828 matches
-
cît, un fel de miere din zahăr, adică din hîrtie, din cărțile tale pline de mucegaiuri invizibile; mie Îmi place la tine, Berg, chiar aș vrea să sfîrșesc ascultîndu-te, asta nu e bine, dar ar fi o soluție, m-ai zăpăcit, anticarule, dar și noi pe tine, nu mai poți trăi fără noi, sîntem, crezi, victimele tale, oricum eu trăiesc tot mai anapoda, unii cred că tot mai onorabil? Chestia asta cu onoarea, alt sos! Dacă nu ai onoare, vezi, Doamne
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
un război declarat, pe undeva peste ocean. Nici Thomas nu dorea să lupte, nimeni nu mai vroia să moară de dragul altcuiva sau al unui ideal. Chestia cu idealul era moartă. Dacă nu se inventa degrabă un alt cuvînt care să zăpăcească iar nenumărate generații, era greu să mai pornești revoluții; războaie de primenire, nici atît. PÎnă atunci, ceva măceluri. Consumîndu-se astfel o parte din pornirile belicoase nepotrivite; supape prin care presiunea planetară - credeau unii - era ținută sub control. Asta pînă sărea
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
atît Thomas, cît și Jesper erau convinși că Însurătoarea, chiar și cu o sfîntă sau prințesă, era tot mortală. Nici unul dintre ei nu a Întîlnit-o pe cea dorită - mai mult așteptată decît căutată. Poate Jesper, ori doar avusese impresia, Îl zăpăcise o dansatoare, un timp. Nu era vremea trecută, mai ziceau, probabil, din cînd În cînd; se putea Întîmpla asta chiar și la șaizeci de ani, dacă pînă atunci nu se făceau zob cu motociclete cu tot, nu se alegeau cu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
prinț moștenitor dintr-un alt regat, Îl Întîlnise În cursele ei transatlantice de cîteva ori, drumul dura multe ore, suficiente pentru a cuceri un bărbat; cei doi avuseseră apoi o aventură - Ingrid fusese un fel de Miss Stewardesa cîndva, Îl zăpăcise nițel pe viitorul posibil monarh; nu destul, pentru că prințul simțise, poate, cu cine are de-a face și terminase o poveste ce nu se potrivea rangului său. Era hărăzit să ajungă peste ani rege, nu tot ce zbura era de
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
știu, de ce ar fi ei mai buni, dintr-un tată ca mine, mamele lor au fost niște sfinte? Chiar dacă au fost, am adus răul În trupul lor, ce e bine și ce nu Îi Învăț pe studenții mei, doar Îi zăpăcesc, le vîr În cap morala din cărți, viața e viață, mai bine i-aș lua cu mine prin baruri, prin Christiania, la fete, i-aș pune să-și cumpere motociclete, nu să se Închidă În biblioteci, ăsta e păcatul meu
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
ușoară, mai greu era să mergi la biserică, să te Închini, să postești. Credința ajunsese ceva complicat pentru tot mai mulți muritori. Thomas nu o găsea salvatoare, nici Jesper, erau nenumărați ca ei, ca Adanil; Bergeri erau și ei destui, zăpăceau oamenii cu trăncăneala lor; doar Antoniile erau pătrunse de har, se găseau Încă destule, ziua blestemau păcătoșii, Însă, noaptea, unele dintre ele aveau vise mult prea nelalocul lor, iar altele se uitau la filme deocheate, ce să facă, să spargă
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
forță. Ceea ce o necăjea și mai tare era felul în care va spune mamei despre starea fratelui și asta îi provoca o mare neliniște. Simțea că o lasă nervii și o nevoie acută de a se așeza pe ceva o zăpăcea și mai tare. Oftă prelung și se închină. - Poți merge liniștită, Iuliana! Rămân eu aici. Nu îți las fratele singur. Promit! îi șopti Ofelia, în timp ce îi atinse cu blândețe umerii, de cum ajunse înapoia ei. Iuliana s-a întors încet, a
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
visez? - De ce pui o asemenea întrebare? - Pentru că este totul așa de frumos și nu doresc să se termine niciodată, Tinule... - Nici eu nu vreau, Laura... S-au apropiat și s-au îmbrățișat strâns. „De ce prezența acestui bărbat reușește să mă zăpăcească atât de mult, încât să uit de mine și de locul public unde ne aflăm? Am senzația că suntem doar noi doi, prizonieri ai timpului, blocați împreună parcă pentru o eternitate... de ce nu îndrăznesc să-i șoptesc cât de mult
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
plin de o puternică încărcătură emoțională, care îmi accelera pulsul și mă făcea să mă pierd, în timp ce-i răspundeam la întrebările puse aproape în șoaptă. De ce oare nu reușeam să-mi controlez simțurile? De ce prezența acestui bărbat reușea să mă zăpăcească atât de mult, încât să uit de mine și de împrejurarea în care ne aflam? În mintea mea eram doar noi doi, prizonieri ai timpului, blocați împreună parcă pentru o eternitate și nimeni de nicăieri nu putea să ne deranjeze
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
îmi doream cu adevărat să mi-o potolesc. - Chiar așa, biată Laura?! - Da! Am adunat mereu, pe ascuns, în fiecare an, toate aromele primăverilor ce treceau pe lângă mine, iar acum mă simțeam pregătită să le ofer acestui bărbat, care mă zăpăcise complet și pe care simțeam că îl iubesc cu disperare. Nu știu cum s-a întâmplat, dar am convingerea intimă că toate gândurile mele îl împresurau pe el ca un păienjeniș fin, puțin Tainicele cărări ale iubirii câte puțin..., până cred că
TAINICELE CĂRĂRI ALE IUBIRII by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91752_a_92809]
-
noroc, a luat-o fără nici o zestre,spunea câteodată ea despre vreo prietenă. - Lasă, că-ți ajută Dumnezeu și ție, o consola Aglae, că tuai tot ce-ți trebuie, numai fii și tu mai înfiptă, fiindcă azi îți iau înainte zăpăcite de-astea tinere! Și Aglae arătă cu capul, dușmănos, spre curtea Otiliei. Odată, trecând pe Calea Victoriei, Aurica se întîlni cu Felix și-l invită numaidecât să o întovărășească în circuitul ei. Ba chiar îl rugă, la un moment dat, să
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
seară, vârât într-un mare palton cu guler de astrahan, aștepta îngrijorat, ținind pe genunchii un baston cu mâner de argint, în chip de cap de ogar. - Ce s-a întîmplat? - Nu-nu-nu vine, nu este acasă, nu-nu-nu mai poate, se zăpăci moș Costache. Pascalopol păli. -De ce nu mai poate? Ce s-a întîmplat? - Zice că vorbește lumea! se dezvinovăți Costache. Apoi insinuă: Du-te dumneata sus! Pascalopol zâmbi amar. - E greu pentru un om de vârsta mea să biruiască, atunci
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
expresie, se vedea că se simțea jignit de aprecierile la adresa Anei, că într-un cuvânt avea amor propriu de soț. - Nu e escroacă, mamă, trebuie să stau acolo. Dacă vreiși dumneata să vii... - Cum? Să viu eu acolo? S-a zăpăcit bietul băiat de tot, l-aamețit escroaca. Du-te, dragă, și te culcă, pînă-ți vii in fire. Am să vorbesc eu cu Stănică. Într-adevăr, Stănică veni în curând. Când Aglae începu să-i spună pățania, el luă deodată o înfățișare
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
afară si-l împinse la ușa Otiliei. Bătu iarăși ușor, ca altădată. Auzi limpede săritura speriată a fetei și tropotul pașilor prin odaie. Capul zbârlit al Otiliei apăru în întredeschizătura ușii. - Ce vrei, Felix? întrebă fata cu reproș.Felix se zăpăci și declară prostește: - Te... iubesc! - Of, doamne, se văietă Otilia, iar nu ești deloc cuminte.Ți-am spus să nu mai vii. Și cum Felix lăsase capul în jos iritat și rușinat totdeodată, Otilia ieși curajoasă afară și prinse pe
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
se stingăcăldura spiritului! - Ce asculți la el, domnule doctor? rectifică Aglae,mănîncă ceva de speriat, și slăbește! - Eu cred, își dădu cu părerea doctorul, că domnul...domnul... (Doctorul uitase numele și-l întreba din ochi.) - Ovidiu! intercală Simion. - Te-ai zăpăcit de tot, îl scrută cu dispreț Aglae. Îl cheamă Simion. - Ei bine, continuă doctorul, eu cred că domnul Simion arediabet, desigur un început de diabet. Rămâne de văzut ce fel de tip de diabet, dacă e unul pancreatic, sau numai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
distinge pe cel al Marinei, apoi un zdupăit pe scări. Un pumn lovi violent în ușă. - Domnule Felix, domnule Felix, striga un glas subțire,în panică. - Cine e? - Sunt eu, Aurica. Moare tata! Vino, te rog, repede jos... Felix sări zăpăcit din pat, își aruncă o haină pe el și-ntredeschise puțin ușa. Zări pe Aurica tremurând, cu un pardesiu aruncat peste cămașa de noapte. - Vino, te rog, că i-a venit rău, am trimis pe Marina după doctor! Felix începu
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
fată bună și, de altfel, am prins slăbiciune pentru tine, dar fără manifistări casnice. Ai dreptate, în definitiv, însă află că în cele din urmă devin primejdioasă. Un tânăr s-a sinucis din cauza mea! Iubește-mă pe furate, nu te zăpăci! Pe Felix, această morală îl supără iarăși, lucru pe care Georgeta îl remarcă. Fata se așeză pe genunchii lui Felix și-i înconjură gâtul cu un braț. - Sunt o proastă că-ți fac atâta morală, iartă-mă, inspiriatîta respect, încît
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
picioarele în sus și-n jos. Domnișoarele erau mai degrabă urâte, cu figuri îndrăznețe, cea de la fereastră oacheșă și cu bărbia ascuțită și grasă, cea de la pian subțire, înaltă, dar cu membre dezvoltate, cărnoase. Felix nu-i cunoștea și privi zăpăcit înspre moș Costache, pe care Stănică îl ținea locului de braț în pragul celeilalte uși, care dădea spre interiorul casei. - Cum, se scandaliză Stănică, nu cunoști pe domnișoarele,pe domnul? - Așa cred, că nu-i cunoaște, spuse timid Weissmann, dumnealor
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
nu se explică de ce l-a ținut tot printre străini. Deciziunea ei era să nu-l mai prindă pe Felix prin casa ei să-i strice băiatul. G. Călinescu Câtă vreme Titi a avut de-a face cu Felix, se zăpăcise. Acum, de când a rupt-o, și-a venit în fire și ascultă de ea, cum se cuvine unui băiat cuminte. O dorință are: să-l însoare pe Titi cum știe ea, și apoi să-l pună pe Costache la respect
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
așezară cu solemnitate pe pat. Aglae se trânti întîi pe canapea și rugă lumea să facă liniște, fiindcă vrea să închidă puțin ochii. Dormi un ceas, sforăind bine, apoi se sculă și se plânse că-i e foame: - M-am zăpăcit de tot cu boala asta a lui Costache, nicimasă regulată n-am avut. Când se așezau la masă, pică și Stănică, în redingotă, cu un guler țipător de înalt, cu mustățile foarte unse. - Bine c-ai venit, zise Aglae, că
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
strălucitori și umezi. - Nu mai râde, Didino, nu mai rîde! -Rîd,na! Și-și înfingea țâțele tari în plasa care-i despărțea, ca și când i le-ar fi dat lui. Începuse să-i placă și ei manglitorul. Era tinere-ltinerel și-o zăpăceau ochii lui veninoși și plini de poftă. Bozoncea se ramolea. Trecuse și vremea lui. Începuse să-i albească părul pe la urechi. Pleca repede, să nu-l mai vadă pe Paraschiv. Și-acum că scăpase, pe ea o căuta. Îi spuse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Cui m-ai lăsat, Gogule? Cui m-ai lăsat? Bătrâna se supără: - Lasă boceala, că știu eu cui te-a lăsat! Vino-ncoace! I-a închis ochii. Pleoapele reci erau grele și aspre. Tot corpul i se răcise. Florica se zăpăcise de tot. A dat fuga în magazie, să aprindă surcele, și-a vărsat căldarea. - Ptiu! blestema în timp ce așeza lemnele. Acu ți-ai găsit să mori, Gogule? A scos gazul și i-a dat foc cu chibritul. S-a dus până la
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ei îi lipsește totuși sensul ideal al grandorii. Shakespeare echivalează o lume; el nu poate face totuși din Anglia - ca țară, ca destin național - o lume, cu toată încadrarea ei în marile culturi. Parlamentarismul este un cadou englez, care a zăpăcit lumea de nenumărate decenii. Dacă în Anglia istoria universală se poate face prin discuții și păreri, în țările cu mai puțin sânge rece el n-a constituit decât o stagnare. Singurul merit al parlamentarismului este de a fi dat iluzia
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
occidentală și nici nu poate însemna altceva. Cu ea ne punem noi în rând. Nivelul ei ni se pare într-o măsură oarecare accesibil. O lume istorică, a cărei actualitate totală s-ar înălța progresiv sub ochii noștri, ne-ar zăpăci cu infinitul ei. Există un nivel istoric obligatoriu. O țară care s-ar complăcea numai în dezvoltarea originalității etnice nu poate participa efectiv la istorie. Pe această cale, devii o țară pitorească și interesantă, cum e Ungaria de exemplu, dar
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
secret de a fi ceapă sau Domnul Creației. Desigur, și ceapa e Dumnezeu, cu mirosul său și forma sa împrăștie în jurul ei dorința de a fi posedată, tot așa cum te duce gândul la rai. Gândurile i se încurcaseră și-l zăpăciseră, să se vâre în raționamente atât de complicate îi dădea o stare de iritare care se risipea doar atunci când gonea cu sufletul la gură până la râu sau până la stejarul cel mare de pe prima colină. Lăsă deoparte bazaconiile șovăielilor și-i
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]