11,058 matches
-
suma tuturor posibilităților, tuturor nebuniilor și tuturor minunilor. Dora vorbea În șoaptă, aproape imperceptibil, dar mângâierile ei vorbeau cât zece. Ajungând la membrele inferioare, se aplecă peste fața mea și Îmi spuse, gâdilându-mă cu părul și c-o voce umedă, că am picioarele de campion la ciclism, vânoase și puternice. Apoi se Întinse mai jos, ținând mai Întâi un picior, apoi pe celălalt, alunecă peste călcâi, sus pe tendon, apoi În jos, pe Încheieturi, gâdilându-mă Încet, apoi În afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pentru această ultimă observație: urma să fiu plătit doar după ce recuperam banii pierduți - ceea ce, desigur, era principala cauză a problemelor mele cu proprietăreasa mea. În drum spre camera de proiecție, am auzit celuloidul rotindu-se printre comenzi cu un sunet umed, fâlfâind, ce aducea a mii de aripi tremurânde de insecte. Am urcat treptele două câte două și am Împins ușa În lături. Înăuntru, nimeni. Probabil că Else plecase acasă - sau poate stătea În sală, laolaltă cu oamenii de știință? Paharele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
iau la fugă. Și totuși, de Îndată ce am Închis ușa după mine, simțul măsurii mă părăsi, și am coborât scările două câte două. — Domnule, o să vă rog să scrieți mai... Domnule! Domnule! Capitolul paisprezece Când am ieșit În după-amiaza fierbinte și umedă, gândurile Îmi zburdau care-ncotro. Cu toate că n-am reușit să-l identific pe vizitatorul lui Röser, În mod ciudat, vocea lui sunase exact ca cea a bărbatului pe care l-am auzit În Întuneric, la Apollo. Dar nu cumva imaginația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
punct de vedere geografic semăna cu un ductus ejaculatorius, chiar și scepticii puteau admite asta, cu o deltă bogată de strâmtori și canale conectoare. De asemenea, mai mult ovale decât rotunde, cele două părți erau Încastrate Într-un mediu natural umed, fertil. Și de parcă asta n-ar fi fost suficient, am dat din cap cu Înverșunare spre propria-mi reflexie din geam, o construcție Înaltă de oțel fusese ridicată recent la periferia orașului, arătând feroce spre cer: era noul turn radio
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
și singur, din moment ce, fără a sta prea mult pe gânduri, continuă să bată mingea și să alerge după ea. După ce acoperi cam douăzeci de metri, se Întoarse și făcu un gest cuprinzător cu brațul. Am plecat de lângă poartă și seara umedă Își reluă locul. În prima curte toate ferestrele erau deschise, mirosul de prăjeală Întinzându-se În aerul stătut. O mână fără trup tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tub alb-albastru de Chlorodont, faimoasa pastă de dinți germană pentru care auobuzele orașului făceau reclamă de nu mai știu când. Două etaje mai sus, la o masă stătea un domn mai În vârstă, cu bărbia proptită În piept, cu buzele umede. În față avea sute de boabe de fasole pe care le sorta conform unui principiu ingineric necunoscut. La intervale regulate vârî două, patru - nu, mai degrabă cinci boabe Într-un fel de oală. Boabele de fasole dispăreau cu un zornăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
coatele, de parcă aș fi bătut din aripi. Încet, am simțit că scrotul mi se desface ca un sul și penisul mi se umflă cu tresăriri mici, dar perceptibile, care până la urmă au reușit să-l elibereze din vizuina de piele umedă și păroasă În care se odihnea - Înainte să cadă Într-o parte stângaci. După un răstimp descurajant Însă, În timp ce gândurile Îmi zburdau și mișcarea din coate am mai Încetinit-o, s-a ridicat din nou, recăpătându-și curajul, aplecându-se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
fiindcă nu părea să mă fi recunocut, mi-am continuat drumul spre casă. Deși nu era mai mult de opt, se lucra de zor. Pe șantierul de lângă depozitul de cărbune, muncitorii tăiau cu ferăstrăul, băteau cu ciocanul și Întindeau beton umed pe niște cărămizi ruginii. Păreau mai puțini decât de obicei, dar la fel puși pe treabă. În curând căldura va deveni agresivă și smoala se va topi, ajungând să se lipească de tălpi. La ora asta Însă, ziua era Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
În vată. Până la urmă, săturându-se de eforturile mele, Își Îndesă mâna, simplu dar brutal, În gura mea. Spre surprinderea mea, a tras până când a scos de-acolo o larvă albă, zvârcolindă, lungă de câțiva metri, acoperită de păr alb, umed. În mod ciudat, am răsuflat ușurat. Mi-am dat seama că scârboșenia asta mă Împiedicase să vorbesc. Și totuși, când am dat să-i mulțumesc, gâtul mi-l simțeam poros și extins pe dinăuntru. Singurul lucru pe care l-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
Îmi termin irizația În câteva clipe. Mă tem că perspectiva mea va rămâne cam distorsionată, dar am Încredere că mințile limpezi Îmi vor Înțelege motivul. În dimineața aceasta, săltându-mi bicicleta pe pavaj, am simțit că aerul e Închis și umed. Jumătate de oră mai târziu, se auzi un tunet turfaș, Înfundat, și acum plouă cu găleata. După câteva săptămâni de vară „spectaculoasă“, până la urmă, cerul crăpă. La intervaluri regulate, scuarul se ilumină de fulgere nervoase, de parcă o putere supremă s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
ce vreau. Tocmai m-am Îmbrăcat cu impermeabilul lui Ivan Britz. Cleștișorii Îmi mângâie gleznele, și calul de lemn de la Dora e În valiza de pe portbagajul bicicletei. În curând roțile Torpedo-ului meu negru ne vor legăna zumzâind pe smoala umedă, ducându-mă departe de iubire, rușine și durere, tocmai până În cartierul de după Mizerie. Apendice După investigări Îndelungate, a reieșit că Alexander Knisch, treizeci și cinci de ani Împliniți astăzi, domiciliat pe Otto-Ludwig-Straße, nr. 1, stătea În șifonierul din apartamentul sus-menționat, În ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
pot pricopsi de pe scaunele alea! — Intră totuși, dă-o-n mă-sa de boală, mă îmboldește maniacul care vorbește în microfonul pantalonilor mei bufanți, nu-nțelegi ce-o să vezi acolo, înăuntru? Zambilica unei femei. — O zambilică? — Da, toată, fierbinte și umedă, gata de măciuci. Da’ o să mă căptușesc cu un sifilis numai dac-ating biletul. O să-l iau pe tălpile tenișilor și-o să-l car acasă la mine. Poate-i sare o doagă unui tembel și mă-njunghie ca să-mi ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Totul În natură e liric În esența ideală, tragic În soartă și comic În existența sa. George Santayana Partea Întâi Ostende 1. Casierul feribotului colectă În palmă ultimul tichet și urmări din priviri pasagerii care treceau peste cheiul cenușiu și umed, traversând o Încâlceală de șine și macazuri sau dând ocol vagoanelor izolate. Se deplasau cu gulerele ridicate și umerii strânși. În vagoanele lungi, pe mese, ardeau lămpile, strălucind În ploaie ca un șirag de mărgele albastre. Brațul unei macarale uriașe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
o etichetă cu „Rezervat“. Cu un suspin de ușurare, Myatt se văzu singur. Privi fețele care Înotau ca Într-un acvariu, despărțit de acestea printr-un perete sigur de sticlă. Chiar și prin haina lui de blană Îl răzbătu frigul umed al zilei și când Învârti rozeta sistemului de Încălzire, aburul lăsat de respirația lui Încețoșă sticla, așa că nu mai putu vedea din cei care treceau mai mult decât niște trăsături disparate, niște ochi aruncând priviri furioase, o rochie din mătase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
decât orice. Dacă mi-aș fi putut permite o cușetă, se Întrebă ea, aș fi fost oare singură? În vagonul slab luminat, luminile pâlpâiră și bărbatul cel grăsuț remarcă: — Acum nu mai e mult. Aerul era plin de praf și umed, iar pâlpâitul luminii de afară Îi aminti pentru moment de lucruri familiare. Luminile electrice clipind și schimbându-se deasupra teatrului În Nottingham High Street. Agitația, trecerea portarilor și a curierilor, i-aduse o clipă În minte piața de gâște din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
acel punct din fundul foselor nazale unde creierul și nasul păreau a fi tot una. Alcoolul pe care-l băuse cu o noapte În urmă Încă nu dispăruse cu totul. Se agita ca vaporii la nivelul solului Într-o zi umedă și caldă. Plutesc, se gândi ea, parcă plutesc. Prin pahar și prin coniac văzu lumea exterioară, atât de plană și ternă că nu păru să se modifice câtuși de puțin - câmpuri netede, copaci și ferme mici. Ochii ei miopi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi fost dăruit brusc cu o misterioasă rezervă de putere: — Pot să vă fac viața un iad. Dr. Czinner spuse Încet: — O să ningă. Trenul se târa, intrând În Nürnberg, și locomotivele uriașe, care se aliniau de ambele părți, reflectau imaginea umedă și metalică a cerului. — Nu, spuse el, nu puteți face nimic care să mă afecteze. Ea bătu În copertele ghidului Baedeker și el remarcă, nu fără o undă de umor: — Păstrați-l ca un suvenir al Întâlnirii noastre. Mabel se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Au uitat de dumneavoastră. Cinci ani Înseamnă o groază de timp. Tinerii erau copii atunci când ați plecat. Cinci ani, se gândi ea, văzându-i cum cad inevitabil peste ea prin zilele care urmau, ca o ploaie nesfârșită Într-o iarnă umedă. Văzu cu ochii minții fața lui Janet Pardoe Îngrijorată de apariția primului rid, a primul fir de păr cărunt, sau pielea netedă și Întinsă după liftingul facial și părul vopsit Într-o culoare Închisă, albindu-se la rădăcină la fiecare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și lăsă câteva monede pe masă. Revolverul atârnat Între picioare Îi provocase o rosătură dureroasă. — Guten Abend. Polițistul cumpără un ziar de seară și se porni mai departe, pe stradă. Josef Își puse degetele Înmănușate pe frunte și le coborî umede de transpirație. Așa nu merge, se gândi el. Nu trebuie să devin nervos. Probabil că mi-am imaginat țipătul acela. Era pe cale să se așeze și să-și termine cafeaua, când Îl auzi iarăși. Era un lucru extraordinar că putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de la mesagerie și lui Ninici, un tânăr În uniformă, unul din grăniceri. Amesteca niște cărți de joc și În acel moment ceasul bătu de șapte. Afară, un soare indecis Începea să se aștearnă peste zăpada pe jumătate topită, iar șinele umede luceau. Ninici Își sorbi paharul cu rakia. Băutura tare, din prune, făcu să-i dea lacrimile. Era foarte tânăr. Lukici continuă să amestece cărțile. — Despre ce crezi că poate fi vorba? Întrebă funcționarul de la mesagerie. Lukici clătină din capul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
arătătoarele ceasornicului. — Nu știu, spuse el. Zâmbeam? Asta poate pentru că sunt din nou acasă. Pentru o clipă, gura lui deveni serioasă, apoi căzu iarăși Într-un zâmbet pierdut, iar ochii lui, care priveau Încoace și-ncolo prin ochelarii Înghețați, păreau umezi și goi de orice altceva, În afară de un fel de fericire stupidă. 3. Myatt urmărea cu privirea cum se lungește scrumul țigării și se gândea. Acestea erau momentele pe care le savura: când se simțea singur cu sine, nu se simțea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
contract. O să-l pierd! Și pe prietenul meu. Se temuse de această călătorie din cauză că nu Înțelegea ce-i spuneau conductorii, din cauza mâncării ciudate și a necunoscutului de la capătul acesteia. Existase un moment, atunci când casierul strigase după ea, când traversa cheiul umed de la Ostende, când s-ar fi Întors bucuroasă Înapoi. Dar din acel moment se Întâmplaseră „lucruri“. Așa, s-ar Întoarce la aceeași cameră cu chirie, la pâinea prăjită și sucul de portocale de la micul dejun, la lungile așteptări pe scările
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
și spune: Și ai putea să dai și tu dovadă de minim profesionalism și să mă mai scutești cu zorzoanele tale rasta. Mona trage de șnurul negru de mătase până îi iese din gură un cristal de cuarț, lucios și umed. Suflă peste el. — E un cristal. Mi l-a dat Stridie, prietenul meu. Iar Helen zice: — Tu te vezi cu un băiat pe care-l cheamă Stridie? Iar Mona dă drumul cristalului, care-i atârnă acum pe piept. — Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Stridie, prietenul meu. Iar Helen zice: — Tu te vezi cu un băiat pe care-l cheamă Stridie? Iar Mona dă drumul cristalului, care-i atârnă acum pe piept. — Mi-a spus că o să mă protejeze. Cristalul îi lasă o pată umedă, mai închisă la culoare, pe bluza portocalie. — A, și, înainte să pleci, zice Helen, fă-mi și mie legătura cu Billy sau Emily Burrows. Helen apasă butonul cu apel în „așteptare“ și spune „Îmi cer scuze“. Spune că opțiunile sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mișto, dacă asta te frământă. Fără scurgeri. Fără livor mortis. Fără desprinderi de piele. Nimic. Nu înțeleg cum poate să vorbească despre așa ceva și să mănânce în continuare. Amândoi erau în pielea goală, zice. Pe saltea era o pată mare, umedă, chiar între ei. Mda, și-au pus-o. Și-au pus-o până au murit. Nash își rumegă sendvișul și zice: Arăta mai bine decât toate gagicile pe care le-am avut eu. Dacă Nash ar ști descântecul, nici o femeie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]