1,106 matches
-
și-i făceau semne de jos, alergând, în ciuda ploii, să salute această mărinimie neașteptată. Ascunse de frunzele prunului distrus, găsiră cutii pline de ceai și zahăr, amestecuri rehidratante, lapte praf și biscuiți digestivi. Pachetele acoperite cu imagini de femei străine, zâmbitoare, conțineau prafuri necunoscute. Mai erau cutii de aluminiu cu nuci, dulciuri și mâncare de bebeluși. Fugeau de colo-colo, ținînd în brațe partea lor din comoară. Cățărați în copac, ștrengarii de pe stradă aruncau jos ce găseau agățat de crengile rupte. Domnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
că aș mai fi întârziat acolo. În cabina următoare, am avut parte de un sfert dintr-un film a cărui acțiune se derula în pădure: fragmentul se concentra asupra dragostei care înmugurea între o fată și un măgar. Iat-o zâmbitoare, chiar în clipa când se pregătește să ia în gură scula babană a animalului. Ai! Măgarul nu părea prea înnebunit. — Sper să-ți iasă bani buni din afacerea asta, surioară, am murmurat eu în timp ce ieșeam. Nu arăta rău... În final
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Ieri treceam pe strălucitorul Fifth Avenue în drum spre golful maroniu din Park. Marile magazine erau în plină activitate, adunând oamenii înăuntru, scoțând oamenii afară, supravegheate de suplele totemuri ale Manhattan-ului, acești idoli sau statui de piatră, care se uită zâmbitoare drept înainte, aprobând nepăsătoare tranzacțiile încheiate în strada de sub ele. Ploua cu bani. Pe trotuare vânzători de alune și specialiști în alba-neagra, maeștri ai cărților măsluite, hoți de buzunare, ași în contrabandă - toți își văd de treabă plini de abnegație
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mașinii, ca mașinii, ca Shadow. — E-n regulă, am spus eu. În taxiul alăturat stătea zâmbitoare Doris Arthur. Lorne s-a ridicat, venindu-și în fire. Privi în stradă: o fată frumoasă se uita la el. Îi trimise o bezea zâmbitor, apoi se întoarse spre mine cu o expresie de mulțumire timidă, fluturându-și absent mâna spre Doris, care îmi aruncă o privire în care se citea ceva teribil și, pe când taxiul ei se punea iar în mișcare, fața îi căzu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
prost regizat și mixat fără urmă de sensibilitate, lipsit de finețe, fără concept, neinteresantului acordându-i-se un spațiu egal cu interesantul. Trebuie să alegi. Trebuie să alegi tot timpul. Am intrat grăbit pe ușa de la Ashbery, trecând de uniformele zâmbitoare și pornind-o de-a dreptul pe scări. Paisprezece etaje, paisprezece geamuri duble, pătrate, unul după altul. Am intrat în camera mea, am aruncat cheia - nimic altceva. Cu respirația hârâind ca un fermoar tras, în camera în care plutea aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
mai groaznic moment? Probabil), când am fost sărutat și mângâiat de roșcata care avea ochii lui Fielding. „Știi cine sunt?“ a șoptit el. „Eu sunt. Eu. Sunt producătorul tău.“ Și eu care stăteam pur și simplu și dădeam din cap, zâmbitor, stupefiat, cretinizat, zugzwangat... Și mi-am adus aminte de Martin, aici în apartamentul meu, spunând din nou și din nou într-o tăcere sugrumată și jalnică: „Îmi pare așa de rău.“ Asta tot repeta: „Îmi pare așa de rău. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vomei, mă voi prăbuși în neagra, hulpava gură a haosului și voi voma astral, îndelung, inuman de îndelung, apoi mă voi spăla și mai îndelung pe față, mă voi răcori într-un târziu, zâmbindu-i celui din oglindă, ceva mai zâmbitor și el acum, în timp ce mă șterg cu un prosop zgrunțuros, țărănesc, de in: — Ce zici de toate acestea? îl întreb pe cel din oglindă acum, când scriu. — Ce să zic. Erai destul de amuzant. — Adică? — Te puteai amăgi destul de bine cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să o viziteze, nu i s-a dat voie. Jacinta Coronado urma să-și petreacă primele trei luni Într-o celulă izolată. După trei luni de tăcere și beznă, i-a explicat unul dintre doctori, un individ foarte tînăr și zîmbitor, docilitatea pacientei era garantată. Urmîndu-și un imbold al inimii, Miquel s-a decis să viziteze pensiunea unde Jacinta locuise În lunile după ce fusese concediată. CÎnd s-a prezentat, patroana și-a amintit că Jacinta lăsase un mesaj pe numele lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
al lui Carax a rămas preferatul meu. Astăzi, cu trei decade În spate, nu mai nutresc speranțe să-mi schimb părerea. În timp ce scriu aceste rînduri pe tejgheaua librăriei, fiul meu Julián, care mîine Împlinește zece ani, se uită la mine zîmbitor și intrigat de teancul ăsta de foi care tot crește și iar crește, convins, poate, că și taică-său a contractat boala aceea a cărților și a cuvintelor. Julián are ochii și inteligența maică-sii, și Îmi place să cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că Mr. Loew și un alt gentleman îl așteptau în Gold Rush Room - un separeu intim preferat de oficialitățile orașului. Mal se întoarse și bătu la ușă; se deschise o fracțiune de secundă mai târziu, iar „celălalt gentleman” apăru acolo zâmbitor. „Boc, boc, cine-i acolo? Dudley Smith, spaima bolșevicilor. Te rog intră, locotenente. Avem aici o întrunire de bun augur a inteligenței polițienești, așa că trebuie să marcăm momentul cu tratația cuvenită”. Mal strânse mâna celuilalt, recunoscându-i numele, stilul, vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
se descotorosească de anchetatorii lui și să facă o baie. În momentul în care se ridică în picioare, Mal răsturnă scaunul. Se gândi la o chichiță de care să se lege, însă nu găsi nimic. — Nu. Dudley rămase așezat și zâmbitor. — Domnule Rolff, am nevoie de cinci nume de-ale unor tovarăși de drum care cunosc bine echipa de conducere a AUFT. Rolff spuse: — Nu. Fără doar și poate. Nu! Dudley spuse: — Pe moment mă voi mulțumi doar cu numele, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1955_a_3280]
-
Maximilian, pe al cărui tată îl admirase, pe timpuri, ca strălucit tenor comic în trupa de operetă a celebrului nostru Leonard, cât și acum, ca mare actor de comedie. Scoțîndu-l la lecție pe Puiu Maximilian, profesorul Napoleon Crețu îi spuse zâmbitor și cu bonomia lui dintotdeauna: ― Ascultă, dragă Maximilian, eu doresc din tot sufletul să-ți dau o notă bună, dar pentru asta mai e nevoie și de ajutorul tău... Spune-mi ce bucată de lectură știi mai bine! Citește-o
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
prezenta ca o provocare excitantă, căreia trebuia să-i faci față strângând din dinți și spunând rugăciuni, o provocare care se va evapora în fața dârzeniei ei scoțiene, transformându-se într-un răsărit creștin armonios, cu muncă grea și fețe tuciurii, zâmbitoare, strălucind în lumina Domnului. Hamalii de la Apollo Bunder, sutele de cerșetori care o trăgeau de rochia albă de bumbac, căldura insuportabilă, ca de furnal, și mirosurile necunoscute, toate o loviră ca o palmă neagră peste față. Urmându-l pe Andrew
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
nervoasă o privire piezișă lui Bobby, când Bridgeman urcă cu greutate pe scară și intră pe ușă. Nu sunt alți clienți, așa că toate femeile sunt în salon, beau ceai și ronțăie dulciuri cu nucă de cocos. Un rând de fețe zâmbitoare care ronțăie. Bridgeman bate din palme fericit la vederea unei astfel de expoziții de carne dezvelită și imediat o trage de pe canapea pe Tereza, care le depășește în volum pe toate aceste consumatoare de binge și o duce într-unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
din circuite diabolic de complexe. Și le risipiseră prin toate orașele continentului. Homer se sprijinea de pereți. O răcoare plăcută îl întâmpină. Aerul era pur (condiționat), cu miros de zăpadă, de ozon, de flori de primăvară. Barbara veni spre el, zâmbitoare. Era încă îmbujorată de partida de tenis pe care o jucase... O suavă muzică electronică îi tulbură imaginea. Apoi se auzi un bizar țăcănit de ordinator în funcțiune și un glas metalic rosti: - Hai, vino mai aproape! Și, dinspre "altar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85062_a_85849]
-
în depărtare pe două voci în cri-cri, amețit. Iubirea mea, sunt vișinii în floare sărută-mă sub albul nesfârșit. Iți amintesti? aproape întâmplare prezența ta, a mea... cât ne-am iubit! Ningea cu flori de vișin, ceruit privea tăcută luna zâmbitoare... Iubirea mea sunt vișinii în floare. Primăvara asta Păpădii pocnesc, vișini dau în floare primăvara asta parc-a-nnebunit. Am în păr narcise iar din cingătoare îmi răsar caișii verde-nmugurit. Simt pe buze gustul de cireșe-amare, când îmi lași sărutul
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
spânzurat. — Hai să mergem la altă casă, mătușă. Mă întind să iau acul de păr. — Așteaptă! Patroana își pune mâna peste a mea. Cu delicatețe, dar ferm, ea ridică acul de păr, în timp ce chipul ei se transformă într-un trandafir zâmbitor: Vai, draga mea copilă, să nu îndrăznești să o faci de râs pe mătușa ta. N-am zis că nu-l vreau, nu-i așa? E bine că ai fost adusă la mine, deoarece eu sunt singura femeie din oraș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
sculpturi din jad și felicitări. Toate concubinele fac efortul de a mă vizita. Cele care nu se simt bine, își trimit eunucii cu și mai multe daruri. În camera mea, cadourile se strâng în grămezi până la tavan. Însă în spatele fețelor zâmbitoare zace invidia și gelozia: ochii umflați sunt dovada plânsului și a nopților de nesomn. Știu exact cum se simt celelalte concubine. Îmi aduc aminte propria-mi reacție față de sarcina doamnei Yun. Nu-i dorisem ghinionul, însă nici binele. Am fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
amândoi descendenți ai celor mai puternici stegari manciurieni. Suntem capabili să supraviețuim atât luptelor exterioare, cât și celor interioare. Și asta datorită capacității noastre de a raționa, datorită capacității de trăi în frustrare pentru a ne păstra virtutea. Purtăm măști zâmbitoare în timp ce murim pe dinăuntru. Mă simt condamnată în clipa în care îmi dau seama că talentul meu este nu de a conduce, ci de a simți. Un astfel de talent îmi îmbogățește viața, dar în același timp distruge fiecare moment
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
bîrfă, îndemnul mi se ofilea. Căutam să rămîn și n pauze printre copii. Împreună cu ei parcă respiram un aer mai pur. Aproape adolescente, fetele din ultima clasă mă primiseră cu o curiozitate ațîțată. Cu ochi negri, lipicioși și tot timpul zîmbitori, Elvira mă studia îndelung. Crescută cu lipsa de măsură a vîrstei, de obicei își ascundea privirea, cocoșîndu-se în spatele colegelor. Tatăl ei era omul cel mai gros din sat. Ajunsese așa după ce, pe criteriul luptei de clasă, a fost ales președinte
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
pentru țintuit potcoavele de copitele cailor. Toți care treceau la bulgari se Întorceau cu buzunarele și căptușelile hainelor pline de caiele. Pleacă și Hristu să facă afaceri. Intră În magazinul cu fierătănii. Nu știa nici o boabă bulgărește. Vânzătorul Îl aștepta zâmbitor, Îmbrăcat În halat albastru. Cum să-l facă Hristu să priceapă că vrea să cumpere caiele? Mai Întâi s-a făcut că bate cu ciocanul un cui. Ăla părea că Înțelege, dar Hristu i-a zis din gesturi: „Stai, că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
nici fir de praf pe ea, nici măcar printre șuvițele de păr și ghearele de leu ce Închipuiau cele patru picioare; pereții rămăseseră goi de tot, căci cuiva Îi dăduse prin minte gândul cel bun și mutase În altă Încăpere portretul zâmbitor al Marelui Conducător al Țării, ca să nu se apuce careva să Îndruge vrute și nevrute la vederea lui: În locul rămas gol, dar și În alte părți, atârnase ștergare țărănești țesute În casă, la război; scaunele așteptau cuminți, aliniate. Pe la șapte, din bucătărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
-i privi cu aroganță, venise însoțit doar de un tânăr fermecător. Nu numai atât, dar când acel Kanbei îl salută pe Goto, ceru în grabă ca lectica să-i fie coborâtă la pământ și, ridicându-se în picioare, îi vorbi zâmbitor: — Generale Goto, sunt Kuroda Kanbei și mă aflu aici ca trimis al Seniorului Hideyoshi. Mă simt îndatorat că toată lumea mi-a ieșit în întâmpinare. Kanbei era complet lipsit de afectare. În calitate de emisar al inamicului, făcuse o impresie foarte favorabilă. Asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
un sentiment acut de amărăciune, iar rușinea de a fi un om fără merite este mult mai grea decât mustrarea propriu-zisă. Mitsuhide nu manifestase deloc o asemenea mâhnire. Dimpotrivă, se amesteca printre ceilalți generali, tăifăsuind bucuros și afișând un chip zâmbitor. Nu era sincer. Mitsuhide era un om care nu s-ar fi deschis niciodată cu adevărat și nu avea prea multe calități plăcute. De ce nu putea și el să bombăne, măcar o dată? Cu cât îl privea mai lung Nobunaga, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
scapi tu de mine așa ușor, burzuluit ce ești. Trag doar o fugă să văd ce se mai poate vedea în Armenime. Acolo, în fieful lor. Cum aflu noutăți, te iau pe sus și te duc acolo - îmi răspunde el zâmbitor. În clipa următoare, dispare în galopul calului. Îl urmăresc resemnat. După scurtă vreme, apare în același galop nebun, zguduind dughenile din jur. --Mai domol, streche, că scoli și morții! Asta nu știu dacă am rostit-o, dar știu că am
CE NU ŞTIM DESPRE IAŞI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/550_a_727]