4,882 matches
-
ridică și plutește legănîndu-se ușor la cîțiva centimetri deasupra podelei, În timp ce fața și părul din cap păreau cuprinse de flăcări. De teamă, Închise ochii și se prinse cu mîinile strîns de genunchi. Era o emoție ciudată, un amestec de bucurie, uimire și spaimă, ca atunci cînd părinții o duseseră la munte și o dăduseră prima oară cu sania și cînd prima atingere a zăpezii i se păruse fierbinte... — Vai, doamna Christina, ce se Întîmplă cu dumneavoastră? Vedeau toate ce se Întîmpla
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
o poliță de asigurare. De acum Încolo, nu mai avea nimic altceva de făcut, decît să-i puncteze scadența. Abia În momentul cînd Încercă să-și amintească ceva concret, bunăoară, despre ce vorbise cu Michel Înainte de a adormi, constată cu uimire că eprubetele, mai precis baloanele acelea transparente, admirabil ordonate, erau niște simboluri goale; prețiosul lor conținut, deși altminteri iminent, nu se manifesta nicidecum ca atare. Pe de altă parte, știa bine că nu sunt propriu-zis goale. Probabil că Însăși transparența
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cuvințel despre ce se află Înăuntru. Ambalajul lucios, cu irizări ultramarine și steluțe aurii, e desfăcut de Antoniu, cu febrilitate. În sfârșit, mâinile scot la iveală o carte groasă, cu coperte vișinii. Ochii asiatici ai lui Kawabata se dilată, a uimire, devenind două ferestre deschise. -Știi tu, ce carte țin În mâinile mele păcătoase? Nu te holba așa la mine, măr viermănos, lichea puturoasă, necredinciosule. Aici sunt ,, Psalmii,,. De aproape douăzeci de ani n-am mai ținut În mână o asemenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
care s-a oprit Într-o bună zi Într-un punct mort fără să mai Însemne ceva. S-a Întâmplat deseori, atunci când stă cu mâna Întinsă, să fie recunoscut de vreun fost prieten sau de-o cunoștință. Întotdeauna a simulat uimirea și a Întors spatele În grabă.. În comunitatea dezmoșteniților care-și otrăvesc respirația și sufletul cu aerul fetid al mizeriei, Antoniu e respectat, i se spune ,,profesorul,,. Deși nu le calcă niciodată pragul și nu le cunoaște numele, se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
n-o mai trăise În anii de parteneriat al mizeriei, cu boschetarul Kawabata. Rezemat de șandramaua lui, după ce șontâc-șontâc a ajuns cu greu afară ajutându-se de cârje, Ben fumează și scuipă, privind-o pe fată cu ochii mijiți și uimire neprefăcută. -Ce mai face Uniunea Europeană, Ben? N-a bătut la ușa ta? Nu ți-a spălat izmenele? Nu ți-a adus țigări de foi? Nu ți-a asfaltat ,,strada,,? Nu te obligă să-i vizitezi splendorile?... -Mă pupă undeva Uniunea Europeană
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
avantaj pentru autorul unei cărți. -Neică, nu contăm, pricepi dumneata? Nu vrea nimeni să știe de literatura noastră. Noi Între noi aici, și pa! la revedere, atâta! În rest, nimeni nu ne ia În seamă. Suntem prea neaoși gagiule,, De uimire, Antoniu a Înțepenit În mijlocul Încăperii, incapabil să mai scoată vreun cuvânt. Nu e uimit că nu ne citește Marea Europă Unită, ci e uimit de modul argotic și vulgar, În care redactora cu Înfățișare fragilă Își susține afirmațiile. În final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1864_a_3189]
-
gândul spre Honor Klein. De fapt mă gândisem la ea toată dimineața. Făcusem chiar un efort să mă concentrez asupra altor probleme și asupra altor persoane. Căci acesta era în prezent centrul magnetic al gândurilor mele dezlânate și, cu o uimire pe care mi-o îngăduiam ca pe un lux, m-am trezit că stărui asupra ciudatei persoane a surorii lui Palmer. Acum îmi părea rău că-i trimisesem cea de a doua variantă de scrisoare, deși eram tare bucuros că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
faptul că nu fusesem treaz deși, dacă aș fi fost treaz, scena cu siguranță n-ar mai fi avut loc. Însă îmi aminteam scena cu o oarecare satisfacție amestecată cu alte sentimente, mai incerte și mai tulburătoare. Mă întorceam cu uimire la ideea că o atinsesem; ținând cont de ceea ce se întâmplase, termenul „atinsesem” era mult prea blând. Poate de aceea, privind în urmă, faptul în sine mi se părea neverosimil, și, deși îi revedeam părul negru și lucios tăvălindu-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
de deschis și de incert pentru a primi zborul avântat al iubirii mele devenite acum pătimașe. Pur și simplu trebuia să o văd, asta era tot. Sentimentul pe care îl încercam în timp ce mergeam cu trenul spre Cambridge, era acela de uimire în fața sursei dragostei mele și a naturii sale. Când începusem, fără știrea mea, să o iubesc pe Honor Klein? Oare atunci când o trântisem pe jos în pivniță? Sau poate atunci când o văzusem tăind șervetele cu sabia de samurai? Sau poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
general victorios. Vor veni, cu siguranță că vor veni să se ocupe de mine. Eram perfect conștient de această siguranță, de această stabilitate a omului care stă cu picioarele depărtate bine înfipte în pământ; totodată eram însă conștient de o uimire ce atingea limita suferinței. Îmi dorisem cu atâta ardoare și sperasem atât de prostește să o găsesc pe Honor singură. Simplul fapt de a nu fi fost singură era o durere separată, diferită de semnificația halucinantă a persoanei în a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
sperasem atât de prostește să o găsesc pe Honor singură. Simplul fapt de a nu fi fost singură era o durere separată, diferită de semnificația halucinantă a persoanei în a cărei companie o găsisem. Asta îmi provoca un fior de uimire atât de violent încât aproape că nu-l puteam deosebi de unul de groază; iar când am înțeles ce le făcusem eu lor am avut un șoc care aproape că m-a durut fizic. Cu câtă naivitate îmi închipuisem că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
auzea apa picurând de pe ramurile magnoliei. Antonia intră și văzându-mi fața întrebă: — Ei, Doamne, dar ce s-a întâmplat? — Alexander, iubitul meu frate, se însoară cu Georgie Hands. Nu! exclamă Antonia. Surprins de vehemența acelui „nu”, de nuanța de uimire și refuz categoric, m-am uitat la fața ei: devenise dintr-odată însăși masca brăzdată de riduri a durerii. Vestea o afecta pe Antonia. — Ei, poate că așa e mai bine, am spus. Cred că ar trebui să fii mulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
și Antonia va face, ceea ce ne va îndemna să facem conștiința noastră toropită, confuză, și dorința înfrântă. Am deschis cutia. Înăuntru era o masă de ceva negru. M-am uitat și m-a cuprins un fel de scârbă amestecată cu uimire; m-am întrebat ce-o fi asta. M-am ridicat și m-am apropiat de fereastră să văd mai bine la lumină. Nu-mi venea deloc să pun mâna pe ea. În cele din urmă am atins ușor conținutul cutiei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
oferit un pahar, apoi i-am dat și lui Rosemary unul. — Am să-ți fac cadou de nuntă planșele de Audubon, am spus. Am sorbit din pahar și am râs din nou. Amândouă mă priveau dezaprobator, cu ochii plini de uimire. 29 Copila mea, am sentimentul că suntem ca doi supraviețuitori ai unui naufragiu, doi oameni care au suferit atât de mult împreună încât, după aceea, aproape că nu mai au puterea de a se vedea. Cam acesta este motivul pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Nu era nici o problemă. Mi-am ridicat mâinile cu teamă, pregătit pentru ce era mai rău, și am descoperit că aveam ceva lichid pe degete, ceva care arăta mai degrabă ca apa, nu ca laptele. Mi-am dat seama cu uimire că tocmai dădusem peste gâdilisul meu. Am coborât la cimitir. Noaptea porțile sunt Închise, așa că nu puteam s-o iau spre casă printre morminte, cum făceam de obicei. Nici n-am dat bine colțul, ajuns la cărarea pietruită, care traversează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Profesorul meu de desen, am Început, lăsând cuvintele suspendate În aer, un anume domn Maier... Dora se Întinse și mi-am dat seama că trebuie să trec prin poarta asta care, spre surprinderea mea, duce spre labirintul meu personal al uimirii și al umilirii. Dar abia i-am trecut pragul, și am realizat că nu sunt deloc sigur Încotro mă va duce povestea asta. — Tot Maier era și profesorul nostru de educație fizică, am continuat, căpătând un pic de curaj. Genul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
mie, iubitul lui fiu, carne din carnea lui și sânge din sângele lui, băiețelul pe care nici o ploaie n-o să-l ude vreodată. „OK, barosane“, zice el și apucă noua mea bâtă de baseball de undeva de la mijloc - și, spre uimirea mea, cu mâna stângă acolo unde ar trebui să-i fie dreapta. Tristețea mă copleșește brusc: îmi vine să-i spun Ei, ții mâinile aiurea, dar nu sunt în stare, de teamă să nu izbucnesc în plâns - sau să nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
retrăgeam la cucurigu, în fundul sălii, și îmi împroșcam jeturile de frișcă într-un ambalaj de ciocolată. La o ieșire la iarbă verde organizată de asociația noastră familială, am scobit la un moment dat un măr de cotor, am observat cu uimire (ajutat și de obsesia mea) cam cu ce aduce și am fugit în pădure să mi-o înfig în orificiul fructului, imaginându-mi că gaura răcoroasă și sfărâmicioasă se află, de fapt, între picioarele făpturii aceleia mitice care mă alinta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
timidă și supusă numai fiindcă așa o doream eu, dar, cu timpul, și-a făcut și ea o pasiune din a se uita în oglindă și de a urmări reflectarea împreunării noastre cu o privire ce amesteca trăirea intensă cu uimirea. Vedea oare ce vedeam și eu? Doamnelor și domnilor, în crețul negru, în greutate de șaptezeci și șapte de kilograme, din care cel puțin o jumătate înseamnă halva și pastramă iute nedigerată, evoluează Alexander Trompă Portnoy, din Newark, New Jersey
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
la marginea unei păduri ciudate, În fața unei poteci umbroase pe care n-o apucase niciodată și care ducea Dumnezeu știe Încotro. Își luă mâinile de pe umerii ei și spuse, fără s-o atingă: — Cât de dulce ești! Și apoi, cu uimire: — Atât de scumpă! Nu simțise niciodată până acum dorința crescând În el, ținută sub control și sporind din cauza autocontrolului. Se aruncase Întotdeauna În orice nouă aventură cu un entuziasm relaxat. — Ce să fac? Să-mi scot hainele? El aprobă din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
cu curaj acelei priviri despre care se temuse că-n primul moment o va fixa senin, fără a-și aminti cine este ea și ce făcuseră Împreună. Se Îmbărbătă singură cu ziceri ca „Are balta pește“, dar, spre fericita ei uimire, el spuse imediat, fără nici un efort de rememorare: — Da, va trebui să-l invităm pe omul cu vioara. Ea bătu din palme de fericire: — Și nu-l uita pe doctor! Se așeză pe marginea patului și-și vârî picioarele În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
s-a spus să pândească pe gaura cheii și să vadă dacă ne transmitem ceva de la unul la altul. Coral Musker se așeză pe una din băncile de lemn și Își Întinse picioarele În direcția sobei. Dr. Czinner observă cu uimire: — Ești foarte calmă. Nu are rost să-mi ies din pepeni, spuse ea. Oricum, ei nu pot să Înțeleagă. Prietenul meu va Începe să mă caute curând. — Asta așa e, spuse el cu ușurare, apoi ezită o clipă. Probabil că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi reușit, dacă lumea ar mai fi fost croită o dată, În forma pe care o iubea și după care tânjea. I se adresă cu severitate: — Ești norocoasă dacă mai crezi că asta Îți va folosi la ceva. Dar constată, spre uimirea lui, că ea putu trece instinctiv peste severitatea sa, care se baza pe teorii elaborate laborios de o rațiune imperfectă. — Nu cred, spuse ea, dar trebuie să fac ceva. El fu șocat de lejeritatea cu care-și recunoștea lipsa credinței
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
trăsătură moștenită. Sub el simți resentimentul cuiva tânăr și conștient de propria-i importanță. Se aplecă spre soldat, cu intenția de a zice În fața inflamată animalului câteva vorbe de să le țină minte, dar se opri la timp, conștient cu uimire și spaimă de prezența pericolului. În ochii mici și flămânzi strălucea ura și dorința de a ucide. Era ca și cum toate prigonirile, pogromurile, lanțurile, invidia și superstițiile care le-au provocate ar fi fost concentrate Într-o hazna Întunecată a pământului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
oarecare domn Giles Monterey. În clipa următoare, ceva extraordinar se petrecu. Sophia, cea mereu calmă, cea pe a cărei față scria „eu-cunosc-pe-toatălumea-pe-pământ-și-pe-toată-lumeachiar-și-pe-lună“, rămase, deodată, fără cuvinte. —Giles Monterey? Îl cunoaște pe Giles Monterey, șopti ea Într-un sfârșit, cuprinsă de uimire. Dumnezeule, Întotdeauna am vrut să... Îl cunosc. Judecând după cum roșise, putea la fel de bine să fi spus „Întotdeauna am vrut să mă căsătoresc cu el“. Tulburată, se uită la ceas și spuse: —Of, ar cam trebui să plecăm. Neapărat să Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]