1,424 matches
-
ar avea cine să călărească dinspre casa lui Oană spre malul Jijiei, și Încă la galop. Dar caii tresăriseră și ei. Deci, totuși, se apropia cineva. Dădu pinteni ca să iasă din luminișul de pe malul apei și abia atunci Îl văzu, uluită, pe Oană călare pe Crivăț, armăsarul lui de luptă. Îi ieși În Întâmpinare și vru să-l certe că riscă prostește să cadă de pe cal și să-și rupă gâtul, când Îi văzu privirea și Înțelese că se Întâmplă ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
superioară numeric. Pentru Oană, această retragere era, În mare măsură, inexplicabilă. Tătarii Crimeii se puteau apăra foarte bine pe un alt aliniament, fără să aibă nevoie de această goană nebună spre sud. De ce spre sud? - Vadul Prutului... Își dădu seama, uluit, Oană. Eminek nu vrea să lupte, ci vrea să ajungă cât mai repede la vadul Prutului... Modruz! Trimite douăzeci de Apărători dincolo de râu, cu câte doi cai de schimb! Să alerge cât Îi țin puterile, spre sud-est! - Taberele marelui han
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
din nou... - Cosmin... spuse Erina, nedezlipindu-și privirile de un punct din depărtare. Ceața se ridică... Dacă eu văd bine, atunci câmpia dinspre Suceava e plină de cadavre... Văd uniforme de ieniceri și spahii, dar nimeni nu mișcă... Oană o privi uluit. - Cum adică... nu mai Înțeleg nimic. Ștefan n-are nici un detașament de cavalerie care să angajeze lupta În ariergarda lui Mahomed. Cu toate astea, mi s-a părut că aud zgomotele unei lupte la sabie. Nu le puteam auzi, firește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Răspunsul lui devenea important. - Că se apropie o lumină. Că Alexandru nu poate păți nimic. Că o energie necunoscută, venită de departe, schimbă soarta acestui război. Că eu sunt parte din această minune. Numai că nu știu cum. - Vei afla... murmură Erina, uluită. - Călărețul acela... spune-mi ce face... - A trecut printre spahii. Sfidează vântul. - Cum arată? - Nu știu. E departe. Uniformă, turban. Nu... Își desface turbanul... o mătase lungă, albă se ridică și zboară pe aripile vântului... - Ce frumos ai spus... - Mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
frunții, felul de a privi, totul era al lui. Era copilul de cinci ani regăsit după optsprezece ani. Pietro Încălecă, dar Înainte de a porunci plecarea, noi semnale se auziră deasupra Luminișului Ursului. Apărătorii se priviră Între ei, cu un aer uluit. Mesajul era clar, dar răsturna toată tradiția de luptă a Moldovei. Căpitanul Oană preia conducerea bătăliei era primul mesaj. Al doilea era: Toată cavaleria Moldovei, pregătire de atac pe centru! „Dumnezeule... , gândi Pietro, pe centru Înseamnă direct asupra lui Mahomed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
primul mesaj. Al doilea era: Toată cavaleria Moldovei, pregătire de atac pe centru! „Dumnezeule... , gândi Pietro, pe centru Înseamnă direct asupra lui Mahomed... exact ce spunea Ștefănel... Apoi veni al treilea mesaj. Răzeșii, zid de scuturi În jurul măriei sale! - Răzeșii?!! spuse, uluit, Pietro. Nu mai Înțeleg nimic... Ce naiba se Întâmplă? Trecură câteva clipe de la ultimul semnal, care răsturna toată strategia de luptă. Chiar revenirea lui Oană era un mister, dar nimeni n-ar fi putut anunța schimbarea comandantului dacă acest lucru n-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un luptător, asemeni stăpânului lor, Amir Baian. Și nu ierta nimic. Nu avea În el nimic european. Nu respecta nici o religie care spunea că trebuie să Întorci și obrazul celălalt. Nu avea nici o ezitare. - Cercul morții! ordonă Andà. Alexandru văzu, uluit, cum mongolii sar În șei și fac trei cercuri În jurul lor. - Uzjun! spuse Anda, cu același glas calm și cu același chip fără expresie. Bătrânul mongol Îngenunchie În fața lui, așteptând porunca. - Cinci războinici În jurul fratelui meu Amir. Diseară, Îi Îmbălsămați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Dar nu știam că ele Înseamnă dragoste până nu mi-ai spus tu. Alexandru se Întoarse, surprins, spre fratele lui. Nu bănuise că ar fi putut fi Îndrăgostit. Pe fața lui nu se putea citi nimic. Îl descoperea, tot mai uluit, ca pe o minunăție spectaculoasă și complicată. Se gândi, totuși, că nu e cazul să pună prea multe Întrebări. Ar fi deschis o rană. „Câlcâiul lui Ahile... ” gândi, fără să vrea. - Cine e Ahile? Întrebă, candid, Ștefănel. - Iar Începi? Uite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
bucătărie se lăsă liniștea. Vestea ar fi produs o explozie de bucurie În orice familie de pe cuprinsul Europei. Dar familia Oană abia se adunase, după ani lungi de așteptare și bătălii. - Nu, răspunse, simplu, Ștefănel. - Cum adică... nu? Întrebă Pietro, uluit. E cea mai mare onoare pentru un luptător! - Nu, repetă Ștefănel. Voi ajunge la Veneția, Împreună cu fratele meu, dar nu ca să trec testele lui Angelo. Nici ca să intru În Ordinul Apărătorilor. - Putem afla și noi de ce? insistă Pietro. - Nu. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
de teamă și milă. Alții, încearcă să se apropie, iar el își folosește racheta ca pe o sabie, spunându-le să se țină naibii la distanță, să-și vadă de treburi. În timp ce Harry se ocupă de grupul de localnici, puștiul, uluit, se folosește de ocazie să fugă, împleticindu-se pe stradă, în încercarea de a se depărta cât poate de mult. Se mai uită o dată înapoi șocat și rănit, apoi dispare în mulțime. Harry lasă jos racheta și-și șterge sudoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
o decizie tactică de moment și se străduiește să se elibereze din tunica pe care o azvârle în aer, cu un nou strigăt neliniștitor „Haida-hoooo“. Tunica maiorului trece prin raza de vedere a aparatului chiar în momentul în care fotograful uluit e gata să-l declanșeze, piciorul îi alunecă de pe scaun și cade, vărsându-și pulberea de magneziu pe achkan. Senzația de răcoare în zona subsuorilor este exact stimulul de care are nevoie maiorului pentru a-și termina treaba și culminează
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ce ard, este estompată de un văl de fum, care se lasă asupra lui Pran, învelindu-l într-o pătură iritantă, cenușie. Pagină separată Pe măsură asha își pierde efectul, în sufletul lui Pran se strecoară un sentiment de dezgust. Uluit și rănit zace pe pat, încercând să învăluie într-o cochilie tot ce i s-a întâmplat. După o vreme, o pereche de hijra apare ca din ceață și-l duce înapoi la zenana, unde fotograful, al cărui ackhan de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
își pierde cunoștința. Este trezit de fotograf, care scoate capul prin fantă și-i strigă să-i scoată pantalonii maiorului. Auzind zgomotul, maiorul se trezește și-l surprinde pe fotograf, înainte ca acesta să închidă fanta pe care scosese aparatul. Uluit, neputând să-și dea seama pe moment unde se află, maiorul Privett-Clampe pipăie după mânerul clanței și iese clătinându-se în hol, confundându-l cu closetul. Câteva minute mai târziu, vădit ușurat, se duce să-și caute șoferul. Ziua următoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
sau două dintre concubinele sale. N-a mai simțit acest impuls de ani întregi. Da, zice sir Wyndham, căruia Vesey îi atrage atenția prin semne. Da, foarte. — GGRRHHAWW! urlă nababul. Capetele se întorc. Sir Wyndham este pierdut pe moment, prea uluit ca să găsească un răspuns corect. Pran privește peste pajiște să vadă de unde vine urletul. Se îndreaptă precaut spre inima petrecerii, încercând să pară că se distrează. Este oprit de fotograf, care-l apucă strâns de braț. — Rukhsana, trebuie să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Imaginați-vă o doctrină secretă. Imaginați-vă înțelepciunea străveche. Ideile nu-i aparțineau. Nici măcar nu erau hinduism pur. Elspeth a fost prezentată altor cercetători, oameni care, ca și ea, credeau în minuni, în sinteza mistică a lucrurilor. A ascultat predici uluită, cu sufletul deschis, așa cum fusese cu ani în urmă în biserică, numai că acum asculta povestiri despre Frăția albă a maeștrilor din Himalaia, despre Stăpânul Lumii, Buddha, Mahachohan, Manu, Maitreya. Propovăduitorul, un englez entuziast, îmbrăcat într-o kurta albă, simplă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
dispărut. Fug după el cu strigăte incoerente agitându-și bâtele și genuncherele deasupra capetelor, ca pe culorile regimentului. Trecătorii se feresc din calea lor, recunoscând o ceată pusă pe harță. Jonathan se îndreaptă spre Turl, făcându-și loc printre cumpărătorii uluiți, împingând un bătrân și decrepit profesor de la universitate în ușa unui croitor. Bătrânul se dezechilibrează, apoi își recapătă poziția, proferând înjurături în latina vulgară, pentru ca apoi să fie spulberat de hoardele de jucători de crichet, iar servieta sa cu traduceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Nu se poate gândi la nimic. — Vă mulțumesc, domnule. — Ei bine, rămâne stabilit. Acum te poți întorce la ceea ce făceai. Sigur nu aveați de gând să ieșiți cu barca, nu? Nu acum, vreau să zic. Este miezul nopții. Jonathan părăsește uluit biroul. Ținutul Fotse? Este ca și cum pământul s-ar clătina și l-ar trimite să alunece spre un loc unde simte că n-ar trebui să ajungă. O caută pe Star să-i spună ce s-a întâmplat, dar ea s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
eternitatea noastră". Seiful Vieții în seiful vieții găsești Mii de-ntrebări fără răspuns. De ce când norii sunt triști, Iși deschid brațele Și prind în palmele reci lacrimi fierbinți ce cad despletite pe umerii bătrânei Geea la care cu uimire privești ! Uluită privești în oglindă Timpul... încerci iarăși să descifrezi Răspunsuri cernute prin sita vieții, înălțate pe pedestalul sorții! Un gând s-a născut sub munții de vise Din rotundul Științei, în zori, se ivise. în trupurile fierbinți ce se scurg prin
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
tem că, din păcate, învingătorii fac regulile, Majestatea Voastră. Kuei Liang clatină din cap: Ei nu aveau nevoie de nici un alt pretext după atacarea forturilor Taku. Se află acum la doar o sută de mile de Orașul Interzis! Curtea este uluită. Kuei Liang izbucnește în lacrimi pe măsură ce oferă mai multe amănunte. În timp ce ascult, în fața ochilor îmi apare o imagine de pe vremea când am văzut cum un băiat din sat chinuia o vrabie. Băiatul era vecinul meu și găsise vrabia într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
să existe diferite feluri de a iubi. — Și el vă are în inima lui, doamnă. — Cerul să aibă milă de el. Aveți căi de a vă alina? întreabă An-te-hai. — Mă gândesc să mă autoinvit să-i fiu pețitoare. Eunucul pare uluit: — Sunteți nebună, doamnă. — Nu există altă cale. — Și inima dumneavoastră, doamnă? Vreți să sângerați de moarte? Dacă aș putea ajunge bogat strângându-vă lacrimile de pe podea, averea mea ar depăși-o pe cea a lui Tseng Kuo-fan! Dorința mea va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
celui de-a! doilea învățător al meu, d. Georgescu din Balaci (pe primul despre care am vorbit mai înainte îl chema Ionel Teodorescu și era originar din sat) am scris vreo optsprezece pagini despre istoria invențiilor. Toată școala a rămas uluită. Domnul Georgescu m-a pus să-mi copiez lucrarea, s-o publice el undeva. Ar reieși că ar fi trebuit să ajung fie inventator, fie, în orice caz, un specialist în această materie. N-am ajuns! În ceea ce privește literatura, colegul meu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
duc și eu, dar chiar de-ași fi avut și chiar de m-ași fi dus, credea el, neștiind că de fapt asta era suferința mea ascunsă, nu acolo mi-era mie gândul... Dar unde?... "Cum adică, exclamase el odată uluit, sa faci treizeci de kilometri pe jos, până la Recea, după o carte, domnule?! Dar ce, e aurită? Și să-l fi pus la o treabă mai mică decât asta, ar fi ieșit gălăgie mare..." Făcusem într-adevăr acel drum, după
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
direcția focului de muschete, ca o săgeată trasă din arc. — Eu sunt! Hideyoshi! Nu mă recunoașteți? În timp ce se apropia de castel, scoase de la cingătoare bastonul auriu de comandă și îl agită spre soldații din castel. — Sunt eu, Hideyoshi! Nu trageți! Uluiți, doi oameni săriră din armureria de lângă poarta principală, deschizând batantele. — Senior Hideyoshi? Acea întorsătură a evenimentelor părea complet neașteptată și îl salutară, cu oarecare jenă. Hideyoshi îi recunoscu pe amândoi. Descălecase deja și mergea spre ei. — Seniorul Inuchiyo nu s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
Nobuo afișând toată demnitatea de care era în stare, își părăsi taburetul și, complet singur, porni în grabă spre dânsul. — A, Senior Nobuo! dădu el din ambele mâini, ca și cum ar fi fost o întâlnire neașteptată și complet întâmplătoare. Nobuo rămase uluit, în timp ce vasalii din jurul lui, care arătau atât de impunători cu lăncile și armurile lor, se uitau cu gura căscată de uimire. Dar acesta nu fu singurul lor șoc. Hideyoshi îngenunche la picioarele lui Nobuo, prosternându-se la pământ, astfel că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
la... disperare Sfârșit de an școlar 1930-1931 la Școala Normală de băieți din Bârlad. Obținusem acel neașteptat și nesperat premiu I pe clasă și pe școală, finalizat cu felicitări și multe strângeri de mână în sala de festivități a școlii. Uluiți, istoviți de emoții și moleșiți de căldura sufocantă inerentă unei mari aglomerații, eu și inimosul meu tată aproape că nu mai știam ce e cu noi. Ne-am revenit cu o gură de aer proaspăt la una din ferestrele deschise
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII (CĂLĂTORIA CONTINUĂ). In: Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]