10,389 matches
-
din urechi și privi la mulțimea tristă care îl condusese pe acest ultim drum din România. Părea că vrea să spună ceva, să explice de ce pleacă. Suporterii tăcură. - Oameni buni, mersi că ați venit aici, zise Takamura, cu o voce uscată de tristețe. Vă mulțumesc mult pentru tot ce-ați făcut pentru mine. Ați fost minunați. Dar... în cele din urmă a trebuit să mă dau bătut. Pentru că aici... Takamura lupta cu lacrimile. - Aici, continuă, aici... Avea ochii umezi și privirea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
mai contează, doar n-o să-l aruncăm pe-al dumneavoastră, la care țineam atât, nu, nu pentru a-l publica, țineam atât să vi-l restituim. Cel ce vorbește astfel e un omuleț uscat și cocoșat ce pare că se usucă și se cocoșează tot mai mult, de câte ori cineva îl cheamă, îl trage de mânecă, îi supune atenției o problemă, îi încarcă brațele cu un teanc de corecturi. „Doctor Cavedagna!“, „Ascultați, doctor Cavedagna!“, „Să-l întrebăm pe doctor Cavedagna!“, iar el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
îndemână indică o anume legătură atentă și nu vagă cu alimentele. O privire în frigider îți permite să culegi și alte date prețioase: în despărțitura de ouă a mai rămas unul singur; mai ai doar o jumătate de lămâie, aproape uscată; în fine, în proviziile esențiale se observă oarecare delăsare. Ca o compensație, uite niște cremă de castane, măsline negre, un borcănel cu barba-caprei: e clar că atunci când cumperi te lași atrasă de mărfurile pe care le vezi expuse, fără să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
așa de câteva săptămâni încoace. Cred că s-a stricat. Domnul J.L.B. Matekoni se lăsă în genunchi și se uită la roți. Nu mai reparase vreodată un scaun cu rotile, dar era evident ce se întâmplase cu acesta. Cuzineții erau uscați și prăfuiți - un pic de ulei o să facă minuni - și urma la rând frâna. Asta explica scârțâitul. — O să te ridic din scaun, îi spuse. O să stai sub copac până îți aranjez scaunul. O ridică pe fetiță și o așeză cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de fotografiat și făcu semn cu mâna ca să atragă atenția subiecților. Se auzi un declic urmat de un zumzet și, cu aerul unui iluzionist care tocmai a făcut o scamatorie, fotograful îndepărtă hârtia protectoare și suflă spre fotografiei, să o usuce. Fetița o luă și zâmbi. Apoi fotograful îl așeză pe băiețel, care luă o poziție cu mâinile la spate, zâmbind cu gura până la urechi; după care urmară, din nou, gesturile teatrale ale fotografului și fericirea din ochii copilului. — Așa, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
de-a ajunge la intersecția cu drumul spre Mochudi, unde șoseaua coboară spre izvoarele lui Limpopo, soarele începu să se ridice deasupra câmpiilor și, timp de câteva minute, întreaga lume fu învăluită într-o lumină galben-aurie - kopje-urile, coroanele copacilor, iarba uscată de pe marginea drumului, până și praful. Soarele, o minge roșie, mare, părea că atârnă la linia orizontului, apoi se eliberă și pluti deasupra Africii; ziua reveni la culorile ei firești, iar Mma Ramotswe văzu în depărtare acoperișurile familiare ale copilăriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Era un ținut secetos, dar acum, la începutul anotimpului ploios, începea să se schimbe. Ploile timpurii fuseseră mană cerească. La nord și la est se îngrămădiseră nori vineții și ploaia căzuse în torente albe, ca o cascadă, acoperind pământul. Solul, uscat de lunile de secetă, înghițise cu sete bălțile sclipitoare pe care le formase potopul și, în câteva ore, o nuanță verzuie se așternuse peste maro. Smocuri de iarbă, floricele galbene, tulpini agățătoare se ițiră prin pământul acum afânat și transformară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
tulpini agățătoare se ițiră prin pământul acum afânat și transformară totul într-un verde luxuriant. Bălțile secate, depresiunile pârjolite fură, dintr-o dată, inundate cu apă maronie ca mâlul, iar apa curgea din nou în albiile râurilor, până mai ieri fâșii uscate de nisip. Anotimpul ploios era miracolul anual care îngăduia vieții să existe în aceste ținuturi secetoase - un miracol în care erai obligat să crezi, altfel riscai să nu mai plouă niciodată, iar vitele să moară, așa cum se mai întâmplase în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cine știe după ce calcule, viziuni și paranormalâcuri, mă pune să demontez și să remontez în alt colț cadrul patului, să târâi noptierele pe hol, să iau ficusul și să-l duc în balcon, las’ că poate de data asta se usucă, să mut dulapurile, să-mi cadă rafturile peste degete, să strâng mocheta. După aceea s-o las să mediteze, preț de vreun ceas, cât înghit și eu o ceașcă de zeamă străvezie de cafea făcută chiar de mânuța dumneaei, „prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Spune! - Eu? Eu n-am talent... n-am avut niciodată, nu mă pricep... - Va fi o operă colectivă și, dacă tot ești aici... - Să spun ceva... orice? - Orice? - Bine... Apusul verzui și-a înfundat trompa-n urechile mele/ M-am uscat ca o iască... - Nu merge! declară Anatol. E previzibil. Mai gândește-te... Marietta își face și ea curaj, mai dă pe gât o votcă, aruncă paharul de plastic într-un autentic gest grecesc, își desface claia prinsă până mai înainte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
șuruburi de la aplică și-acum lucrează la celelalte. - Salut... S-a înțepenit... Vino aici, ține astea... Le deșurubează până la urmă și pe celelalte cu briceagul și, când scoate globul verde-cenușiu, ne cad în cap țânțari, muște, molii și alți bărzăuni uscați în ultimii ani pe-acolo. - Ce porcărie... Ia și ăsta... Mă umplu de praf. Strănut. Gata, coboară, își șterge mâinile de turul pantalonilor. - Prinde scara, o dăm deocamdată la perete. Hai... Intrăm la „Documentare”. Pe ușă, Adrian și-a lipit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
aveam să mă duc? Te invit la mine în „garsonieră”. Deschide un dulap și-aruncă înăuntru, peste cazarele cu fișe, o parte din boarfe. - Stai și tu pe banchetă... A, dă-mi și papucii ăia de dedesubt... Pantofii cu noroi uscat pe tălpi dispar și ei în burta primitoare-a dulapului cu știință. - Fac imediat și-un nes, dar rece... Paharele sunt cam slinoase, le șterge cu-n colț de prosop, toarnă apă dintr-o sticlă de plastic... merge. - Și, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Și unde să mă duc? Garsoniera era plătită până la sfârșitul anului, de-aici n-am luat leafa de două luni. Nu vezi, nici nu mai vine nimeni... Doar directorul din când în când. Și-atunci țipă că i s-au uscat florile. Secretara și-a luat concediu de maternitate, Filip încearcă să prindă o bursă în State, Aurora nu s-a mai întors. - Dar Amalia? - Dă-o-ncolo de pațachină! Și asta-i dusă cu pluta... - Nu cred, chiar așa? - Da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
ceapă. A tot venit la poartă, „domnu’ Negru... domnu’ Negru, chiar nu vrei să m-asculți, chiar nu ți-e rușine de-o femeie bătrână, chiar vreți să mă băgați în pământ...”, țâfnea câinele, alergând de-a lungul sârmei... „se usucă toate și eu n-am putere”... până la urmă s-a enervat ăl bătrân, a luat toporișca din magazie, „hoo, îl tai, cu tine-n vârf, numa’ lasă-mă”, s-a urcat în nuc și l-a ciopârțit. - Nu-l tăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
pe dumneavoastră dac-apare dama? Am numărul. *** - Brebenei și viorele... brebenei... ieftin, trei la zece... ieftin, proaspete... - Nu. - Pentru franțuzoaica lu’ matale... - N-am. - Hai, pentru franțuzoaica lu’ matale, uite-aici, abia le-am cules, îs proaspete, abia s-a uscat roua, trei la zece... - N-am. - N-ai zece mii? chicotește mucosul, fără să-i vină să creadă. - Franțuzoaică n-am... - Cumpăr-așa, pentru gagica aia care stă pe gard... ieftin, trei la zece... unde mai găsești... hai, nenea, cumpără... - Du
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
oare cu visele străvezii din mintea noastră? Nu este ea mai ușor trecătoare decât nourii aduși de vânt? Ceea ce pare într-un fel este, de fapt, altfel? Este ea precum ploaia de vară, precum frunza cea verde pe care-o usucă toamna și-o spulberă vântul rece al iernii? E bine, încep să-mi vină în minte comparații din Psalmi. - Este ea altfel decât fumul, este ea altfel decât umbra după care aleargă fără odihnă cel fără de minte și caută s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
de-a binelea... aruncă Leonard geanta. Uite cum arată, parcă a turnat cineva zoaie pe pereți! Am schimbat uleiurile, m-am sfătuit cu alții, am verificat compoziția vopselelor, am dat jos gletul și l-am refăcut, am lăsat să se usuce... Nu că nu s-a uscat, dar s-au întins petele și mai mult... lilieci încălecați, capre cu coarne pe spate, cu șorțuri roșii, în două copite, babe cu două capete, păianjeni cu țâțe, muște cu trompe uriașe răsucite peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Uite cum arată, parcă a turnat cineva zoaie pe pereți! Am schimbat uleiurile, m-am sfătuit cu alții, am verificat compoziția vopselelor, am dat jos gletul și l-am refăcut, am lăsat să se usuce... Nu că nu s-a uscat, dar s-au întins petele și mai mult... lilieci încălecați, capre cu coarne pe spate, cu șorțuri roșii, în două copite, babe cu două capete, păianjeni cu țâțe, muște cu trompe uriașe răsucite peste mașini, copaci cu cap de mâță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
tot ce avea mai de preț. Ei erau, și după toate astea Își mai Îngăduiau și obrăznicia de a-l lua peste picior, bătîndu-și joc de setea lui de răzbunare, prin simplul fapt de a-l lăsa să aștepte pe uscat ca un imbecil, În timp ce ei se retrăgeau, liniștiți, să doarmă. Își imagina comentariile lor din cele clipe pe puntea-platformă, Însuflețiți la gîndul de a se bucura de o zi diferită, o zi care nu avea nimic În comun cu celelalte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
fii o dulceață și dă-mi una dintre Estradermele alea, vrei? Seth îi dă mentosana și-un prezervativ. Ea zice: — Hai să vedem cât o să-i ia să găsească o săptămână de lichide femeiești macerându-i-se-n cur. Închide rujul și zice: — Uscă-mă, te rog. Îi dau un șervețel și-un plasture cu estrogen. Capitolul 5 Sari mult înapoi, la o zi în fața magazinului universal Brumbach, unde oamenii, inclusiv eu și Evie, s-au oprit să vadă câinele cuiva ridicând piciorul să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
fi putut duce și pe Lună și tot aș fi auzit țipetele alea. Shane și ai mei erau în sufragerie, eu, eu eram în spatele ușii de la camera mea. Hainele mele, majoritatea hainelor mele de școală erau afară, pe sârma de uscat rufe. Înăuntru, tata zise: — Ce ai tu nu e-un streptococ, domnule, și ne-ar plăcea să știm pe unde-i umblat și cu ce te-ai ocupat. — Drogurile, zise mama, asta am fi putut înțelege. Shane n-a scos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Brandy mă prinde cu mâinile pe sub văl, atingând cochiliile și fildeșul molarilor mei expuși, împungând pielea gofrată a țesutului meu cicatrizat, uscat și lustruit de respirația mea care trece încolo și-ncoace peste el. Ating saliva acolo unde mi se usucă lipicios și crud pe laturile gâtului, și Brandy zice să nu mă privesc prea de aproape. — Scumpo, zice, în vremuri de-astea, te ajută să te gândești la tine ca la o sofa sau un ziar, ceva făcut de-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
mare Aubergine Dreams îmi face semn, clipind. Îi simt respirația și pielea calde, așa-i de aproape. În noaptea când am fugit de acasă, zice Brandy, am ars toate hainele, până la ultima, pe care le întinsese mama pe frânghia de uscat rufe. Brandy știe de mine - sau nu știe. Își varsă sufletul sau mă ia peste picior. Dacă știe, s-ar putea să mă mintă în legătură cu Manus. Dacă nu știe, bărbatul pe care-l iubesc e-un prădător sexual revoltător și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
cealaltă parte spre oglindă și caută. — Doar că te-am iubit așa de mult, încât mi-am spus că poate nu-i prea târziu. Brandy își dă cu strugurel pe buza de sus și-apoi pe buza de jos, își usucă buzele pe-un șervețel de hârtie, și aruncă uriașul sărut Plumbago în vasul de veceu sub formă de cochilie. Brandy zice cu noile ei buze: — Ai habar cum se trage apa? Am șezut ore în șir pe bideu, și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
ca să fii găsit de oamenii lui Cocoș era o vale seacă, nu mai, lungă de o jumătate de kilometru și largă de cîțiva zeci de metri, plină de pietre rotunjite, încît orice pas se auzea de la mare distanță. Pămîntul era uscat vara și iarna, așa încît valea nu avea nici o explicație naturală. Dar nici nu era făcută de mîna omului. În fond, nu trebuia să-ți explici chiar toate lucrurile", i-a zis Făinaru și Bîlbîie a înțeles că nu de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]