784 matches
-
în loc cele cerute de oameni și, împreună cu nebunele timpane ale furtunii și casele valurilor, cele care boscorodeau necontenit vorbe și șoapte înțelese numai de ele, desăvârșeau armonia muzicii de care avea nevoie planeta în dimineața aceea. Soseau cu adevărat nemuritoare, vâslind pentru eternitate, născând-se din goana nebună a planetei, uriașul și durul platou al Siberiei Centrale, ce își lăsa trupul străpuns, pentru a câta oară, de Cercul Arctic, bunul său prieten; munții Sayan, Bulnajn Nuru, imensitatea de stâncă Altay Shan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
căzut imediat cu fața în jos și n-a mai suflat. I-au dus trupul la templu; am văzut picioarele rănite de zeci de mușcături - am recunoscut dinții cobrei regale sacre. Apoi le sugeră să dea ocol insulei, iar marinarii vâsliră în tăcere, fără să se apropie de ea. — Se spune că apartamentul reginei s-ar afla acolo. Ceruseră niște încăperi în care nimeni să nu fi iubit înainte de ei, pietre virgine din peșterile din deșert. Le-au împodobit cu imaginile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
în grabă, pe neașteptate, prefectul cohortelor pretoriene, Sertorius Macro. Venise de la Roma la Misenum într-una din precipitatele lui călătorii călare, oprindu-se doar pentru a schimba caii obosiți, apoi urcase pe rapida liburna a curierilor imperiali și o îndreptase, vâslind cu toată forța, spre Capri. Dispăru în direcția apartamentelor private ale lui Tiberius. Nu-l însoțea nimeni. După puțin timp își făcu însă apariția, coborând pe neașteptate chiar pe scările interzise, sclavul Callistus, cel pe care Tiberius îl trimisese la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
drag ghiocel, Mic , firav și subțirel. Scoate capul din zăpadă Soarele ca să te vadă! Și mă iartă că-ți ating Clopoțelul de argint. Și mă iartă că te rup, Mamei mele să te duc! Un mărțișor Pe poiana amorțită Soarele vâslea ușor, Și din iarna veștejită A ieșit un mărțișor. Scuturându-și pălăria De povara fulgilor, Împrăștie bucuria, Zâmbete copiilor. O, prea buna mea măicuță... Ești frumoasa mea măicuță Și în inimioara mea, Ai depus cu sârguință Ca pe cea mai
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
Cu mult vreme în urmă, când Timpul era prizonier al Metaforei, când balsamul dulce al florilor topea pătura de cristal a fulgilor de nea, când rugina toamnei șoptea florilor de cireș poveștile păsărilor călătoare ce colindau pământul însoțite de un vâslit de foșnete domoale, exista un anotimp misterios numit ”cel dintâi vis al anului”. Acest anotimp era deosebit, căci doar o singura clipă ascundea, iar sufletul oamenilor nu putea pătrunde în „clipa celui dintâi vis al anului”, deoarece cheia timpului trebuia
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
să mai folosească anotimpurile pe post de verbe. Asta știu, da... — și știi că am mers la Groton, am fost în echipa de canotori și am fost ales președintele comitetului studențesc. Apoi am mers la Princeton, unde am continuat să vâslesc și am fondat un club de investiții pentru studenți. și te-am cunoscut pe tine, desigur, mi-a spus el zâmbind și bătându-mă cu degetul pe vârful nasului. Apoi m-am angajat la Goldman, ca analist, masteratul la Harvard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2113_a_3438]
-
n-ați fost în stare, am găsit eu altă cale, s a justificat, am pătimit destul pînă acuma, o să facem alta mai mare, ne privatizăm Gulie, societatea se mișcă, și noi o să ne mișcăm odată cu ea, m-am săturat de vîslit împotriva curenților, vreau să fiu un om normal, Tîrnăcop, a zis. — E momentul să intre în politică, are stofă, zice Curistul. Cu toate pramatiile alea, spune Dendé, nici în ruptul capului. Nu te ambala, Gulie, ce, nu-l cunoști pe
Dansul focului sau 21: roman despre o revoluþie care n-a avut loc by Adrian Petrescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1317_a_2723]
-
cearceaf sau o plasă subțire de alge plutind la câțiva centimetri sub apa lacului, În care se zbăteau o mână de pești mărunți, neștiutori și distrați. Și ea se prefăcu, ca În basme, Într-o canoe lentă În care el vâslea cu apa până la glezne. S-au Întors În oraș târziu În noapte, cu ultimul autobuz. Au tăcut tot drumul. Ea a avut timp să și ațipească câteva minute cu capul pe umărul lui. S-au despărțit spunându-și la revedere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
de tonetă, locuința paznicului. În fața tonetei era locul de aplatformizare, iar de tonetă stătea legat cu lanț, plutind în imponderabilitate, un câine ciobănesc mare, cu un glob transparent de plastic pe cap. Când se lăsară pe platformă, câinele începu să vâslească din labe și să latre răgușit, având probabil atașat la glob un amplificator stereo, de se auzea așa bine. Pe când atingeau platforma cu o mică zguduitură, apăru paznicul. Ținea o bâtă în mână și era om. — Silence, Ursu! strigă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
apoi să cotești, lăsând marea în spate. Imediat vedeai pata întunecată a stufărișului care se lăbărțase pe marginile bălții. Cătunul era dincolo. La mal se găseau, priponite, câteva bărci vechi, rudimentare, dar destul de sigure, și am luat una dintre ele. Vâsleam eu. Dinu se uita la stufărișul care amenința să cotropească într-o zi toată balta și se juca vârându-și degetul în apa neagră, putredă, acoperită pe mari porțiuni de mătasea broaștei. Soarele îi bătea în față. Privindu-l, m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și fulgerele spintecându-i, am luat barca și am plecat în cătun. Ros de gelozie, mă răzbunam ducându-mă la Marta care nu-mi pretindea nici un entuziasm. Furtuna m-a prins chiar pe baltă, dar n-am dat înapoi. Am vâslit mai departe, în timp ce vântul șuiera sinistru printre trestii și o salcie a fost trăznită sub ochii mei. A doua zi îmi trecuse înverșunarea. Poate și fiindcă acum cerul era senin, iar pescărușii țipau în lumina unui soare înflăcărat. L-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
rechini a început să-mi dea târcoale, ca într-un dans. De frică, mi-a scăpat o vâslă în apă. Dacă o pierdeam și pe cealaltă, n-aveam cum să mai revin la țărm. Am renunțat prin urmare să mai vâslesc și m-am lăsat în voia valurilor, așteptând. Poate, nedându-le atenție, mă vor lăsa în pace, mă gândeam. Și chiar atunci am auzit un sunet răgușit de sirenă. „Doamne mulțumescu-ți”, am suspinat fericit. Venea o șalupă. Eram salvat. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
avut poftă să-l întâlnesc pe Hingherul cu câinii lui, dacă se mai afla cumva pe-acolo, dar mă temeam să pornesc noaptea prin jungla de ierburi. M-am îndreptat spre baltă, am luat o barcă și am început să vâslesc în direcția cătunului. Eram aproape convins acum, datorită surescitării în care mă găseam, că Moașa o căutase pe Laura, plecând de la mine. „Putoarea, am scrâșnit, nu se poate stăpâni. Sare pe pereți dacă nu se ușurează. Trebuia să-i strig
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pe stele. Era o imagine aproape nerușinată. Parcă orăcăitoarele făceau dragoste cu astrele. Brusc, am înfipt vâslele adânc în apă ca să sperii broaștele; am tulburat balta și nu le-am mai văzut țopăind. După care am întors barca și am vâslit puternic în direcția azilului. M-am dus sub fereastra Moașei, am luat un pumn de pietricele și am început să arunc cu ele în geam. Propriu-zis, nu știu ce urmăream. Acționam în virtutea impulsurilor, ros, înveninat de o gelozie absurdă. Se auzi un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
urmă am început să intru la idei. Nu se întâmplase niciodată să lipsească atât. A patra zi m-am hotărât să-l caut în cătun. Eram convins că se ascundea acolo; dacă nu cumva făcuse o criză de astm. În timp ce vâsleam, examinam balta. Abia atunci am observat că apa devenise parcă mai neagră și sporise mătasea broaștei. Barca târa după ea adevărate zdrențe verzi. Pâlcurile de stuf sporiseră și ele. Dacă nu era curățată, balta avea să devină în curând impracticabilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
împinse și de vâsle. Cei doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un vâslaș. Legat cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături, și spinarea lui încovoiată, și ochii lui triști
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
îl doare și pe el trupul, deși nebătut. Vâslașul aruncă printre dinți: - Poți să spui de trei ori că lupul e capră, lapte de la el tot n-ai să mulgi! Biciul slujbașului șuieră din nou. Robul rome acum tăcut, răcorit, vâsli mai departe. - Care-i numele tău? îl întrebă Iahuben, fără să știe nici el de ce. Slujbașul se pregătea să plece, dar se opri. - Ce nevoie ai tu de numele meu? Vrei să mi-l spurci în urechea ta, sau vrei
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
stomac și parcă toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de câte un talaz. - Dacă eram pe o
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
izbit cu capul de pereții groși de bârne. Cu cealaltă mână, ajutîndu-se de pieptul său și de dinți, Iahuben înfășură strâns în jurul capului acestui nenorocit vâslaș pânza sfâșiată din cămașă. Îl trase pe Hunanupu la o parte și începu să vâslească el. Marea neagră urla. Din ea se ridicase un stâlp de apă neagră cu creștetul înspumat care venea amenințător spre corabie. O clipă, Iahuben lăsă vâsla din mâini și privi cu spaimă. Niciodată nu întîlnise furtuni așa de mari în
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
neagră cu creștetul înspumat care venea amenințător spre corabie. O clipă, Iahuben lăsă vâsla din mâini și privi cu spaimă. Niciodată nu întîlnise furtuni așa de mari în scurtele lui călătorii pe mare. "Asta e moartea!" se gândi el. Apoi vâsli mai departe. Știa că vâslind i se va liniști stomacul și gândurile la moarte se vor îndepărta. Dar stâlpul de apă înalt de cel puțin o sută de coți trecu pe lângă corabia lor fără să se spargă. Și deodată apele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venea amenințător spre corabie. O clipă, Iahuben lăsă vâsla din mâini și privi cu spaimă. Niciodată nu întîlnise furtuni așa de mari în scurtele lui călătorii pe mare. "Asta e moartea!" se gândi el. Apoi vâsli mai departe. Știa că vâslind i se va liniști stomacul și gândurile la moarte se vor îndepărta. Dar stâlpul de apă înalt de cel puțin o sută de coți trecu pe lângă corabia lor fără să se spargă. Și deodată apele se liniștiră. Vântul se înmuie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
care îi era legat capul fusese spălat de valuri și numai o pată roșiatică aducea aminte de izbitură. Dar scurgerea sângelui se oprise; capul nu era spart. Iahuben se uită la sclav, apoi la vâslă, apoi din nou la sclav. Vâslea ca și până acum. Deodată, ochii i se luminară. Privi țărmul apropiat. Se uită la celelalte corăbii, care erau departe. Se ridică puțin și cuprinse puntea în priviri. Pe punte nu era, aici lângă ei, încă nimeni. Slujbașii regești se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din colțul său, vrând să ia vâsla. Era înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
înzdrăvenit. Se uită la militarul atlant cu recunoștință: - N-aș fi crezut să faci asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din apă: țăranul Hunanupu înota spre țărm. Acum marea se liniștise de tot. Un slujbaș regesc ocolea puntea să vadă dacă totul era așa cum a fost. Când ajunse la Iahuben, rămase cu gura căscată: - Ce faci aici? Iahuben zâmbi șiret: - Vâslesc, nu vezi! - Dar sclavul unde-i? Ce, tu ești vîslaș? Unde-i sclavul? - L-a smuls un val cu frânghie cu tot și l-a aruncat în mare, spuse Iahuben. Ce mă întrebi pe mine? S-o fi înecat! Slujbașul
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]