1,062 matches
-
redată, poate cel mai bine, de Blecher, în Vizuina luminată, prin personajul muribund care nu vede nicio necesitate în a se împărtăși, în fapt, discursul acestuia traduce refuzul de a se afilia grupului din care face parte. Retragerea pesonajului din Vizuina luminată în ,,spații de odihnă" marginea orașului, marginea râului, grădina cu peluze tăiate elgant, drumul de țară reprezintă fără îndoială tentativa de evadare din grupul de bonavi cu care nu dorește să se identifice. Modalitatea în care percepe personajul realitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
se manifeste: ,, Într-o zi a intervenit totuși o mică schimbare în decor: în timp ce toate obiectele și întreaga piațetă își păstra culoarea albă, iată că pe Casa de Depuneri cupola deveni roșie..."180. Ceea ce nu-i oferă exteriorul enunțătorului din Vizuina luminată îi este oferit de interior ,,spațiu relativ topic", în care personajul își regăsește liniștea: ,,... mă întreb adesea cu mare emoție care poate fi sensul acestei continue iluminări interioare și a câta parte din lume o constituie dânsa..." 181. Cel
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
etc.: În clipa în care scriu, pe mici canaluri obscure, în râulețe vii, șerpuitoare, prin întunecate cavități săpate în carne, cu un mic gâlgâit ritmat de puls, se revarsă în noaptea trupului, circulând printre cărnuri, nervi și oase, sângele meu182. Vizuina luminată ,,lumea realității ce zace sub piele"183 este paratopia celui care enunță în acest text. Blecher se integrează perfect definiției pe care Maingueneau o dă, în același studiu, scriitorului ca ,,o persoana care nu-și găsește locul și trebuie
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
stabilească undeva"195, indiferent unde se află, câteodată, locul îi pare străin, ipostaza cea mai potrivită fiind aceea a nomadului, a celui care caută în permanență locul potrivit. În acest sens, caracterizarea pe care i-o face menajera naratorului-personaj din Vizuina luminată ,,domnul care pleacă în fiecare dimineață în excursie" este exemplară. Revenind la distincția ,,societate topică" vs. ,,spațiul ,,literar topic", observăm faptul că ,,paratopia spațială", în romanele lui Blecher, ia forma locurilor care se găsesc în ,,societatea oficială"196. ,, Locurile
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
aceea că nimic în lume nu poate merge la nesfârșit, într-un final chiar ferocitatea lucrurilor se epuizează, ,,locurile rele" devin ,,locuri bune". Odaia ,,spațiul paratopic bivalent", deoarece aici crizele se produc ,,mai ușor și mai des,"203 devine în Vizuina luminată ,,o insula proprie și secretă, un oraș al meu viu și animat, înconjurat de tot mucigaiul și întunericul plin de noroi ale ulițelor ce se strecurau printre case în orașul meu provincial"204. Toate aceste spații fie că este
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
provin în același timp din lumea reprezentată de operă și din situația prin care se impune autorul care construiește această lume"206. La Blecher, ,,ambreierea paratopică" ține mai mult de locuri decât de personaje. Astfel, sanatoriul din Berck din romanele Vizuina luminată și Inimi cicatrizate, asemenea sanatoriului din romanul lui Thomas Mann, Muntele vrăjit, ,,adăpostește o populație cosmopolită, care trăiește eliberată de orice altă grijă, cu excepția celei de a lupta împotriva morții". Situația din romanul lui Blecher Inimi cicatrizate este similară
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
situație o va conștientiza, mai târziu, și personajul lui Mann. Blecher are nevoie, ca orice scriitor, de personaje care să-l ajute să construiască o ,,identitate enunțiativă" care se instituie înainte de toate printr-un loc, fie că acest loc este vizuina luminată, irealitatea imediată sau locul unde se află sanatoriul din Berck care ,,nu-i însemnat pe hartă"210. Unul dintre personajele în jurul căruia se organizează locul din romanul Inimi cicatrizate este doamna Wandeska care, la fel ca doamna Chauchat din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
dar pe care-l conștientizează dureros posibilitatea de a nu mai fi. Literatura lui Blecher se transformă astfel într-un discurs susținut al modului în care personajul poate să facă față acestei confruntări. De aici, escapadele în ,,irealitatea imediată" și ,,vizuina luminată" adevărate oportunități de confruntare a sinelui cu sine. În Excurs asupra câtorva termeni heideggerieni din Ființă și timp, Gabriel Liiceanu, numea angoasa ,,switch existențial" deoarece rolul acesteia ar fi de a transforma discursul în tăcere, de a face primul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sinelui cu sine. Personajele lui Blecher învață ,,să prelucreze moarea în registrul vieții"279, ajung să se confrunte cu propriul lor sfârșit ca posibilitate. Ipostaza cu care se identifică atât Emanuel, cât și personajele din Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată este aceea de ,,a fi întru sfârșit", raportându-se în mod constant la moarte. Aceasta este, de fapt, ceea ce Heidegger numea ,,suprema mea posibilitate, putința mea de a fi proprie"280. Moartea trăită ca posibilitate nu invită la sinucidere
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ca și existența sa de până acum. Personajul va conștientiza acest lucru mult mai târziu. Orice ieșire în exterior, orice experiență nou trăită, în afara celei la care a fost condamnat, nu înseamnă decât o închidere și mai mare. 4.3. Vizuina luminată sau discurs despre degradare și descompunere ca efecte ale suferinței Incipitul Vizuinii luminate pare un poem bacovian. Eul narativ se ia pe sine, asemenea eului bacovian, ca subiect și obiect al discursului literar: ,,regăsesc întotdeauna aceeași cavernă intimă și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai târziu. Orice ieșire în exterior, orice experiență nou trăită, în afara celei la care a fost condamnat, nu înseamnă decât o închidere și mai mare. 4.3. Vizuina luminată sau discurs despre degradare și descompunere ca efecte ale suferinței Incipitul Vizuinii luminate pare un poem bacovian. Eul narativ se ia pe sine, asemenea eului bacovian, ca subiect și obiect al discursului literar: ,,regăsesc întotdeauna aceeași cavernă intimă și necunoscută, aceeași viziune călduță și iluminată de pete și imagini neclare, care este
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
307. ,,Eul veritabil" se relevă în paginile acestui roman deoarece ,,vede eul afectat de durere"308. Acest demers este posibil prin internalizarea durerii și nu exteriorizarea ei. Odată cu internalizarea durerii apare și conștientizarea propriei morți. Întâlnim la eul narativ din Vizuina luminată același demers heideggerian pe care îl constatam la Emanuel din Inimi cicatrizate: conștientizarea propriei morți înaintea oricărui diagnostic precis. Nu mai întâlnim însă, neliniștea personajului din romanul anterior: Mă gândesc adesea la propria moarte și încerc cu răbdare, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
atras de tablourile pictoriței Lucia Demetriade-Bălăcescu cu care a purtat în epocă o corspondență activă, participând la expozițiile acesteia. Prin suprapunerea romanelor lui Blecher, observăm intenția aproape programatică a creatorului de lume, mai ales în Întâmplări în irealitatea imediată și Vizuina luminată, de a transforma realitatea, de a ieși din ea. Reprezentarea subiectivă a lumii și distorsionarea intenționată a acesteia în vederea creării unor momente emoționale unice sunt doar două aspecte care leagă opera lui Blecher de pictura expresionistă. Blecher rescrie lumea
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în care se produce distorsionarea realului și felul în care această nouă realitate formată, prin reprezentările grafice la care trimite, poate avea multiple conotații. Traseul pe care Blecher îl parcurge, de la primul său roman, Întâmplări în irealitatea imediată, până la ultimul, Vizuina luminată, reprezintă un demers al autorului de la încercarea de distorsionare a realului la crearea unei suprarealități în care, sub influența oniricului, lucrurile nu mai coincid cu logica noastră. Care este scopul acestei ieșiri din lume? De ce încearcă Blecher crearea unei
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
sa de a se sinucide (intenție menționată și de Mihail Sebastian în scrierile sale). Interesant este că un fragment sinonim celui redat mai sus, din paginile Întâmplărilor în irealitatea imediată, poate fi identificat și în ultimul roman al lui Blecher, Vizuina luminată. Aflat la capătul puterilor, naratorului-personaj îi încolțește în gând ideea sinuciderii cu cloroform, chiar înainte de operația la care urma să fie supus. O expresie a eului în oglindă a naratorului-personaj din romanul Întâmplărilor o putem identifica tot într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nenumărate ori la el ca la o persoană moartă în existența dată. Edvard Munch, Autoportret, Dansul morții, 1915333. Încercarea personajului lui Blecher, din acest prim roman, de a identifica ,,locuri bune" în speranța radierii ,,locurilor rele" eșuează în final. În Vizuina luminată, mai mult decât în primele două romane, personajul va încerca în zadar să identifice spațiile de refugiu benefice eului său neliniștit. Este un demers inutil, realitatea impunând, parcă, o singură direcție de mers. Romanul Srigătul de Laurent Graff, inspirat
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
la al doilea, cerebralitatea e de asemenea anulată, iar atenția privitorului îndreptată spre abisul visceral, realitate ultimă, unică certitudine, căci la nivelul organicului și al senzorialului ființa trăiește adevărata experiență analitică 363. Mai mult decât în celelalte două romane, în Vizuina luminată, Blecher se mișcă într-o lume aflată la granița dintre interior și exterior, ,,metafora obsedantă" a textului fiind visul. Paginile romanului devin asemenea picturilor suprarealiste ,,colaje de imagini" din visele naratorului. Primul ,,vis" al naratorului-personaj din textul Vizuina luminată
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în Vizuina luminată, Blecher se mișcă într-o lume aflată la granița dintre interior și exterior, ,,metafora obsedantă" a textului fiind visul. Paginile romanului devin asemenea picturilor suprarealiste ,,colaje de imagini" din visele naratorului. Primul ,,vis" al naratorului-personaj din textul Vizuina luminată este legat de propria moarte temă fundamentală a creației pictorilor suprarealiști. Nu este prima dată când moartea este ,,gândită" de naratorul-personaj. În Întâmplări în irealitatea imediată și Inimi cicatrizate există fragmente întregi care pot fi relaționate de acest vis
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Arp sugerează că moartea, asemenea fulgerelor sau tunetelor, poate ,,lovi" în cel mai neașteptat mod. Semnificativă în acest sens, pentru opera lui Blecher, este metamorfozarea ,,locurilor bune" în ,,locuri rele". Încercarea lui Blecher, în primul scenariu oniric despre moarte din Vizuina luminată, este de a tematiza sentimentul care premerge sfârșitului: Mă gândesc adesea la propria mea moarte și încerc cu răbdare, cu exactitudine, și chiar cu oarecare minuțiozitate să-i stabilesc coloritul exact, modul precis în care se va petrece și-
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
meu totul va continua să rămână fixat în forme și volume bine definite, iar poate undeva pe stradă în clipa aceea se va opri un om, va scoate o cutie de chibrituri din buzunar și va aprinde o țigară 370. Vizuina luminată este fără îndoială metafora obsedantă a acestui ultim roman, ,,o cavernă" din care izvorăsc în mod miraculos toate proiecțiile onirice, halucinațiile eului narator. ,,Lumea realității ce zace sub piele"371 este adevărata substanță epică în textul lui Blecher. Analogia
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
alteori infernale. Blecher creeză universuri multiple, rezultate în urma discontinuității modului său de a vedea lumea. Percepția sa este aceea a unui eu rănit de realitatea în care trăiește. Ilustrative în acest sens sunt reprezentările salonului de spital, din ultimul roman Vizuina luminată, asemenea unui salon de bal, sau, dimpotrivă, camera de spital, în finalul aceluiași roman care devine un craniu imens al unui cal aflat în putrefacție în care naratorul însuși se află în descompunere. Acest fragment pare desprins din unul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
în studiul său, Reverberații,396 se află în situația în care este bolnavul ,,care își retrăiește și experiențele, și visele, e atent la individualitatea lor, se ferește să le atribuie a posteriori o ordine și o logică absente" 397. În Vizuina luminată, naratorul-personaj va enunța explicit acest lucru, anticipat încă din primele sale romane: Poate că ar trebui să mă îndoiesc de realitatea acestor fapte și să le consider visate, poate că are trebui să mă îndoiesc de exactitatea lor, din moment ce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
este mai important, din punct de vedere literar, decât orice schimbare. Satutul de ,,bolnav etern" îi permite lui Blecher să meargă ,,dincolo" și să creeze pagini de inegalabilă măsură. În ceea ce privește ultimul roman al lui Blecher, demersul pe care naratorul-personaj al Vizuinii luminate îl face este oarecum sinonim cu cel al naratorului primului roman. Incipitul celor două romane este asemănător. Vizuina luminată va debuta tot cu un discurs reflexiv despre propriul eu, de data aceasta constatator și nu interogator. ,,Deschiderea" se produce
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
să meargă ,,dincolo" și să creeze pagini de inegalabilă măsură. În ceea ce privește ultimul roman al lui Blecher, demersul pe care naratorul-personaj al Vizuinii luminate îl face este oarecum sinonim cu cel al naratorului primului roman. Incipitul celor două romane este asemănător. Vizuina luminată va debuta tot cu un discurs reflexiv despre propriul eu, de data aceasta constatator și nu interogator. ,,Deschiderea" se produce în acest ultim roman mai des, tocmai datorită faptului că tentativele de cunoaștere ale propriului trup au fost nenumărate
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
provine eul narator, acesta realizând că ,,lumea sângelui meu... nu este decât o neînsemnată împletitură de șuvițe și artere în pădurea de copaci arteriali sanguini din lumea toată"428. Este interesant de observat soluția pe care o găsește naratorul-personaj al Vizuinii luminate pentru a se detașa de ,,identitatea spațiului" din care provine, odată cu intrarea într-un alt ,,nivel de realitate": ,,... pentru a scăpa de durere nu trebuie să cauți ca să scapi de ea, ci tocmai dimpotrivă să te ocupi de dânsa
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]