15,959 matches
-
comentator, ci mimarea unei afazii, nu e o "formă ideală" a poeziei ce se autoanulează, așa cum socotește altul, ci o formă a poeziei în toată puterea cuvîntului. Nonretorica nu e mai puțin o retorică. Prin același sistem metaforic mineralizant trecut, verbul se obiectivează: "Poezia lui Bacovia nu este doar un lanț de semne, ci și un obiect, ale cărui componente sînt grafemele, acele inscripții pe suportul colii albe de hîrtie ale căror forme se contrag, se fărîmițează". E vorba, în consecință
Bacovia sau paradoxul degradării by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16142_a_17467]
-
la semnificații precum "rău văzut, cu renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicționarul limbei române al lui Laurian și Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, și deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare și sensul figurat al construcției reflexive: a se deocla - "a
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16192_a_17517]
-
a Franței. Toate erau ținte ale vigilenței polițienești. Mai ales cele care călătoreau în Estul comunist. Referitor la amploarea și temeinicia acestor supravegheri, fostul patron precizează: "R.G. reprezintă un gestapo democratic. Facem orice, în afară de arestări și torturări." Nu înțeleg de ce verbele sînt la prezent, dar ideea e limpede. De aici diferența din titlul tabletei d-lui Iorgulescu: "...Diferența față de polițiile secrete din Est, spune dl Iorgulescu, e una fundamentală, de esență". Într-adevăr. Chiar și mccarthysmul din S.U.A. acelorași ani era
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16199_a_17524]
-
din textele d-sale clocotind de patos justițiar, este cea a comportării scriitorilor față de insatisfacțiile grave ale societății civile. De ce aceștia n-au format un front unic, de ce nu s-au înrolat în lupta deschisă împotriva compromisurilor și abuzurilor, de ce verbul, și acțiunea lor n-au avut mai multă eficiență? Răspunsul rezidă în deturnarea mitului amintit, cel al Meșterului Manole. Se știe că pentru a dura o cetate sau un lăcaș de închinăciune se cuvine găsit mai întîi un "spațiu sacru
Cele trei exiluri by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16187_a_17512]
-
posibilitatea să-l cunosc, dar n-am avut curiozitatea, să-i spunem. E atît de complet în ce a scris, încît mie îmi ajunge. Ce spune alături de ce scrie, nu-mi mai pare atît de strălucitor. La cît conținut are verbul lui Cioran în scris, vorbele omului pălesc. Mi-ar fi plăcut să-i fiu în preajmă lui Țuțea. Opera lui Țuțea era însăși oralitatea. Ușița pe care Cioran a întredeschis-o după '90 nu cred că i-a făcut bine
Alexandru Dabija: "Pentru mine, Cehov este un însoțitor" by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16213_a_17538]
-
în folosirea relativului care invariabil și fără pe la acuzativ. Noi exemple mai numeroase și mai diverse privesc regimul, construcțiile prepoziționale, folosirea absolută a tranzitivelor, preferința pentru extinderea construcțiilor reflexive (a se conversa cu, a se medita cu), schimbarea construcției unor verbe inițial intranzitive (dacă tranzitivul a eșua - "îi eșuează din start", citat din 1990, p. 55 - e o ciudățenie, în schimb a apela - "a apela un număr" - s-a impus deja). Cele mai interesante comentarii din cartea Valeriei Guțu Romalo privesc
Dinamica limbii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16252_a_17577]
-
din perioada 1969-1999. Structura volumului a rămas în mare măsură aceeași: capitolul introductiv e urmat de o parte dedicată gramaticii (fenomenelor de acord, de regim, erorilor în folosirea prepozițiilor și a conjuncțiilor, greșelilor și tendințelor speciale legate de substantiv, pronume, verb, adverb; anumitor tipuri de construcții defectuoase ale frazei), apoi de o parte lexicală, care cuprinde fenomene semantice și stilistice (situații de incompatibilitate semantică, folosirea neologismelor, cultisme, arhaisme, elemente de argou și de vorbire familiară, derivate, clișee). În noua ediție se
Corectitudine și greșeală by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16281_a_17606]
-
după ce exclamase la un moment dat: Stranie alcătuire mai e totuși Alexandru George!" Despre Grigurcu vorbește ca despre "criticul-poet" sau "poetul-critic", îngăduindu-și comentarii malițioase, mai ales când simpatiile lui merg către literatura feminină. Remarcă însă cu admirație "virulența în verb" a polemistului, necunoscută de la început "mătăsosului critic". "Strategiile unui cronicar în tranziție" (cronica la "Litere în tranziție" de Florin Manolescu) este poate analiza cea mai plină de durități dintre toate cele adunate în volum. Nu e nici un dubiu (cum se
Ironie și franchețe by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/16283_a_17608]
-
la semnificații precum "rău văzut, cu renume prost" sau "prea din cale afară, exagerat" (ib.). Sensurile derivate par destul de vechi: în Dicționarul limbei române al lui Laurian și Massim (în fascicula apărută în 1873), ele se întrevăd deja în definirea verbului a deochea-deocheare (scris, după principiul latinizant al autorilor, și deoclare); pe lîngă "a causá unu reu, unu morbu prin cautatur'a cu ochii, a fasciná, a fermecá cu ochii", apare și sensul figurat al construcției reflexive: a se deocla - "a
"Deocheat" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16314_a_17639]
-
Rodica Zafiu Am mai scris, cu cîtva timp în urmă (în România literară nr. 36, 1998), despre distribuția stilistică a sufixelor care sînt folosite în româna actuală pentru formarea unor verbe noi: în vreme ce sufixele care întăresc conjugarea I ( -a, -iza, -iona) sînt preferate de registrul cult, în special de limbajele științifice și tehnice (a accesa, a scana; a acutiza; a inscripționa), sufixele conjugării a IV-a (-i, -ui etc.) continuă să
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
populare" (p. 122); sufixul -ăi (cu variantele sale: -îi, -ei etc.) are un "caracter pregnant popular" (p. 35), care explică și puținătatea atestărilor sale în textele scrise ale limbii vechi. Sufixele în discuție sînt folosite mai ales pentru a forma verbe de la interjecții și onomatopee (-ui: a țistui, a dudui, a hurui; -ăi: a țopăi, a zumzăi; -îi: a bîzîi) și de la substantive (a biciui, a părui, a chefui; a scripcăi). Originea lui -ui e slavă, a lui -ăi mai incertă
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
părui, a chefui; a scripcăi). Originea lui -ui e slavă, a lui -ăi mai incertă, dar una dintre ipotezele etimologice merge în aceeași direcție. E interesant că -ui a fost încadrat de E. Petrovici în categoria sufixelor specializate în adaptarea verbelor străine - slave, maghiare, mai puțin germane și romanice (acestea, cu puține excepții, precum a undui, nu s-au impus). Oricum, despre respectivele sufixe specialiștii au afirmat în genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
adaptarea verbelor străine - slave, maghiare, mai puțin germane și romanice (acestea, cu puține excepții, precum a undui, nu s-au impus). Oricum, despre respectivele sufixe specialiștii au afirmat în genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt adaptate prin analogie cu verbele formate de la substantive și interjecții; de altfel, inovațiile recente rămân cam
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
au impus). Oricum, despre respectivele sufixe specialiștii au afirmat în genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt adaptate prin analogie cu verbele formate de la substantive și interjecții; de altfel, inovațiile recente rămân cam în aceeași zonă semantică a sugestiilor onomatopeice. Pot fi aduse ca exemple a knockăi, a bipăi, a clicăi, care
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
genere că au devenit în prezent neproductive. Adaptarea actuală a unor verbe neologice infirmă ideea neproductivității (judecată adesea doar la nivelul limbii standard, fără a ține seama de variantele populare). Verbele englezești cu finală consonantică sînt adaptate prin analogie cu verbele formate de la substantive și interjecții; de altfel, inovațiile recente rămân cam în aceeași zonă semantică a sugestiilor onomatopeice. Pot fi aduse ca exemple a knockăi, a bipăi, a clicăi, care apar totuși puțin în scris, cu oscilații ortografice ținînd de
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
din engl. click; în DEX apare doar interjecția de sursă franceză) - "un dublu clic"; "printr-un simplu clic se poate șterge"; Dă un clic pe fiecare dintre ele!" (mesaje și indicații în pagini din Internet) - și, desigur, e nevoie de verbul corespunzător: a clica (în registrul mai neutru) sau a clicăi (familiar-glumeț). În recentul De Mauro. Il dizionario della lingua italiana (Milano, Paravia, Mondadori, 2000), sînt înregistrate, la același nivel al jargonului informatic, clic ("apăsare pe tasta mouse-ului") și verbul cliccare
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
de verbul corespunzător: a clica (în registrul mai neutru) sau a clicăi (familiar-glumeț). În recentul De Mauro. Il dizionario della lingua italiana (Milano, Paravia, Mondadori, 2000), sînt înregistrate, la același nivel al jargonului informatic, clic ("apăsare pe tasta mouse-ului") și verbul cliccare, cu o primă atestare în 1989.
"A knockăi", "a bipăi", "a clicăi"... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16391_a_17716]
-
la volumul din 1983, descoperite prin colaționare cu primul volum al ediției, îngrijită de autor, în 1944. Seriile ediției din 1983 se mențin în cea din 2000. Astfel la poezia Visări budiste versul "Ne căutăm dorința pe drumul către noapte" verbul e, în ediția definitivă, la timpul trecut nu la prezent. Modificarea nu e una oarecare. Se alterează, în acest fel, semnificația motivului amintirii atît de obsedantă în lirica pillatiană, inclusiv în această poemă. În sfîrșit, am găsit cîteva nedorite intervenții
La reluarea ediției Ion Pillat by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16355_a_17680]
-
remarcată utilitatea articolului destul de amplu consacrat interjecției vai, pornind de la care se pot identifica pasaje impregnate de oralitate din scrisul românesc vechi (la Coresi, în Biblia de la 1688, la Dosoftei Varlaam, Cantemir, Neculce etc. O ultimă observație: volumul cuprinde două verbe foarte importante din fondul principal lexical al limbii române, iar locul acordat le e pe măsură: a vedea este tratat în 23 de pagini, iar a veni în nu mai puțin de 44 de pagini! În cazul din urmă, desigur
Ultimele litere ale alfabetului... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16373_a_17698]
-
Rodica Zafiu Un fenomen lingvistic universal face ca în limbi diferite verbele fundamentale, cu sens foarte general - a da, a lua, a face, a pune - , să stea la baza unui mare număr de expresii și locuțiuni, să intre în multe îmbinări sintactice cu grade diferite de stabilitate. Ca și în cazul prepozițiilor
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
a lua, a face, a pune - , să stea la baza unui mare număr de expresii și locuțiuni, să intre în multe îmbinări sintactice cu grade diferite de stabilitate. Ca și în cazul prepozițiilor, selecția unuia sau a altuia din aceste verbe e idiomatică, imprevizibilă, și pune adesea probleme de traducere: aceeași acțiune este exprimată într-o limbă cu ajutorul verbului a face (în construcție cu un substantiv), în alta cu verbul a da sau a pune. în monografia pe care a dedicat
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
intre în multe îmbinări sintactice cu grade diferite de stabilitate. Ca și în cazul prepozițiilor, selecția unuia sau a altuia din aceste verbe e idiomatică, imprevizibilă, și pune adesea probleme de traducere: aceeași acțiune este exprimată într-o limbă cu ajutorul verbului a face (în construcție cu un substantiv), în alta cu verbul a da sau a pune. în monografia pe care a dedicat-o acum cîteva decenii subiectului - Locuțiunile verbale în limba română (1958) -, doamna Florica Dimitrescu discuta pe larg acest
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
și în cazul prepozițiilor, selecția unuia sau a altuia din aceste verbe e idiomatică, imprevizibilă, și pune adesea probleme de traducere: aceeași acțiune este exprimată într-o limbă cu ajutorul verbului a face (în construcție cu un substantiv), în alta cu verbul a da sau a pune. în monografia pe care a dedicat-o acum cîteva decenii subiectului - Locuțiunile verbale în limba română (1958) -, doamna Florica Dimitrescu discuta pe larg acest fenomen, indicând verbele cele mai frecvente în română, explicând semantic afinitățile
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
în construcție cu un substantiv), în alta cu verbul a da sau a pune. în monografia pe care a dedicat-o acum cîteva decenii subiectului - Locuțiunile verbale în limba română (1958) -, doamna Florica Dimitrescu discuta pe larg acest fenomen, indicând verbele cele mai frecvente în română, explicând semantic afinitățile lor de combinare și comparând situația cu cea din alte limbi europene. Există desigur și diferențe de "productivitate" frazeologică a verbelor, dar acestea sînt foarte greu de cuantificat: mai întîi pentru că verbele
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]
-
română (1958) -, doamna Florica Dimitrescu discuta pe larg acest fenomen, indicând verbele cele mai frecvente în română, explicând semantic afinitățile lor de combinare și comparând situația cu cea din alte limbi europene. Există desigur și diferențe de "productivitate" frazeologică a verbelor, dar acestea sînt foarte greu de cuantificat: mai întîi pentru că verbele, chiar cînd au aparent același sens, intră în sisteme diverse: locuțiunile românești cu a pune ar trebui comparate cu cele din limbi în care aceeași zonă semantică este împărțită
"Dă bine..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16412_a_17737]