2,433 matches
-
plecat pe șosea! Începea tărbaca. Dar acum aveam experiență. Hărmălaia se desfășura într-o liniște aparentă. Păruielile, bușelile, ghionturile, mușcăturile și loviturile se făceau pe înfundate. Vaietele de durere erau la început mai pe tăcute și treptat-treptat se transformau în urlete și țipete. Pentru că și păruielile se întețeau. Uite-așa, debandada se transforma în hărmălaie generală, cu sonorizare maximă, care continua pe coridor și se întindea ca gumilasticul, până în curtea școlii. Astfel că, într-una din zile, când domnul Arsu era
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
și păruielile se întețeau. Uite-așa, debandada se transforma în hărmălaie generală, cu sonorizare maximă, care continua pe coridor și se întindea ca gumilasticul, până în curtea școlii. Astfel că, într-una din zile, când domnul Arsu era plecat din școală, urletele noastre generalizate au creat impresia că este în școală un incendiu, o inundație, că s-a prăbușit un zid, că au năvălit barbarii, mă rog, s-a ivit un cataclism, pentru că țipetele zburau departe, până în șosea și, chiar dincolo, în
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
nu era așa - ca strigam unul altuia acest lucru, într-o exaltare atât de furibunda, încât dacă ar fi fost exprimată la dramatismul adecvat, ne-ar fi obliterat pe amândoi, ca o explozie nucleară. Dar exprimând toate acestea cu un urlet foarte calm, cu vocile noastre de mai dinainte, într-o limbă dublă - o limbă în care fiecare cuvânt avea două înțelesuri paralele. Al doilea înțeles nu se putea exprimă, nici înțelege, decât prin atingerea mâinii de mână. Iar mâna ta
POEME DIN CUMPĂNA VIEŢII de DANIEL IONIŢĂ în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383153_a_384482]
-
coană preoteasă, te-ai speriat? - Nu m-am speriat, mă! Râdea coana preoteasă. Atunci se necăjea micul povestitor și aducea în scenariu tot felul de vârcolaci, monștri, își îngroșa vocea cu fel de fel de onomatopee, adică șuierături de balauri, urlete de vârcolaci, lupi, “mari cât casa”, cucuvele, “mari cât curcanii”, care țipau uite-așa... Râdeau coana preoteasă și copiii din clasă cu lacrimi. Pleoștit, bietul povestitor se miorlăia: - Nu te-ai speriat, coană preoteasă? Hai, sperie-te! - Bine, mă, m-
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
alți băieți și s-au ascuns cu ele printre bănci, în mai multe locuri. Împreună cu Dică, s-a aranjat un scenariu de sperietură, care s-o dea gata pe coana preoteasă. Fiecare trebuia să scoată din pâlnie anumite sunete, țipete, urlete, imitând animalele și păsările care-l speriau pe moș. După ce a fost pus la punct scenariul basmului cu pâlnii, Dică a ridicat mâna. - Coană preoteasă, vreau să spun o poveste cu moșul cel fricos! - Nu, Dică, vă rog să terminați
COANA PREOTEASĂ (DIN VOL. DOMNIȘORA IULIA ) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1881 din 24 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383074_a_384403]
-
întuneric și tăcere. Atât de lungă și de- apăsătoare. Atunci când taci, fiindcă n-ai chef de vorbă este ceva ,dar dacă taci atunci când vrei să strigi, este cu totul altceva. Și el simțea c-ar fi dorit să urle ,un urlet de fiară răpusă de o săgeată înfiptă direct în inimă.... Motoarele au început deja să se tureze. Trei sunete scurte dar grave, anunță că mastodontul intenționează să se urnească ... O zvâcnitură și marea li se deschide în sfârșit, din întuneric
VIATA LA PLUS INFINIT (5) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1797 din 02 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383205_a_384534]
-
să merg cu sorcovaaa! Hâââ! Hâââ! Tata n-a mai râs. Mi-a spus pe un ton ferm, grav : -Dacă nu taci, îți bășic fundul și-ți rup urechile! Treci imediat la masă! Am tăcut. Însă periodic îi torturam cu urletele mele. Când le era lumea maia dragă, începeam să bâzâi : -Hâââ! Vreau cu sorcova! Vreau după bolindeți! Răspunsul mamei era invariabil : -Ce bolindeți o să-ți dau eu, dacă mai urli! Când își pierdea răbdarea, îmi da. Pe la vreo cinci ani
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
nu-l las! A sărit mama. N-are decât cinci ani. -Ba, am șase! am intervenit eu țâfnos. N-ai spus că la primăvară fac șase? -Am spus! La primăvară, nu acum! -Ba, acum vreau! Ba, acum! Iar bâzâituri, iar urlete, iar fund înroșit de mama. Și urletele se intensificau, pe măsură ce se apropia Crăciunul. Maia ales că Ilie mi-a spus într-o zi : -Bă, chiar dacă îți dă mă-ta voie, fără traistă și băț nu te luăm! Când am auzit
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
are decât cinci ani. -Ba, am șase! am intervenit eu țâfnos. N-ai spus că la primăvară fac șase? -Am spus! La primăvară, nu acum! -Ba, acum vreau! Ba, acum! Iar bâzâituri, iar urlete, iar fund înroșit de mama. Și urletele se intensificau, pe măsură ce se apropia Crăciunul. Maia ales că Ilie mi-a spus într-o zi : -Bă, chiar dacă îți dă mă-ta voie, fără traistă și băț nu te luăm! Când am auzit, am diversificat urletele și bâzâitul : -Hâââ! Vreau
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
înroșit de mama. Și urletele se intensificau, pe măsură ce se apropia Crăciunul. Maia ales că Ilie mi-a spus într-o zi : -Bă, chiar dacă îți dă mă-ta voie, fără traistă și băț nu te luăm! Când am auzit, am diversificat urletele și bâzâitul : -Hâââ! Vreau traistă! Hâââ! Vreau băț! Tata, un inima înmuiată, mi-a făcut un băț frumos cu înflorituri și crestături: Cerculețe, rombulețe...Ce mai! Băț de colindător care se respectă! S-a dus cu el la mama, fălos
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
scândurile văzându-ne așa de îndârjiți. Când ajungeam la o poartă, la comanda scurtă a lui Ilie, urlam din patru bojoci : Bună ziua la Moș Ajun! Mâine la Crăciun! Patru, patru! Cred că jumătate din sat s-ar fi speriat de urletele noastre. Când urlam la o poartă, începeau să cotcodăcească găinile, curcanii se agitau furioși, oile behăiau, vacile mugeau, caii nechezau speriați, câinii lătrau mai amarnic, parcă provocam un cataclism. Numai fumul din coșurile caselor ieșea liniștit. Casele rămâneau mute, cu
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
la o poartă, începeau să cotcodăcească găinile, curcanii se agitau furioși, oile behăiau, vacile mugeau, caii nechezau speriați, câinii lătrau mai amarnic, parcă provocam un cataclism. Numai fumul din coșurile caselor ieșea liniștit. Casele rămâneau mute, cu ușile nepăsătoare la urletele noastre. După ce repetam de câteva ori strigătura urlată, o dădeam pe colinda țipată : „Am venit și noi odată! La mulți ani cu sănătate! Și la anul să venim! Boieri mari să vă găsim! Ne dați, ne dați ori nu ne
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
O să vedeți! Eu nu prea eram convins de schimbarea tacticii. N-am spus nimic, pentru că nu înțelegeam nimic. Apoi, aveam alternativă, când votul meu în luarea deciziilor era aproape de minus infinit? Și iarăși o începurăm din poartă în poartă cu urletul ajustat : „Bună ziua la Ajun!...trei, trei!” Dar parcă era un făcut! Nu ne răspundeau decât câinii, care lătrau ca turbații, și găinile, care cârâiau speriate, de parcă intrase dihorul în ele. Fumul tot agale ieșea pe horn, casele rămâneau tot mute
POVESTIREA BOLINDEŢI DIN VOL. MAGIA COLINDEI de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383082_a_384411]
-
gând de câteva ori la rând rugăciunea Tatăl nostru, pe care o știam din copilărie, dar erau mulți, mulți ani de când nu o mai rostisem. În timp ce mă rugam, o emoție necunoscută a pus stăpânire pe mine. Am dormit puțin, tresărind mereu. Urletele câinilor nu mai conteneau, iar cucuveaua stătea nemișcată sus, pe coșul de fum, și își exersa vocalizele sinistre ca într‑un scenariu de groază: - Cu‑cu‑veau, cu‑cu‑veau, cu‑cu‑veau! VA URMA... de Dorina Stoica Referință Bibliografică
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
hidrocefal. Se vor produce transferuri de personalitate; nu se va mai ști care sunt nebunii dintâi și care cei de pe urmă; nici un personaj nu va fi inventat, doar evenimentele: nu va scăpa nimeni!” Vei încerca să dai o formă literară urletelor, comenzilor, ședințelor de psihanaliză, adevărate interogatorii, abisului de după lobotomie, de-abia ai scăpat de o trepanație: îți vei aminti tot. Cele petrecute până acum nu vor schimba soarta Stațiunii; nici cele viitoare, e hotărâtă dintotdeauna. Din când în când, VOCEA
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
și cărămizi explodă de jur Împrejur, În timp ce zidurile cetății vibrau, zguduite din temelii de violența ciocnirii. Unghiul exterior al turnului, surpat pe o Înălțime de două etaje, se Înclină Încetișor și Începu să se prăvălească, trăgând după sine grinzile tavanelor. Urletele de groază ale oamenilor care cădeau În abisul ce li se deschisese sub picioare acoperiră, pentru câteva momente, huruitul prăbușirii, iar apoi Întreaga parte superioară a edificiului se nărui peste zidul de centură, deschizând o breșă În apropierea porții. Un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din toate Încheieturile. În momentul acela, șuieratul șarpelui se repetă, urmat, Într-o clipită, de bubuitura unei enorme coloane de apă și de mâl, la câteva brațe de flancul corăbiei. Valul dezlănțuit de izbitură scufundase zeci de refugiați, În mijlocul Înfricoșătoarelor urlete de panică, urnind Încă o dată chila navei din mâl. Tânărul izbuti să revină cu capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și rezemându-se de spătarul patului, ca și când ar fi voit să se afunde În peretele dinapoia lui pentru a scăpa de făptura infernală care venea să Îl persecute. Pleoapele Meduzei, desfigurate de lepră, Începură Încetișor să se ridice, În timp ce un urlet Înfricoșător sfâșia tăcerea, izbindu-i În creieri ca o lovitură de mai. 2 16 iunie, pe la ceasul al nouălea Dante se deșteptă tresărind, acoperit de o sudoare Înghețată. Ecoul strigătului răsuna Încă Între zidurile camerei. Lumina orbitoare din vis lăsase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
borfași, Încâlciți Într-o Îmbrățișare hidoasă, pe străzile orașului cândva devotat sfântului Ioan. Simțea cum o mânie surdă Îi clocotea În piept, dinaintea acelui spectacol degradant. — Încercați să rămâneți pe lângă mine! le strigă el polițailor care Îl urmau. Dar, În ciuda urletelor și a lăncilor amenințătoare ale acestora, Îi pierdu aproape imediat În mulțimea de capete care pluteau În valuri de la un zid de case la celălalt. Parcă Florența Întreagă Își dăduse Întâlnire În acel labirint de străduțe dintre baptisteriu și biserica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
de lichidul clocotit. Își imagină spectacolul Înfiorător ce avea să apară, odată Îndepărtat stratul solidificat. — Mai negi că un vrăjitor Își face mendrele În cetatea noastră? Îngăimă Bargello În spatele lui. Mortul părea să Își strige acordul, cu gura deschisă În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
unui beduin păduchios ar putea avea o influență atât de liniștitoare asupra subconștientului său. Orice s-ar fi întâmplat și orice pericol l-ar fi pândit, oamenii „Poporului Vălului“ stăteau de veghe să nu i se întâmple nimic. Îl trezi urletul vântului. Peștera se afla în întuneric, dar o timidă semilună, a cărei lumină se lupta să străbată milioanele de firișoare de nisip care zburătăceau în toate părțile, lăsa să se întrezărească silueta lui Gacel Sayah, așezat chiar la intrare ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
acestui tentant viitor. Acum era deja prea târziu ca s-o apuce pe calea cea bună, și știa asta. Luna se ascunse, noaptea deveni și mai neagră, și, pe întuneric, imaginația lui o luă razna, făcându-l să creadă că urletul vântului devenea insuportabil. Singura lui speranță era să vadă vulturii zburând în zori. Zbura foarte sus, în cercuri. Dedesubtul lui, în lumina neclară a primilor zori ce abia se iveau în depărtare, totul era o masă galbenă de praf în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2101_a_3426]
-
ale ființei tale din alți ani, ies din mobilele pe care le-ai atins și respiră alături de tine. El tace și Încearcă să-mi recompună forma În Întuneric. Tinerii adunați afară, În spatele blocului, lîngă pubelele Încărcate cu resturi menajere, scot urlete orgiastice. Dionisos trece cu alaiul lui de bacante și se aprinde lumina. Babord și tribord. Teză și antiteză. Cenușă și diamante. Mai de mult Îmi plăcea Boris Vian, acum Îmi place Valentin Rasputin. CÎnd mă gîndesc la viitor e ca și cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
șobolanii grași atît de relaxați, atît de simpatici. Cu tine mereu, cu tine mirifică, Îmbătătoare existență! Și voi mult prea sterilizați În etuvele voastre ireproșabile, respirînd În blocuri de sticlă cu izolare fonică, termică, olfactivă, cum veți mai putea detecta urletul meu de fiară În noaptea cutremurului, arșița acestui trup, mirosul subțiorilor mele? Dar poate greșesc. Există atîtea feluri de a iubi pe lume. Te poți Îndrăgosti de un punct necunoscut pe o hartă, de un nume exotic fără nici o semnificație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
drumului. Pentru o secundă fața ei s-a făcut albă ca de porțelan, ca și când în orice moment putea să i se desprindă capul și să i se facă țăndări tot corpul. Apoi a deschis ochii, fața schimonosindu-se într-un urlet nervos. Nu mai era o păpușă. Acum era ca o fetiță, furioasă pe lume pentru ce se întâmplase. Am știut atunci că va fi în regulă. Aproape că nu a avut nici un semn. Până și fusta i-a rămas întreagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]