1,491 matches
-
copil? Poate că-i păcăleală ca-n luna lui April. Cum este atunci posibil să aflu ce a fost, Să cerc la cel ce spune că toate au un rost? Că un talaz alunec pe marea-nvolburata Ce căuta prin vuiet,să știe cum arată. Referință Bibliografica: Seară de Taină / Edi Peptan : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1760, Anul V, 26 octombrie 2015. Drepturi de Autor: Copyright © 2015 Edi Peptan : Toate Drepturile Rezervate. Utilizarea integrală sau parțială a articolului publicat
SEARA DE TAINA de EDI PEPTAN în ediţia nr. 1760 din 26 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380604_a_381933]
-
podea. După ce mi-am revenit din acel șoc cumplit, întâi m-am mirat că mai eram teafăr. Am coborât repede scările și am ieșit afară să văd ce anume a produs zguduitura aceea. În noaptea rece, afară, se auzea un vuiet sinistru al pădurilor din apropiere. Prin văzduh plutea parcă un miros iritant de rășină, dar și ceva pătrunzător, ca scrumul ori ca praful de stâncă. Prin păduri și poieni se vedeau mulți copaci răsturnați ori frânți de la mijloc. Ce s-
PUTEREA RAZEI ALBASTRE (5A) de VIOREL DARIE în ediţia nr. 1985 din 07 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/379347_a_380676]
-
februarie 2017. Nu vă-ntristeze ale lumii patimi Și nici chemarea ei înșelătoare În liniște să stați ca-ntr-un adânc de ape Iar voi, zăpezi imaculate în suflete s-aveți, Și-n inime, Lumină! Nu vă-ntristeze-al mării vuiet Ci stați precum o stâncă solitară Izbită-n grea furtună de-nverșunate valuri Iar voi, zăpezi imaculate în suflete s-aveți, Și-n inime, Lumină! Nici nu v-aprindeți iute, în bucurii deșarte Nu fiți un foc de paie care arde
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380853_a_382182]
-
adăposteau Bulgări opalescenți prin care lumina picta Umbre răsfrânte în adânc. O! fluviu despletit Care înconjori toată țara Havilla, Prin apele tale zglobii Înnoată pești șăgalnici Care sar curcubeul Cel care arcuieste lumina. Fără număr erau turmele Ce coborau cu vuiet la vale Pe sub bolți săpate în cetini Buciumul cerbilor vestea Eterna dimineață. Pe nesfîrșita catifea a serilor ... Citește mai mult Pământul n-a fost pământEl a fost o plămadă transparentăîn care rădăcinile arborilorFormau coroane subterane.Pe acolo a trecut Omul
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380853_a_382182]
-
crestele tocmai sus în cer.Inimile acestora adăposteauBulgări opalescenți prin care lumina pictaUmbre răsfrânte în adânc.O! fluviu despletitCare înconjori toată țara Havilla,Prin apele tale zglobiiînnoată pești șăgalniciCare sar curcubeulCel care arcuieste lumina.Fără număr erau turmeleCe coborau cu vuiet la valePe sub bolți săpate în cetiniBuciumul cerbilor vesteaEterna dimineață.Pe nesfîrșita catifea a serilor... IX. IUBIȚI ARBORII., de Mihai Condur, publicat în Ediția nr. 2017 din 09 iulie 2016. Oamenii și arborii sunt ființe simetrice Pentru că lumina este axa
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/380853_a_382182]
-
din Muntele Sfânt, gânditori, Străbunii stau și așteaptă! Zamolxe ține în mâinile sale Piatra Sacră, care și-a schimbat culoarea în roșu sângeriu. Străbunii, au trimis soli la Cei din Vale pe Moș Leandru, Muntean, Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stâncă și Fiul Munților, conduși de Marele Lup Alb și Deceneu, Marele Preot al geto-dacilor. Sfinxul- Străjerul Munților Sacri, ce a trăit în vremuri de mult trecute printre Cei din Vale, numindu-se pe atunci Getic-Copilul cu Inimă de
LEGENDA CELOR DIN VALE de ARON SANDRU în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381334_a_382663]
-
câțiva tăciuni...câțiva care mai fumegă, iar buciumurile aproape că s-au tocit, de atâta hăulit. Sfinxul stă de veghe, până când din depărtare încep să se zărească solii Lupul Alb, Deceneu, Moș Leandru, Muntean, Pelasg- Fiul Cerului și al Pământului, Vuiet de Stâncă, Moș Timpul și Fiul Munților. Înăuntru Muntelui Sfânt, nerăbdători, aproape de stânca uriașă ce slujea de poartă, Zamolxe și Străbunii stau și așteaptă răspunsul Celor din Vale. Sfinxul, le deschise poarta și intrară toți la cei din Neamul Oamenilor
LEGENDA CELOR DIN VALE de ARON SANDRU în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381334_a_382663]
-
mai dă Celor din Vale...să mâie la luptă. Zamolxe Părinte Străbun, Ce ține în mâini Piatra cea Sacră Străbunii cu toți laolaltă Deceneu cu Leandru și Omul Getic-Copilul cu Inimă de Aur Muntean, cu Lup Alb, Străjerul și cu Vuiet de Stâncă Pelasg-Fiul Cerului și al Pământului, cu Fiul Muntelui. Timpul din urma-sosit Cu toții sunt gata de luptă S-alunge stirpea păgână Aciuată-n pământ străbun și glie sfântă Hoarde nebune, ce spumegă încă Si roade ca viermele-n pârg
LEGENDA CELOR DIN VALE de ARON SANDRU în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381334_a_382663]
-
Străbunul cu Piatra cea Sacră Prăpăd că făcea în gloata păgână Care gemea-ntr-al morții suspin Și-n amarnică trudă... Toți Cei de Sus, preget nu dădură Și fiecare s-a luptat cu avânt și spor De la Mama Străbună. Vuiet cumplit, prăpăd pe măsură Piereau colonii, ca vântul pustiu Intr-o fugă nebună. Pierit-au ei... pierit-au cu toții Păgâni și coloni de Țară Strabună Și duși pe vecie și fum de nălucă În zarea cea lungă. Poporul din Vale
LEGENDA CELOR DIN VALE de ARON SANDRU în ediţia nr. 1920 din 03 aprilie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381334_a_382663]
-
Acasa > Versuri > Spiritual > NOAPTEA-I ULTIMA MONADĂ Autor: Lilia Manole Publicat în: Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016 Toate Articolele Autorului Noaptea-i ca un vuiet de tramvaie, Ziua, cai pe pajiști se înfrățesc, Zorii în aghiasma lor sorb din văpaie, Mieii gândului cu inima-mi vorbesc. S-a deschis în ziuă vocea gurii, Aprige simțiri în azimut zvâcnesc, Împământenită mi-e lacrima iubirii, Zbor din
NOAPTEA-I ULTIMA MONADĂ de LILIA MANOLE în ediţia nr. 2007 din 29 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381368_a_382697]
-
Publicat în: Ediția nr. 2184 din 23 decembrie 2016 Toate Articolele Autorului Unind în hornul drept a lor bătaie când toate inimile bat a sărbătoare, auzi prin aer rece, acolo de sus prin șoapte de mătase, acuș, acuș, auzi prin vuietul ce fierbe cântul lor, inimi imberbe, ce au plecat pentru un crez al libertății miez de legi. Astăzi cuvintele ne plâng și râd când totul se arată... în uitare iubirea adunată! Referință Bibliografică: În uitare iubirea adunată / Petru Jipa : Confluențe
ÎN UITARE IUBIREA ADUNATĂ de PETRU JIPA în ediţia nr. 2184 din 23 decembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381455_a_382784]
-
ca un clopot auriu într-o albă catedrală. TIMPUL Ceasului, acestui alergător continuu i-am șoptit: punctează mai rar timpul sentimentelor noastre. Iubirea nu trebuie să îmbătrânească. INSTROSPECȚIE Ferestre... Spații deschise de violetul vânt al gândirii, ce tulbură ființă prin vuietul sau. Ferestre... Spații albe închise reîntoarcerii în sine. Întrebări legate de... Cine sunt? CURCUBEUL TRĂIRILOR Mă îmbrac în frunze albastre de gânduri în fiecare an. Mă scutur de vise neîmplinite în fiecare clipă. Curcubeul trăirilor mă înconjoară. Știi... Înfloresc pentru
PICTURI LIRICE de CRISTINA OPREA în ediţia nr. 1535 din 15 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/381461_a_382790]
-
toatecâte au pierit și câte s-aurăzvrătit, în galaxii imateriale.Norocul lui Eminescu,povestea spinuluicu sănătatea ferităde prostie și ura.... XXII. NOAPTEA-I ULTIMA MONADA, de Lilia Manole , publicat în Ediția nr. 2007 din 29 iunie 2016. Noaptea-i că un vuiet de tramvaie, Ziua, căi pe pajiști se înfrățesc, Zorii în aghiasma lor sorb din văpaie, Mieii gândului cu inima-mi vorbesc. S-a deschis în ziua vocea gurii, Aprige simțiri în azimut zvâcnesc, Împământenita mi-e lacrima iubirii, Zbor din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381380_a_382709]
-
ultima monada, care vine, N-aș visa la ea, dar mă pândește-n vis, Mult ar vrea cu prețul zilelor de mâine Să-mi ia și ființă, în veacul ei proscris. Lilia Manole ... Citește mai mult Noaptea-i că un vuiet de tramvaie,Ziua, căi pe pajiști se înfrățesc,Zorii în aghiasma lor sorb din văpaie,Mieii gândului cu inima-mi vorbesc.S-a deschis în ziua vocea gurii,Aprige simțiri în azimut zvâcnesc,Împământenita mi-e lacrima iubirii,Zbor din
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/381380_a_382709]
-
adăposteau Bulgari opalescenți prin care lumina pictă Umbre răsfrânte în adânc. O! fluviu despletit Care înconjori toată țara Havilla, Prin apele tale zglobii Înnoată pești șăgalnici Care sar curcubeul Cel care arcuiește lumină. Fără număr erau turmele Ce coborau cu vuiet la vale Pe sub bolti săpate în cetini Buciumul cerbilor vestea Eternă dimineață. Pe nesfîrșita catifea a serilor Stelele țintuiau apusul Pe acolo vulcanii erupeau viță-de-vie Și în struguri răbufneau. Iar vinul curgea că dintr-o coasta împunsa Aici ploile erau
VIŢA-DE-VIE de MIHAI CONDUR în ediţia nr. 2101 din 01 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380849_a_382178]
-
și speranțele neamului trebuie să fie primul pe câmpul de luptă: Pe vodă-l zărește călare trecând/ Prin șiruri, cu fulgeru-n mână./ În lături s-azvârle mulțimea păgână./ Căci Vodă o-mparte, cărare făcând, / Și-n urma-i se-ndeasă, cu vuiet curgând,/ oștirea română. Această sarcină uriașă, mult peste puterile omenești, plină de înălțare și de tragism, dă eroilor un destin prin care,în calea celor Aleși totul devine hiperbolic, potențat de mistica, care nu este altceva decât susținerea divină pentru
EDITURA VIRTUALĂ de GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU în ediţia nr. 1502 din 10 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/380963_a_382292]
-
florilor muzicii românești Narcisa Suciu, o fată ca o libelulă, ce răpea fără divulsiune duioșia din fluturi, focul dragostei din maci, puritatea din crini, aspirația din flancurile cedrilor și le-a insuflat glasului ei, într-un crescendo de la cristalizarea unui vuiet lin, la ecoul tulnicelor. Ce frumos cânta Narcisa Suciu! Natura, cu miracolele ei și omul cu omenescul și inefabilul cânta! Simpla rostire a unui cuvânt, în vocea Narcisei Suciu are muzicalitate, iar cântecele ei nu pot fi așezate într-un
NARCISA SUCIU. LA FIECARE REVEDERE, ACEEAŞI, CA SOARELE ÎN FIECARE DIMINEAŢĂ de AUREL V. ZGHERAN în ediţia nr. 1563 din 12 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374534_a_375863]
-
Topit de atâtea frânturi de viață prea bizare, Rămâi statornic acelor simțăminte milenare. E timpul totuși pentru a te elibera, de frica viscerală, Ce a umbrit lumina de la poarta ta stelară. E glasul care se aude-n noapte, deși sunt vuiete deșarte Pământul clocotește printre lumii incerte Știind că o singură amintire ne face să pășim spre țărâmuri, Pline de iubire. Deci, acuma e timpul, să mergi mai departe! RIDICĂ-TE, IOANE ! Ridică-te, Ioane, ridică-te, Ioane! Și mergi cu
LABIRINTUL INIMII (VERSURI) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374564_a_375893]
-
ai ridicat de la pământ. Fâlfâind aripile neumbrite a unei iubiri stăpânite, De dorul pâmântului, în freamătul gândului, Cuvânt înaripat din înalt prin cer înstelat Renasc la lumină unde-i iubirea divină. SĂ-ȚI FIE DOR Să-ți fie dor, ca vuietului de mare, Cu jale acum, tu să privești în zare, Să vezi cum fost-am o cruce ferecată, Acum când fruntea-ți e plecată. Să-ți fie dor de ceasul de-nceput, Acum când crivățul hain a reînceput Să-și
LABIRINTUL INIMII (VERSURI) de CLAUDIA BOTA în ediţia nr. 2286 din 04 aprilie 2017 [Corola-blog/BlogPost/374564_a_375893]
-
frumusețe, câtă sălbăticie și măreție totodată, este pe mare. Ca într-un vis. Cum am putut visa ceva ce nu am văzut niciodată”. Valurile erau imense. Veneau val după val, precum companiile unei armate pornită la atac. Se auzea un vuiet precum urletul puternic al oștirii în plin atac, când valurile se spărgeau de digurile ce protejau petecul de nisip al plajei. Tone de apă treceau peste stabilopozi, Împrăștiindu-se pe platforma digului. Razele soarelui, ce se strecurau timide printre norii
FURTUNA de STAN VIRGIL în ediţia nr. 225 din 13 august 2011 [Corola-blog/BlogPost/373126_a_374455]
-
costume populare și cu salbele la gât au fost destul de reușite. Mahmudelele din salbă se vedeau clar, puteau fi ușor numărate, iar frumoasa care zâmbea așa de fericită putea fi ușor ghicită. Zvonuri au fost multe...Vuia satul...Dar, un vuiet surd, nici măcar șoptit. Vuiet învăluit într-un țol gros de muțenie... Nimeni nu întreba și nu răspundea nimănui nimic...Și durere multă...Scrâșnită...Nu se știe dacă au fost bătuți, schingiuiți...Cum li s-au smuls mărturisirile...Câți or fi
POVESTIREA MAHMUDELE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1583 din 02 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/371300_a_372629]
-
salbele la gât au fost destul de reușite. Mahmudelele din salbă se vedeau clar, puteau fi ușor numărate, iar frumoasa care zâmbea așa de fericită putea fi ușor ghicită. Zvonuri au fost multe...Vuia satul...Dar, un vuiet surd, nici măcar șoptit. Vuiet învăluit într-un țol gros de muțenie... Nimeni nu întreba și nu răspundea nimănui nimic...Și durere multă...Scrâșnită...Nu se știe dacă au fost bătuți, schingiuiți...Cum li s-au smuls mărturisirile...Câți or fi fost?..A scăpat vreunul
POVESTIREA MAHMUDELE de NĂSTASE MARIN în ediţia nr. 1583 din 02 mai 2015 [Corola-blog/BlogPost/371300_a_372629]
-
Acasa > Poeme > Duiosie > TOAMNA, FĂRĂ MAMA Autor: Doina Bezea Publicat în: Ediția nr. 2100 din 30 septembrie 2016 Toate Articolele Autorului Pe sub fuiorul casei lacrimi curg țesând din frunze miriști de albastru și-n vuietul de toamnă, în amurg, aprind făclia dorului sihastru. Muguri de rouă strâng la piept ușor din țărmul dezvelit de dor, corăbii, măicuța coase velele-n pridvor din cerul de brocart al unor vrăbii. Se-aud izvoarele curgând în ochii ei
TOAMNA, FĂRĂ MAMA de DOINA BEZEA în ediţia nr. 2100 din 30 septembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/371398_a_372727]
-
ianuarie 2017. Virgil Ciucă, Aduceți Basarabia acasă, Fundația-Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2016 Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatura prin spiritul sau combatant, prin lupta neobosita cu sine și cu ceilalți. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbură, conștientizează, scoate din tătâni, atenționează, amenință, îndeamnă, este asurzitoare că un tunet, făcându-se astfel auzită. Nu mi-a fost dat să citesc un poet mai vehement decât Virgil Ciucă, trimis să vestească prăbușirea unei lumi în
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]
-
Citește mai mult Virgil Ciucă, Aduceți Basarabia acasă, Fundația-Editura Scrisul Românesc, Craiova, 2016Scriitor român din Diaspora americană, Virgil Ciucă s-a impus în literatura prin spiritul sau combatant, prin lupta neobosita cu sine și cu ceilalți. Vocea lui este un vuiet necontenit, care tulbură, conștientizează, scoate din tătâni, atenționează, amenință, îndeamnă, este asurzitoare că un tunet, făcându-se astfel auzită. Nu mi-a fost dat să citesc un poet mai vehement decât Virgil Ciucă, trimis să vestească prăbușirea unei lumi în
CEZARINA ADAMESCU [Corola-blog/BlogPost/374683_a_376012]