10,579 matches
-
a scâncit, a cunoscut aerul cu miros de pastilă lumea a muțit, a tăcut chiar și ceasul . nu mai bate nimic nu mai bate... nu mai este femeie, nu mai este fecioară, este doar rod * și totuși, În colț se zăresc o pereche de ochi palpând trupul femeii moarte, cuprinzându-i-l Într-o sferă luminoasă...femeia și-a sărutat copilul, apoi a urcat treapta Îngerească. copilul va purta neprihănirea fecioarei până când va rodi În altă sămânță * inimi deconectate, sentimente În
POEZII. In: Editura Destine Literare by Alina Agafiței () [Corola-journal/Journalistic/99_a_385]
-
ultimul portret pe care i-l făcuse artistul. Apoi, povestește nea Costică, au apărut „șacalii“. De pe etajera de lângă masă au dispărut două mape cu desenele și schițele realizate de Bottlik de-a lungul vieții. Iar pe inelarul Taniei a fost zărit inelul cu coroana de baron. Bottlik își doarme somnul de veci în cimitirul din Bocșa, mormântul fiindu-i străjuit de un bust al său realizat de sculptorul Octav Iliescu. Monumentul soldatului Stabilit deja la Bocșa, Bottlik a primit, prin 1932
Agenda2006-05-06-senzational2 () [Corola-journal/Journalistic/284703_a_286032]
-
Arene romane - unde anual, în perioada iulie-august, se desfășoară Festivalul de operă în aer liber. În imensa Piață Bra sunt deschise o mulțime de baruri, restaurante (cea mai ieftină pizza costă peste 10 euro) și magazine de suveniruri, dar se zărește și impunătorul Palazzo Barbieri. Alte clădiri interesante sunt Palatul Gran Guardia și Palatul Guastaverza. Arena romană este una dintre cele mai mari și mai bine conservate construcții de acest gen, datând din perioada Imperiului roman. Capacitatea teatrului în aer liber
Agenda2006-05-06-turistic () [Corola-journal/Journalistic/284708_a_286037]
-
se vorbește într-o limbă pe care n-o înțeleg... Nu m-am învrednicit să învăț engleza; am învățat în schimb un lucru mult mai important, și anume că la masă nu se vorbește. După câteva zile, am răsuflat ușurat zărind printre bursieri un tip de vârsta mea. Tot e bine că nu sunt singurul, mi-am spus, iar după ce a terminat de mâncat omul a venit la mine și s-a prezentat. Jean-Baptiste Joly, directorul Akademiei Schloss Solitude, un francez
O experiență extremă by Radu Aldulescu () [Corola-journal/Journalistic/2856_a_4181]
-
pe urmă trecurăm toți în marea sufragerie a palatului unde era întinsă o imensă masă încărcată cu tot felul de lucruri bune. Acolo Regele împreună cu Regina se ocupau cu plasarea copiilor, fiecare la locul lui la masă.Iată că mă zărește Regina și mă cheamă să vin, ca să mă cunoască și Regele. Eu, ca să ajung până acolo trebuia să fac un salt și să trec peste o bancă de pluș, care sta în drumul meu. Ajungând în fața Regelui, fac reverența de
Muzicieni rom?ni ?n texte ?i documente by Viorel Cosma () [Corola-journal/Memoirs/84346_a_85671]
-
și așa era pretutindeni în șesul acela, se infiltra pe sub căptușeala de iarbă, lingea câmpurile. Când m-am urcat pe valul de apărare, am văzut panglica mișcătoare, drumul care ieșea în afara cadrului, în afara lumii. Și dacă cineva avea noroc, putea zări pe el șlepuri, bărci mari și plate care alunecau în ambele direcții, fără să bage în seamă malurile, arborii, oamenii care stăteau pe val, tratați cu toții deopotrivă ca puncte de orientare efemere, nedemne de luat în seamă, ca martori ai
OLGA TOKARCZUK - Rătăcitorii () [Corola-journal/Journalistic/4313_a_5638]
-
măcelar, galoși și cuțit de măcelar în mână. Din această celulă de scriitor abia de se văd picioarele trecătorilor, se aude țăcănitul tocurilor. Uneori cineva se oprește pentru a se apleca și a arunca o privire înăuntru, și atunci poți zări un chip omenesc și poți chiar schimba câteva cuvinte. Totuși, în esență, cugetul este ocupat cu propriul joc pe care îl desfășoară singur în panopticul schițat în grabă, dispunând figurile pe scena provizorie - autorul și eroul, naratoarea și cititoarea, cel
OLGA TOKARCZUK - Rătăcitorii () [Corola-journal/Journalistic/4313_a_5638]
-
și unde o bătrânică în doliu, venită de departe să-l mai vadă o ultimă oară pe împăratul „ei”, plângea lângă trenul cu perne sfâșiate de junghere. De pe terasa conacului vechi pe care și-l cumpărase în Salzburg, Zweig putea zări Berchtesgaden. Putea să vadă „războiul berii în timpul celor două inflații” - bavarezii veniți să se îmbete la Salzburg și apoi, invers, austriecii chefuind în Bavaria. Valul de modernitate, aparent irezistibil: „Dintr-o dată, generația de după război s-a lepădat cu brutalitate de
Culorile Europei by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/4327_a_5652]
-
dacă mă supun în acest punct, nu înseamnă că am îndurat totul degeaba? M-am zbătut să-mi înalț capul - care părea că o să se frângă în orice clipă de gât - și-am căutat spre lumina lumânărilor, unde i-am zărit pe regele Yama și pe judecătorii de lângă el; pe chipurile lor se închegase un zâmbet alunecos. Un val de mânie mi s-a ridicat pe negândite din inimă. Fie ce-o fi, mi-am zis, și dacă m-or măcina
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
pe ele spânzurau lămpi cu ulei de soia în formă de farfurioare; mireasma uleiului arzând în ele era uneori mai intensă, alteori mai slabă, făcându-mă și pe mine să am uneori mintea limpede, alteori tulbure. La lumina lămpilor, am zărit numeroși lilieci uriaș de mari atârnând de bolta tunelului: ochii lor lucitori scânteiau în întuneric, iar deseori căcărezele lor urât mirositoare în formă de biluțe îmi cădeau în cap. Într-un sfârșit, am ieșit din tunel, iar după aceea ne-
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
de ei și din vorbele lor, mi-am dat seama că era prima zi a anului 1950. Când să ajungem la podețul de piatră din capul satului nostru, am simțit că mă trec valuri-valuri de neastâmpăr. Peste o clipă, am zărit pietricelele de sub pod care, pătate toate de carnea și sângele meu, își modificaseră culoarea. De ele se aflau lipite fâșii-fâșii de pânză și fire murdare de păr, ce răspândeau un miros greu de sânge. Sub arcul părăginit al podului se
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
aer... Poarta noastră era descuiată, iar printre crăpăturile ei se vedeau oameni câtă frunză și iarbă - să fi știut oare că urmează să mă întorc? M-am adresat celor doi draci-slujbași: - Fraților, v-am ostenit cu drumul ăsta! Le-am zărit zâmbetul viclean de pe fețele albastre, dar n-am mai apucat să mă gândesc la înțelesul lui, că m-au și înșfăcat de brațe și m-au dus înainte cu toată puterea. Totul a pălit în fața ochilor mei, de parcă aș fi
MO YAN Viața și moartea mă ostenesc by Dinu Luca () [Corola-journal/Journalistic/4459_a_5784]
-
direcție și o mulțumire generală se putea citi pe chipurile lor triste, înfrigurate. Un milițian își aprinse lanterna, încercând să străbată întunericul de-a lungul șinelor, pesemne pentru a se convinge că acceleratul sosește într-adevăr... Vine, maică, l-ai zărit? încercă să afle o bătrânică, aflată lângă un sac plin și două canistre de plastic, la un pas de omul în uniformă. Nu l-am văzut încă, oleacă de răbdare, mamaie, dar fii atentă la canistre! De tren am eu
MASTODONTUL DE NISIP by Ilie Cotman () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1661_a_3000]
-
ani și-ai avut un accident. Ioana, 27 de ani. Îmi repet în șoaptă de câteva ori. Intru în aparatul de raze X. Nu mă doare nimic. Îmi simt creierul lucrând ca o uzină. De după geam, doctorul îmi zâmbește. Îmi zăresc reflexia. Am părul lung prins în două cozi deasupra urechilor. Par slabă. Ce bine că-s slabă! — Te rog să stai nemișcată. — Sângele ăsta e al meu? Ies de la radiografie, doctorul îmi dă un dosar. Pe coperta lui scrie mare
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
am însoțit o singură dată, când el doar s-a prefăcut că se cațără, iar eu doar m-am prefăcut că nu sunt cu mintea în altă parte. Ușa de la camera lui, din celălalt capăt al holului, era întredeschisă. Am zărit o măsuță lângă pat, cu niște cărți, jurnale de călătorie, ochelarii și, la margine, un ceas negru de mână, cu cadran mic. Mi-l dăruise cândva întrucât mă plângeam mereu că n-am nici un ceas pentru ocaziile în care trebuie
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
mele. Eu n-am putut s-o urăsc, deși eșecul mă tulburase. Aș fi dorit măcar să o disprețuiesc, în schimb o admiram pentru tot ceea ce eu nu eram în stare să fiu. La plecare, pe scările înguste din culise, am zărit-o. Când am trecut una pe lângă cealaltă, am felicitat-o. Atunci m-a prins de mână și mi-a șoptit: Știi, ești singura care mă felicită. S a apropiat de mine atât de mult încât îi simțeam poalele rochiei mângâindu
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
azi chiar a nins puțin, șoseaua e acoperită de pojghiță. Mergem încet, nu e grabă, oricum trenul de obicei întârzie. Mașina trece obosită peste drumul care cască o groapă la fiecare câteva zeci de metri. Pe când urcăm o pantă ușoară zărim o mașină venind din curbă. Ceva nu e bine, mi se pare că are viteză mare, alunecă prea repede pe drum. Uită-te la ăsta ce face, spune tata, însă nu apucă să termine, căci șoferul pierde controlul. Ma șina
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
pe jenți și arată de parcă am fi plecat cu ea dintr-un cimitir de fiare vechi. Mă uit în spate și nu văd unde e mașina care ne-a lovit. Apoi urmez dâra de metale întinsă pe șosea și o zăresc ieșită de pe carosabil, către linia ferată. Două persoane se îndreaptă către noi. Fac un pas spre șofer, mintea mi-e încețoșată de nervi și încă tremur, dar mă opresc și mă întorc către mama. Mă tem să nu aibă vreo
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
și-n stele. Îi sorb cuvintele și mi-aș dori tare mult să-i pot auzi vocea de înger coborât printre oameni. Suspin și-mi arunc pri virea către sălciile bătute de vânt, pe malul lacului. Nu apuc decât să zăresc cu coada ochiului cum, dintr-o zmucitură, o îndepărtează pe Lulu de lângă mine și-o ia la fugă. Se oprește. Încep să respir din nou. Te-am mințit, îi citesc pe buze, amețită. Nu sunt mut. Bețele i le-am
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
Pe lângă masa noastră se târăște un om, trecut de prima ti nerețe, parcă și de a doua, cu han dicapuri fizice vizibile. E vai de el, cocoșat, șchiopătează, nimeni nu și-ar dori să fie în pielea lui. Cum îl zăresc, fără să stau pe gânduri, mă ridic în picioare și strig, ca să fiu sigur că mă aud și turiștii de la ultimul etaj: „Hă, hă, ce mai om!“ Revin la fel de brusc la realitate. Îmi văd moaca în oglinda de la șifonier. Trebuie
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
la Mardin.) Ieșisem de la Ali, așadar. Mă plim bam fără griji pe coa ma dealului, printre ca sele galben-ocru deschis. Gândurile îmi zburau nu mai 206 știu unde, pri virile îmi alunecau pes te pei sa jul liniștitor care se zărește de pe culmile Mardi nului la ceas de seară, și aproape că nu i-am observat. Erau doi, un el și o ea, destul de tineri; veneau din față și sporovăiau. Înaintam alene, fiecare în ritmul lui. Ne apropiasem destul de mult unii
Ficţiuni reale by ed.: Florin Piersic jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1342_a_2714]
-
apele morții și să ajungă "dincolo". În prima noapte spre dimineață cerul a căzut într-o lumină arzătoare și rece de metal. Femeia cerboaică s-a trezit tremurând goală în tufele de salcie și-n malurile râpoase de dincolo de pădure, zărind în depărtare ultimul salt în cascadă al lupilor de stepă goniți ca de diavol. Poate chiar de diavol judecând după salturile lăsate în urmă îngroșate de cadavre. În a treia noapte Cerboaica și-a spus: "E îngrozitor! Trebuie făcut ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
-i din piept: "Așa nu se mai poate! Trebuie făcut ceva", își spuse și deveni femeie în toată firea care știe că nu are bărbat. Ascultă cu toate simțurile încordate. În toată întinderea pâcloasă și mișcătoare pe dedesubt nu se zărea nimic, nici o umbră omenească. Boncăluitul Cerbului se pierdu în hățișuri. Cerboaica-femeie se resemnă cuminte și o porni spre casă. Mai întorcea capul din când în când, nu vedea pe nimeni, totuși se simțea, ca și la venire, urmărită. Pândită de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
un sfert. Cifrele 10, 11 și 12 nu se mai vedeau. Ceasul fusese retezat cu o parte din turn. Acele fosforescente se opriseră exact la 7 și 14 minute seara sau dimineața, nu se mai putea ști. Tresări pe neașteptate zărind o umbră în cămașă. Avea capul gol și șoșoni în picioare. Căra o căldare de apă. Zgâlțâită în mers, căldarea se vărsase, udând pantalonii omului de la genunchi în jos. Venea spre el, aplecat într-o parte, legănându-și capul alb
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]
-
Se strecură pe la bisericuță, prin spatele haznalei, prin spărtura din gardul liceului. Se agăță de burlanul ruginit și-ncepu să se cațere ca mâțele. Inima-i bătea cu putere. Nu simțea nici urmă de frică. Numai grijă să nu fie zărit și să nu cadă. Vântul subțire, încărcat de parfumuri de iarbă uscată și cenușă, îi trecea prin păr. Sus, răsuflă ușurat. Se orientă orbește după direcția vântului, fără să ridice capul, și coborî ca-ntr-o fântână, în întunericul din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1475_a_2773]