751 matches
-
stabilit că la orele 15,vin să o iau de la serviciu și să mergem împreună acasă.Așa am și făcut, dar în drum spre casă, ne-am oprit la un atelier de bijuterii pe Lăpușneanu și am dat comandă de verighete și cu bonul de comandă, am mers la mamăsa, să-i cer mâna fiicei sale, arătându-i bonul, că ne vom căsători curând. Vechea logodnă fusese ruptă de multă vreme, probabil de la prima escaladare a geamului meu, peste pârleaz. Mamă
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
dintre cele mai imprevizibile, căci mai independente de natura manifestă a celui vizat: conducția de înverșunare elementară are loc prin omul de după om, prin rămășita lui reziduală, pârjolită de traficul de inclemență, prin eșafodajul de carbon al vieții, care formează verigheta ei cu regnul neînsuflețit. E foarte probabil ca miticul furt al focului de către Prometeu să fi avut loc în acest fel telecomandat, adică prin atragerea și concentrarea vectorilor luminiscenți asupra unui focar uman extrem de rezilient, și nu propriu-zis prin efracție
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de-a binelea. Mâinile închid în moartea funcțională lucrul făcut, după cum tot ele sunt capabile și să-i readucă vlăguitul conținut la o viață mai exuberantă decât cea inițială. Forma cea bună doar alunecă de-a lungul lor, ca o verighetă pe care viața și moartea și-o transferă nupțial; așezată în ea, lucrarea mâinilor devine atunci un fel de inimă exterioară de scos sufletul din letargie. Nu putu să-i ofere reginei analogia cu morile de vânt asanatoare de mlaștini
Țara cea mai de jos by Alin Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
aducea de la grădiniță, o culca să se odihnească, îi supraveghea creșterea. Numai că mama ei încerca să o îndepărteze de mine. s-a ajuns până acolo că într-o zi am fost anunțat că Andreea a luat din casă o verighetă, verigheta tatălui său, niște cercei și o brățară, toate din aur, și le-a dus la grădiniță. Acolo s-a jucat cu copii și le a pierdut. Am fost solicitat de părinți să cercetez cazul. Câteva zile m-am deplasat
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
de la grădiniță, o culca să se odihnească, îi supraveghea creșterea. Numai că mama ei încerca să o îndepărteze de mine. s-a ajuns până acolo că într-o zi am fost anunțat că Andreea a luat din casă o verighetă, verigheta tatălui său, niște cercei și o brățară, toate din aur, și le-a dus la grădiniță. Acolo s-a jucat cu copii și le a pierdut. Am fost solicitat de părinți să cercetez cazul. Câteva zile m-am deplasat în timpul
Întoarcere în timp by Despa Dragomi () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1236_a_2192]
-
viață de care bine este să nu-mi mai aduc aminte. Cam doi, trei ani, o duc ca vai de lume, vânzând câte ceva din puținul ce-l aveam. A venit și un timp când a trebuit să-mi vând și verigheta din deget ca să pot trimite bani părinților mei care au stat tot timpul războiului la Huși. Era în anul acela foamete mare, când ajunseseră oamenii să mănânce pământ, când au murit mulți de foame și de tifos exantematic. Animalele domestice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1449_a_2747]
-
tuturor celor din interior. Nu de puține ori bande de tâlhari își căutau victimele din rândurile oamenilor adăpostiți. Sub amenințarea bâtelor și a cuțitelor, acești ticăloși îi deposedau pe bieții oameni de toate bunurile valoroase: bijuterii, ceasuri de mână, brățări, verighete și bani. Ba și haine. Era imposibil să opui rezistență unei bande organizate. După ce-i jefuiau, se făceau nevăzuți în bârlogul lor. Astfel că cei adăpostiți trăiau și sub teroarea bombelor și sub tirania acestor lepădături sociale care-i deposedau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
lecții de viață ? Serios ? Păi, dacă nu ți le ține nimeni, dragul meu Cristian. Am venit eu, da ! Ce sari așa, ca ars ? — Și ce e așa tragic în viața mea ? Ia spune- mi. Că nu sunt legat cu o verighetă ? Asta e problema ? — Că te pierzi, iubitul meu, printre atâtea, asta e problema, se apropie ea calmă și-l mângâie. Că arunci cu banii ca un disperat și nu păstrezi nimic, crezi că nu știu ? Câștigi într-o lună cât
Zaraza by Andrei Ruse () [Corola-publishinghouse/Memoirs/864_a_1839]
-
a întâlni persoane cunoscute deja. Ies apoi să mănânc la un restaurant unde mă surprinde agilitatea - unei chelnerițe scunde, tinerică, cu un păr bogat, lung, prins la spate. Pare o copilă, dar la o privire mai atentă observ că are verighetă în deget. Este o româncă din Brașov și de patru ani este aici. îmi spune că în această localitate (nu mă dumiresc bine dacă este sat sau orașî sunt vreo 30 de români ce lucrează. De fapt, românii sunt peste
Pelerin la Santiago de Compostela by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1841_a_3168]
-
îi livrăm aur?” „Avem lege !”, îi răspund. „N-aveți lege !” „Permiteți să vă arăt legea !” Am găsit articolul din lege, cu emoții mari. A văzut legea. „Se anulează !”, a decretat scurt. Din momentul acela, pe piață n-au mai fost verighete pentru noii căsătoriți. Apoi iar a tăcut, iar eu am continuat să explic cum se tranzacționează aurul în piață. Tăcere. La un moment dat am început să-i vorbesc despre tezaur, că avem „Cloșca cu puii de aur”, care a
Românii şi politica externă rusească : un secol din istoria Tezaurului românesc "păstrat" la Moscova : (studiu şi documente) by Viorica MOISUC () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100997_a_102289]
-
abia transparente și Îndepărtate, de care n-ai cum să te superi, toată amărăciunea, sila și Înfruntarea lui, ca răspuns insolențelor și grosolăniilor fudule ale târgovețului. Turcu Ion fusese brancardier pe front, dar nu din cei care des puiau de verighete, bani și ceasornice răniții și morții - și pentru care, după asemenea fapte, se găsea totdeauna vreun glonț rătăcit și ispășirea cuvenită: Fiindcă, să vedeți dum neavoas tră, dom’le plutonier, răul la rău trage!“ Într-o luptă l-a fugărit
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
greu să aleg unul. O să vă povestesc totuși un moment frumos. La Istanbul, în ziua când am împlinit douăzeci și cinci de ani de căsătorie, sus, în Turnul Galata, deasupra Bosforului aurit de lumina asfințitului, soțul meu mi-a trecut pe deget verigheta de argint. Experiența cea mai amară? Moartea lui. R.P. Richard Stein, fratele dumneavoastră, a compus un cântec celebru: Sanie cu zurgălăi. Puțină lume știe lucrul ăsta. Șlagărul a fost folosit de o gimnastă, Teodora Ungureanu (inițial am crezut că de
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
inel și cînd ai lui îl întrebară dacă era la fel de galben ca veri ghetele lor, începu să regrete gestul făcut. și, supărat, se apucă să-l des crie, conștient fiind că-i înciudează și pe ei : da, era galben ca verighetele și nu era deloc ruginit și avea și-o piatră roșie. Părinții fier beau : trebuie să fi fost rubin ! Dănuț știa asta, dar se ferise să pronunțe „rubin“, pentru a se arăta neștiutor. De fapt, nici nu-și mai amintea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
leagăne. La un mo ment dat, glasul bărbatului mai mare se auzi rostind aceeași întrebare pe care celălalt o mai auzise în nenumărate rînduri. Cu un gest sigur, primul întinse brațul, așa încît pe inelar se putea zări o extraordinară verighetă ; metalul galben străluci scurt, cu clinchet. Celălalt făcu un gest care însemna „se-nțelege !“. Apoi își continuară mersul în tăcere. Cînd o văzură de la distanță pe Aurora, tatăl îi aruncă peste umăr, fără să-l priveasă : „Vorbești tu !“. Băiatul răspunse
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
numai atât am simțit că am trăit, cât am stat lângă tine. Restul a fost un chin. Nu mă atrăgea nimic la el. Când se apropia de mine mă simțeam biciuită. Îmi propusese să formăm o familie. Vorbea despre nași, verighete. Mie mi se părea că spune niște bazaconii care nu aveau de a face cu mine. Îmi promitea că nu o să mai bea. Într-o zi, spre sfârșitul său îmi luase o mână și o atinse cu un sărut timid
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
despre mine? — Mersi! spun, încercând să fac un pas finuț înapoi. Nuu... Arăt spre masă. — De ce nu? zice Robyn, de parcă aș fi făcut cea mai genială sugestie posibilă. Haidem. În clipa în care se așază, îi remarc broșa cu două verighete încrucișate, încrustată cu diamante. — Îți place? spune Robyn. Am primit-o de la Gilbrooks, după ce am organizat nunta fetei lor. Ce mai dramă! Bietei Bitty Gilbrook i s-a rupt unghia în ultima clipă și a trebuit să-i aducem manichiurista
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
flori de câmp... Robyn vine țintă spre noi. Nu sunt sigură că-mi place chestia asta. — Hei, Suze! Mă întorc spre ea cu, sper eu, un surâs foarte firesc. Nu vrei să arunci un ochi la... ăă... pernuțele astea pentru verighetă? — Poftim? Suze se holbează la mine de parcă aș fi înnebunit subit. Sper că n-ai de gând să-ți iei pernuță pentru verighetă! Te rog din suflet, nu-mi spune că te-ai americanizat în halul ăsta. — Atunci... la diademele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sper eu, un surâs foarte firesc. Nu vrei să arunci un ochi la... ăă... pernuțele astea pentru verighetă? — Poftim? Suze se holbează la mine de parcă aș fi înnebunit subit. Sper că n-ai de gând să-ți iei pernuță pentru verighetă! Te rog din suflet, nu-mi spune că te-ai americanizat în halul ăsta. — Atunci... la diademele alea. Mă gândesc poate-mi iau și eu așa ceva. — Bex, s-a întâmplat ceva? — Nimic! zic precipitată. Mă gândeam doar că poate vrei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
te-a sunat în Anglia să-ți spună! E OK, nu s-a înecat nimeni. Doar că a trebuit să evacuăm biroul pentru câteva zile și unele dintre cablurile telefonice au fost afectate... plus că, din nefericire, o pernuță pentru verighete, care aparținea familiei unei cliente, a fost complet distrusă... Deci n-ați primit mesajul meu? — A fost cel despre antreuri? zice Kirsten gânditoare. Înghit în sec de câteva ori, și nu știu de ce, am dintr-o dată capul foarte ușor. — Becky
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
să aplaude cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se întoarce spre mine, nedumerit. — Și verigheta? Lasă verigheta, zic, cu dinții încleștați. Inima îmi bate să-mi spargă pieptul și abia respir. Din clipă-n clipă mă aștept să se ridice cineva. Aștept ca cineva spună „Ia stați așa...“ Însă nimeni nu face asta. Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
cu convingere. Urmează o pauză ușor mirată... după care mai multe persoane i se alătură viguros și curând întreaga sală aplaudă din suflet. Gary șoptește ceva în urechea lui Luke și acesta se întoarce spre mine, nedumerit. — Și verigheta? Lasă verigheta, zic, cu dinții încleștați. Inima îmi bate să-mi spargă pieptul și abia respir. Din clipă-n clipă mă aștept să se ridice cineva. Aștept ca cineva spună „Ia stați așa...“ Însă nimeni nu face asta. Nimeni nu zice nimic
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Scuzați-mă, domnișoară, spune fotograful. Dacă-mi permiteți, aș dori să fotografiez mirele și mireasa... Erin îmi dă florile și se retrage repede, iar eu adopt cea mai radioasă expresie de proaspătă căsătorită. — Dar Becky, spune Luke. Gary spune... — Ia verigheta de la Gary, zic fără să-mi mișc capul. Spune-i că te simți cam aiurea că s-a ratat momentul și că o s-o facem mai târziu. Câțiva invitați au venit să se pozeze cu noi, așa că îmi pun capul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
unii dintre ei. Ajungem în capătul opus al sălii, unde facem o ultimă rundă de fotografii, și Luke mă privește întrebător. — Becky, părinții mei nu sunt aici. Și nici ai tăi. — Îhm... nu. Nu sunt. — Nimeni din familie. N-avem verighete. Și nu suntem căsătoriți. Se oprește. Spune-mi c-am înnebunit - dar nu așa vedeam eu nunta noastră. — Asta nu e nunta noastră, zic și-l sărut pentru poză. Nu-mi vine să cred că scăpăm atât de ușor. Nimeni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
noastră. — Asta nu e nunta noastră, zic și-l sărut pentru poză. Nu-mi vine să cred că scăpăm atât de ușor. Nimeni n-a zis nimic. Nimeni nu ne-a întrebat nimic. Vreo câteva persoane au vrut să vadă verighetele și eu le-am fluturat repede prin față inelul de logodnă, răsucit spre interior. Am mâncat sushi și caviar. Masa a constat în patru feluri de mâncare absolut uluitoare. Am toastat. Totul s-a desfășurat conform planului. Am tăiat tortul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
întâmplă, în fine se întâmplă. Mă mărit. De-adevăratelea. Apoi începe Marșul nupțial și tati mă strânge ușor de braț și pornim spre altar. Douăzeci și doi Suntem soț și soție. Suntem soț și soție, de-adevăratelea. Mă uit la verigheta strălucitoare pe care Luke mi-a strecurat-o pe deget în biserică. Apoi privesc în jurul meu. Cortul strălucește în amurgul de vară, iar formația cântă o versiune ușor leșinată a melodiei Smoke Gets in Your Eyes, și lumea dansează. Da
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]