3,613 matches
-
cont propriu fiind o naivitate. Paștina fără Ciucurencu ar fi fost un pictor cu talent, dar fără simț numinos. În fine, scopul picturii e numenul, numai că numenul nu-l vezi direct, dar vezi răsfrîngerea lui în lume, adică vezi văzduhul, aerul prin care transpare stihia. Nu materia lumii se arată într-un tablou, ci aura de spirit care o însuflețește. Din acest unghi de vedere, un tablou autentic are imboldul de a fi icoană, chiar dacă, neglijînd dogmatica, el rămîne în
Schema flerului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4353_a_5678]
-
tot cugetând cum să scape. Totuși, după o vreme ne-am uitat starea, obișnuindu-ne cu lațuri și colivii. Dar într-o zi am văzut printre gratii alte păsări care își desfășurau capetele și aripile, începând să se ridice-n văzduh. Un rest de laț era încă la picioarele lor: chiar dacă nu le făcea rău, le împovăra fuga și nu le îngăduia o viață senină. Văzîndu-le libere, mi-am reamintit starea mea, pe care o uitasem, m-am indignat că mă
Ibn Sīnā (AVICENNA), 980-1037 - Epistola păsării (Risalat al-Tayr) () [Corola-journal/Journalistic/4374_a_5699]
-
ale unei revelații tot de inspirație divină, în fond: „Culcată în pajiștea-naltă/ Văd norii pe cer lunecând / Ca mirosul de fân peste dealuri,/ Iar ochii și nările mele/ Descoperă taina: Rotire dulce și neobosită în haos,/ Înfășurând pe fusul văzduhului/ Miresme și nori. // În timp ce sufletul / Se obișnuiește cu pământul / Și respiră adânc.” Noua carte a Anei Blandiana, despodobită, expurgată, aproape, de metafore, se înscrie în șirul acelora care valorifică fondul dramatic al personalității poetei, atât de mult îndepărtată, astăzi, de
Revenirea by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5759_a_7084]
-
tocit, acoperite de răceala trecerii anilor. Radu Călin Cristea a simțit fatalitatea datării, dovadă mărturisirea pe care o face în prefața cărții: „Probabil că această carte n-ar fi trebuit să apară. Locul ei hărăzit ar fi fost mai degrabă văzduhul mai mult sau mai puțin efemer unde emisiunile de radio se risipesc numaidecît după emiterea lor. Nu mi-am imaginat că aș putea reveni, eventual într-o formă scrisă, asupra unor programe pe care le-am realizat la Radio Europa
În mijlocul Purgatoriului by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5779_a_7104]
-
loc coborau lovindu- și aripile, crengile“. Într-un spațiu vădit arhetipal, unde „totul păru oprit pe loc, desprins din timp“ - pe munte, într-o pădure întunecată - se petrece un misterios război transcendent între cer și măruntaiele pămîntului: „Undeva deasupra, în văzduh, valuri imense se loveau și zgomotul lor străbătea pînă jos, ca într-un fund de mare. Aburi reci, umezi, cețoși treceau vîjîind printre brazi și, sub bătaia lor, ramurile nemișcate sunau cu un zăngănit de arme“. Fraze nu numai de
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
spulberate, acum de codri zbuciumați, acum de munți cu furie zguduiți pe temeliile lor de cremene eternă... Sclipirile neîntrerupte și orbitoare de lumină frîntă ale fulgerelor spintecau, pe linii fantastice și nemărginit de lungi, întunecimile fioroase ale nopții înalte... Fierbeau văzduhurile și cerurile clocoteau sub descărcările zguduitoare ale tunetelor, și pămîntul înfricoșat se cutremura nemernic, pană în cele mai din adînc ale temeliilor sale, sub ropotul de trăsnete care cădeau asurzitoare prin întuneric... Și sub zvîrcolirea fără de margini a frămîntării, și
Provincialul singuratic by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/5855_a_7180]
-
semănăturile; aici în câmpia aceasta a Galileei, s-a născut întâia oară grâul; aici și vița-de-vie, și încă se mai târau pe coastele muntelui viile sălbatice. Departe se auzi cum scârțâie un car cu boi; măgărușii țâșneau din ogoare, adulmecau văzduhul, își ridicau cozile și răgeau. Apărură primele secerătoare; râsete, taifasuri, secerile ascuțite străluceau, soarele le văzu, se ridică și căzu pe brațele lor, pe gâturi și fluierele picioarelor. Văzură de departe pe fiul Mariei alergând, izbucniră în râsete: - Pe cine
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
Dumnezeu, cel pe care l-am luat astăzi; trece printre oameni, nu-i atinge și se duce în pustiu. Ah, când o s-ajung! Gândul încă dura, și un râs izbucni în urma lui; se întoarse speriat; un râs fără gură învolbura văzduhul, șuierător, răuvoitor, potrivnic. Traducere din neogreacă de Ion Diaconescu (În curs de apariție la Editura Humanitas Fiction, în Colecția „Raftul Denisei”, coordonată de Denisa Comănescu)
NIKOS KAZANTZAKIS - Ultima ispită a lui Hristos () [Corola-journal/Journalistic/5626_a_6951]
-
loc coborau lovindu-și aripile, crengile». Într-un spațiu vădit arhetipal, unde «totul păru oprit pe loc, desprins din timp» - pe munte, într-o pădure întunecată - se petrece un misterios război transcendent între cer și măruntaiele pământului: «Undeva deasupra, în văzduh, valuri imense se loveau și zgomotul lor străbătea pînă jos, ca într-un fund de mare. Aburi reci, umezi, cețoși treceau vîjîind printre brazi și, sub bătaia lor, ramurile nemișcate sunau cu un zăngănit de arme». Fraze nu numai de
Alte dileme ale identității by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5648_a_6973]
-
muzică veselă, vie. Mai puternică-i melodia Decât împușcăturile din ghetou, Spre cerul senin se înalță Rotocoale din fumul de tun. Din casele-n flăcări zboară Zmee negre aduse de vânt, Cei din carusel vor să prindă Crâmpeie plutind în văzduh, Vântul din casele-n flăcări Flutură fustele fetelor, Râde mulțimea voioasă În ceas de blândă duminică. Ce morală reiese de-aici ? Oamenii vând, se-amuză, iubesc La Roma sau la Varșovia, Ocolind rugul de cazne. O altă morală ar fi
Centenarul Czesław Miłosz (1911-2004) () [Corola-journal/Journalistic/5475_a_6800]
-
necinstit. Atunci mă gândesc la regulile stilului înalt și la oamenii cărora niciodată nu le-au fost necesare, și la faptul că toată viața mă amăgește speranța. Celălalt spațiu Ce încăperi celeste spațioase! Intrarea în ele-i pe trepte de văzduh. Deasupra norilor grădinile raiului atârnă. Sufletul se desprinde de trup și plutește în zbor, Fără să uite că există înălțime Și există și sol. Oare am pierdut cu adevărat credința în celălalt spațiu? Și au dispărut, s-au dus și
Centenarul Czesław Miłosz (1911-2004) () [Corola-journal/Journalistic/5475_a_6800]
-
are pielea aurie, Așa cum ar trebui să aibă. În ziua sfârșitului de lume Femeile merg sub umbrele, Bețivul adoarme pe iarbă, Pe drum strigă negustori de legume Și luntrea cu pânză gălbuie se-apropie de insulă, Sunetul viorii vibrează în văzduh Și întredeschide noaptea-nstelată. Iar cei ce-așteptau fulgere și tunete, Sunt dezamăgiți. Iar cei ce-așteptau semnele și trâmbițele arhanghelilor, Nu cred că se-ntâmplă. Cât timp soarele și luna sunt sus, Cât timp bondarul caută trandafirul, Cât timp
Centenarul Czesław Miłosz (1911-2004) () [Corola-journal/Journalistic/5475_a_6800]
-
fi mai ușor: o expertiză medicală în legătură cu bătrânețea ar salva poate totul. [P.S.] Scrie un cuvânt pentru gazdă care mă întreabă mereu de tine. E foarte cumsecade și sensibilă. Maioreasa, amica ta, și ea m-a întrebat. Troița 4 Închini văzduhul tot cu-n trunchiu Și trei perechi de-ntinse mâni. Trudit sub veghea ta-ngenunchiu Troiță din bătrâni. E drumul lung de unde viu, De unde și de când nu știu, Iar drumul necălătorit S-afundă-n infinit. Și taina - singură i-o știi: Cu întreite
Însemnări despre epistolograful Nichifor Crainic by Nicolae Scurtu () [Corola-journal/Memoirs/5466_a_6791]
-
tăcutei orchestrații nocturne. Să enumerăm toate aceste trepte? Este de prisos. Oricine n-a trecut printr-o priveliște nepăsător, a fost și el fascinat de vraja jocului de lumini și de umbre, de variațiile nespuse ale sonurilor și de vibrația văzduhului. Poate că ciobanul profesionalizat nu se mai impresionează ușor, dar cel incorporat, stăpîn și rob al stînei, dacă e dominat de o viață interioară intensă, este mai frecvent supus stărilor de fascinație, în care admirația cade sub incidența vrajei. Un
Miorița și Mircea Eliade by Șerban Cioculescu () [Corola-journal/Memoirs/6911_a_8236]
-
Dorian Florescu în puterea poveștilor, ce apar cumva ca metonimii ale înseși literaturii. Poveștile pe care le spun mai tot timpul personajele - bunicul, despre strămoșii Caspar și Frederick, Ramina, despre duhuri, diavoli și alte forțe nevăzute ale pământului și ale văzduhului, apoi Jacob însuși prietenului Petru, în vagonul de deportați spre Siberia - au puteri alinătoare, tămăduitoare, pedagogice. E poate marele mesaj și cel mai subtil al cărții, continuând metafora bibliotecii salvatoare din Maseurul orb, romanul anterior al autorului. Bildungsroman și frescă
Puterea poveștilor by Luminița Corneanu () [Corola-journal/Journalistic/3538_a_4863]
-
era, de-adevăratelea, gospodarul creației: „până-ai să te-arăți, femeie, /vor pleca și animalele celelalte,/ lăsându-mi nerăbdarea împodobită cu plante...// Poate am să par subțire ca licărirea,/ și-n spatele meu, frenetic crescând, orașul/ îți va fura, în văzduh, privirea.// O, gingașul, zveltul tău paslegă nat peste ierburi, printre colții pietrelor!/ A mai rămas un gutui, / și un cais a mai rămas,/ smulge-i și du-i în piața circulară;/ a mai rămas un prun, / și-un arțar a
O viziune a poeziei by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/3731_a_5056]
-
sale: „Iată, spunea printre rînduri vocea de buhai a bardului Păunescu, muzicile rock și folk pot fi domesticite în slujbe mult mai nobile decît alea pentru care au fost fătate acolo, prin americi îndepărtate. Iar publicul, în timp ce osanalele săreau în văzduh ca niște sîmburi de dovleac, se exterioriza instinctiv ca la concertele rock, ca la festivalul Woodostock. Subtil de tot, cenaclul „Flacăra” propunea tineretului un afrodiziac nou și îmbătător: patriotismul. Se putea regula ca lumea, amețind fetele cu poșircă patriotică. Fetele
Elucubrații din blocul comunist by Paul Cernat () [Corola-journal/Journalistic/3651_a_4976]
-
a-l exonera - și chiar de a-l eroiza - pe Ceaușescu nu e nouă. Chiar în vremea comunismului se făceau eforturi de a-l prezenta drept o ființă detașată de cele lumești, un fel de sfânt duh ce plutea în văzduhul societății socialiste multilateral dezvoltate. Dezastrele țării nu i se datorau, prin urmare, lui, ci incompletei ori greșitei aplicări a „prețioaselor” sale indicații. El nu era niciodată vinovat pentru nimic. Infernul erau „întotdeauna ceilalți” - cum spunea un tovarăș de convingeri demonice
Un ins infect și bine informat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/3392_a_4717]
-
făurește planete care se vor stinge, poetul trece cuvintele prin pereții oglinzii, de unde revin miraculos eterne. Ceea ce presimte și lectorul deschizând amplu volum din seria Opera omnia, a Editurii Moldova, din Iași, al d-lui Gheorghe Grigurcu, volum intitulat oglinda văzduhului - în venerabila tradiție a izgonirii majusculelor! Prefațat de un alt poet, dl Nicolae Coande, cu referințe critice, la fine, semnate de marii connaisseur-i, de la Ion Negoițescu la Ana Blandiana, opul, într-o ediție de vie circulație este destinat a-l
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
câmp larg din scrierile lirice ale poetului, edificator, de o certă fidelitate față de ceea ce pot uneltele lui.Selecția dă la iveală și ochiul criticului față de propria-i producție - de pildă, din volumul Inflorirea lucrurilor a ales patru piese, din Rigoarea văzduhului, cinci, iar din Nimic n-ar trebui să cadă, 94. Jubiliant în fața fantasticilor chipuri ale vieții și a secretei existențe a lucrurilor, atent la conspirativele relații dintre acestea, Gheorghe Grigurcu le mânuiește cu o la fel de dinamică poftă de cuprindere. Într-
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
aceea - mărturisitorul nu-și ascunde oboseala, inspirația însăși îi apare ca o hârtie de pe care și-a luat zborul noaptea. Câteva litere lipsesc cărții spre a o face capodoperă, ne zice: „Pictorul pur a sfârșit/ printr-o mare smerenie/ pictează văzduhul gol”. Starea sa va fi o „dureroasă însoțire de moarte, dragoste și viclenie”, cu îndepărtat ecou rilkean. În de sine călătorind va parcurge hărți adormite, cartiere sănătoase ”în care nu e nici iarnă nici vară/ci numai o căldură elastică
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
oglinzi în care nu mai intră nimic. Nici măcar „Iarna ostenită după ce s-a străduit/ să intre-n oglindă/ ziua trecută/ cât a putut de bine”. Când însuși poetul constată, „Se-năbușă chipul în oglindă/ ca-ntr-un cer lipsit de văzduh“. Sunt, toate acestea, modulii a ceea ce poetul își face și propune, o poezie fără viscere, ocazii, subiecte, eschive - dar cu mistere străvezii? Într-o poezie ce va figura, cumva, într-o viitoare Opera omnia, și chiar așa intitulată, citeam: „Din
De Opera omnia by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/3117_a_4442]
-
bun? André oftă și se întoarse spre fereastra pe jumătate acoperită de-o pădure de plante verzi. Cu toate că era de-acum ora opt, cerul rămânea albastru și necruțător de neted ca o placă de oțel polizat. Ieși în grădină unde văzduhul, scrobit încă de soare, împrăștia mirosurile obosite ale zilei. Fără să se gândească, apucă șezlongul agățat pe perete într-un cui ruginit, îl deschise, se întinse în găoacea lui și închise ochii străduindu- se să numere în progresie geometrică - o
Michel Lambert Fisura by Constantin Abăluță () [Corola-journal/Journalistic/2883_a_4208]
-
balcoane, minunându-se. Ne luase și pe noi valul. Nino flirta deja cu o doamnă din blocul de vizavi. Florin trudea în bucătărie de unde țâșnea, transfigurat, cu un nou trofeu. Traian T. și cu mine stăteam și priveam spectacolul. Acoperisem văzduhul cu puzderie de suflete luminoase. De când cu trecerea dincolo a lui Traian T., mi s-a făcut nespus de dor să mai văd un lampion din acelea, cu gândul la versuri ale sale de atunci: «...Mai dați un răgaz aerului
Ochiul magic by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/2892_a_4217]
-
and meaningful”14. La fel cum orientarea Ilenei în Bucureștiul din Nuntă în cer presupunea o serie de indicii olfactive (precum mirosul omletei din strada Dimitrie Onciul), iar pentru Mavrodin făptura acesteia era mereu înconjurată de un misterios parfum, un văzduh numai al ei, tot astfel Petru Anicet asociază mirosurile jilave cu existența lipsită de perspectivă din Mătăsari: mirosul „de apă, de noroi și de gard ud - miros pe care Petru învățase să-l recunoască” îi evocă acum o „lume moartă
Bucureștiul lui Mircea Eliade. – elemente de geografie literară – by Andreea Răsuceanu () [Corola-journal/Journalistic/3248_a_4573]