2,974 matches
-
văd și eu. Ehei, voi, florentinii, sunteți de-a dreptul norocoși. Dumnezeu vine să scrie direct pe paginile voastre. Sunt sigur că, dacă Într-o bună zi ar ploua cu căcat de la cer, pe aici ar mirosi a violete. Un văl roșu se coborî peste ochii poetului. Îl Înșfăcă pe celălalt de reverul vestei, zguduindu-l cu violență. - Cecco, ai venit să Îți bați joc de orașul meu odată cu pungașul acela de Brandan? Nu dai greș niciodată, dacă e vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Și apoi, câțiva florini În buzunar nu ți-ar prinde bine? Am auzit că numele tău apare nu doar pe filele poeților, ci și prin registrele cămătarilor. Priorul era din ce În ce mai Întunecat la față. Lângă el, Fecioara din Antiohia Își ridicase vălul. Încă o dată, trăsăturile ei enigmatice Îl impresionară adânc. Pentru un moment, avu senzația că era pe cale să spună ceva și că beteșugul ei era și el un truc. Dar ea se mărgini să respire adânc. - Da, să-i ia naiba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lucrător monta o ramă din bronz În jurul unui cristal lat de o palmă. Smulse obiectul din mâinile băiatului și Îl ridică În fața poetului cu o expresie de mulțumire. Dante se contemplă În tăcere. Imaginea sa Îi venea Înapoi ca și când un văl de apă ar fi acoperit suprafața sticlei, făcând priveliștea mai nelămurită. Așa trebuie să fi fost oglinda lui Narcis, pentru ca tânărul să nu se fi recunoscut În chipul reflectat. Fundalul imaginii era atenuat de Întunecimea plumbului, deși lumina Îi bătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
precum și doi cavaleri În armură de luptă. Unul ducând În mână o spadă lucitoare, În care se oglindea văpaia soarelui, celălalt cu o frânghie În brațe, strâns Încolăcită Într-o mie de noduri. Cortegiul era Încheiat de cinci femei cu văl, purtând În mână cinci lămpi stinse, care Înconjurau, lascive ca niște prostituate, trei bărbați ducând fiecare câte o carte. Marcello Își trecu o mână peste frunte, ca pentru a șterge acea priveliște. Expresia lui devenise dură. - Înțelegi sensul acestei alegorii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu experiența voastră, la ce se referă aceste desene? Sau cărei funcțiuni i-ar putea fi menită o asemenea lucrare? - De ce vrei să știi? Dante se Întunecă la față. Făcu un pas spre pupitru, strângând din pumni. Cunoștea prea bine vălul de confidențialitate care acoperea orice activitate a breslei constructorilor și interdicția absolută de a se da În vileag ceva străinilor. Însă, acum, Comuna Florenței era cea care vorbea prin gura lui. - Pentru că am motive să cred că acest edificiu este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante ridică din umeri. - Facă-se voia Domnului cel puternic și milostiv. Abia pe scări Își dădu seama că folosise formula păgânilor. Poetul o coti spre malul Arnului, trecând pe lângă atelierele tăbăcarilor. Încerca să se ferească de soarele după-amiezii cu vălul beretei și fluturându-și cu mâna prin fața nasului ca să alunge miasmele ce ieșeau din căzile stăteau pieile unde la muiat. Era un gest inutil, dar continua să Îl repete În mod automat, afundându-se din ce În ce mai mult În valul acela căldicel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Într-o nișă din zid. Atârnate de grinzile din tavan, mai erau Încă roțile vechilor clopote, iar dedesubtul lor, cineva așezase niște perne. În tăcerea deplină a nopții, putea auzi răsuflarea ființei lungite În culcușul acela improvizat, acoperită cu un văl subțire de organza. Formele ei... În acea clipă, femeia, respirând mai adânc, se foi prin somn, Întorcându-se pe o parte și arătându-și spatele. Linia suavă a șirei spinării apăru În toată splendoarea ei. Părea În puterea unui vis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
trupul. Amara Îi apăru cu strălucirea unei statui de fildeș. Simți cum o flacără i se aprindea În piept, iar răsuflarea Îi devenea tot mai grăbită. Cu o altă mișcare, femeia se răsucise, scoțând la iveală pântecul Încă acoperit de văl. Un tremurat al pupilelor arăta că somnul Îi era pe sfârșite. Ochii de cristal clipiră de două ori; apoi, după un sfios gest de teamă la vederea bărbatului aplecat deasupra ei, pe buze Îi apăru un zâmbet misterios și Îndepărtat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
atrăgându-l domol către buzele deschise. Gura ei avea gust de somn și de miere. Dante se lăsă În voia sărutului cu voluptate, Încercând să stingă surâsul acela care Îi răsărea mereu În fața ochilor. Respirându-i suflarea, Începu să Înlăture vălul subțire care Îi acoperea sânul. Sfârcurile Întărite de excitație se Întinseră către el, slobozite din apăsare. Când Începu să slăbească voalul care Îi strângea pântecul, Amara Îi apucă mâna, cu o forță neașteptată, oprindu-l. Apoi se ridică Încet-Încet În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să prindă creatura care continua să Îi scape, Însă din nou aceasta Îi scăpă din strânsoare, refugiindu-se Într-un ungher al odăii, lângă flacăra lumânării. În sfârșit, cu o mișcare Înceată, ca Într-un dans, ea Însăși desprinse ultimul văl care Îi mai acoperea pântecul, arătându-i-se. Dante Își duse mâna la gură, oprindu-și un strigăt de surpriză. Dinaintea lui Își făcuse apariția o ființă cu forme divine, monstrul despre care povestise Ovidiu, bărbat și femeie În același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Amara se apropia, văzu cu silă că și partea masculină a acelei făpturi se stârnise. Incapabil să reacționeze, Dante se pomenea dezbinat Între două dorințe, aidoma monstrului care Își Întindea brațele spre el. Apoi, cu un efort de voință, apucă vălul de organza care zăcea abandonat În culcuș și Îl Înfășură cu delicatețe În jurul acelui trup fildeșiu, Înfrângându-și dorința de a-l Îmbrățișa și de a-l poseda. Acum, când nuditatea Îi fusese Înlăturată, caracterul său dublu dispăruse și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
să Îi dea ajutor, dar lui Bonatti părea să nu-i mai pese de nimic, Închis În lumea sa de beznă și de perfecte repetiții. Îl alungă pe poet cu un gest hotărât, ca și când i-ar fi simțit prezența prin vălul stacojiu care Îi răpea vederea. Înainta către centrul Baptisteriului. Dante Îl urmări cu privirea, paralizat de emoție. Îl văzu apropiindu-se de cristelnițele pline cu apă și poticnindu-se pe marginea uneia dintre ele. Se legănă o clipă, căutând sprijin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
aleasă era atât de inexprimabil de urâtă, atât de incredibilă, Încât mai târziu Amory nu s-a gândit niciodată la ceea ce s-a petrecut ca la o experiență, ci ca la o scenă dintr-o tragedie cețoasă, jucată mult Înapoia vălului. Știa totuși că avea un sens bine determinat. Cam pe la ora unu s-au mutat la Maxim’s, iar ceasurile două i-au găsit la Deviniére’s. Sloane băuse temeinic și era Într-o stare de exaltare nesigură, dar Amory
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
doamnei Popa nu era reprezentativă pentru toate femeile. Cu atât mai puțin pentru așa o frumusețe. Astfel că rămase mut. Văzând că domnul Popa este timid, Contesa își desprinse cu o mână blândă agrafa de pe umărul stâng. Într-o clipă, vălurile căzură și, odată cu ele, căzu și fața lui Popa. Tot ce se poate spune este că dacă Mariana ar fi văzut trupul acesta perfect și transparent, nu numai că ar fi renunțat la spectacol, dar probabil că s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
bluzița Dolce&Gabanna și în jos fustița de blugi. Caseta, de atâtea ori pornită și oprită, se agăță și se rupse. Mariana murea încet sub ochii tuturor spectatorilor și telespectatorilor și agenților F.B.I. Mariana murea dansând în liniște, dezbrăcând încet vălurile de plastic. Odată cu ultimul văl va cădea capul ei - și numai al ei. Mariana murea încet și nu știau asta decât ea și Mișu. Își ridică încet bluzița. Abdomenul ei plat se unduia, intuind o maternitate dinainte pierdută. Linia sânilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
jos fustița de blugi. Caseta, de atâtea ori pornită și oprită, se agăță și se rupse. Mariana murea încet sub ochii tuturor spectatorilor și telespectatorilor și agenților F.B.I. Mariana murea dansând în liniște, dezbrăcând încet vălurile de plastic. Odată cu ultimul văl va cădea capul ei - și numai al ei. Mariana murea încet și nu știau asta decât ea și Mișu. Își ridică încet bluzița. Abdomenul ei plat se unduia, intuind o maternitate dinainte pierdută. Linia sânilor tresălta sub sutienul roșu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
fost chiar foarte interesant, chiar dacă ne impunea oarecum interpretarea sa: era și el actor, și încă unul foarte bun. Tragem bare și, dintr-odată, textul capătă limpezime, are sens, se înțelege cine cu cine vorbește. Parcă s-a ridicat un văl. Începem să învățăm pe de rost, lucrul la masă ne ia ceva timp, dar nu foarte mult, căci ne ridicam efectiv în picioare, ne apuca amocul și săream, creionând mișcarea. Într-o zi nu știu ce era cu Visu, nu se putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
pe acel personaj rău famat, ministrul socialist de Interne Helmer, care în 1950 a pus să fie arestați membrii comitetelor de întreprindere și care mai are și alte procării pe conștiință. Trecutul misterios al acestui om e acoperit cu un văl gros pe care nici măcar poliția secretă n‑a fost în stare să‑l dea la o parte. Dar și funcționarii social‑democrați Waldbrunner (ministru al Energiei și delator), Tschadek (ministrul Justiției și acuzatorul muncitorilor) și mulți alți sindicaliști de frunte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
seama ce se Întâmpla cu ea. Probabil că Își Închipuia că niște mâini sau buze Îi răscolesc clitorisul. Chestia asta mi se Întâmplase și mie de atâtea ori, dar niciodată sub efectul ecstasy-ului. Pentru Noriko Însă, totul era acoperit de vălul noutății. — Am de gând să fac ceva ce nu ți-am făcut niciodată nici ție. Ochii bărbatului străluceau. Se agita ca un băiețel gata să-și Înceapă joaca lui preferată. Când era beat sau drogat, mereu povestea același lucru. — La
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]
-
a manifestat în toate domeniile, starea lacunară a suporturilor, incertitudinile privitoare la amestecul său într-o lovitură de stat în favoarea oligarhiei, aparenta contradicție cu tezele din fragmentele politice asupra concordiei, totul contribuie mai curând la adâncirea misterului decât la ridicarea vălului... Să reținem, pentru ceea ce ne interesează, un Antiphon net opus lui Socrate și luând o atitudine exact contrară celei a faunului, contestat chiar pe locurile unde își desfășura activitatea. Aceasta pentru a-i corupe pe câțiva discipoli ai magistrului, spun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
incapacitate de a trăi într-un trup fericit în resentiment generalizat machiat cu pretextele universalului. -3- Ura față de luciditate. Lucrețiu plătește pentru extrema lui luciditate cu un delir pe seama numelui său. Ceva obișnuit... Nu-s deloc îndrăgiți cei care sfâșie vălul, risipind iluziile pe care cea mai mare parte a oamenilor își construiesc măruntele lor existențe. Lucrețiu asasinează ficțiunile, el condamnă la moarte, calm, prin rațiune raționantă și rezonabilă construcțiile strâmbe: cerul locuit, zeii răzbunători, religiile castratoare, speranțele legate de viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de cratere, Nu fulgerase încă, în noaptea ta, cuvântul... Ce surdă clocotire, ce-nceată așteptare Sub aburii roșiateci, sub aburii de fier, Când înspre noi tărâmuri vroiai o revărsare, Când, oprimat de umbră, tu presimțeai un cer! Dar se desprinse vălul, și-o boltă-ndepărtată Din zîmbetu-i albastru desfășură spre tine; O clipă-a fost... și totuși, sclipirea ei curată Te-a înfrățit de-a pururi cu sferele senine. De-atunci, spre-o altă lume fluida-ți formă tinde... Cu slava-ntrevăzută
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
formă veșnic vie - Prin necuprinsa zărilor câmpie Se-ndreaptă către mări odihnitoare... COPACUL Hipnotizat de-adînca și limpedea lumină A bolților destinse deasupra lui, ar vrea Să sfarăme zenitul și-nnebunit să bea Prin mii de crengi crispate, licoarea opalină. Nici vălurile nopții, nici umeda perdea De nouri, nu-i gonește imaginea senină: De-un strălucit albastru viziunea lui e plină, Oricât de multe neguri în juru-i vor cădea... Dar când augusta toamnă din nou îl înfășoară În tonuri de crepuscul, când
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
o deasă sită. Mă tolănii în voie pe caldul gliei sân Și îmi lipii obrazul și tâmpla obosită De scorojita coajă a trunchiului bătrân. L-am alipit. Când, pâcla de gânduri și simțiri Se lămuri deodată în limpezi închegări. Un văl purta deasupra. Din plasa lui subțire Cădea aromitoare năpada de visări, Se prelingea o rouă de umede mărgele Pe frunte... Pe tulpină, rășine moi și vii... Când iată că din tufe, mlădițe și nuiele, Înfiorând tot trunchiul, un vălmășag de
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
e mai poetică decât cea dintâi. În tinerețe am aruncat discuției cuvântul de lirism absolut. Mulți l-au întîmpinat cu potrivnicie. Astăzi pare sigur că dreptatea a stat de partea celora, nu a mea. Poezia e încă valoare relativă. E vălul de aparențe și încîntare, fâlfâitor deasupra lucrurilor, cum se definea din vechi. Să alegi între grațios și Grație, între încîntare și Mântuire, iată canonul întrebării. Suflet mai degrabă religios decât artistic, am vrut în versificările mele să dau echivalentul unor
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]