2,898 matches
-
ți-a spus? N-am nevoie să-mi spună nimeni, răspunse liniștit Nené Dupré, arătând cu bărbia spre nord. Sunt acolo, în vreo peșteră din prăpastia de pe partea de răsărit a munților. De data asta, Gacel Sayah păru cu adevărat uimit, căci se întoarse să privească spre locul pe care i-l arăta celălalt și, după câteva clipe, îl întrebă: — De când știi? — De ieri. Și n-ai spus nimănui? — Sigur că nu! — De ce? — Pentru că dacă aș fi spus ceva și ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
facem acum? Plecăm cât mai repede. — Cu o singură cămilă...? observă Suleiman. Femeile nu vor suporta trei zile de mers. — Și ce soluție avem? — O să mă duc la Sidi-Kaufa și mă întorc cu un camion - răspunse Suleiman. — Un camion...? repetă uimită maică-sa. Vrei să închiriezi un camion numai pentru noi? — De ce nu? Acum ne putem permite. Ce repede te-ai obișnuit să fii bogat...! îl ironiză Laila pe un ton glumeț. Nici mai mult nici mai puțin decât un camion
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
Presupunând, bineînțeles, că nimeni nu are nimic de ascuns. După mine este o moarte nefericită, dintr-un accident. Nu-mi imaginez că poliția o să se aprindă prea tare sau o să se deranjeze cu cazul ăsta. M-am holbat la el uimită. —Doar nu vorbești serios, Ajay! S-a întors să se uite la mine. Am observat, ca de fiecare dată, că genele lui erau ridicol de lungi și curbate. —Hai, Sam, a spus el pe cel mai liniștitor și rezonabil ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Iar deasupra bluzei, ochii ei erau strălucitori și mărgelați, ca ai unui șarpe. —îmi pare rău, drăguțo, dar nu am putut să nu te aud bătând la ușă, a spus cu o voce dulce. M-am încruntat, încercând să par uimită. —Trebuia să-i aduc un catalog domnișoarei Jackson, cam pe la ora asta, și am tot sunat, dar se pare că nu am primit nici un răspuns. —O, draga de tine, a spus, cu un ton îngrijorat, ce lucru teribil. Ești vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ea? —A, din cauza certei pe care a avut-o cu Lee Jackson. Știu de la Judy. Era gata să se ducă la poliție, dacă nu interveneam. Judy nu prea o înghite pe Claire, știi? Ajay s-a uitat la fața mea uimită și mi-a explicat cu răbdare: —Nu înțelegi? Poliția ar fi fost extrem de interesată de faptul că ea a avut o ceartă cu domnișoara Lee în noaptea aceea. Din câte știu, ei cred că a fost un accident - ceea ce sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
accident. —Sunt Sam Jones, te-am sunat toată ziua ieri... M-a întrerupt cu o voce politicoasă. —îmi pare foarte rău, a spus. Cred că mă confunzi cu fiica mea. Avem uneori vocile la fel. —Sunteți mama Laurei? am spus uimită. Ce căuta ea acolo? Locuia și ea acolo? — Exact, a spus veselă. Mă tem că Laura nu este aici. Știți cumva unde este? —Bineînțeles! Mama Laurei a izbucnit în ceea ce se poate numi un râs zglobiu. De aceea sunt eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
pasiune s-a aprins din nou. Ne-am căsătorit imediat și acum trăiesc la Tel Aviv, cu fetițele, bineînțeles. Mulțumesc, Feifel, și iartă-mă! Datorită ție valul vieții mele s-a umplut de noroc, mulțumesc! - Pentru nimic, a mormăit Feifel uimit. Când puse receptorul în furcă, Feifel avu impresia că nu mai avea nici o greutate, că levita, ieșise pe fereastra deschisă, plutind deasupra acoperișurilor din cartierul în care locuia. Noaptea a fost blândă cu Feifel, dăruindu-i un somn bun. După
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
să plonjezi în adânc, a suspinat Beppo. - Dacă ai ști, mamina, ce înseamnă pentru noi să ne scufundăm în apă, explică Benedetto, e ca și cum ai căuta urme de geniu în apă, e ca un exercițiu de stil. Edith se uita uimită la el. Beppo era mândru că fiul lui era cu el, gata să-l urmeze orbește peste tot. - Cei morți nu sunt morți, numai prizonieri ai animalelor totemice ale mării, spuse Benedetto, folosind un ton neașteptat de nou. Nu știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
mai vroia să audă nimic despre Jacopo, era de ajuns că el avea aceeași pasiune pentru aventură ca mai înainte. Acasă la Beppo le-a deschis ușa chiar Edith. Când a dat cu ochii de bărbatul necunoscut a fost foarte uimită. Fără să spună un cuvânt, le-a servit o pasta făcută la repezeală, aranjând un loc de dormit pentru oaspetele neașteptat. Când soții s-au aflat împreună în dormitorul lor, Beppo a întrebat-o pe Edith: - Ce-i cu tine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
și logodnica mea, te-am ținut în brațe când erai mică, Albă ca Zăpada! - O logodnică grăbită, cu un copilaș pe drum, spusese unul din tinerii muncitori de la construcții. - Asta nu privește pe nimeni, îi aruncase Nina iritată, dar și uimită că „secretul ei“ nu mai era demult un secret. - Slavă Domnului că nu ne privește, spusese un bărbat cu fața ascunsă sub un cozoroc ceva mai mare decât capul. - Există numai o singură persoană de care mi-e frică, spusese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
din buzunar și se privi râzând în ea, vorbind celui care se oglindea în apa oglinzii: - M-am gândit că o fată frumoasă cu „ulcica spartă“ ar putea prea bine să mă facă și pe mine fericit. Domnul Fischer reținuse uimit „o fată frumoasă cu ulcica spartă“, ce vulgaritate! - Cine e fata asta de care vorbești, nu cumva e fata mea? - De ce n-ar fi? De mâna vieții nu scapă nimeni. Ea dă bine și rău la toți. O iubesc pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
că era invitat la dans de toate fetele, dar el nu invita pe nimeni. Acum schimbase cu el câteva cuvinte, după care se duseseră într-un parc unde se așezaseră pe o bancă plină de grafitti. Fuseseră tăcuți la început, uimiți că fuseseră puși de întâmplare unul lângă altul. Parcă ar fi așteptat ceva să le cadă din cer direct în cap și să le pună în mișcare limbile înnodate de timiditate. Ceva extraordinar se petrecea în aer. Era ca și cum cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
îl mai interpelă o dată, ceva mai tare: - Abdulah! Se întoarse. Apăru un tip tânăr, arab ca și el, îmbrăcat numai în halat și costum de baie. Părea nervos. - Stai ușor, un’ te duci? - Cum adică unde mă duc? spuse Abdulah uimit, încercând din răsputeri să-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
făcu Abdulah, speriat. - Nici un aoleu. O singură șansă, reține asta ca și cum ai auzi o formulă magică. Dacă îi dai cu piciorul, s-a terminat. Deodată tipul în halat de baie se ridică în picioare, hotărât. Fostul moș Abdulah îl privi uimit. - Auzi, dar până la urmă cine ești? Cel întrebat nu răspunse însă, dar pocni în schimb din degete. Clipă în care Abdulah dispăru pur și simplu cu totul. PAGINĂ NOUĂ LUCA ȘI EMIL Luca Dinulescu și Emil Cioran se aflau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
aș fi putut închipui că-l voi auzi vreodată într-un astfel de loc. Mișcându-se robotic, așa cum o cerea de altfel propria sa melodie, Giordano înconjură cumva masa, ajungând în fața primului rând de scaune. Audiența era electrizată. Sub ochii uimiți ai lui Euripide, ai lui Maro și ai mei, căci restul persoanelor erau ca în transă, bătând încontinuu din palme, acest fabulos personaj începu să cânte o melodie pe care nu o pot uita nici acum: - Eu sunt Bobby Giordano
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
vom putea continua cândva discuția noastră în contradictoriu. Mă numesc Sonia Minț. Și, plecându-și căpșorul, de parcă ar fi vrut să-mi privească fața, în timp ce eu, plecat respectuos, îi sărutam mâna pe care mi-o întinsese, ea scoase o exclamație uimită, iar pe chipul ei de vulpiță ochii teribil de albaștri se alungiră ca la chinezi. Apoi, adresându-ni-se ostentativ numai nouă, mie și lui Iag, de parcă Nelly și Kitty nici n-ar fi existat în camera aceea, ea ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
fel. Și atunci, ce căutăm în parchet? se arătă mirat Vasilică. Încercăm să aflăm ce a făcut înainte de a pleca încoace. Nu uita că am declanșat deja o anchetă și trebuie să procedăm după cum scrie la regulament. Ai să rămâi uimit cât de ciudat se comportă oamenii puși în situații limită și ce decizii absurde iau în acele momente! Pohoață nu se arătă de loc mulțumit de explicația dată de Cristian: Și totuși... Bine agent, îl întrerupse Toma, să ne imaginăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
el pe Ileana. Vorbești prostii! Ai îmbătrânit dumneata de tot și ai uitat. Știi bine că se întâmplă și mai ales știi și de ce. Cearta celor doi luase sfârșit. Bătrânul rămăsese tăcut, cumpănind cele spuse de ea. Cristian îl privea uimit, întrebându-se dacă nu cumva moșneagul este cel pe care îl căuta. Nu se înșelase în privința faptului că sunt urmăriți. Instinctul lui se dovedise încă o dată că funcționa fără greș. Într-adevăr, pe urmele lor se afla cineva. Nu era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
chiar s-o ucidem, dar tu mi-ai spus că e imposibil deci trebuie măcar s-o închidem înapoi în bârlogul ei. Ușor de spus, băiete! Ia spune, cum vrei tu să facem asta? Pe mine mă întrebi? întrebă Cristian uimit. Tu ești specialistul, ai uitat? Nu-i venea să creadă ce auzea din gura bătrânului. Fusese convins că acesta știe foarte bine ce are de făcut dar iată că moșneagul nu avea nici cea mai vagă idee. Poate că paznicul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
alegerile care s-au încheiat acum au fost doar locale, dar în egală măsură pentru că revendică și își asumă datoria, imperioasă și urgentă, de a cerceta până la ultima consecință întâmplările anormale în care am fost, în ultima săptămână, pe lângă martori uimiți, actori temerari și, dacă, cu cea mai profundă mâhnire, am ajuns să spun acest lucru, este pentru că acele voturi în alb, care au venit să aplice o lovitură brutală normalității democratice în care decurgea viața noastră personală și colectivă, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
băgă mâna în buzunar și scoase portmoneul, Iată, spuse el și înmână directorului legitimația sa de comisar de poliție. Expresia de pe chipul directorului trecu instantaneu de la rezervă la stupefacție, Ce, sunteți comisar de poliție, întrebă el, Comisar de poliție, repetă uimit șeful redacției căruia directorul îi trecuse documentul, Da, a fost răspunsul senin, și acum cred că putem continua conversația, Dacă-mi permiteți curiozitatea, întrebă directorul, ce v-a făcut să faceți un pas ca acesta, Motive personale, Spuneți-mi cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
de viclenie. - Oh, messere, pe cinstea mea, sunt expus la această ocară numai pentru o quaestio irresoluta, o interpretare diferită, exclamă el pe un ton liniștit. - Pentru o dispută filosofică te-a legat șeful gărzilor de crucea asta? replică poetul uimit, slăbind strânsoarea. - Întocmai, messere. Văd după Încălțările domniei tale că trebuie să fii un om Însemnat și Învățat, zise osânditul, care, covârșit de poziția incomodă, Își Întorsese din nou privirile În pământ. Așadar, vei putea Înțelege că sunt nevinovat. - Temnițele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
operă să răspundă la Întrebarea la care nici măcar maestrul meu nu a izbutit să ofere un răspuns. Însă vreau să Îl cer de la Arrigo da Jesi. Am aflat că și el se află În cetatea voastră. - De ce filosoful? Întrebă Dante uimit. - Apare În filele lui Mainardino. Arrigo a fost novice pe lângă Elia da Cortona, franciscanul prieten cu Frederic. Și se spune că e foarte bogat. Ca și Elia. Despre el se zicea că ar fi Învățat taina alchimiei pentru a fabrica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
claustru, se Îndreptă spre o arcadă laterală. Înăuntru, după cum Își amintea, era căruțul cu două roți, iar lângă el un cal. Trezi animalul, care se lăsă Înhămat fără să se Împotrivească prea tare. Își reluară drumul, Încă o dată pe sub privirile uimite și ironice ale soldaților. Femeia ședea pe capră lângă el, nemișcată. Un nou junghi Îl străpunse În ceafă. Ghearele vechiului său dușman se redeșteptaseră din pricina Încordării și a efortului depus În aventura nocturnă. Osteneala luptei și a celor ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
stare să deducă ceva din mișcarea buzelor, pentru că făcu un semn de Încuviințare. Apoi Îi strânse mâna femeii acoperită cu vălul și Îi deschise palma, unde se apucă să Îi bată cu buricele degetelor Într-un ritm misterios. Dante privea uimit scena. Dar, Între timp, mintea Îi rătăcea printr-o pădure de analogii. Simțea cum Îi crește un sentiment de stânjeneală, ca și când ar fi pândit o feminitate secretă, dezvăluită puțin câte puțin prin acel straniu colocviu. Poate că aceeași stânjeneală pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]