1,227 matches
-
a instalat. Pe urmă l-a poftit să cineze în familia lui, să-l cunoască și nevastă-sa. În afară de soții Gavrilaș, din familie făcea parte și domnișoara Marioara Rădulescu, o fetiță de vreo optsprezece ani, drăgălașă și vioaie ca o veveriță, elevă la școala profesională. Din pricina ei n-a putut Gavrilaș să-i propuie lui Titu să locuiască chiar la dânșii. Doamna Gavrilaș, mărunțică, grasă și roșie, cu fața veșnic lucioasă, socotise totuși că ar fi putut lua în gazdă și
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
o scorbură, în care stăteam cu picioarele. Chiar la începutul verii găsiserăm scorbura asta plină de ascuțitori de plastic, chinezești, de-o bogăție de culori pastelate care ne-a tăiat respirația. Erau peste cincizeci, reprezentând tot felul de animale blânde, veverițe cu cozi groase și răsucite, iepurași albi, cai cu balansoar, căprioare din Disney, broscuțe cu ochi albaștri. Se mai aflau rachete roșii și verzi, butoiașe roz-transparente, broaște țestoase și girafe cu gâtul lung și coada mobile. Cu o seară în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
prigoana. Traian născocea tot felul de mecanisme romantice de apărare: organizase și printre băieți, și printre fete o rețea în care circulau permanent bilețele și semne tainice. Prindeam câteodată și câte un astfel de bilet pe care scria de exemplu: "Veverițo, spune-i calului să se ducă la castel" și ne chinuiam ore întregi să ne dăm seama cine e calul, cine e veverița și unde e castelul. Apoi am început să găsim prin buzunarele și sub pernele noastre bilete pe
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
bilețele și semne tainice. Prindeam câteodată și câte un astfel de bilet pe care scria de exemplu: "Veverițo, spune-i calului să se ducă la castel" și ne chinuiam ore întregi să ne dăm seama cine e calul, cine e veverița și unde e castelul. Apoi am început să găsim prin buzunarele și sub pernele noastre bilete pe care scria, cu litere mari RĂZBUNARE. Le văd și acum, acele litere ciudate, rombice, dedesubtul cărora era desenată o săgeată roșie. Câte unul
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
mai vrei încă o porție și amenințîndu-te că "se supără". Genul care nu te lasă să pleci din casa ei decât în urma unor târguieli penibile, după reîntoarceri repetate din hol. În acest timp, cu ochi vioi și curioși ca de veveriță, te răsucea de pe-o față pe alta și nu se lăsa până nu afla de la tine și ce n-ai fi visat să-i spui vreodată. Femeia cea nesfârșită croncănea și ea câte ceva din când în când, pe un
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
Aveau oricum un radio vechi, dar bun. În noaptea a treia am visat că merg mai departe prin pădure. Lăsasem bușteanul mult în urmă și înaintea mea cărarea șerpuia prietenoasă. Razele soarelui cădeau printre crengi pe corpurile unsuroase ale scolopendrelor. Veverițele săreau de pe-o ramură pe alta. Curând, cum alergam umplîndu-mi plămânii de aerul verde, am ajuns la un pârâu care-și susura apa meandrică, de sticlă cenușiu-albăstrie, între maluri de iarbă. Drumul meu se întrerupea pe un mal și
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
el, pentru un băiat de pe la Circulație, că poate o omenește pe maică-sa... Bun, duminica era ca-n tîrg... plin de lume... Dar În restul zilelor? În restul zilelor era liniște, pe aleile parcului te Întîlneai doar cu ciori și veverițe și cîteva bunice care-și plimbau nepoții. Iar din casa cu ateliere ieșeau sunete pașnice, aproape mute (cam ce fel de de sunete poate să scoată o pensulă Întinzînd culoare pe o pînză?), și eventual un pic de muzică de la
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
am furișat în curte, ce ne-am zis noi? S-ar putea ca și nemții să intre în curte și în casă, așa că grajdul ar fi cel mai bun adăpost. La gura podului se găsea o scară. Am urcat ca veverițele și am tras scara sus. Doi dintre noi au făcut o spărtură în acoperișul de stuf, ca să putem vedea ce se petrece în curte și în jur. Ceilalți ne-am așezat în jurul gurii podului, că cine știe? Bănuiala noastră nu
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
împrejur adoarme, Pe geamuri gerul zugrăvește flori Din vise care par să se destrame. Cetății nu-i mai pasă de ninsori Un veac trecut alătură de altul. Dar nu se-aude încă de prinsori Să-mpreune adâncul cu înaltul. În parcuri veverițele sparg nuci, Iar vrăbiile ciripesc de zor. Un corb pășește fără de papuci Și parcă toate cele au locurile lor. E-atâta liniște după ninsori, Din ceruri multă liniște coboară. Doar o părere zboară printre nori Iar oamenii visează-o primăvară
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
revedea. Îți mulțumesc pentru că mi-ai ținut tovărășie de atâtea ori când inima mea era zbuciumată.” Am plecat mai departe, trecând prin poienița unde în ceilalți ani, de fiecare dată când treceam cu bătrânul pe acolo, ne ieșeau în cale veverițele care ne furau nucile sau alunele din palmă. “Unde or fi acum? De când călugărul a îmbătrânit și nu mai trece atât de des prin poiană, ele și-or fi găsit alți prieteni. Uitecă și la ființele necuvântătoare este valabilă spusa
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
lui era din lemn și acoperită cu rămurele uscate. Pentru că vara era pe sfârșite, piticul era preocupat să adune provizii pentru iarnă. Iernile erau lungi și grele și piticul muncea mult ca să nu-i lipsească nimic la iarnă, așa ca veverițele. Culese multe ciuperci pe care le uscase sau le puse în saramură, sticluțe cu sirop de arțar, zmeură și mure stăteau frumos aliniate în beci, uscate mere din pădure, adunase alune și nuci. Uscase măceșe și alte plante aromate și
Poveşti de adormit nepoţi by Moraru Petronela () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91533_a_92363]
-
lui Coleșiu: un tânăr înalt, mult mai înalt decât mine, și urât foc, care se recomandă Novac, atașat de legație, și fata care-l însoțea, o blondă scundă și vioaie, plină de neastâmpăr. ― Iată și pe ceilalți nepoți ai mei: Veverița și 'Urangutanul! ni-i prezentă moșul. Ne-am împrietenit repede. Amândoi erau deopotrivă de veseli și dezghețați. El ne povesti întîmplări exotice din Țara Soa-relui-Răsare unde stătuse câțiva ani. În casă se făcuse cald. Am ieșit în curte și ne-
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
om de viață... După câteva zile eram prieteni la toartă unii cu alții, tutuindu-ne de parcă ne cunoșteam de când lumea. Mihaela nu se sfia să șadă pe genunchii lui Coleșiu și să-i mângâie, cu gesturi ștrengărești, chelia strălucitoare. Nici Veverița nu găsea nepotrivit să-mi trântească un ghiont în coaste (era fata asta o bătăușă și jumătate). Într-una din seri, după ce ne-am ospătat ca de obicei, începu concertul. Coleșiu avea un patefon enorm și câteva sute de plăci
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
patefon enorm și câteva sute de plăci, pe care abia am reușit să-l transportăm în curte cîteștrei bărbații. (Pînă acum fusese la reparat, numai de câteva ore îl aduseseră înapoi.) ― Reîncepem concertele. Ei, ce vreți să auziți, nepoțeilor dragi? Veverița propuse Trovatore și Bărbierul, iar atașatul ei, Faust de Gounod. ―Niet! făcu moșneagul, astă-seară facem pe placul noilor mei nepoți. ― Aveți operele întregi? se interesă Mihaela. ― Întregi, firește, nepoțico, nu-mi plac lucrurile pe... jumătate. Vrei să-mi auzi iubita
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
fine, ride la terra... ... Și noi am râs emoționați, numai bătrânul Coleșiu avea ochii umezi. Afară de Mihaela nimeni n-a băgat asta de seamă din pricina întunericului. După ce bătrânul se retrase (uneori se retrăgea mai devreme) am continuat petrecerea fără el. Veverița avu poftă să dansăm, după care începu să alerge prin grădină fugărită de Urangutanul ei. Ca să nu fie, chipurile, prinsă, se cățără în tei cu o agilitate de pisică. ― Dă-te jos, că faci buf! o rugă Novac. Ea nici
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o agilitate de pisică. ― Dă-te jos, că faci buf! o rugă Novac. Ea nici gând să asculte. Se auzea numai freamătul frunzelor răscolite. ― Mă supăr, să știi... Vrei să-ți rupi gîtul? stărui el. 54 ― Nu, nu vreau, țipă Veverița nevăzută. Am nevoie de gât. Vino să mă iei în spinare. ― Coboară și singură... ― Singură nu pot... Mi-e frică... ― Cine te-a pus să te urci? ― Ne-cu-ra-tul, silabisi ea. Logodnicul ei încercă să se suie dar nu reuși; băuse
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
Coboară și singură... ― Singură nu pot... Mi-e frică... ― Cine te-a pus să te urci? ― Ne-cu-ra-tul, silabisi ea. Logodnicul ei încercă să se suie dar nu reuși; băuse vârtos și nu-l mai ajutau picioarele. Se întoarse oțărât, în vreme ce Veverița cânta din tei: ― Cu-cu! Cu-cu! ― Stai, diplomațiile, că ți-o aduc plocon, cât ai zice pește, i-am spus și, dintr-o săritură, m-am urcat în pom. N-o vedeam, se cățărase tocmai sus, în vârful teiului
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
am spus și, dintr-o săritură, m-am urcat în pom. N-o vedeam, se cățărase tocmai sus, în vârful teiului. Nu m-am dat bătut și înălțîndu-mă de pe o creangă pe alta am ajuns-o. ― Mă dau prinsă, zise Veverița, capitulând. ― Hai, jos, cucuie, să te închid în colivie că, altminteri, faci pozne. Am adus fugara înapoi pe pământ și am predat-o Urangutanului, care o duse în casă. Fiind târziu, a plecat și Mihaela, iar eu am condus-o
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
piatra. ― Dar, pentru numele lui Dumnezeu, spune, ce ți-am făcut, cu ce am greșit față de tine? În clipa aceea, într-o fulgerare a minții, avui pricina supărării cu o claritate desăvârșită. ― Aimée, ești geloasă? Crezi că mă uit la Veverița? Ah, prostuță mică, de ce te cobori atît? Nu te-aș da pe o sută de veverițe. Ea începu să plângă și se cuibări la pieptul meu. Am înlănțuit-o cu brațele, am strîns-o, am mîngîiat-o, am sărutat-o... Noroc că
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
tine? În clipa aceea, într-o fulgerare a minții, avui pricina supărării cu o claritate desăvârșită. ― Aimée, ești geloasă? Crezi că mă uit la Veverița? Ah, prostuță mică, de ce te cobori atît? Nu te-aș da pe o sută de veverițe. Ea începu să plângă și se cuibări la pieptul meu. Am înlănțuit-o cu brațele, am strîns-o, am mîngîiat-o, am sărutat-o... Noroc că pe stradă nu era țipenie de om. De ce aș minți? Îmi păru bine de această întîmplare
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
modă, cam deocheată, lucru care mă mira mult. Dar se opri pe la jumătatea cântecului, speriată. ― A plecat masa cu mine... ― Vino să te odihnești puțin... Am luat-o în brațe, pe sus și am pus-o pe pat. În schimb Veverița n-avea nimic. Le-am explicat: ― Nu-i obișnuită să bea. Petrecerea în trei s-a spart repede. A început să plouă din nou și atunci ne-am hotărât să mergem la culcare. Trecuse de miezul nopții și afară de asta
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
privind cum se îmbarcau călătorii în trenurile gata de ducă. ― E așa de dimineață și uite câtă mișcare e pe-aici. O viață pe care n-aș fi bănuit-o vreodată, viața Gării de Nord... Mihaela părea de neînțeles. Neastâmpărată ca o veveriță, întorcea capul când într-o parte când în alta, râdea zglobiu, se strîn-gea de brațul meu. ― Ah, îmi vine să alerg nebunește, să mă iau la întrecere cu locomotiva, zise ea trăgând aer mult în piept. Am văzut într-un
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
adevărat ce spui. Mi-aduc aminte că vacanța mare mi se părea nesfârșită ca o veșnide... ...Absorbiți de noi, de noul decorului și de plinul vieții, m-am găsit o clipă ca să ne aducem aminte de Coleșiu, Novac și de Veverița lui. Nu le-am trimis măcar o ilustrată. Tot așa l-am uitat pe Loti și pe Azyade a lui, n-am mai luat-o pe urmele lor, ci pe alte drumuri, care au rămas numai ale noastre. Zilele petrecute
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
părea că e ea! Șd tresăream cu sufletul la gură. În cele din urmă ini-am dat seama că e pur și simplu stupid ceea ce făceam. Reveneam acasă, frânt de oboseală, în camera mea pustie. Coleșiu cu care îmi împărțeam urâtul (Veverița și Urangutanul erau și ei plecați) mă mustra mereu: ― Rău ai făcut, nepoate, că v-ați certat. (Nu știa, nu-i spusesem adevărul, știa numai că ne-am certat.) Mare greșeală! Caută și împac-o! O fată ca ea nu
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
zi pe Mihaela cu mașina, tot așa cum făcuse bărbatul Iolandei Manole, eroul tristei drame. După ce parcurse câteva străzi, ea ajunse la fosta mea locuință și intră la Coleșiu, iar seara la masă îmi povesti că făcuse mai devreme o vizită Veveriței. Ceea ce era foarte adevărat. În sinea mea i-am mulțumit Mihaelei bucuros că o cunoșteam tot mai bine ― fericit că era așa, cum o voiam, și în fine trăind un simțămmt plenar că amândoi mergeam pe drum sănătos. VII Relațiile
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]