1,084 matches
-
-mi zboare capul de pe umeri. M-am aplecat, ca atunci când se repede mistrețul furios peste tine și i-am repezit sulița micuță a lui Kikil În vintre, acolo unde se unește coapsa cu burta. Blondul horcăi, dar era atât de voinic, Încât se dădu Înapoi, cu bâta ridicată deasupra capului. Un șuvoi de sânge prinse a-i țâșni, Întrerupt, de la rădăcina coapsei, În același fel În care laptele vieții țâșnește din om la Împreunare. - Sunt, Eklu, de la Lacuri, și am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
dacă nu ne Întâlneam În luptă de sânge. Avea ochi albaștri și mari, iar pielea Îi era albă precum laptele. Părul negru și mătăsos Îi era prins În cozi groase și avea dinții albi, mari și neciobiți. Era atât de voinic Încât nu mă lăsa să mă mișc nicicum și se pregătea să-mi spulbere fața cu un topor scurt. - Piei, mutule! Câine puturos ce ești! L-am mușcat de mână cu toată puterea, dar el tot Își abătu toporul asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
Flavia Cîmpean, clasa a VII-a Școala Gimnazială „Iuliu Hațieganu”Cluj-Napoca județul Cluj profesor coordonator Gabor Elena Soarele de vară strălucește voinic pe cer, iar copacii se scutură în semn de bun-venit. Nu e ușor să te muți în alt oraș, la o altă școală, fără prieteni, dar Tania nu e prea interesată de așa ceva. Singurii copii de care s-a atașat
Prietenia este magică. In: ANTOLOGIE:poezie by Flavia Cîmpean () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_669]
-
decât legendarul de Voroneț, bătrânica doamnă educatoare Iuli, pe loc, Îl și recunoscu. Și, și-l și reaminti, numaidecât. Da. Ochii și glasul Îi rămăseseră, mutalăului, neschimbate. În rest, În Întregul său, evoluase, Într-un mod cu totul normal. Zdravăn. Voinic. Pocnind de sănătate și de forță. Doamna educatoare Iuli continua să-l privească, surprinsă, dar, mai degrabă, cu aceeași admirație, cu care-l primise, În urmă cu mai bine de treizeci de ani, În ușa grădiniței, adus, de mânuță, de către
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
elegant costum rural-colonial (carîmbi de pânză închiși cu șireturi, costum de doc verde cu multe buzunare sistematice, pălărie de paie largă). Brișca însăși era un vehicul de lux, ușor ca un caic, și cei doi cai negri erau așa de voinici și de nervoși, încît trăsura părea mai ușoară decât era într-adevăr. Otilia se repezi la moșier, care îi sărută prelung încheietura mâinii subțiri și o ridică de subsuori în trăsură. După ce fură așezați câteșitrei pe larga banchetă din față
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
podea sub el, ca o cotoaică-n călduri. - Te-am simțit la defect! zise ăsta, care-o înclinase pîn-o făcuse să-și atingă, cu capul, buricul. Pagubă în ciuperci... Dar cum zici tu că te cheamă pe tine? - Gabriela P. Mocanu, voinicule. - Ehei, Gabrielo, iară eu bag acuma, la tine, în viteza a IV-a. ...Că să nu te plângi c-a trecut aiurea anul ăsta. Până o fi ne arăți unde stă madam Nicolici... Rar își descleșta Țaca gurița să mărturisească
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cizme, cu fețele pline și roșii, să le tai cu firul de ață: finul Tache, un munte de om, cam zbanghiu la privire, cu a lui, o muiere puțină, roșcovană, ce bea binișor, la umăr cu bărbatul; cuscrul Vasile, rotar, voinic și ăsta, văduv cu doi copii, de față; nenea Ghiță Bîlcu, albit și posomorit, care usca în dușmănie cănile, cu mare pricepere și fără osteneală, și el cu soața, fina Smaranda, tăcută, cu 31 ochii în toate părțile, și Cristea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
alergând prin camerele largi și luminate ale castelului, am zdrobit tot ce ne ieșea în cale. Din vârful castelului vuia un clopot de alarmă, înăuntru, pocnetele de puști și răcnetele bete și sălbatece ale murinzilor amestecate cu chiuietele bucuroase ale voinicilor noștri. Eu și cu Ioan o apucarăm pe scara cea mare în catul al doilea... Smulsei ușa cea mare și intrai într-un salon mare c-o ușă ce da în balcon, ușă cu sticle, prin [ale]căreia geamuri pătrundea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cafenie de oaie, ruptă, astfel încît prin rupturi ieșea pe - alocurea părul alb al capului: astfel ședea bătrânul pe niște roți rupte, trîntite-ntr-un colț al morii, și povestea povești nu din gură, ci din strune. Era o zi caldă și voinicii mei, cari aveau să facă o escursiune în vale, decisese să doarmă peste noapte în moara sasului, iar a doua zi des-de-dimineață să plecăm înainte. Rândul se cam sfârșise la toți, soarele se ducea după dealuri să doarmă și el
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
de la 40 de pași, îmi păru că zăresc în lumina serei un honved care, alături cu sasul, părea a privi împregiur cu mișcări repezi de nerăbdare. Ce putea fi neci că-mi trecu prin cap. În câmp mă întîlnii cu voinicii mei, între cari și Ioan. Ce frumos era el în acea sară... mi-aduc aminte parc-ar fi acu. Cu țundra îndoită pe la grumaz și dinainte, asta [fel] încît pieptul alb se vedea sub cămașa de in, fața palidă, dar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi aduc aminte de ea, e că nu-mi aduc aminte de nimica, afară doar cumcă, tâmpit și nesimțitor, mă lăsasem prada acelei atonii care-nsoțea totdeuna durerile mele. A doua zi, când soarele de aur ardea din creștetul cerului, pe când voinicii, sculați demult, vegheau asemenea unor vulturi din vârful stîncelor asupra câmpiei, pe când ne-ncredințarăm ca eram siguri de orce urmărire, eu luai un hârleț de-a umăr și plecai mereu la vale până-n locul unde murise Ioan. Dușmanii cercetase pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mi-ar fi murit, cine știe de mă durea mai mult. Nori cenușii împluse cerul; creți și nestatornici, ei zburau prin aerul cel cald al nopții, și luna cu fața roșie contrasta cu {EminescuOpVII 219} cenușa cea lucie a norilor. Voinicii se sculau și se scuturau de somn; lăncile lor vinete luceau în lună, țuguiatele lor căciuli le da un aspect eroic și sinistru. - Hai, copii! zise tribunul bătrân, azi avem o cină minunată. Avem să mâncăm carne de sas! Mă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Vuietul cel cumplit al pietrelor goale, vâjâitorul zgomot a roților, ce făceau să spumege apa ce le mișca, moara, ce începuse a se legăna și trosni în toate încheieturile, întreceau țipetele cele slabe și înfundate a celor legați. Vro câțiva voinici se suiră pe acoperământul morii și începură a da cu topoarele în el, zvârlind bucățile de șindrili tură în ap [ă ], în care s-acufundau ș-apoi, ieșind, înotau negre ca sufletele, înecaților. În pod era o butie cu păcură
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mă întrebă de știu să cânt. Știam să cânt, dar mi-era rușine... În sfârșit, știu că-mi dete portocale, că mă desculțai și-ncepui s-alerg pe divan[uri ]* de jur împrejur... Boierul zise-n glumă: - Vezi, fată, ce voinic a venit să te pețească... Vrei să iei pe Maria? - Mă-nsor, zic, am s-o iau desigur... După asta m-am întors acasă, dar n-am spus nimănui nimic de aventura mea. Și-n toate zilele mergeam acolo și
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
Inimioara mea. Căci aude șoapte Fremăte de zbor, Ș-apoi blînde șoapte Ce-i șoptesc din nor.” Crai-nou, Sburătorul și alte poeme prefigurează mitul luceafărului, Însă Alecsandri nu complică drama incomunicării și n-o spiritualizează prea mult. Sburătorii iau chipurile voinicilor cu plete negre care răpesc fetele din „lumea-ntunecată” și se pierd cu ele În codru. „Acel duh ce-ades se leagă” de copila mîndră și-i provoacă o durere bucuroasă este repede și fără regrete Înlocuit. Numai În Crai-nou
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și alții ca mine. Nu știu ce are Valea Jiului asta că, atunci când vii și stai o vreme, nu mai poți să pleci. Are ceva care te ține legat. Și timpul parcă trece altfel. E ca în povestea aia, nu știu cum îi zice, când voinicul a ajuns în vale și și-a adus aminte de lume, dar degeaba, că lumea se schimbase atâta, că n-a mai cunoscut-o. Da’ mie îmi place în Vale, și munții din jur. Îmi plac și pietrele. Pământul e
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
această țară de sub munți, stă în boxa lui liniștit, îmbrăcat într-un frumos costum național. Publicul din sală îl soarbe din ochi, văzând în el nădejdea acestui neam prea mult umilit de vitregia partidelor politice. "Acuzatul" (?!) are frumusețea aspră a voinicului, nu efeminarea dulceagă a generațiilor culcate în puf. Fața lui bătută de soare evocă secerișurile și vânturile drumurilor de țară, vocea lui e bărbătească și hotărâtă ca a flăcăilor încercați în lupta cu glia" etc. Gazeta defavorabilă scria însă așa
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
care, deși acoperit cu mâna, părea animalic. Fălcile Indolentei trosneau fără echivoc, cu toate că orice gând de grosolănie se înlătura. Totul fiind efectul unei anatomii prea viguroase, admirabile de la distanță, Pomponescu se simți foarte singur lângă pocnirea fălcilor statuare. El însuși voinic, nu gusta atletismul erotic, și când săruta avea un soi de pudoare și parcă se temea să nu fie surprins. De altfel, niciodată Pomponescu nu trecea la note mai viguroase înainte de a începe cu gesturile de civilitate, cum erau sărutarea
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
aproape omerice, acelor eroi legendari cari răsar din baladele popoarălor în genere. Născut din familia de viteji a Negușeștilor, domnind preste o rasă de răzăși liberi prin sărăcia lor și dotați c-un rar curagiu personal, princepele Nikita samănă cu voinicul din poveste care-a plecat în lumea largă ca să afle "ce-i frica" și n-a putut-o afla. Un {EminescuOpIX 214} asemenea tip de muntean trebuia să facă o impresie mare asupra unor popoare ca cele slavice de Sud
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
putea lipsi: un cățel îl ghidează în vis pe narator spre adâncul unei păduri, un loc tainic unde descoperă un personaj misterios, „un om în negru nveșmântat” 636 , un cavaler „desăvârșit/ De mândru la înfățișare -/ Rare-nsușiri părea că are -/ Voinic și tânăr foarte”637. 632 „Chaucer nu plânge dispariția acestei mari doamne în mod subiectiv, la persoana întâi, iar aceasta se datorează artei sale rafinate, admirabile. Se detașează complet, pentru a ne face să ne concentrăm asupra temei, care este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
ochiului, pentru că au conținutul scos. Ciocnitul ouălor se face astfel: bărbatul sau persoana cea mai în vârstă ciocnește oul, în timp ce femeia sau cel mai tânăr trebuie să țină oul pentru a fi ciocnit. Dacă spargi oul, vei fi voinic tot anul. Oul ciocnit se dă partenerului, cel care nu face asta, va fi expus la mari pedepse și la pericolul de a face bube în cap. Se rostește „Hristos a înviat!" și se răspunde „Adevărat a înviat!". Nu trebuie
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
animalelor, mersul la câmp, fantezia și imaginația de copil mergând uneori mult mai departe. Totul din viața adulților se transpunea în joaca noastră. Prin joacă învățam singuri să muncim, să gândim, să luăm măsuri. Firește, totdeauna era câte unul mai... voinic, mai priceput și cu mai multă inițiativă. De pildă, pentru mine, acest voinic, plin de imaginație, pe care îl întâlnesc astăzi pe ulița satului, a fost un gospodar de frunte al satului. Toate acestea sunt astăzi, doar câteva crâmpeie din
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
departe. Totul din viața adulților se transpunea în joaca noastră. Prin joacă învățam singuri să muncim, să gândim, să luăm măsuri. Firește, totdeauna era câte unul mai... voinic, mai priceput și cu mai multă inițiativă. De pildă, pentru mine, acest voinic, plin de imaginație, pe care îl întâlnesc astăzi pe ulița satului, a fost un gospodar de frunte al satului. Toate acestea sunt astăzi, doar câteva crâmpeie din viața de copil a adulților de astăzi. Treptat, lucrurile s-au mai schimbat
Monografia Comunei Oncești Bacău by Octavian I. Iftimie () [Corola-publishinghouse/Science/1775_a_92288]
-
putea lipsi: un cățel îl ghidează în vis pe narator spre adâncul unei păduri, un loc tainic unde descoperă un personaj misterios, „un om în negru nveșmântat” 636 , un cavaler „desăvârșit/ De mândru la înfățișare -/ Rare-nsușiri părea că are -/ Voinic și tânăr foarte”637. 632 „Chaucer nu plânge dispariția acestei mari doamne în mod subiectiv, la persoana întâi, iar aceasta se datorează artei sale rafinate, admirabile. Se detașează complet, pentru a ne face să ne concentrăm asupra temei, care este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
gingivale, În tratarea cărora sunt recomandate gargare, spălături cu infuzii din plante medicinale, ceaiuri, propolis etc. În inflamații fără sângerări: Ceaiuri de cerențel, coada calului, mur, salvie, șovârf, salvie, sulfină, sunătoare, turiță mare, mușețel, coada racului, sclipeți, drăcilă, măghiran, palma voinicului, răculeț, care se țin În gură și se fac clătiri. Mestecare de propolis sau gargară cu soluție alcoolică de propolis. Consum de mure, afine, portocale, prin masticare cât mai Îndelungată. Cât timp gingiile sunt umflate, nu se va folosi periuța
MIRACULOASE LEACURI POPULARE by Vasile Văsâi () [Corola-publishinghouse/Science/1623_a_2977]