum, stele [...] Înghețate, cerul [... ] oțelit... Senzația mai profundă e de cădere În somn geologic, de pietrificare a elementelor: zăpada cristalină pare un „lan de diamanturi”, „totul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
câteva vorbe înainte de a se retrage, însă nu izbuti a lega un dialog normal. Limbile tuturor păreau împiedicate și răspunsurile erau aruncate cu o suspectă stângăcie. - E o toamnă superbă, zise Ioanide, uscată și senină, fărăvînt, când frunzele cad în troiene. La București e somptuoasă G. Călinescu toamna fără ploaie, ploaia degradează totul, dă o impresie de groapă cu noroi. La Paris, dimpotrivă, ploaia este pigmentul autumnal care face să sclipească felinarele și dă contururi fine bulevardelor. Nu-i așa, domnule
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]