2,178 matches
-
Era o fetiță cu ochi albaștri și o codiță cânepie. Mi-ar fi ținut casa curată, strălucind ca soarele, și aș fi avut un băiat care să mă urmeze în aceeași meserie. Stroeve oftă puțin și rămase tăcut. Gândurile îi zăboveau printre imaginile a ceea ce ar fi putut să fie viața lui și siguranța acestui trai pe care-l refuzase îi umplea sufletul de dor. — Lumea e aspră și crudă. Suntem aici fără să știe vreunul dintre noi de ce, și mergem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fel de dorință obscură de a se autotortura, și totuși era speriat de durerea pe care o prevedea. S-a târât cu greu în sus pe scări. Parcă picioarele nu voiau să-l ducă mai departe, iar în fața ușii a zăbovit multă vreme încercând să-și adune puterile să intre. Îi era îngrozitor de rău. Simțea un imbold să coboare la loc scările, repede, să mă ajungă din urmă și să mă roage să-l însoțesc. Avea senzația că e cineva în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
piper, iar de o parte și de alta erau plantațiile de cocotieri și arbori de vanilie. Pescărușii de pradă scoteau țipete ciudate printre frunzele palmierilor. Am ajuns la un pod de piatră arcuit peste un râușor puțin adânc și am zăbovit câteva minute ca să-i privim pe copilașii băștinașilor scăldându-se. Se alergau între, ei cu țipete și râsete ascuțite, iar trupurile lor cafenii și ude străluceau în lumina soarelui. LIV În timp ce mergeam mai departe mă gândeam la o împrejurare asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
mulți ani În urmă. Plata unei vechi datorii. Dar și destinul meu, de neamânat. Era scris ca eu să mă aflu aici, acum. - Pașii care l-au dus la moarte pe Guido Bigarelli erau și ei Înscriși În destin? Bătrânul zăbovi un moment Înainte să răspundă. Părea fascinat de ultima bucată de măr, pe care o Înghiți cu ochii Închiși, ca și când ar fi vrut să Îi descopere gustul secret. - Mărul acesta s-a dezvoltat și el din floarea lui ca să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Parcă respira vibrațiile cutiei armonice, adâncită În miraculosul extaz al unor sunete pe care poate că nu le putea auzi. Lumina lumânării se asorta cu albul imaculat al părului ei, transformându-l Într-o cascadă de argint. Privirea lui Dante zăbovi cu aviditate pe chipul ei desăvârșit, În timp ce simțea cum inima Îi bate tot mai tare. Deodată, femeia Își ridică ochii și Îl văzu. Se ridică iute În picioare, ca și când s-ar fi temut de ceva. În mișcarea ei precipitată, instrumentul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
scria notițe cu repeziciune. Deodată Își ridică ochii, iar privirile li se Încrucișară. Închise brusc tăblițele, schițând un semn rapid de salut. Între timp, Arrigo părea să se fi apropiat de concluzie. Cită din operele unor părinți ai Bisericii și zăbovi Îndeosebi asupra unei observații de-a lui Lactanțiu. Apoi le formulă ascultătorilor tema i urmau să pregătească o controversă pe aceste subiect, pentru a o expune În lecția următoare. În timp ce micul auditoriu se ridica deja În picioare pentru a-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
când faptele oamenilor vor să maimuțărească Natura, adăugă sarcastic. Dante ajunsese În fața lui. Le porunci, printr-un semn, celor doi călugări să stea locului. Carul se opri lângă sarcofag. Astrologul ridică o margine a perdelei, scrutând cu luare-aminte. Privirea sa zăbovi pe chipul senin al lui Arrigo, apoi pe lada de la picioarele lui. Pe urmă se Întoarse către poet. - Așadar, era În mâna dumitale. Ar fi trebuit s-o știu, zise el, arătând spre sacul cu mecanismul. Eram sigur că o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de Brouilly. Procurorul, în schimb, era un om educat. Tăia peștele ca și cum l-ar fi mângâiat. Ploua întruna. Judecătorul Mierck își înghițea desertul, Belle de jour moțăia în apropierea vetrei, legănată de oboseală și de dansul iute al flăcărilor. Procurorul zăbovea în ascunzișurile visului său languros. Undeva se ascuțea deja o lamă și era ridicat un eșafod. Mi s-a spus că talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce foarte departe. În schimb, a rămas toată viața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
pe jumătate Înnegurată. Întunericul din jur era rece, dar vibra de o tensiune puternică. De la club plecau cărări În toate direcțiile, Încrețituri negre pe pătura albă, cu mormane uriașe de zăpadă aliniate pe margini, ca mușuroaiele unor cârtițe gigantice. Au zăbovit o clipă pe trepte, admirând luna albă, sărbătorească. — Lunile palide ca asta - Amory a schițat un gest vag - fac oamenii mystérieuse. Arăți ca o vrăjitoare tânără care și-a scos gluga și are părul cam Încâlcit (mâinile Myrei s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
ei era aerul radios pe care-l degaja. Așa cum focul din cămin proiectează Într-o cameră Întunecată luciri romantice sau patetice pe fețele liniștite ale celor din preajmă, Își arunca și ea luminile și umbrele personale În Încăperile În care zăbovea, până când a făcut din prozaicul ei unchi bătrân un om de un farmec excentric și meditativ, iar pe băiatul de la telegraf l-a metamorfozat Într-o creatură asemănătoare lui Puck, de o Încântătoare originalitate. La Început, calitatea aceasta a Clarei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
acordau atenția lor dezinteresată și zâmbete frumoase, cum de mult nu mai fuseseră capabili să schițeze. În ochii Clarei nu prea licăreau lacrimi, dar cei care-i surâdeau aveau ochii umezi. De câteva - nu foarte des - ori, Amory a mai zăbovit câte o jumătate de ceas după plecarea celorlalți cavaleri și au servit Împreună, după-amiaza târziu, ceai cu pâine cu unt și gem sau „supeuri cu zahăr de arțar’, cum le-a denumit ea ceva mai târziu, spre seară. — Ești absolut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
pornim... Tăcuți, umplurăm strada pustie și mută, Coloană de-un gri argintat, Stafiile s-au deșteptat la căderea tăcută A pașilor pe drumul neluminat. Docurile umbrite răsună de pașii celor o sută Ce din ziuă În noapte-au plecat. Așa zăbovim pe punțile fără de vânt, Văzând pe țărmul spectral Umbrele zilelor mii, epave fără cuvânt... O, regreta-vom anii Scurși atât de banal? Vezi tu ce albă e marea! Norii s-au spart și ceru-i de foc, Cu goale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
privește încă multă vreme în jurul său, dar nu vede nimic, fiindcă un asemenea automobil sport e mult mai rapid decât un tramvai, care deapănă greoi stație după stație. # O clipă! Să nu părăsim tramvaiul ăsta așa de repede, să mai zăbovim un pic. E plin până la refuz cu o mulțime monocoloră despre care nu poți spune de la prima vedere dacă sunt animale sau oameni. Nimic nu iese în evidență în mulțimea asta, în afară de pălăria unei femei urâte, de o culoare șocantă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
alibi. Pleacă cu mașina la un coleg de școală ca să învețe împreună pentru bacalaureat și să împrumute de la el bani de benzină. Vrea să arunce armele crimei în Dunăre, de pe un pod, dar nu îndrăznește, fiindcă o mulțime de trecători zăbovesc deja pe chei fără treabă, la o oră atât de matinală. Așa că arsenalul ajunge în portbagaj, sub roata de rezervă, împreună cu pijamaua. După ce au învățat pentru bacalaureat, iar Rainer a împrumutat 500 de șilingi dintr‑o cutie de trabucuri, pleacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
ne-am strâns mâinile, după care am luat dosarul pe care mi-l dăduse și m-am îndreptat către ușă. Am luat-o înapoi de-a lungul coridorului prăfuit și apoi prin hol. O voce lătră spre mine: Ia mai zăbovești dumneata un pic acolo. Trebe să deschid ușa la tine. Lui Frau Lange nu-i place dacă nu-i conduce chiar io însămi pe musafiri. Am crăpat ușa în timp ce tuciuria se legăna agale spre mine din celălalt capăt al holului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
în afară pentru o clipă. Aerul dimineții era plăcut de respirat, chiar și mirosul care venea dinspre bucătărie, dar o țigară era și mai bună. Mi-am luat ultimul pachet de pe pervazul ferestrei și mi-am aprins una. Privirea Mariannei zăbovi dezaprobatoare pe țigara din mâna mea: — N-ar trebui să fumați, să știți. Nu știu dacă Kindermann e sau nu implicat, i-am zis. Speram să descopăr asta aici. — Ei bine, nu trebuie să vă faceți griji în privința mea, zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
din Revista Poliției Germane la grămada de tratate. Nu-l poți învăța pe un Hans ceea ce nu vrea să învețe. Am zâmbit, apreciindu-i stăpânirea de sine, ca și sânii frumoși care împungeau materialul bluzei. După ce întâlnirea luă sfârșit, am zăbovit puțin ca să rămân singur cu ea. — A pus o întrebare bună, i-am zis. Una la care nu prea aveam răspuns. Vă mulțumesc că mi-ați venit în ajutor atunci. Pentru puțin, zise ea, apucându-se să pună cărțile la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
intrat în cap că evreii ar avea vreo legătură cu moartea tatălui său. — Asta e absurd, i-am zis. Katia oftă și își clătină capul: — I-am spus asta, Bernie. Da’ nu vrea să asculte. În drum spre ieșire am zăbovit în dreptul ușii băiatului, ascultându-i vocea tânără și puternică: „Încărcați-vă armele goale, / Și lustruiți-vă cuțitele, / Să-i omorâm pe evreii nenorociți, / Care ne otrăvesc tuturor viața“. Pentru o clipă, am fost tentat să deschid ușa și să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
de perete, înfățișând comorile Legiunii Condor, înainte de a stinge lumina. Se părea că mai nou fiecare școlar german voia să fie pilot de luptă. Tocmai mă așezam jos, când se auzi un ciocănit în ușă: — Pot să intru? zise ea, zăbovind goală în cadrul ușii. Pentru câteva clipe stătu pur și simplu acolo, înconjurată ca într-o ramă de lumina de pe hol precum o madonă minunată, aproape ca și cum îmi oferea posibilitatea să-i determin proporțiile. Cu pieptul și scrotul încordate, am privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
deveni un aliat mai util ca prieten decât ca adversar sau dușman. După ce Eudoxiu fusese refuzat în tinerețe la conducerea Academiei, episodul geometriei aplicate contează poate ca o ocazie de reconciliere... -2Un platonician hedonist! Platinician și hedonist! Performanța merită să zăbovim puțin... Evident, platonismul lui Eudoxiu nu poate fi ortodox: nu dualism maniheist, nu ură față de trup dublată de o glorificare a sufletului, nu pasiune pentru pulsiunea de moarte, nu desconsiderare a cărnii senzuale, ci o poziție ontologică și metafizică cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
pătrunjelul. În loc să-l culegem în aprilie, l-am cules în iunie, cu dinamită, că urma să însămânțăm napii. Episodul 42 Cosmic School Roboții noștri pământeni, însoțiți de Getta 2 și de micul Benga, ce dormea încă în magazia navei, nu zăboviră prea mult la ciupercăria „Avântul”; luară ca amintire câteva așchii din ciuperci și, pe la 16,32 (ora Bucureștiului), „Bourul”, cu scrâșnetul specific, decola în spațiul interplanetar negru ca păcura. Nu vedeai la doi pași. Lumina farurilor, datorită puternicelor câmpuri de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2120_a_3445]
-
rebelă învăluie totul.” Referindu-se la volumul „Creion”, Ioan Nistor spunea: „Corina Petrescu ne supune acum atenției un nou volum, pe care și-l intitulează arghezian „Creion”, în care autoarea în cea mai mare parte își ia răgazul de a zăbovi grațios lângă imagini, spre a le surprinde poeticitatea.” Un exemplu elocvent de poetică în imagini este și „Trecere”. „Numai nuferi albi/ mișcându-se/ ireversibil/ în oglinda timpului.” Cadrul este feeric, senin, paradisiac, de basm, iar detaliile sunt precise. În „Primăvară
UN UNIVERS POETIC SUB SEMNUL ARMONIEI de OCTAVIAN CURPAŞ în ediţia nr. 248 din 05 septembrie 2011 [Corola-blog/BlogPost/364521_a_365850]
-
ori până să se dezmeticească avocata și s-o retragă. Apoi a plecat fericită pe ulicioara unde știa că este o biserică mare. A intrat și a aprins trei lumânări, rugându-se pentru iertarea ei și pentru sănătatea avocatei. A zăbovit cu privirea pe icoanele vechi de pe pereți și a hotărât să se roage la fiecare. Nu știa cum se procedează A îngenuncheat, stingherită de privirile femeii de la care cumpărase lumânările, s-a închinat și a început să înșire faptele de
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 383 din 18 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361281_a_362610]
-
ar mai găsi rostul. De aci, istoria lumii, istoria bestiei din el, din om, și a sângelui scurs în pământ. Mă rog, un punct de vedere. Ce să-ți mai spun? Că după romani, o altă mie de ani, au zăbovit pe-acolo, vandalii, bizantinii, otomanii, mai de curând, francezii, e o chestiune de prisos. Au venit, au luat, s-au dus și-au lăsat în urma lor trupuri schilodite, suflete frânte și valuri de lacrimi de-al ochilor plâns. - Și povestești
IERTĂTORI ŞI IARĂŞI DE LA CAP, DE N.BĂLAŞA de AL FLORIN ŢENE în ediţia nr. 384 din 19 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361347_a_362676]
-
Gogu apucându-l pe Mișu de mână pentru a-l opri să achite consumația. - Nu mai știu cine a făcut invitația, dar eu sunt mai localnic decât tine, deci gazdă..., te rog! Au ieșit veseli din restaurant și au mai zăbovit lângă mașină pentru a epuiza subiectele neterminate. Nu au obținut tot ce au dorit, fiecare de la celălalt, dar s-au declarat satisfăcuți și bucuria revederii i-a îndemnat să se invite reciproc, fără rețineri, pentru zilele următoare. În acest fel
de MARIAN MALCIU în ediţia nr. 385 din 20 ianuarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/361359_a_362688]