1,274 matches
-
avea de ce să-și facă procese de conștiință. De fapt, el îl amenințase cu arma și nu-i va fi greu să dovedească faptul că fusese în legitimă apărare. Tocmai când se pregătea să lovească, a ieșit de sub apă capul zdrobit al lui Gaston. — Stai! Nu! Vocea era suficient de puternică să străbată toată mlaștina. Monstrul ciudat și-a întins mâinile-i uriașe peste trupul căzut al prietenului său, ca gest de apărare. Cu cazmaua în aer, Kobayashi l-a privit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
legată de el. Mă hotărâsem: aveam să-l părăsesc, lăsându-l cu destinul său, și să-mi găsesc o altă patrie să mă adopte. Gaila însă a schimbat mersul lucrurilor. Peste o zi m-am dus la ea cu inima zdrobită, și asta nu pentru a-i împlini dorința lui Rotari, ci mânat de iubire. De îndată ce m-a văzut, s-a făcut albă la față, acoperindu-și ochii cu mâna. - Nu tu, Stiliano. Nu, nu tu... Știa ce urma și aștepta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
soluție chiar mai crudă. Te voi Împinge sub roțile metroului când privești nerăbdătoare spre gura tunelului și surâzi când vezi apărând farul primului vagon - te voi Împinge sub roți când Încă surâzi. Nu, era insuportabilă imaginea trupului zvelt al Emmei zdrobit și făcut bucăți În tunelul acela care pute a cauciuc ars. Atunci Antonio Începu să imagineze pentru ea o moarte fără sânge. Te voi Îneca În Aniene, te voi Împinge În apă de pe Ponte Mammolo, unde Îți place să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
eu, Îi răspunse Rosa, dar eu nu cad pe scări. Dumneavoastră sunteți a doua oară venită la Urgențe Într-un singur an. Eram de serviciu și În ianuarie. Aveați o fractură la Încheietura mâinii, două coaste rupte și o vertebră zdrobită. Vă era atât de rău Încât cereați morfină. Dac-aș fi putut, v-aș fi dat-o, chiar dacă dumneavoastră nu aveți nevoie de morfină, ci de un avocat. Emma nu mai mersese la policlinică pentru a fi bandajată. — A, bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
ți-am spus că ești al meu?, Zogru țâșnise în înaltul pădurii, luându-l cu sine și pe prinț, pe care îl agățase de un ciot al unui stejar. Apoi coborâse asupra unui călăreț și, pentru că își amintise de capul zdrobit al unuia dintre frații Futacu, îl privise câteva clipe, apoi îl învârtise de câteva ori, cu cal cu tot, cum ai învârti o roată. Totul se petrecuse cu o viteză de neînchipuit și, de aceea, când calul amețit țâșnise printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
încă prins de uterul ei, prin cordonul ombilical. Părea mort și anormal, modelat din ceară. În dreptul sexului, se vedeau trei creste mici, paralele. Apoi a căzut ceva pe gresia verde a băii, o bucată de carne însângerată, ca un creier zdrobit, și odată cu el și sângele pe care nu-l mai văzuse de câteva luni. A învelit copilul în bluza de la pijama, a spălat pe jos și s-a strecurat în cameră, tremurând de teamă că se va întâlni cu Alina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
de fericire ale unei femei care se bucura că se reîntâlnește cu familia, ci suspinele grele ale unei mame al cărei fiu fusese ucis în patul lui. A căzut în genunchi și a început să bocească, dând glas inimii ei zdrobite. Sunetul teribil i-a făcut pe toți cei din casa lui Nakht-re să năvălească în cameră: bucătarii și grădinarii, brutarii, copiii și doamna casei. Nakht-re și-a ridicat sora și a așezat-o pe scaunul lui, unde a început să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2312_a_3637]
-
aeriană și plesnește pe buzele actorului.) Vreau să spun tot. Am în mine o bășică de venin... O port subsuoară... (Pauză. PARASCHIV, îngenuncheat, încercând să-și smulgă subsuoarele.) Eu am dat drumul șarpelui din cușcă! Eu i-am dat drumul! (Zdrobit; bufnitură în spatele sălii; un șarpe uriaș trece printre rânduri, se uită în ochii fiecărui spectator și dispare în univers.) N-am vrut să-i dau drumul, n-am vruuuut... (Cântând, ca pe un psalm.) Dar-să-vezi-cum-s-a-rugat-de-mine-și-mi-a-spus: dă-mi drumul, omule, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
-
să o ia la fugă împreună cu ei. După puțin timp, le-o luă înainte și se făcu nevăzut. Se opriră pe malul mlaștinii, înspăimântați de spectacol. Mai multe colibe ardeau și o duzină de trupuri în pielea goală apăreau ici-colo zdrobite și sângerând. Vaietele celor răniți umpleau aerul, dar nu văzură nici o mișcare în sat. Supraviețuitorii fugiseră în adâncul pădurii. — Oh, Dumnezeule! Dumnezeule...! suspina preotul. Nu e cu putință! — Bineînțeles că e cu putință, părinte! Arătă spre o colibă. El a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
adus-o acasă. Era păcat s-o las acolo. A făcut și niște sculpturi extraordinare cu piesele din interior, s-a alăturat Alice. — Nu cu mașina de spălat, Al, a corectat-o Jake. Sculpturile le-am făcut din magnetofonul ăla zdrobit. Dar, într-un fel, ai dreptate - am adus magnetofonul de la groapa de gunoi în același timp. Ce interesant, a bolborosit doamna Duffield în șervetul cu care își ștergea cu delicatețe colțurile gurii și care, numai de-ar fi știut, era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2086_a_3411]
-
și de alta, dar și deasupra, erau prinse coroane de flori -, mergând încet, cu capetele plecate și cu privirile înfipte în pământ, se aflau personajele care-i bântuiseră viața ultimelor zeci de ore: Agentul Imobiliar, Omul cu Tatuaj (avea fața zdrobită și venea direct - asta era senzația - de pe platourile de filmare ale unei pelicule în care morții-vii țineau capul de afiș), Huiduma Bodyguard (la fel de boțită ca și șeful său; ducea într-o mână un radiocasetofon de bord din care susura o
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
bolnavi unul În brațele celuilalt. Adesea ne trezea telefonul lui ingrid. Pe fondul conversației lor În germană, din care eu nu pricepeam o iotă, mă Îmbrăcam, Îmi aprindeam o țigară și plecam sau, mai bine zis, mă târam, cu inima zdrobită, spre stația de tramvai. la câteva luni după ce l-am reîntâlnit pe Ștefan m-a chemat șefa la ea În birou. Adina Dabija 102 — Știi că suntem În pierdere de un an de zile. Probabil că ai aflat că marele
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1756]
-
bolnavi unul în brațele celuilalt. Adesea ne trezea telefonul lui ingrid. Pe fondul conversației lor în germană, din care eu nu pricepeam o iotă, mă îmbrăcam, îmi aprindeam o țigară și plecam sau, mai bine zis, mă târam, cu inima zdrobită, spre stația de tramvai. La câteva luni după ce l-am reîntâlnit pe Ștefan m-a chemat șefa la ea în birou. — Știi că suntem în pierdere de un an de zile. Probabil că ai aflat că marele Boss a început
Şaman by Adina Dabija () [Corola-publishinghouse/Imaginative/858_a_1757]
-
claxoanele, urletele trupei, strigătele admiratorilor, amestecate cu huiduielile unor trecători ostili, vîntul din față, care devenea aproape uragan, Îmbătau mai ceva decît alcoolul, diferit, ucigător, uneori. Thomas, norocos, se alesese doar cu bandaje, cu vreo două ghipsuri, cu cîțiva dinți zdrobiți, pe care Îi Înlocuise repede; cînd se răcea vremea, Îl durea piciorul drept, semn, probabil, al unui reumatism viitor; cursele nebune prin frig sau ploaie Își cereau prețul. Mic, mare, cine să mai socotească, erau multe adunate, de tot felul
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
nu le mărturisiseră?! Mărturisiseră tot. Dăduseră în gât pe toți cei cu care avuseseră de-a face și care îi ajutaseră. Sub genele lui Doru se abătu, așa, ca o boare de plâns, însă Iarba Fiarelor (care avea brațele, literalmente zdrobite, cu ciocanul de frăgezit carnea, fiindcă, la talentul lui, se descotorosea, așa, ca de-un fulg, de orice fel de cătușe) îi făcu ochiul să nu le mai dea și satisfacția asta, oricum totul n-avea cum să mai dureze
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
dreapta, că pe aia o ferea. Apoi nu mai știu nimic. O durere ascuțită îl străpunse până la inimă. Îl lăsară pe dușumea. Veni rândul lui Paraschiv. El îi privi pe fiecare în parte, să nu-i uite. Își îndreptă șalele zdrobite. Lumina lămpii scădea. Șeful era aprins la obraz. Necunoscutul râdea. - Las', că spuneți voi! Îi vârâră unghiile în despicătura de lemn. N-a scos un cuvânt. I-au făcut degetele zob. Curgea sângele din buricele lor rupte. Se aprindeau pe
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
mea amorul meu și-l voi mângâia cu furie, cu furia unei tigrese ce-și mângâie copilul născut în pustiu. Nu știi tu cât te-aș iubi, scumpul meu, adoratul meu! Știi tu ce ești pentru această inimă sărmană și zdrobită, știi tu ce ești pentru acest cap sărman și nebun de amor? O, tu nu știi, căci tu n-o poți ști și eu nu găsesc cuvinte de-a ți-o spune. De-ai ști-o, amicul meu, tu ai
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
cerșaf ud și rece... Avea friguri... imagini turburi, chipuri negre amestecate cu nouri, astfel era cadrul închipuirei lui... era în acea dispoziție în care se află un om care a trecut prin tortura inchizițiunei ș-acum se află, cu membrele zdrobite, într-un pat moale... durerile sunt întunecoase însă nu tari și devin sfâșietoare abia la atingere... "Trebuie să fug de ea... trebuie să fug de ea... căci dacă m-ar omorî numai n-ar fi nimic... dar are să mă tortureze
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
fost nevoit să-l plătească. Un al doilea aspect este iraționalitatea pură și simplă a maselor. Ea se manifestă prin decomprimarea forțelor emoționale care, într-o regiune subterană, așteaptă ocazia de a erupe cu puterea unui vulcan. Aceste forțe, niciodată zdrobite, pîndesc din ascunzătoare momentul propice pentru a-și relua tronul ce li se și cuvine. Ele își fac apariția de îndată ce oamenii, sub amenințarea unei crize, se adună laolaltă. Atunci conștiința indivizilor își pierde vigoarea și nu le mai poate stăpîni
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
naivă, nu lipsită de un anume farmec vetust, de confesiuni Înscrise Într-un album adolescentin: „PÎnă cînd va tîrÎ sufletul mantaua mîhnirilor sfîșiate? /.../ Păsările tristeții mă ciugulesc ca pe o bucată de pîne, / și-mi văd, sub roțile deșertăciunii, nădejdile zdrobite toate, toate” (Neliniști). Însemnări, așadar, tînguitor-juvenile, regizate În decorul simbolist amintit, de unde nu pot fi absente, desigur, nici referințele muzicale tipice - „notele de pian În singurătate”, „clavirul... cernit și stins”, „serenada plopilor”, „sonata tăcerii”, „romanța apei” etc. etc. Pe alocuri
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
vis moralizator care merită a fi citită și prin ceea ce poate ascunde: În cîntul (să-i spunem astfel) al XVI-lea, poetul vorbește de o taină care nu va fi dezvăluită niciodată, rămînÎnd scrisă cu litere de flăcări În inima zdrobită a poetului (imagine cît se poate de banală), dar: „E scrisă Într-o limbă aici necunoscută Pe inima-mi ce geme și care-n veci e mută, Și singur numai mie mi-e dat a o citi”, aplicație care tulbură
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
gigantic, falnic, voios), Însă peisajul (acela din Căderea Rinului) este mai grandios romantic, trimite spre un sublim al sălbăticiei: „El cade!... Din nălțime În fum se prăbușește C-un muget lung, sălbatic, grozav, răsunător, Din stînci În stînci el saltă zdrobit; se risipește Precum o-mpârăjie de glorios popor. Frumoasa-i limpezime În clipă turburată Se schimbă-n largi troiene de spume argintii Ce valmeș se răstoarnă cu-o furie turbată, Formînd o avalanșă de cataracte mii. Și valuri peste valuri s-azvîrl
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
petrecere nu poate fi provocat și slujit mai bine decît de sunetul coardei atinse de o mînă fină. Tot „ghitara” este și mesagerul lui Cătina. Prin Sihleanu și Grandea, vine, În fine, rîndul harpei: „Pe harpa mea, copilă, de viscole zdrobită, O mînă tremurîndă abia mai pot să las...”. 19. Există timpuri și anotimpuri În iubire. Timp gramatical și timp (anotimp) cosmic. Le coup de foudre se spune totdeauna la perfectul simplu: căci el este, totodată, trecut (reconstruit) și simplu (punctual
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
vacii era aproape întreagă. Era un damf acru, două pisici o zbughiră și un nor de muște șuieră luându-și zborul. Luna lumina capul vacii care, de-o parte și de alta a gurii, avea sânge închegat și un ochi zdrobit din care încă se scurgeau câteva picături de lichid gelatinos. Era un spectacol înfiorător și Giandomenico n-ar fi vrut să mai fie în locul acela. Dar dacă ar fi plecat, și-ar fi pierdut renumele de care se bucura: de
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
ca și cum i-ar fi prețăluit la grămadă. Nu mai intrară peste ei și nu mai trebuiră să-i lovească, rănile reîncepuseră să sângereze și să doară singure. Cu răsăritul în spate, umbrele lor se lungeau, despărțind malurile pe care trupurile zdrobite și năclăite de sânge, sudoare și urină abia se țineau să nu se prăbușească. „Or să se întoarcă“, bâiguiseră unii, înainte ca ușile să se închidă, băgând de seamă cu groază că, deși aceia plecaseră, umbrele lor rămăseseră, ca niște
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]