1,839 matches
-
cu deosebire a României de odinioară”"; "„Mama mea aparținea și ea unei vechi familii de boieri - Fălcoianii - prezenți în toate cronicele de altădată ale Valahiei”"). Își petrece copilăria și adolescența la vatra Văcăreștilor de lângă Târgoviște. ("„Dintre toate locurile unde au viețuit poeții, Văcăreștii din Dâmbovița duc mai mult cu ei semnul unei ursite și vraja unei amintiri”"). Primește o educație aleasă. Prin 1891 se află în Italia în exil, pentru ca după un scurt popas în țară, în 1895 să se stabilească
Elena Văcărescu () [Corola-website/Science/299025_a_300354]
-
străvechi, începând chiar din paleolitic. În secolele al II-lea și al III-lea exista aici o așezare a dacilor liberi, descoperirile arheologice relevând și puternice influențe romane. În epoca migrației și în secolele următoare populația autohtonă a continuat să viețuiască pe aceste meleaguri, iar la sfârșitul secolului al XIV-lea, Suceava este menționată drept capitală a Moldovei. Cetatea Sucevei ("u gorodea Soceavea"') este menționată pentru prima dată într-un document din 10 februarie 1388 al voievodului moldovean Petru al II
Suceava () [Corola-website/Science/296956_a_298285]
-
vizitează un parc dendrologic de provincie, un bărbat filozofează pe marginea ideii că oamenii tind să imite comportamentul animalelor. Surprins, el descoperă la un moment dat că procesul are loc și invers: veverițele din parc își sculptează copacii în care viețuiesc pentru a semăna cu turlele unui castel. Povestirea descrie călătoria unui tânăr într-o localitate de provincie care nu apare pe nicio hartă. El caută o fată pe care o întâlnise mai demult și de care se îndrăgostise. Întâlnirea cu
Moara de apă () [Corola-website/Science/324180_a_325509]
-
regiunile palearctice și nearctice. Se întâlnesc în Europa, Asia septentrională și centrală, Canada, Statele Unite (cu excepția părților sudice), regiunile muntoase din Alaska. În Europa marmotele trăiesc în Alpi, Pirinei, Tatra, Carpații românești. Pe verticală urcă până la altitudini de - m. În România viețuiește marmota alpină, în Munții Rodnei, Făgăraș și Retezat, iar în prezent își extinde continuu arealul. Marmotele sunt apreciate atât pentru blană și carne, cât și pentru grăsimea lor, folosită în medicina tradițională pentru tratarea afecțiunilor reumatice, respiratorii, și a colicilor
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
care în Franța , bazinul parizian inclusiv și mai la vest în Poitou-Charentes) sau mai la nord în Belgia (în Paleoliticul mijlociu potrivit fosilelor din peștera Walou de la Trooz de exemplu) unde primii paleontologi au fost surprinși să descopere că marmota viețuia altădată, pe teritoriul Belgiei de azi, alături de oamenii preistorici, dar și elefantul, rinocerul, hipopotamul, hiena, leul (care nu au supraviețuit astăzi decât în zona tropicală) și renul, glutonul, vulpea argintie, capra-neagră (astăzi refugiate în munți sau în zone circumpolare) înainte
Marmotă () [Corola-website/Science/334206_a_335535]
-
închisoare permanentă, începând cu 1811, apoi Restaurația, care se joacă aici de-a continuitatea, i-a dat Muntelui numele de "Casă de Forță și de Corecție". Și astfel, timp de patruzeci și șapte de ani, paisprezece mii de deținuți au viețuit și au murit pe acolo. Au existat totuși deținuți care au reușit să evadeze. Un tânăr deținut, pictor, pe nume "Colombat", izbutește într-o noapte să se strecoare pe lângă ziduri și să ajungă în insula Jersey, locul tradițional de exil
Mont Saint-Michel () [Corola-website/Science/302447_a_303776]
-
subvenționat de americani. Până la fuga pe mare, la vârsta de zece ani, Kim a trăit ca fiind o prelungire naturală a mamei ei. Exilul, paradisul și infernul trăite simultan în cala unui mic vapor în care 200 de persoane au viețuit zi și noapte unii peste alții, iau tăiat cordonul ombilical. Nu pot să nu compar condițiile acestei evadări din infern în infern (de frica de pirați, de a muri de foame, de a se intoxica cu resturi de alimente îmbibate
Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_411]
-
acvile de pădure sau pajure, vânturei, și mai rar vulturi de stâncă. Numeroase reptile, unele inofensive ca șopârlele de munte, gușterii precum și batracienii, cum sunt salamandrele, mișună prin covoarele de frunziș mort. În unele locuri, pe versanții orientați spre soare, viețuiesc și vipere. Multe din pâraiele de munte și lacurile alpine sunt astăzi repopulate cu păstrăvi. Pe culmi trăiește capra neagră, ocrotită prin lege. Versantul nordic: Versantul sudic:
Munții Făgăraș () [Corola-website/Science/300137_a_301466]
-
de la castel” au adoptat calvinismul, urmând să-i convingă și pe supuși să treacă la calvinism, dar românii din Someșu Rece s-au opus și de această dată. O statistică de la 1596, amintește că la Gilău și în satele aparținătoare viețuia o populație românească în proporție de 80 % și erau de religie ortodoxă. După unirea Transilvaniei cu Țara Românească și datorită măsurilor ce s-au luat în favoarea populației și a preoților români ortodocși, pe aceste meleaguri se poate pomeni de comunități
Biserica de lemn din Someșu Rece () [Corola-website/Science/313682_a_315011]
-
au cumpărat moșia Icușeni. Denumirea localității provine dintr-o limba slavă, vorona însemnând în traducere "cioară", iar legenda spune că, uneori, în poiană se așezau cârduri de ciori. În decursul timpului, a fost o înfloritoare vatră monahală, aici ajungând să viețuiască în anumite perioade până la 200 de călugări. În decursul timpului, mănăstirea a fost sprijinită material de mai multe familii înstărite. Hatmanul Ilie Jora cu soția sa Teofana a dăruit acestei vetre monahale o parte din moșie. Între anii 1793-1803, paharnicul
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
Ioniță. Placa memorială conține următoarea inscripție: În perioada primului război mondial, în clădirile acestei mănăstiri au fost adunați și adăpostiți foarte mulți tineri școlari refugiați din Muntenia. Călugării de aici i-au învățat carte pe tineri. Între anii 1929-1931 a viețuit la această mănăstire fratele Toader Arăpașu (viitorul Patriarh Teoctist). Chilia în care a locuit acesta este păstrată astăzi ca muzeu, pe zidul ei fiind amplasată în anul 2005 o placă memorială. Ca urmare a Decretului nr. 410 din anul 1959
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
pictată următoarea inscripție: Printre obiectele de patrimoniu ale mănăstirii se află o colecție de icoane vechi, cărți de cult și obiecte bisericești, precum și patrimoniul de carte veche al județului Botoșani (peste 6.000 de exemplare). În prezent, în Mănăstirea Vorona viețuiesc 54 de maici. Printre stareții care au condus acest așezământ monahal au fost Rafail (1820-1853), Iosif Vasiliu (1853-1876), Nifon Ioniță, iar de la redeschiderea mănăstirii cu obște de maici stareță a fost maica stavroforă Teofana Scântei (din 1968). Biserica "Adormirea Maicii
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
a incintei se află mai multe clădiri cu scop administrativ: stăreția (care are la parter ateliere, iar la etaj chilii), sala de protocol pentru primirea oaspeților și o clădire pentru chilii. Mai este păstrată o casă mică în care a viețuit ca frate în 1929-1931 viitorul patriarh Teoctist Arăpașu. În anul 2005 pe peretele casei a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea inscripție: ""În această chilie a mănăstirii Vorona a viețuit, între anii 1929-1931, ca frate de mănăstire, Prea
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
este păstrată o casă mică în care a viețuit ca frate în 1929-1931 viitorul patriarh Teoctist Arăpașu. În anul 2005 pe peretele casei a fost amplasată o placă de marmură cu următoarea inscripție: ""În această chilie a mănăstirii Vorona a viețuit, între anii 1929-1931, ca frate de mănăstire, Prea Fericitul Părinte TEOCTIST, patriarhul României. 2005"".
Mănăstirea Vorona () [Corola-website/Science/313822_a_315151]
-
șarpanta sa fiind pusă pe foc. După o perioadă destul de tulbure în istoria sa, această ctitorie voievodală și boierească a redevenit mănăstire, în vara anului 2003, cu binecuvântarea mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei și Bucovinei. În prezent, la Mănăstirea Frumoasa viețuiește o obște de călugărițe care au venit de la Mănăstirea Războieni din județul Neamț. Actuala biserică este ctitoria egumenului Ioasaf Voinescu, care a rezidit-o din temelie în perioada 1836-1839. Pe frontispiciul bisericii, se află următoarea pisanie cu inscripția în limba
Mănăstirea Frumoasa din Iași () [Corola-website/Science/306552_a_307881]
-
fost închis de către comuniști în anul 1960, fiind redeschis în anul 1983. De-a lungul timpului, mănăstirea a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana. Într-această mănăstire și-a început viața monahală atât părintele Paisie Olaru - care a viețuit aici primii 26 ani de viață monahală, cât și părintele Cleopa Ilie - care a viețuit aici primii 3 ani de viață monahală.
Mănăstirea Cozancea () [Corola-website/Science/312414_a_313743]
-
timpului, mănăstirea a păstorit și schiturile Coșula, Balș, Zosin și Șoldana. Într-această mănăstire și-a început viața monahală atât părintele Paisie Olaru - care a viețuit aici primii 26 ani de viață monahală, cât și părintele Cleopa Ilie - care a viețuit aici primii 3 ani de viață monahală.
Mănăstirea Cozancea () [Corola-website/Science/312414_a_313743]
-
creștinismului autentic 14. Pentru că obediența față de episcop este echivalentă cu obediența față de Dumnezeu, Sfântul Ignatie poate spune că uniunea pe care o oferă Dumnezeu este el Însuși: „Hristos, nădejdea noastră (I Tim. 1, 1), în Care vom fi găsiți dacă viețuim așa”15. Accentul la Sfântul Ignatie se pune pe ascultarea față de învățătorii Bisericii care oferă accesul la Dumnezeu. Într-una dintre imagini, episcopul prezidează după modelul lui Dumnezeu, cu preoții așezați după modelul sinodului apostolilor 16. Într-o altă imagine
Nr. 1, 2012 by Liviu Petcu () [Corola-journal/Journalistic/145_a_96]
-
un text de pe tăblia Proscomodiarului îndeamnă la smerenie și cugetare: „pentru păcatele voastre mi-am vărsat Sfântulu mieu sânge răsticnindu-mă. Eu sîntu pînea vieței, ușa pocăinței.” Următoarea scenă este aceea a împărtășirii Sfântului Onofrie, care în pocăință, post și rugăciune, viețuind în pustie, a fost cuminecat de îngeri. O scenă deosebită este aceea de pe peretele de răsărit, în interiorul altarului, reprezentând în stil renascentist, occidental, încoronarea Maicii Domnului, care are în dreptul capului Soarele și stelele, iar la picioare Luna și Pământul înconjurat
Biserica de lemn din Poienile Izei () [Corola-website/Science/310273_a_311602]
-
400 de preoți care activează în 220 de parohii. La acestea se adauhă și alte episcopii și parohii din diaspora în special în Portugalia, Spania, Brazilia sau Italia. mai are un număr de aproximativ 100 de monahi și monahii care viețuiesc în cinci mănăstiri de călugări și trei mănăstiri de maici. Pentru pregătirea teologică a viitorilor candidați la treapta preoției este finanțată din fonduri proprii o catedră de teologie la Universitatea din Białystok și o alta la Academia Teologică din Varșovia
Biserica Ortodoxă Poloneză () [Corola-website/Science/310333_a_311662]
-
Moldovei. În anul 1752, un monah cu numele de Onofrei a construit aici un schit care a deținut 10 fălci de teren și o moară, arendate, din 1782, pe 3 ani lui Vasile Marcu, cu 17 florini . În anul 1776, viețuiau acolo 3 călugări. În ianuarie 1775, ca urmare a atitudinii de neutralitate pe care a avut-o în timpul conflictului militar dintre Turcia și Rusia (1768-1774), Imperiul Habsburgic (Austria de astăzi) a primit o parte din teritoriul Moldovei, teritoriu cunoscut sub
Babin, Zastavna () [Corola-website/Science/315774_a_317103]
-
mică în cinematograf. Mănăstirea a fost redeschisă în mai 1991 de o măicuță din satul Crihana Veche (raionul Cahul, Republica Moldova). Au fost construite chilii noi, o casă de oaspeți, iar biserica mare a fost renovată. În anul 2009, în mănăstire viețuiau 30 de maici, dintre care numai vreo zece vorbeau românește . Biserica ortodoxă cu hramul "Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil" a fost construită de săteni în 1940. A fost distrusă în 1945, după mai multe încercări, crucea fiind trasă de pe cupolă
Eschipolos, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318475_a_319804]
-
prin anul 1734 Mănăstirea de pe Dealul Mare este amintită în documente ca metoh al Mănăstirii Galata (închinată și ea Sfântului Mormânt). Biserica a fost reparată în anul 1780, după ce a fost pusă sub administrarea unei epitropii. La Mănăstirea Hadâmbu au viețuit mai multe generații de călugări greci până la promulgarea legii privind secularizarea averilor mănăstirești închinate (decembrie 1863) de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866). Ca urmare a acestei legi, monahii greci au fost obligați să părăsească mănăstirea. Complexul monahal a rămas în
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
pentru cei care au sprijinit construcția noii biserici: „Crucea Moldavă“ - pentru mireni pentru familiile lui Costică Postârnac, Victor Norocea, Artemie Tălmaciu, Romică Sofronea și Cezar Cobuz și distincții de vrednicie altor binefăcători ai așezământului monahal. În prezent, la Mănăstirea Hadâmbu viețuiește o obște de 10 călugări, care împletește rugăciunea cu activitățile gospodărești. Pelerinajele de hramul mănăstirii (8 septembrie) atrag aici mii de credincioși. Mănăstirea Hadâmbu este un complex fortificat, reprezentativ pentru arhitectura moldovenească din secolul al XVII-lea. Zidul de incintă
Mănăstirea Hadâmbu () [Corola-website/Science/307380_a_308709]
-
236 bărbați și 205 femei). În 1893 a fost data în exploatare linia de cale ferată Bălți-Florești-Rîbnița satul a ieșit în lume cu ajutorul noii magistrale de oțel. La începutul secolului al XX-lea în cele 174 de case din localitate viețuiau 924 de suflete (Dicționarul geografic al Basarabiei, București, 1904). Dicționarul statistic al Basarabiei, scos de sub tipar în 1923 la Chișinău, atestă aici 564 bărbați și 572 de femei, o gospodărie boierească, o bancă populară, o carieră de piatră, o moară
Gura Căinarului, Florești () [Corola-website/Science/305113_a_306442]