2,023 matches
-
cam dubioși, puteai intra în marea sală a mamiferelor adevărate, în cuști de sticlă, grupate în perechi ca în Arca lui Noe și gravitând în jurul enormelor schelete, unul galben-rozaliu, cu colți întorși, ca de morsă, al Dinotheriului, celălalt mai mic, vânăt, al Mastodontului. Lăsând în urmă o trenă de lupi, vidre, vulpi, leoparzi, irbiși, antilope, porci mistreți, girafe, hipopotami, viezuri, urși albi, foci, lei, bizoni, facoceri, pisici sălbatice, toate cu blănuri vălurite, de culoarea pământului sau a zăpezii, sau chele, cu
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
om, străpungea cu sulița ridicola reptilă verde, redutabilă doar prin faptul că scotea din bot două-trei limbi firave de foc. Un Isus scheletic își arăta rana din coastă, de unde urca spre înalt o tulpină răsucită de viță-de-vie, plină de ciorchini vineți și cârcei ca tirbușoanele. Maica Domnului adormea sub un macat purpuriu, vegheată de îngeri cu aripi și nimb de aur. Lazăr, înfășurat în bandaje ca o mumie, se ridica în capul oaselor în cutia verzuie a mormântului, pe când Isus îi
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prin labirint nu te puteai rătăci, pentru că pe fiecare panou găseai o săgeată care-ți indica drumul. O hardughie lungă și vopsită țipător adăpostea balena Goliat, pe care am văzut-o și noi, înghesuindu-ne în mulțime: un cilindru nesfârșit, vânăt, ca de ipsos vopsit, cu imense înotătoare de pește și, în gură, cu fanoane stufoase. Balene se mai numeau și lamelele flexibile de plastic pe care le purta tata în gulerul cămășilor. Le vindeau țiganii pe la colțuri. Dar cel mai
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
între coaste, discuri puternice pe piept, cilindri viguroși la brațe și pulpe. Ni se ridica acum în față un om jupuit, mai trist decât moartea. Carmina ceru sângele, și pe trupul acela musculos se împletiră frânghiile și ațele roșii și vinete ale venelor, arterelor, capilarelor, iar sala începu să vibreze surd de zgomotul puternic al inimii. Puia ceru nervii și simțurile, și omul își deschise ochii, ochii albaștri. Pe carnea încă vizibilă îi șerpuiră nervii gălbui, în tecile lor de mielină
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
să privesc prin el, cum făcuse Carmina cu perla, dar nu ieși nimic din asta. În slava cerului soarele ardea parcă duduind. Am privit cercul lui de metal topit până când, mutîndu-mi privirea, n-am mai văzut decât pete violete și vinete. M-am uitat apoi spre geamul lui Egor, dar perdeluțele transparente erau lăsate. M-am hotărît: aveam să ne jucăm de-a căsătoria. Inelul avea să devină o verighetă. Eu trebuia să fiu mirele, iar mireasa urma s-o tragem
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
câțiva ani și privea emoționat casele vechi, care-i aminteau de anii studenției. Apoi îl întîmpină o alee străjuită de arbori înalți; în clipa următoare poarta se deschise și mașina, înaintînd încet pe pietriș, se opri în fața scării de piatră vânătă. "De ce nu coborîți?" auzi un glas necunoscut. Privi cu mirare în jurul lui; nu era nimeni. I se păru că sus, în capul scării, se deschisese ușa. Era deci așteptat. "Ar trebui să cobor", își spuse. Trezindu-se, îl orbi lumina
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
spuse, că în curând vom trece pe sub teii în floare. Acum ne apropiem de Șosea, adăugă după câtva timp. Și mai tîrziu: Să vedeți ce clădire frumoasă, cu arbori înalți și ce alee curată, cu pietriș, și scara de piatră vânătă... Internul îl privise tot timpul curios, tăcând încurcat. Mașina se opri în dreptul scării. - De ce nu coborîți? auzi o voce. - Așteptăm să vină plantonul, să dăm în primire, răspunse șoferul. În curând se auziră pași grăbiți pe pietriș și din spatele mașinii
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
ascunsese ; știuse ea, da tăcuse mâlc, tăcuse ca mormântu. Mai se mișcă-n loc, a amorțit așteptând, și dracii ăștia de copii nici gând să plece. Mai se mișcă, mai urcă o treaptă, mai coboară și, deodată, zvâr-zvârrr ! Toți guguștiucii vineți trec în zbor peste capul ei. Ale dracu lighioane obraznice, dă peste om de obraznice ce e... E-te la ele, e-n stare să ți s-așeze pe cap și să ți se spârcâie acolo ! Chiar peste umeri i-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
foșnet al străzii, al casei, al lumii care, rămânând aceeași, încetase să mai fie primitoare și caldă, și unde își ascundea atunci rânjetul dezmățat și înfiorător ? Pași împrejurul lui, ciudatul șuier al aerului auzindu-se parcă mai slab printre buzele vinete și expresia ei încă și mai concentrată, dar și mai nepăsătoare, ca și când, oricât ar fi de incredibil, ea a uitat că trebuie să isprăvească mai repede acel lucru care o ocupă, pentru ca apoi ei doi să poată sta de vorbă
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
teancul pe banchetă și s-a mulțumit cu Thaïs ; citind, capul i se lăsase încă și mai tare spre stânga, spre mine adică, pentru că percepeam un iz neplăcut al gurii, ieșindu-i prin buzele întredeschise și de un indecent roșu vânăt, ce se amesteca însă, într-un mod inimaginabil, cu un parfum Heliotrope blanc, cu care își îmbibase batista și reverele. L-am recunoscut, amintindu-mi că se dădeau în vânt după el liceenii în junețea mea - hélas ! - îndepărtată. Când și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
punctul de observare vizuală e amenajat pe un dîmb meschin și, cînd mă uit prin binoclul puternic, Îmi amintesc cu nostalgie de peisajul de la Hațeg. De jur Împrejur totul e plat, iar ceea ce se vede foarte departe e doar vînt vînăt și cer. Și un punct negru tremurînd nedeslușit - probabil un măgar rumegînd nisip. CÎmpia Bărăganului, În miez de toamnă. După-amiezile descărcăm ramele de fier ale paturilor și le montăm În Încăperile mici, cu tavanul foarte jos, ale dormitoarelor În care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
strada nu arată prea bine. Ajunge acasă după două ore de ocolișuri pe alte străzi Întunecate, alungat de strigăte și de sunetele inconfundabile ale armelor. Din șoseta din piciorul neîncălțat a rămas o cîrpă zdrențuită și murdară, Încolăcită pe glezna vînătă, Înghețată dureros. Maică-sa a izbucnit În plîns văzîndu-l În ușă.] Miercuri, 20 decembrie. Nu sînt multe de povestit, ne-a lovit un camion. Ei nu-i ajunge. Vrea să știe toate detaliile. Vrea să știe de ce ne-a lovit
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ești? Daaa, Îi răspunde vocea. Ne ridicăm și noi rîzÎnd, căutăm vocea care Îi răspunde sorei. Rică se duce la tipul care stă Întins și Îi trage pătura de pe față. Tipul, negricios, cu ochii Îngropați Într-o pereche de cearcăne vinete, ne arată un zîmbet uluitor de alb, cu dinți sănătoși. Petcuuu! Daaa! țipă el, zîmbind cu toate măselele. Ia uite că tîmpitu’ era viu. — Daaa, zice el, fără să clipească. Păi atunci Petcu să-ți rămîne numele, Îi zice Rică
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Le spusese (spre ușurarea lui Brian și dezamăgirea lui Gabriel) că era prea târziu pentru vizite, întrucât, probabil, ambele victime dormeau. Acum erau orele nouă dimineața. Stella, aflată într-o rezervă de spital, stătea proțăpită între perne. Avea un ochi vânăt, o coastă fracturată, și ceea ce infirmiera numea „urmările unui șoc puternic“. George nu răspunsese la telefoanele repetate pe care i le-au tot dat. Brian urma să se ducă acum la el, să-l vadă. — Te rog, nu mai plânge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-și oprească bătăile nebunești. Duse mâna la obrazul învinețit și răsuflă greu, ferindu-se de soțul ei, să nu-i vadă gura udă de lacrimi. — Cum te simți? o întrebă George. — Bine. Te simți bine? — Da. — Ai un ochi vânăt. — Da. — Și eu la fel, îl simt umflat, nu-mi pot da seama de unde până unde. — Ah... da... — Cei de pe aici par drăguți, sora a fost foarte amabilă cu mine. — Bine. — N-ai dureri? — Nu. — Asta-i bine. Nu pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
vârî cu forță un genunchi ferm printre bare. Emma își așeză un picior pe genunchiul lui, reuși să se agațe cu mâinile de marginea de sus a unei bare și sări îndărăt, în libertate. Aplauze și ovații îi salutară salvarea. Vânăt de furie, Emma se și îndreptase spre ieșire. Tom alergă după el; — Hei, ți-ai uitat umbrela înăuntru! Să mă duc să ți-o iau? Emma înainta într-o tăcere îndârjită, iar Tom îl urma, râzând cu poftă. — Crezi în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
înghețat toacă, îi spuse Emma. Du-te și te îmbracă sau vâră-te din nou în oala asta. — Da, da... Tom, n-ai văzut-o pe Anthea? Nu? Bine, eu mai rămân un pic. Rezolvăm altă dată problema Irlandei. Era vânăt de frig și se îndepărtă tremurând. Să creadă el că mai discutăm despre Irlanda. Uite-o pe maică-mea, spuse Tom. Alex, și ea îmbrăcată, se îndrepta, radioasă, spre ei. Alex, ți-l prezint pe prietenul meu, Emmanuel Scarlett-Taylor. Emma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atâta neliniște și amărăciune. Cu o seară înainte îl așteptase pe Emma la locuința lui Greg, dar prietenul lui nu venise. Tom se simțea abandonat, și gelos, și fâstâcit, cu nervii biciuiți și emoțiile sângerânde. Se jena de ochiul lui vânăt, care, deși se mai decolorase puțin, încă putea atrage atenția. Brian, în felul lui lipsit de menajamente, îl întrebase: — Ce-i cu tine, te-ai bătut? — Nu, am căzut și m-am lovit cu capul de colțul unui scaun. — Înseamnă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
seama cât e ceasul. Ce oră e, Tom? Tom se uită la ceas: — Zece și jumătate. — Pe ceasul meu e... o, e complet aiurea, am dat să schimb ora și m-am răzgândit pe drum. Ce-i cu ochiul ăsta vânăt? — Presupun că există ceva de mâncare în casă, spuse Greg. — Nu cred, răspunse Tom. Nu mai țin minte. Brusc, își dădu seama că și lui îi este foame. — Ți-am spus eu că n-o să găsim nimic, i se adresă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
literare ale vremii..., începând din 1981 și până în 2007. Construite, în general, prin filigranare senzorială - trilul păsărilor, cântul continuă. Cine ar pricepe / De-i pe sfârșite ori abia-ncepe; boarea galbenă de sânziene; lacrima atât de clară de pe obraz; cearcănul vânăt; stelele ce-n neguri ard etc. -, poemele care alcătuiesc această antologie sunt învăluite de o continuă melancolie, începând din primele volume, unde teluricul și astralul se armonizează, alcătuind un spațiu ocrotitor pentru vis și pentru îndrăgostiții care-și desfășoară sufletele
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
altor câtorva cetățeni pașnici, am descoperit că individul, în afara unei sirene tatuate sub omoplat, a cinci bancnote de câte zece mii lei și a unor tremurături dubioase, nu avea nimic cu presa. Revenit din leșin a surâs cu ochiul mai puțin vânăt sticlei cu apă minerală de canal, benevolul prim-ajutor. Din gura sa, după căderea unui incisiv și a unui premolar, se strecură șoapta otrăvită din care i se trăsese și oprobiul public mai înainte amintit: Cum stați, domnilor, cu acțiunile
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
aspră, care nu era a ei. ― Ce caut? am bâiguit privind-o lung ca pe o străină. Doamne, n-o mai cunoșteam. Avea fața palidă, suptă, parcă zăcuse luni întregi în spital, luptând cu moartea. În jurul ochilor se iviseră cearcăne vinete, iar privirea nu mai semăna cu a ei. Unde era Mihaela, unde frăgezimea, neastâmpărul și frenezia ei de viață? Mă duru că o găseam așa de schimbată față de cealaltă pe care o purtasem în mine. Cât trebuie să fi suferit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
templul de podoabe. Apoi, creștinii l-au transformat în carieră de marmură pentru construirea bazilicii "Sfîntul Ioan" și pentru catedrala "Sfînta Sofia". Restul au făcut ploile, bălăriile, pirații și turcii. Stă să plouă și ne grăbim. Facem fotografii, sub cer vânăt, între coloanele albe, care nu mai sprijină nimic la bazilica "Sfîntul Ioan", în agora, unde se țineau și tîr-gurile de sclavi, la "Odeon", unde aveau loc reuniunile senatului (dar și reprezentații teatrale), lângă ruinele din sanctuarul închinat lui Cezar (deci
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
săptămână. Asta în "timpul obiectiv", cum îl numește Proust. În "timpul subiectiv", zilele s-au dilatat, iar excursia prin Valea Morții a căpătat ceva de "expediție colonială". Afară, constat că aerul s-a răcorit. Soarele apare dincolo de crestele pietroase și vinete ale munților. N-am văzut un răsărit de soare mai violent. Discul orbitor parcă fierbe. Probabil, temperatura aerului va redeveni, repede, insuportabilă. După micul dejun, plecăm. Nu înainte, însă, de a aproviziona de la general store cu cantități apreciabile sucuri. Vom
Aventuri solitare by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295602_a_296931]
-
mult de aceste căsuțe frumoase. Ne putem așeza aici. Ce părere aveți? Nu găsiți că-i una din cele mai minunate priveliști negative? Vedeți la stânga noastră acel morman de cenușă numit de cei din dună, digul cenușiu, la dreapta, plaja vânătă la picioarele noastre și, in față, marea de culoare leșiatică și cerul nemărginit în care se răsfrâng apele palide? Un adevărat infern, dar un infern nu prea fierbinte. Numai linii orizontale, nici o strălucire, spațiu incolor, viață moartă. Nu așa arată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85071_a_85858]