2,286 matches
-
trecut greu, ea muncind cot la cot cu soțul ei pentru a satisface nevoile familiei. Ziua cea mare a sosit, durerile au îngenuncheat-o, urlând de durere cere ajutor Iustinei, fata cea mare, care într-un suflet alergă la o vecină și împreună cu aceasta anunță ambulanța. Ajunsă în spital travaliul a durat câteva ore, timp în care soțul ei nu a dat nici un semn de viața neinteresat fiind de soarta ei. Într-un târziu în brațele ei este așezat un copil
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
primind o nouă viață printre oamenii locului. Ajunsă la poartă, nimeni, așeză copila pe băncuța de lăngă poartă și săre gardul, descuie poarta și pătrunde în locuința construită de propriile ei mâini. (-Unde or fii copiii?.... ) se întrebă îngrijorată. O vecină care a văzut-o venind se îndreaptă către casa ei cu vești. -Magda, bine ai venit acasă, să-ți trăiască fetița ... să știi că copiii au plecat în sat, sunt la bunica lor, nu-ți face griji. -Mulțumesc !... eram îngrijorată
ÎNCHISORILE SUFLETULUI-DESTINUL MAGDALENEI- CAPITOLUL I de ANA PODARU în ediţia nr. 2227 din 04 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/382941_a_384270]
-
să plec... - Îndrăznește, domnișoară, că nu mâncăm oameni! o repezi Irina. Biata fată, cum să mai îndrăznească după un așa ton. Maria interveni calm: - Hai, Nicoleta, că și ele...Hai, faceți cunoștință: Violeta, nepoata mea dragă și Irina, buna mea vecină. - Vecina din blocul vecin, completă Irina. - Și Nicoleta, pe care o iubesc de când avea câțiva anișori, fata unei foste colege. Hai, Nicoleta, așează-te! Dar ea își freca mâinile, cu privirea în jos: tanti, cred că...o să plec. - Unde? o
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
plec... - Îndrăznește, domnișoară, că nu mâncăm oameni! o repezi Irina. Biata fată, cum să mai îndrăznească după un așa ton. Maria interveni calm: - Hai, Nicoleta, că și ele...Hai, faceți cunoștință: Violeta, nepoata mea dragă și Irina, buna mea vecină. - Vecina din blocul vecin, completă Irina. - Și Nicoleta, pe care o iubesc de când avea câțiva anișori, fata unei foste colege. Hai, Nicoleta, așează-te! Dar ea își freca mâinile, cu privirea în jos: tanti, cred că...o să plec. - Unde? o întrebă
CAP. 10 de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 2237 din 14 februarie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383083_a_384412]
-
tine. - Și mamă-ta, unde-i? - Nu-i acasă, cred că-i pe la tanti Geta, mama lui Costel. Nu l-am mai văzut de mult. Ce mai face prietenul meu? - Ce să facă, fata tatii? S-a-nsurat, are un băiețel și vecina Geta se mai duce să aibă grijă de el, când Costel cu nevastă-sa îs la servici. Îți dai seama că moare de dragul lui! Dar tu, fata mea, ce mai faci? - Eu fac bine, tati. Sunt ocupată, am niște treabă
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
lui. La ce facultate dai? Și unde stai în oraș, ca să vin șî io pe la tine? - Prin oraș, da lasă că vin io, nu trebuie să vii tu. Vreau să dau la Drept, vreau să fiu avocată. Auzi tati, cu vecina Dorina te mai cerți? - Daaa! Și azi-dimineață mă certai cu ea! Dă-o dracului de piticoată bombată, că n-am ochi s-o văd! Da să vezi tu, o prind io odată și-i arăt io! - Tatiii! Nu mai vorbi
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
de atunci, dar alungă repede amintirea asta din mintea lui. Era fericit că era lângă el, nu-i venea să creadă. Marioara, la rândul ei îl privea cu blândețe și zâmbind. - Tati, îmi promiți că nu te mai legi de vecina Dorina? Și mai ales, că nu vei ridica mâna la ea s-o bați? Promite-mi, te rog! - Off, fata tatii! Ce mă pui tu pe mine să fac, off! - Da, te pun să-mi promiți asta, pentru că mi-e
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
în mare. Zi-mi acum cu amănunte. Căpitanul îl privi și iar începu să plângă, apoi începu să-i povestească totul, cu ciorba și cu sarmalele, cu dorința fetei sale de a deveni avocată, cu tot ce-i spusese despre vecina ,,piticoata bombată'' și despre grija ei față de el. Și cum o întrebase unde stă în oraș și ce-i răspunsese ea, cu țânțarul la urmă și tânguindu-se în timp ce povestea. Miță îl ascultă și începu să plângă din nou, alături de
CĂPITANUL VASILE (5) de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1992 din 14 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385313_a_386642]
-
Belșugul,norocul se numea zloată, Și mama - mumă ! Ce-am putea scrie și mai ales ce-am înțelege unii dintre noi, folosind aceste cuvinte? Cam cum ar suna ele, legate în fraze? Să încercăm. „Miercuri desniță, se sculă drăcoaia de vecină, luă apă tăcută din ciutură, barba Lui Dumnezeu - făcută la seceriș - din cuiul casei, stropși focul cu cociorva de ridică bobota cât statul de om și, după ce boteză stâlpii și pietrele bolții, puse la foc ceaunul cel mare și negru
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92947_a_94239]
-
sunt în viață. Bărbatul rămânea să doarmă în câmp, ca a doua zi în zori să înceapă lucrul, căci nu vedeai o buruiană în grădină, iar femeia pleca acasă să facă treburile și să-i aducă de-ale gurii. O vecină, de bătrână ce era, prășea cu scăunelul după ea, iar când obosea, se așeza și își trăgea puțin sufletul. Oamenii munceau din greu, însă totul le lua statul, „eliberatorii”. Felicia NICHITA-TOMA (Va urma)
„SUNTEM ROMÂNI, NU „MOLDOVENI” ( II ) [Corola-blog/BlogPost/92935_a_94227]
-
a curs prin vene înainte de a se revărsa în mare. Sângele meu clocotitor a format labirinturi întortocheate, prin care locuitorii s-au ascuns de vrăjmași iar pirații și-au pitit comorile. Milenii la rând, n-am schimbat o vorbă cu vecinele mele, deși în zile senine se văd bine, chiar foarte bine. Nici navigația pe mare nu m-a interesat. S-a speriat Columb când a trecut pentru întâia oară pe aici și ... nu l-a ovaționat nimeni. Noi, Canarele suntem
Uniunea Ziariştilor Profesionişti [Corola-blog/BlogPost/92957_a_94249]
-
colegă: - Arată pe hartă țările vecine de la hotarul vestic! Cum se numesc ele? Biata colegă se uită pe hartă ca oaia la televizor, deși numele respectivelor țări erau scrise cu majuscule. Domnul Arsu a încercat să o ajute: -Fii atentă! Vecina noastră de la apus este...Un...ga...ri...a. Nu te uita la mine, uită-te pe hartă! Scrie mare de tot. Așa, mai jos, hai...citește...Iugo... slavia. E simplu...reține: Iugoslavia! Acum, uită-te mai sus. Așa! Vezi ce
DOMNUL ARSU (DIN VOL. DOMNIȘOARA IULIA) de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1903 din 17 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383080_a_384409]
-
ajuns acasă după ceva ani. De parcă ai locui într-o țară îndepărtată și nu la câteva sute de kilometri de casă. Livia, maică-sa, ducea dorul băieților. Nu au prea avut noroc fii mei, zicea ea uneori la câte o vecină. Unul e divorțat, celălalt necăsătorit, a trecut de patruzeci de ani și nici nevastă, nici copil. Iar dragul meu Virgil, ce folos că are băiatul, dacă nu-l vede decât odată pe an. Da, avea dreptate, Livia. Și era bine
SĂ NU UIȚI TRANDAFIRII CONTINUARE de VIORICA GUSBETH în ediţia nr. 1886 din 29 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/383259_a_384588]
-
udau florile când bătrânii plecau la munte; unul dintre locatari ți-e ostil, îl simți. A vrut, sub pretextul unor probleme administrative, să te viziteze. În mai multe rânduri. În vreme ce te întreba nu știu ce, privea peste umărul tău în încăpere. Vecini, vecine, tot mai mulți străini: europeni, asiatici, australieni, numai suspecți, blocul e plin. Vinde, fă un schimb de locuință; pleacă din oraș, din țară! Sau scrie mai departe romanul și prinde-i acolo pe toți! Locuiești într-o Stațiune ceva mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
aburcă pe pervazul geamului și-și dădu drumul în gol. Călugării răsuflară ușurați și se apucară să-și desfacă bocceluțele. Deodată, se auzi o bătaie scurtă în ușă. Cine e? - întrebă Metodiu. — Eu, Laura - răspunse o voce de femeie. Sunt vecina de alături. — Și cam ce dorești, femeie? - zise prevenitor vajnicul Metodiu. — Mi-am uitat piaptănul în odaie. Până ieri am stat eu aici - zise femeia. Călugării se uitară unul la altul. — Deschide tu! șopti Metodiu către Iovănuț. Dintr-un salt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
aici, În bloc; dumneata ai venit mult mai tîrziu. Pe atunci mai trăia nea Dumitru, era Încă În puteri. Păi ea l-a băgat În mormînt d-a dracu ce-i, că nu stă dă vorbă cu nimeni și nici o vecină nu i-a călcat pragu, da poci să-i spui că-ți strici gura de pomană, parcă vorbești la pereți și... țsă fi fost aprilie să fi fost mai stînjenii deși și Înalți parfumul lor albastru bărbatul Înfige cu nădejde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și ura Împotriva celor ce nu gîndesc la fel cu tine această incapacitate de a fi altul decît sluga docilă care acționează zilnic În numele tău să luăm de pildă o femeie și un lavoar spunea Huxley ce deosebire există Între vecina mea și o găleată de gunoi sarcinile electrice care le determină nu diferă decît prin alcătuirea lor specifică poate că un microscop special ar putea da la iveală și atomi caracterologici să poți demonstra științific că personalitatea doamnei Oprișan nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
Montesquieu, pare un personaj dintr-o lume mai veche, care știa să se abandoneze total Într-o stare, Într-un gest, o lume care avea timpul. Sună la ușă. Iar. Înnebunesc. Du-te tu și vezi, cine e. — Eu sînt, vecina de jos. — Bună ziua, vreți să vorbiți cu soția mea? Vino că a venit doamna Oprișan. — A, intrați. Nu stau mult să nu se supere domnu. — Nici o problemă, el citește. Dacă vreți putem să stăm la bucătărie. Am venit numa să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
facă el parastas de șase ani răposatei și să nu-și cheme vecinii. Măcar pă mine, de, că dacă n-a găsit pîine la complex sau sare sau ceapă, numa ce-l vezi că-mi sună la ușă. N-ai vecină, să-mi dai și mie un strop de... n-ar mai avea, că i-a mîncat țiganca urechile. — Da’ de ce o faceți țigancă? Doar n-oi vrea să zic că-Î româncă. N-ați văzut ce oacheșă e și cum mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
scap dar jos era prăpastia și m-am prins mai tare de gîtul dorobanțului m-am trezit tremurînd toată de frică și de rușine e prea Îngrozitor prea Îngrozitor frumoasa mea caraghioasa mea fetiță... oricum trebuie să recunosc că animismul vecinei mele e mai inofensiv și mai creștinesc) — ... da nu-mi mai spuseși nimic de băiatu dumitale, că nu-l mai văz nici la televizor, nici p-acasă. — Muncește mult. De dimineață pînă seara și duminicile, repetiții În fiecare zi, spectacole
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vecinul de la cinci. Veniți că moare Coana Aneta. Simt că mi se oprește inima. Deschid. — Pentru Dumnezeu ce s-a Întîmplat? — A Înghițit un os de pește și i-a rămas În gît și nu-i mai vine aer. E vecinele acolo și Rădița și Tanța și a lui Incze, da văz că nu-și revine neam. Păi ar trebui să-i bage cineva degetul pe gît să Încerce să i-l scoată sau măcar să-i provoace voma sau tusea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și beznă deplină. N-a mai venit nimeni să mă cheme. Coșmarul s-a sfîrșit. Întunericul nu este totdeauna semnul catastrofei, el poate fi și blînda, binefăcătoarea nevoie de uitare după Încetarea alarmei. Fără Îndoială că doamna Oprișan a scăpat. Vecinele s-au dovedit Încă o dată la Înălțime și eu nu eram firește atît de necesară cum mi-am Închipuit. M-a părăsit și frica. Aproape că-mi dă tîrcoale un drăcușor ironic, Îl simt cum Îmi gîdilă buzele... și totuși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
numa ochii din cap cît cepile și vinele de la mîini să umflau dă ziceai că am rîme sub piele și capu Îmi luase foc, numa deștele ierea reci ca țurțurii de gheață că gîndii că moartea d-acolo Începe. Și vecinele toate În jurul meu să-mi deie apă, să-mi deie pîine, pîn ce-a venit coana Didina și nu zici că-mi trage un pumn după ceafă, de-am gândit că atît mi-a fost. Și numa ce-ncep a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
dacă pe el Îl vede Dumnezeu cînd Își ia startul dimineața pe la ora 7 din spatele blocului cu pantalonii bleu de trening ai lui Tiberiu, de pe vremea cînd nu absolvise Încă Liceul de coregrafie. Dar ascunși pe după perdele, ochii somnoroși ai vecinelor care pîndesc dacă oprește vreun camion cu carne În fața alimentarei, Îl văd cum stă puțin Înclinat Într-o parte În șa, cum Își pierde direcția, cum se oprește din douăzeci În douăzeci de metri și probabil că În mintea lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
vreme. Nu-mi venea să cred. După care l-am sunat pe Clifford de la un telefon public și mi-a spus să mă duc să caut în apartamentul ei. M-am dus înapoi și i-am luat cheile din buzunar. —Vecina lui Lee te-a auzit. — Da? Nu mă miră. încă îmi tremurau mâinile. Cred că am făcut tărăboi. Ceva s-a legat în mintea mea. Cât de proastă am fost, am spus încet, ar fi trebuit să-mi dau seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]