1,282 matches
-
Suprem Patriarh de Marienbad, Suprem Patriarh al Ohranei Invizibile, Suprem Patriarh in partibus al Fortăreței din Alamuth...“ Și, bineînțeles, patriarh al Ohranei Invizibile era Salon, tot cenușiu la față, dar fără mantaua lui de lucru, ci strălucind acum Într-o tunică galbenă brodată cu roșu. Îl urma Pierre, psihopompul de la Eglise Luciferienne, care Însă purta pe piept, În loc de Lâna de Aur, un pumnal cu o teacă aurită. Iar În timpul acesta, Bramanti continua: „Sublim Hierogam al Nupțiilor Alchimice, Sublim Psihopomp Rhodostaurotic, Sublim
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la două rânduri albastru cu dungulițe, palid și Încruntat la față, ducând-o de mână, ca și cum ar fi Însoțit un suflet pe cărările Hadesului, pe Lorenza Pellegrini, palidă și ea și parcă amețită de un drog, Îmbrăcată doar Într-o tunică albă și semitransparentă, cu părul lăsat pe spate. Am văzut-o din profil În timp ce trecea, pură și languroasă ca o adulteră prerafaelită. Prea diafană ca să nu-mi stârnească Încă o dată dorința. Agliè o duse pe Lorenza până la vasul cu jăratic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
-i strîngă mîna, dar Redbone Îl Împinge Înapoi pe scaun. — Manîncă, manîncă. Nu am nevoie de un public flămînd, Îi spune lui Wakefield. De obicei și Wakefield simte același lucru, deși el personal nu mănîncă niciodată Înainte de prelegeri. Chelneri În tunici aleargă În jurul meselor, umplînd paharele cu vin. — Cum Îți place avgolemono? Îl Întreabă doamna Redbone pe Wakefield. Se spune că a fost servit prima oară la o masă la Aristofan, după ce acesta scrisese o piesă despre Întîlnirea dintre un pui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mare. Dar numele lui Laurence o făcu pe Fran să-și amintească de ceva. — Oh Doamne! Laurence! Trebuia să luăm cina cu mama lui în seara asta! Arăt decent? Stevie studie ținuta ușor excentrică a lui Fran, alcătuită dintr-o tunică violet fără mâneci, purtată peste colanți verzi închis. — Eu zic că arăți bine dar, ce-i drept, zise Stevie arătând spre fusta de tweed și jerseul pe care le purta 364 de zile din 365 -, noțiunea de ținută de zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
preot. Dar nu era vorba despre asta, acum știu. Pur și simplu el nu avea încredere în cei care puneau piciorul în biserica al cărei nou custode era. Teja era un bărbat pe care hainele puțeau. Tivul de jos al tunicii avea o crustă groasă de jeg, și hlamida lui nu mai fusese băgată în leșie de ani buni. Chiar și felul cum arată era respingător. Pielea feței, de o paloare cenușie, era numai cute. Țeasta craniului, despuiată de tonsură, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
umflată și diformă precum un burduf gata să plesnească, complet acoperită de un mucegai cenușiu. Am zărit chiar și scramasax-ul pe care regele îl ținea în mâinile împreunate pe pântece, precum și aurul fibulei de pe mantie și al crucii cusute pe tunică în dreptul inimii. Aproape nimic însă din lucrurile reginei, căci sub văl totul era tăinuit de acel soi de mușchi. Până și rochia, pe care mi-o aminteam ca fiind de purpură și aur. Șobolanii se înfruptaseră fără milă. Lui Rotari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
a întâmpinat afară împreună cu gealații. Și mi-a zis: - Ducele vrea să-ți vorbească. La palat mi-au îngăduit să mă spăl în bazinul servitorilor, cu apă ca gheața, și mi-au pus hainele pe foc. Mi-au dat o tunică țesută din cânepă și deșeuri de in și o bucată de funie scămoșată în loc de curea. Pe vremea aceea, la Friuli, duci erau Taso și Kakko, doi frați care hotărâseră să guverneze împreună. Mi-am închipuit că fusesem chemat de Kakko
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
învelită într-o bucată de papirus. Conținea o monedă de aur cu chipul lui Iustin al II-lea. Pe papirus - câteva cuvinte: „Fă-ți curaj, prietene“. Am recunoscut pe loc grafia greoaie a lui Kakko și am ascuns moneda sub tunică, jurându-mi să i-o înapoiez neatinsă. După ce-am ieșit pe la poarta dinspre miazănoapte a orașului, câțiva soldați m-au escortat amenințători mai bine de două mile. Am povestit totul cu sinceritate și fără vreo reținere. Până și astăzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
de felul cum vorbeam limba lui dificilă. Fără să-i pese, și-a luat hainele lăsate după un tufiș. S-a încins cu cingătoarea de piele, pe sub care și-a înfășurat brâul până peste pântece. A scuturat de praf o tunică scurtă, albă, pe care a îmbrăcat-o mulând-o pe talie cu o centură cu margini de bronz. Apoi mi-a poruncit: - Vino după mine! Cu greu țineam pasul cu el. Nu pentru că aș fi fost obosit, dar mergea repede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
tuturor longobarzilor, și-l răsese jur-împrejur până la ceafă, dar îl purta lung în creștetul capului, cu o cărare pe mijloc, căzându-i de-o parte și de alta a feței în două lațe retezate la nivelul bărbiei. Nu purta bogata tunică longobardă de in cu mâneci largi și cu ciucuri de diverse culori, strânsă în talie cu o centură, ci un veșmânt scurt și modest de cânepă. În picioare avea sandale deschise în față până la degetul mare, cu șireturi de piele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cenușă într-un vas și buchețele de săpunel uscat. S-a așezat pe mal și a început să se uite cu nerușinare la mine. N-am vrut să-i dau satisfacție: fără să mă arăt jenat, mi-am dat jos tunica murdară de servitor și am rămas în fundul gol. Apa era gheață, nu alta, numai bună să-ți facă pielea de găină. În timp ce mă spălam, am mormăit: - Dacă tu trebuie să mă-nveți ceva, atunci și eu trebuie să te învăț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
Cividale: scurt și încrețit cu fierul cald. Din pricina necazurilor prin care trecusem revenise la cum era înainte, lins și drept, așa că am încercat să fac inele șuvițele încă ude. Mi-am pus un brâu de in, încălțările cele bune, singura tunică de mătase ce-mi mai rămăsese, puțin tocită, și centura cu margini și găici de aramă pe care niciun cămătar nu voise s-o ia. Soarele coborând în asfințit atingea zăpezile eterne de pe muntele Cavallo, ce se înălța pe neașteptate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am sculat plin de mânie, hotărât prostește să reacționez. Atunci a intervenit Faroald: - Gata! Vrei cumva să fii castrat, Stiliano Sirianul? Ce vrei să demonstrezi? Mi-am trecut dosul palmei drepte pe la nas și am văzut că-mi curgea sânge. Tunica îmi era și ea pătată. Cum am mai spus, voiam să-l aduc cu totul pe Rotari de partea mea, drept care am mai avut încă iscusința să răspund: - Vreau doar să arăt că am curajul să mă las rănit pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
ce țineau laolaltă nenumăratele plăci de fier, mi-a răspuns: - Vechi, vechi, dar din cel mai bun metal. Trag nădejde că și stăpânul Rotari o să se arate mulțumit. După ce m-am întors în odaie, servitorul Lucio mi-a adus o tunică albă de in, fără ciucuri, și o centură cu margini de argint. Mi-a spus că eram așteptat la marele stejar și a început să deretice, domol și tăcut, prin cameră. De-abia mă îmbrăcasem, când a apărut Rotari, nespus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
unchilor sau fraților. Eram acolo numai ca să însoțesc un bărbat, care „nu primise încă arme“, la rudele sale. Și nu puteam să zăbovim prea mult. Rotari m-a luat de mână și m-a condus până la o masă. Alături de o tunică cu ciucuri albaștri se afla un inel ce trona pe un ghem de lână netoarsă. - Sigiliul tatălui meu, mi-a explicat, arătându-mi vipera gravată în aur. Azi, în sfârșit, am să pot să-l port în văzut lumii. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
la șapte pași mai departe de el. Era bătrân, nu glumă, căci trunchiul îi era maltratat, răsucit și despicat în mijloc de o scorbură în care puteau să încapă pe puțin trei oameni. Faroald mă aștepta. Era îmbrăcat cu o tunică albă, fără fireturile colorate specifice, deoarece, în cazul de față, reprezenta întreaga comunitate. Se sprijinea, ca de un toiag, de o spadă longobardă lungă, vârâtă într-o teacă de piele și lemn. - Cunoști regulile, nu? m-a apostrofat el încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pași în spatele jilțului său. Servitorul Lucio mi-a întins trusa de scris. - Scrie tot ce-o să se-ntâmple, mi-a poruncit Faroald. Au sosit adalingii și reprezentanții celorlalte familii, mici grupuri ce se deosebeau între ele prin culorile fireturilor de la tunici. Înainte de a lua loc, treceau prin fața unui lighean de aramă aflat sub un nuc și se spălau pe față și pe mâini. Sub același copac își lăsau armele, după care, trufași și tăcuți, se așezau sub stejar. Faroald a deschis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vrut să-i știe numele și, după ce s-au prefăcut a vorbi între ei, și-au dat acordul, garantând că mulți vârstnici îl recunoscuseră pe fiul lui Nandinig. Rotari, care aștepta sub nuc, s-a înfățișat adunării. Era îmbrăcat cu tunica pe care i-o văzusem la gineceu. Totul s-a petrecut în grabă, și m-a dezamăgit prin simplitate și repeziciune. La Cividale era o întreagă ceremonie, cu preoți, isop, tămâie și imnuri. Un bătrân servitor, după ce i-a legat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să mă răsplătească pentru docilitate, cel puțin în felul în care concepea el recunoștința. - Azi încep eu să te-nvăț, m-a anunțat. Și, dacă faci față, îți arăt ceva. Am ieșit afară și m-a obligat să-mi scot tunica. - Faci exact ceea ce fac eu, mi-a poruncit. Nu-mi rămânea decât să mă supun. Goneam amândoi spre marginea așezării. Mi se alătura să vadă cum respir. Dacă dădeam semne de oboseală, încetinea, goana devenind mers. Imediat ce începeam să respir
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
-n apă, s-au uitat de jur împrejur ca să se-asigure că nu era nimeni, după care una dintre ele scoase un strigăt cumpătat. Un stol de adolescente, fiice de servitori și țărani, și-a făcut apariția. Și-au scos tunicile scurte și au intrat în apă goale, râzând și strigând, împresurate de libelule albastre. - Uită-te atent, mi-a zis malițios Rotari dintr-o suflare, arătând spre gardul de nuiele. De partea băieților s-a lăsat o tăcere neașteptată și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
părul cenușiu și lung până la jumătatea spinării, iar barba îi ajungea până pe pântece. Era oacheș la față, nu se știe dacă din pricina stirpei sau a soarelui; pe fața plină de riduri mărunte luminau doi ochi negri și neliniștiți. Purta o tunică simplă de lână, tocită pe la margini și pătată toată de culori. În biserica goală, pe peretele din fund fusese atârnată o cruce făcută din două lemne, legate cu o ramură de salcie. Dedesubt era o saltea din piei de oaie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
spus: - Adu-l aici! Va fi cu tine, și o să-l dai în grija cuiva doar atunci când o să te culci cu mine. A părut ușurată, a oftat cu resemnare, a venit lângă mine și a vrut să-și dea jos tunica. - Nu, i-am poruncit, îndepărtând-o cu o mână. Nu vreau să te simți obligată; când o să dorești cu adevărat, eu o să pricep. Acum du-te și ia-ți copilul! S-a uitat la mine uluită, și, când să iasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
și l-am văzut pe Faroald ridicând o mână, spunând ceva longobarzilor și făcându-mi semn să mă-ntorc la ei. Hotărâseră să-mi paseze mie afacerea, ei mulțumindu-se să asiste. După ce am cerut unui servitor să aducă o tunică curată, ceva de-ale gurii și vin, ne-am îndreptat spre casa cămătarului. Donatistul era legat de o scară rezemată de zidul magherniței. Era un african puțin mai oacheș decât mine, un egiptean din sud cu o înfățișare frumoasă, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
vin, ne-am îndreptat spre casa cămătarului. Donatistul era legat de o scară rezemată de zidul magherniței. Era un african puțin mai oacheș decât mine, un egiptean din sud cu o înfățișare frumoasă, cu păr lung negru, îmbrăcat într-o tunică din material bun și închis la culoare. Ochii îi erau vii și inteligenți, dar privirea i se urâțise din cauza trufiei. Trei oameni din patrulă îl păzeau; nu le fusese deloc ușor să-l imobilizeze, dacă mă luam după fețele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soldați cu sulițe. Cei doi frați erau îmbrăcați în haine lungi bogate, cu mânecă croită în stil bizantin. Au descălecat amândoi odată, ceea ce a stârnit în rândul femeilor un zumzet de admirație. Desigur, carâmburile moi de piele, dantelele de la mânecile tunicii scurte de călătorie purtate pe dedesubt, aurul scramasaxului, colierele și centurile n-au trecut neobservate. S-au oprit să se spele și să se schimbe, căci nu purtau pantalonii de postav roșu. Nu se putea spune despre ei că erau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]