4,908 matches
-
divan și am adormit. Strângând între timp în mână singurul meu obiect nefolositor, un cristal de sare. Biserica e încă departe, aproape înghițită de frunzișul ruginiu. Se scaldă în soare. În umbra cărării e o femeie. Cu tuburi mici de vopsele în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
în mână și cu niște funii ude pe braț, pe care probabil că le-a spălat, iar acum le duce să le usuce. Cred că cel mai bine ar fi să o întreb pe ea. Astea sunt niște tuburi de vopsele, iar astea - niște frânghii ude pe care le duc să se usuce, îmi spune ea. — Unde pot s-o găsesc? o întreb eu din nou. Dacă te-au chemat aici, mai mult ca sigur că ai s-o găsești. E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
fabrică, și tata a rămas fără serviciu, așa că a trebuit să ne mutăm într-o casă veche ca alea de la țară, undeva sus pe un deal, acolo unde se termină orașul. Era o casă maronie și arsă de soare, dar vopseaua era așa de ștearsă, că nu puteai să-ți mai dai seama ce culoare fusese la început. Avea atâtea camere încât am închis multe dintre ele cu cheia și nu le-am mai folosit niciodată, și tot locul ăla îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebam cum e să mori de foame. Un pic mai sus pe deal, casa noastră era așezată chiar în mijlocul cenușii. Arăta ca și când ar fi făcut parte din deal, pur și simplu o cutie mare de lemn fără nici un fel de vopsea pe ea. Arăta maronie ca trunchiul unui pin, în timp ce lichenii de pe acoperiș aveau o nuanță verzuie. Singurele lucruri care trădau faptul că sunt oameni care locuiesc în ea erau perdelele albe care fluturau de la fereastra dormitorului lui tanti Mae și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
omorât-o pe Lee. * * * Strada pe care locuiesc nu e genul de loc care să-ți ridice moralul de la primii pași. Nu mai locuiește nimeni aici în afară de mine; celelalte clădiri sunt depozite, cu ferestre jegoase, pline de păianjeni și cu vopseaua cojită. Eu stăteam tot într-un depozit, dar înainte să mă mut l-am transformat în atelier. Arăta la fel de neatrăgător ca toate celelalte din jur, dar nu am probleme cu locul de parcare noaptea. Câteva trepte știrbite ajungeau până la ușa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
un depozit, dar înainte să mă mut l-am transformat în atelier. Arăta la fel de neatrăgător ca toate celelalte din jur, dar nu am probleme cu locul de parcare noaptea. Câteva trepte știrbite ajungeau până la ușa de la intrare, care își păstra vopseaua căcănie de când m-am mutat. Nu voiam să fiu acuzată că înfrumusețez zona, așa că nu m-am atins de ea. Trântite pe scări păreau a fi niște zdrențe albastre fără contur. Pe măsură ce înaintam, cârpele s-au rearanjat, devenind mai întâi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rasta, și un tricou milităresc mi-a recitat o listă cu zece denumiri de ierburi de ceai înainte să apuc să îi explic că ea voia un ceainic mare de ceai englezesc, făcut cu două plicuri, tare ca diluantul de vopsea. L-am lăsat scotocind prin sertare să vadă dacă mai au cumva vreo cutie. Claire era îmbrăcată cu hainele ei obișnuite: jeanși uzați, un pulover vechi pe gât, o vestă din piele de căprioară pe deasupra și o pereche dezamăgitor de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
O sonerie a răsunat scurt, indicând că cineva a intrat în galerie. Cu colțul ochiului am văzut un bărbat plimbându-se încet printre tablourile care erau deja atârnate. Majoritatea erau de Susan Durrit; suprafețe imense, incrustate cu straturi groase de vopsea în mănunchiuri și dungi, care păreau că se scurg ușor de pe pânză. Trebuiau privite de la distanță; dacă stăteai prea aproape de ele, ochii nu mai focalizau cum trebuie, incapabili să surprindă ideea picturii. Bărbatul se dădea tot mai în spate, cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
garda. —Agenda ta era pe birou, în galerie. Am deschis la prima pagină. Nu era nevoie să îl întreb de unde a știut a cui este. Agenda mea e o zdreanță pe care o am de ani de zile, pătată de vopsea, pe care scrie mare SAM cu markerul. E greu să o ratezi. — Știu că mi-am asumat cam multă libertate, a continuat el, cu capul aplecat pe-o parte. Dar dacă îmi ceri să plec acum am să plec, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
într-un ziar de seară despre un englez, Malcolm avusese o broască țestoasă care fugise și se întorsese după treizeci și cinci de ani. Acelui om fericit îi fusese ușor să-l recunoască pe vechiul său prieten - mai avea o pată de vopsea pe carapace. Dar unde fusese broasca țestoasă atâția ani și ce făcuse între timp, asta nu va putea s-o afle niciodată domnul Malcolm. Notița despre întoarcerea broaștei țestoase m-a făcut melancolică. Am început să mă gândesc la papagalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
pe care o ținea în mână. Plec imediat se grăbi să-l asigure pe șef, nu mai stau mult. Doar să-i mai dau puțin lustru. Ce să mai lustruiești, măi băiete? Mașina asta arată excelent, numai un strat de vopsea îi lipsește. În rest, ai făcut-o ca nouă. Te urmăresc îndeaproape și văd că ești gospodar, îmi place! Mâine nu urci în munte, ești liber, nu vii la treabă. Vezi că te așteaptă nea Purice la atelier să-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
În rest, ai făcut-o ca nouă. Te urmăresc îndeaproape și văd că ești gospodar, îmi place! Mâine nu urci în munte, ești liber, nu vii la treabă. Vezi că te așteaptă nea Purice la atelier să-i dai o vopsea. Acum era mulțumit, mașina mergea bine și nu-i mai era rușine să-l vadă lumea la volanul ei. Îi cam ieșiseră vorbe că era protejatul șefului, pentru că, na, nu-i puțin lucru să fii angajat de numai două luni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de praf care se depusese pe el. Cred că ăsta va fi de ajuns, spuse Calistrat în timp ce scrijelea cu briceagul ceara întărită de pe el. Suportul pentru lumânări era subțire și nu avea mai mult de zece centimetri. Era acoperit cu vopsea neagră, aplicată grosolan cu pensonul. De unde ai aurul? întrebă Ileana, care observase urmele galbene ce rămâneau pe sfeșnic, acolo unde briceagul zgâria meta lul. Tata a fost miner. Taică-tu a fost paznic, la fel ca și tine. Numai în timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
era sigur că socrul său făcuse uz de toată influența lui ca să obțină acel loc. Era o moviliță de pământ, cu o cruce simplă de lemn la cap. Pe ea, numele lui Calistrat era trecut cu litere tremurate, scrise cu vopsea neagră. O coroniță de flori era atârnată de vârful crucii iar jos, într-o cutie de conserve tăiată, se vedeau trei lumânări arse pe jumătate. Atât. În rest, nici o floare nu se vedea pe mormânt, doar o zonă cu iarba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
proaspăta lui soție se întorsese spre el privindu-l nedumerită, Toma arătă cu capul spre pat. Așezat pe perna de la fereastră, era unul din sfeșnicele lui Calistrat. Din cauza greutății obiectului, în pernă rămăsese o adâncitură pronunțată. Bătrânul îndepărtase cu grijă vopseaua neagră de pe sfeșnicul care acum strălucea stins în lumina firavă ce se strecura prin perdea. Era cadoul lui de nuntă pentru cei doi tineri însurăței. Mai întârziaseră doar două zile în Baia de Sus după nuntă. Își făcuseră bagajele și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ajunsese numai pete de culoare, tata și-a suflecat mînecile și s-a pus pe treabă. Cum n-a reușit să le Înlăture de pe pereți, și-a zis că e mai bine să le acopere cu un strat gros de vopsea, urmărind conturul lăsat de igrasie. Așa apăru În baie prima floare, un clopoțel uriaș sau un nufăr, cine mai știe. Toți i-am adus laude. Au venit și de prin vecini să-i vadă opera. PÎnă și nepoțelul lui drag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
clovneria și giumbușlucurile tinereții, se străduiesc să se convingă că încă nu și-au trăit traiul. Țipă și ei alături de cei mai zgomotoși entuziaști, dar strigătul lor de luptă sună spart. Sunt ca niște biete dame îmbătrânite care, cu ajutorul rujului, vopselelor și pudrei, printr-o veselie stridentă, încearcă să-și recapete iluzia tinereții. Cei mai înțelepți își urmează însă drumul cu o grație decentă. În zâmbetul lor potolit există o ironie indulgentă. Își amintesc că și ei au călcat în picioare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
știut că e pasionat de un asemenea lucru? — Cred că e nebun de legat! exclamă colonelul. Dna Strickland se încruntă puțin. Își scormonea amintirile. Îmi aduc aminte că înainte de a ne căsători se juca așa, copilărește, cu o cutie cu vopsele. Dar cred că în viața dumitale n-ai văzut niște lucruri mai pocite decât alea. Noi îl luam în râs pe tema asta. N-avea nici cea mai mică înzestrare pentru pictură. — Bineînțeles că asta e doar o scuză, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
ca zugrav. Între timp, nu încetase nici o clipă să se ocupe de arta lui; dar, plictisindu-se curând de atelierele comune, nu măi lucra decât singur. Niciodată nu fusese atât de sărac încât să nu-și poată cumpăra pânze și vopsele și, de fapt, de altceva nici nu mai avea nevoie. În măsura în care-mi puteam da eu seama, nu picta deloc ușor și în încăpățânarea lui de a nu accepta ajutorul nimănui, pierdea multă vreme pentru a descoperi soluții tehnice pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
pe jumătate locuință, pe jumătate atelier, în care nu erau decât un pat, niște tablouri întoarse cu fața la perete, un șevalet, o masă și un scaun. Nu era covor pe podea, nu era nici sobă, nici cămin. Pe masa încărcată de vopsele, cuțite de paletă și tot soiul de lucruri am găsit un căpețel de lumânare. L-am aprins. Strickland zăcea într-un pat deloc comod, pentru că era prea mic pentru el, și se învelise cu toate hainele ca să-i fie cald
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
zi au prins un chilipir strașnic. Unul dintre proprietarii de pensiuni a căpătat un contract pentru vopsirea unui vas sosit de la Madagascar pe lângă Capul Bunei Speranțe, așa că vreo câteva zile statură pe o scândură atârnată de bordul vasului acoperind cu vopsea carena ruginită. Era o situație care cu siguranță stârnise umorul sardonic al lui Strickland. L-am întrebat pe căpitanul Nichols cum a înfruntat Strickland toate aceste greutăți. Nu l-am auzit niciodată spunând vreo vorbă rea. Mai era el încruntat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
am comentat eu zâmbind. — Eram destul de îngăduitor. Întotdeauna am avut simpatie și înțelegere pentru artiști. Știi dumneata, asta e în sângele nostru. Dar n-a rămas în post decât vreo câteva luni. Când a strâns destui bani ca să-și cumpere vopsele și pânze a plecat. Între timp se îndrăgostise de locurile astea și voia să se ascundă în ținutul tufișurilor. Dar l-am mai văzut și după aceea din când în când. La o lună-două apărea în orașul Papeete și stătea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
într-o bună dimineață dispărea. Strickland ajunsese în Tahiti cam la șase luni după ce părăsise Marsilia. Reușise să traverseze oceanul muncind pe un vapor care făcea drumul între Auckland și San Francisco, și sosise în Tahiti cu o cutie cu vopsele, un șevalet și vreo douăsprezece pânze. Avea vreo câteva lire în buzunar căci găsise de lucru la Sydney și-și închirie o cămăruță în casa unui băștinaș de la marginea orașului. Cred că în clipa în care a ajuns în Tahiti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Bine, dar avea deja una. — Așa zicea și el, dar i-am spus că aia e în Anglia și Anglia e la capătul lumii. — Adevărat, i-am răspuns. — Venea pe la Papeete cam la două-trei luni o dată, când avea nevoie de vopsele sau de tutun ori de bani, și rătăcea prin oraș ca un câine de pripas. Îmi era milă de el. Aveam aici o fată pe nume Ata care-mi făcea curățenie. Era oarecum rudă cu mine și taică-său și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Doctorul dădu din umeri și după o clipă de reflecție se îndepărtă. Ata îl însoți. Simțea că și ea vrea să scape de el. — Și chiar nu pot fi de folos cu nimic? întrebă el. — Puteți să-i trimiteți niște vopsele, zise ea. Altceva nu mai vrea. — Da’ ce, mai poate picta? — Pictează pereții casei. — Trebuie să fie o viață îngrozitoare pentru tine, copila mea. Atunci ea zâmbi în sfârșit și în ochii ei putu citi o dragoste supraomenească. Pe Dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]