1,003 matches
-
o inexplicabilă pudoare a cuvintelor, suprimată brusc de o ciudată morală ofuscată. Spusă, în sfârșit, ezita între obscenitatea morbidă și eufemismele care transformau perechea de îndrăgostiți în personaje de roman sentimental prost tradus. „Nu, îmi spuneam, întins în iarba ce unduia în vântul cald, numai în franțuzește putea el să moară în brațele lui Marguerite Steinheil...” Datorită îndrăgostiților de la palatul Élysée, am înțeles taina tinerei servitoare care, surprinsă în vană de stăpânul ei, i se dăruia cu spaima și cu febra
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
în sufletul acelei femei. Inima mea răsuna la unison. „Emma Bovary sunt eu!”, îmi sufla o voce senină, venind din istorisirile Charlottei. Timpul care se scurgea în Atlantida noastră își avea propriile lui legi. Mai precis, nu se scurgea, ci unduia în jurul fiecărui eveniment evocat de Charlotte. Fiecare fapt, chiar și perfect accidental, se încrusta pentru totdeauna în viața de zi cu zi a acelei țări. Cerul ei nocturn era întotdeauna străbătut de o cometă, cu toate că bunica, referindu-se la o
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
și vorbele, asurzindu-le. Charlotte a reușit în cele din urmă să-i împingă pe copii afară, a ieșit și ea, ducând un cufăr mare, care îi atârna greu de braț. Clădirile din față nu mai aveau geamuri. O perdea unduia în vântul abia trezit. Țesătura ei străvezie păstra în mișcarea sa toată blândețea dimineților de pace. Strada care ducea la gară era presărată cu cioburi de sticlă, cu crengi rupte. Uneori, un copac frânt în două bara drumul. La un
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
cufundat până la genunchi într-un troian de zăpadă. Zăpăcit, am rămas o clipă nemișcat, privind din barcă flăcăul acela înalt, îmbrăcat cu un pulover lăbărțat, pe care vântul îl umfla ca pe o rochie scurtă de lână. Clapele șepcii lui unduiau ușor în adierea rece. Picioarele lui goale înfipte în zăpadă mă fascinau. Nemaiânțelegând nimic, am sărit din barcă și m-am dus la el. Auzind scârțâitul pașilor mei, s-a întors brusc. O strâmbătură de durere îi crispa obrazul. Flăcările
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
loc. Unii dintre noi scăpau pe jos resortul negru, alții confundau ordinea asamblării... Cât despre ea, am crezut la început că dănțuia în fața mesei. Îmbrăcată într-o tunică și o fustă kaki, cu un chipiu pus pe buclele roșcate, își unduia trupul în ritmul exercițiului. Probabil se antrenase mult ca să poată mânui corpul lunecos al armei cu atâta îndemânare. Am privit-o uluit. La ea, totul era atât de simplu și atât de viu! Șoldurile, răspunzând mișcării brațelor, i se legănau
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
de neverosmile erau toate astea! Sau ca și brațul de femeie, gol, durduliu, apărut într-o seară la o fereastră. O stradă cotită, mică, strivită de frunzișuri grele, nemișcate - și un braț foarte alb, foarte rotund, dezgolit până la umăr, care unduise câteva secunde, cât să tragă o perdea de muslin peste umbra din încăpere. Și, nu știu prin ce divinație, recunoscusem nerăbdarea puțin surescitată din gestul acela, înțelesesem peste ce fel de interior trăgea perdeaua brațul gol de femeie... Îi simțisem
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
Mi s-a părut că zăresc o siluetă feminină, într-un mantou lung, care s-a strecurat sub o boltă. Am rămas în picioare, fără vlagă, sprijinindu-mă de un perete. Lumea se dezagrega, zidul ceda sub palma mea, ferestrele unduiau pe fațadele livide ale clădirilor... Ca prin farmec, s-au ivit câteva cuvinte scrise pe o placă de metal înnegrită. M-am agățat de mesajul lor așa cum se agață un om, gata să se scufunde în beție sau nebunie, de
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
mei francezi, și de care, în copilărie, eram foarte mândru. Vedeam în ea dovada francității mele ereditare. Era ziua aceea de toamnă însorită, la marginea unei păduri, cu o invizibilă prezență feminină, cu un aer foarte curat și cu funigei unduind prin spațiul acela luminos... Acum înțelegeam că pădurea aceea era, de fapt, taigaua nesfârșită și că fermecătoarea vară a fetelor bătrâne avea să piară într-o iarnă siberiană care dura nouă luni. Funigeii argintii și ușori din iluzia mea franceză
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
ne fac semn cu mîna, iar eu le Întorc zîmbetul, Încercînd să nu las să mi se citească pe față jena. Știu că e petrecerea lor și toate astea, dar părinții mei realmente habar n-au să danseze. Mama Își unduiește șoldurile, cum era pe vremea ei, iar tata lovește ritmic aerul, părînd că se luptă cu trei dușmani invizibili simultan. Oare de ce nu știu părinții să danseze? E nu știu ce lege universală a fizicii sau ceva de genul ăsta? Deodată, mă
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
dans În adolescență, să știi, mi-o Întoarce. Pot să valsez la fel ca Fred Astaire. — Să valsezi? Îl Îngîn ironică. Asta nu Înseamnă să fii la modă! Trebuie să știm toate mișcările din dansurile străzii. Fii atent aici. Mă unduiesc șerpuit sacadat de zici că am ceva pe șira spinării și n-am cu ce să mă scarpin, ca În videoclipurile rap. CÎnd ridic privirea, Îl văd pe Luke holbîndu-se la mine. — Scumpa mea, zice, ce faci? — E hiphop! zic
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
ați pomenit niciodată, deci cum ați fi putut fi Îndrăgostit de ea? d) altele 4. Ce părere aveți despre părul lung, roșcat? a) E puțin cam exagerat și sare prea tare În ochi b) Foșnește prea tare cînd ți-l unduiești KENNETH PRENDERGAST Prendergast de Witt Connell Consilieri financiari Forward House 394 High Holborn, Londra, WC1V 7EX D-nei R. Brandon 37 Maida Vale Mansions Maida Vale Londra, NW6 0YF 28 august 2003 Stimată doamnă Brandon, Vă mulțumesc pentru scrisoarea dumneavoastră. Mi-
[Corola-publishinghouse/Science/2335_a_3660]
-
în calea viscolului (armelor). Eul liric încearcă întoarcerea spre sine („Am putea coborî în noi”), oprindu-se, în poemul cel mai reușit, Oglinzile, la Narcis: „Noi, pretutindeni oglinzi în jur/ întunecăm mocirlele diametral/ și ghemul de mătase din obscur/ desfacem, unduind misterul ancestral/ am creionat pe-abecedar un paradis.../ acum privește-te cât vrei în noi, Narcis”. De la maladiv și coșmaresc T. trece, în Zbor prin subcuvinte (1974), la hieratic, mitologic și metafizic. Poetul se „caută” sub povara regnului animal, vrea
TORYNOPOL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290233_a_291562]
-
Nici un nor nu-i întunecă întinderea; orizontul parcă plutește; iar această nuditate strălucitoare este la fel de insuportabilă ca splendoarea tronului ceresc. Sextantul lui Ahab era din fericire prevăzut cu sticle colorate, prin care putea privi vîlvătaia soarelui. Legănîndu-se în ritmul vasului unduit de ruliu, rămase cîteva clipe cu luneta la ochi, pentru a surprinde momentul cînd soarele va ajunge exact la meridianul său. în timp ce privea astfel, cu atenția încordată, partul stătea în genunchi pe punte, sub el și, cu fața ridicată ca
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Dacă se uita în urmă, putea vedea locul de care tocmai trecuse, așa cum la un viraj se pot vedea ultimele vagoane ale trenului. Pavel se întoarse și, în lumina roșie a asfințitului care scălda linia orizontului, văzu praful pașilor lui unduindu-se încă în aerul nemișcat și cald, de cealaltă parte a drumului cotit. Văzu mai mult decât urma aceea. Aproape că se închipui pe sine, așa cum era cu o clipă mai înainte: un soldat care tocmai își curățase cizmele, își
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
Pavel auzea șopotul apei, foșnetul suplu și sonor care, noaptea, le umplea casa, topindu-se în zgomotele pădurii, în trosnetul focului. Sub stâncă, în fața casei, apa era netedă și foarte neagră. Cerul arunca în apă imaginea unei constelații care se unduia încet, schimbându-și conturul. Se mira de cât de puține lucruri avea omul nevoie ca să trăiască și să fie fericit. Și se mai mira că în lumea de care fugiseră, acele puține lucruri se pierdeau în nenumărate stupidități, în minciuni
Recviem pentru Est by Andreï Makine () [Corola-publishinghouse/Science/2348_a_3673]
-
ai Reginei întunericului. Alergau în toate direcțiile până să-și găsească un adăpost cât mai sigur. Piticul Sid s-a urcat pe Gorgonaria, care semăna cu un copac cu tulpină cornoasă, fixată în nisip și totuși flexibilă. Crenguțele albastre se unduiau în curenții apelor. Piticul Sad a ales o altă ființă care semăna și ea cu un copac și care se chema Mărgeanul roșu. N-avea frunze, dar avea multe ramuri de culoarea roșie și floricele ce semănau cu steluțele de pe
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
tolera aproape orice. Nimic nu le șochează. Și totuși, pedalând pe lângă șirul lor, pe lângă Strich, sentimentele mele față de ele nu erau cele ale unui bărbat. Simțeam reproșul și disprețul unei fete respectabile, Însoțite de o empatie perceptibilă, fizică. Când Își unduiau șoldurile, pironindu-mă cu ochii machiați În culori Închise, mintea mi se umplea nu cu imaginile a ce-aș putea să fac cu ele, ci cu senzația pe care trebuie s-o aibă ele, care trebuie s-o facă noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
să-mi ușureze treaba. Nu cred că aș fi putut lucra Într-un peep show adevărat, față În față cu voyeurii. Privirea lor ar fi supt sufletul din mine. Dar În bazin, când eram sub apă, țineam ochii Închiși. Mă unduiam În tăcerea din adâncuri. Când mă lipeam de geamul unui hublou, Îmi scoteam capul din apă, ca să nu dau ochii cu cei care Îmi studiau molusca. Cum am spus Înainte? Suprafața mării e o oglindă, reflectând regnuri divergente. Deasupra creaturile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
la ea, la pielea ei albă, la sânii superbi, la abdomenul plat, cu buricul care părea să facă cu ochiul, la curbura magnifică a spatelui În balans, acolo unde carnea se contopea cu solzii. Înota cu brațele lipite de trup, unduindu-se voluptuos. Chipul Îi era senin, iar ochii de un albastru deschis, ca marea În Caraibe. La parter bubuia constant ritmul disco, dar aici, la etaj, În Grădina Caratârtiței, muzica era celestă, un fel de bolboroseală melodioasă. Dintr-un anumit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
și poate terfeli reputația trândăvind în pat. Apucă de șnurul clopotului și trage cu putere. Pe loc, Seianus îndepărtează draperia suspendată prin inele și o leagă cu o panglică la mijloc. Pe locul de trecere lăsat în dreapta apare eunucul Lygdus. Unduindu-și mlădios șoldurile ca o femeie, își salută stăpânul și așază lângă pat un lighean de argint plin cu apă caldă. Vederea lui îi smulge un suspin disperat lui Tiberius. Calvarul bărbieritului începe. O tiranie de care nu-i chip
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
râse Ben, care se simțea bine, dar tot nu se simțea puțin încurcat de faima lui proaspăt dobândită. ― Ce zici de roșcata aia? Richard îi dădu un ghiont lui Ben, după care amândoi se uitară la spatele fetei, care se unduia amețitor în drum spre toaletă, unde avea să-și împrospăteze rujul. ― Ce-i cu ea? întrebă Ben, privind cu plăcere cum își purta ea fusta atât de scurtă și de mulată. ― E dispusă la orice, Ben. Ce zici? Desigur că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
satele erau înfipte în vreo coastă de munte stâncos, ca și cum ar fi fost încleiate acolo. Pe vârf de munte se înălța amenințător câte o cetate veche. La capătul livezilor de măslini și al pământurilor roșii se întindeau lanuri de grâu unduindu-se ca niște arcuri până în zare. În depărtare apăru ceva mic ca un ac, dar pe măsură ce se apropiară își dădură seama că acul era o turlă de biserică. Vârful său se împlânta în azurul cerului și dispărea înghițit de văzduh
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
-
de grea și cât de moale și păroasă e Învelitoarea din pâslă. Ridică plosca să bea și privi În față la ierburile Înalte, dincolo de care se aflau copaci cu coroanele turtite. O briză ușoară le sufla În față și ierburile unduiau leneș În adierea vântului. Se uită la băiat și văzu că și acesta era Înspăimântat. La vreo treișcinci de metri, Între ierburi, marele leu zăcea lipit de pământ. Își ținea urechile ciulite, stătea nemișcat și numai coada lungă, terminată-ntrun smoc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2002_a_3327]
-
Sorina se simțea tare obosită. Când puse căpșorul pe pernuță, i se păru că începe să plutească, mai întâi, prin cameră, după aceea prin tot apartamentul iar, mai apoi, pătuțul seamănă cu un covor năzdrăvan care - ca în poveștile vechi - unduia peste case, peste văi și dealuri. Era gata-gata să înceapă un vis frumos și dulce, când vraja lui fu alungată de o voce neastâmpărată și atât de cunoscută: De ce nu ți-ai luat, cu tine, în pat, păpușica cea nouă
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
și al perelor cu obraji îmbujorați care, de pe crengile lor, parcă îți zâmbesc pline de voioșie. Dacă o iei prin grădinița din fața casei, vei face cu siguranță, cunoștință cu aroma pufoaselor gutui. Prunii și zarzării - aflați ceva mai încolo - își unduiesc crengile în sus și-n jos și te cheamă să treci și pe la ei. Iar florile sunt, nu știu cum, parcă mai frumoase și mai îmbietoare în această dimineață. Du-te, însă, în grădina cea mare! De cum vei deschide poarta, parfumurile strugurilor
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]