767 matches
-
gâtul și umerii, pieptul deveniră libere, ușoare, uitarea cuprinsese trupul și timpul pierise. Târziu, cât de târziu, umerii fură atinși de degete care băteau un ritm lent, prevenitor, muzica încetase, dar nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
nu și briza binefăcătoare, pleoapele ardeau, grele, fierbinți, fu zgâlțâit cu vigoare. Străinul se apleca asupra sa, îi vorbea. Recăzu în adânc, cineva îl tot trăgea la suprafață. Clipi, buimăcit. Necunoscutul îl ținea strâns, să nu-l scape, și îl zgâlțâia. Se prăbuși iar, fu tras, nu mai putea să amâne, zâmbi, bolborosind : — Un domn distins... Cu un corn englez. Clipi fericit, închise iar ochii, rechemând amintirea fericitei întâlniri. Nu i se îngădui, agresorul îl tot trăgea, încăpățânat, și avea brațe
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
înțeles că sunt interceptați. Cineva anunță că proiectul stației de dedurizare a primit calificativul excepțional. Sosește ziarul, deasupra titlului are, de data asta, imprimat alt titlu, cu mari litere roșii : „O Țară, un Popor, un Conducător“. Reîncep calculele, desenele. Vântul zgâlțâie ferestrele înnorate de ceață. Sună telefoanele, tranzistoarele. Apare lista conservelor care se dau prin sindicat, pentru săptămâna în curs. Lista trece de la birou la planșetă, pe la fiecare. Solicitanții își trec numele, menționează categoria și numărul, patru cutii, asta e rația
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
în voie, încît coada ajungea până aproape de marginea satului. Sub spânzurătoare, caporalul aștepta smirna, cu ochii tulburați, în vreme ce plutonierul îi șoptea și-l învăța cum și ce are de făcut. Vântul umed se înteți, măturând pământul, împiedicîndu-se în mormintele cimitirelor, zgâlțâind pe oamenii care se apropiau... Apoi preotul se opri la marginea gropii cu osânditul care, văzând lutul galben și cleios, avu o zguduire scurtă. ― Dumnezeu e bun și mare, îi bolborosi la ureche preotul, speriat, întinzîndu-i crucea la buze. ― Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sinistre, mai desțelenind puțin întunericul și cotrobăind vajnic prin observatorul lui Bologa care, în curând, simți în spinare o pată udă și rece. Se ghemui mai bine, ferindu-și spatele. Vântul însă îi pătrundea prin haine, prin piele și-i zgâlțâia inima. ― Și reflectorul nu mai apare! murmură el dârdâind. Își înfipse ochii în bezna subțiată, cu furie nerăbdătoare. Acuma începeau să se deslușească, în nemișcarea moartă, semne umile de viață. În dreapta și în stânga tranșeele infanteriei se întindeau, strâmbe și capricioase
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să hurduce stâlpul cerdacului, din toate puterile, cu o disperare îngrozitoare, ca un smintit, scrâșnind neîncetat, câteva minute, fără să-și dea seama: ― Afară!... Afară!... Afară!... Pe urmă, tot așa de brusc, se potoli și-i fu rușine că a zgâlțâit stâlpul și a bâiguit "afară", ca un prost. În piept îi mai horcăia ura, dar mintea începea să cumpănească. Se lăsă în fotoliu și zise că trebuie să judece bine, fără pripire, ce s-a întîmplat, altfel îl amenință cine știe ce
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-i răspunsul. Auta oftă: - Asta-i tot întrebare!... Soldatul îl privi lung și tăcu. Apoi începu să mormăie alt cântec, de la el de-acasă, privind spre gura fluviului și mai departe, spre zarea mării. Dar deodată se întoarse și-l zgâlțâi pe Auta de umăr: - Uite, vin corăbiile noastre! strigă el bucuros. Într-adevăr, zarea mării era plină de mărunte aripi de păsări albe care, fără să fâlfâie, se înmulțeau mărindu-se pe toată dunga apelor din orizont. Nu se putea
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
soldați, care nu apucase să-și arunce armele la timp, zărind luntrea ce cobora spre el, nu mai avu putere să fugă și se trânti cu fața în țărână. Poate că era mort. Iahuben se apropie de el și-l zgâlțâi de umăr. Soldatul își ridică fața palidă și plină de praf spre sutaș și îl privi cu groază. Nu murise. Iahuben îl întrebă de ce fugeau ceilalți. Soldatul bîigui: - Ne-au trimis de la peșteri, stăpâne. - Cine v-a trimis? - Căpetenia. Iahuben
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
rămâi nu te putem lăsa. - Unde plecăm, Hor? Străinul arătă în sus. Nefert nu părea să înțeleagă, dar se strânse la pieptul lui Auta și urmări îngrijorată mâna lui Hor. - De ce? făcu Auta. Ca răspuns la întrebarea lui, piscul fu zgâlțâit scurt de alt cutremur. Ploaia începu din nou. - Acum nu mai putem ști nimic, decât după ce se va sfârși. Dar aici nu putem aștepta sfîrșitul! - Care sfârșit, Hor? Nu înțeleg nimic! Hor nu mai putea vorbi legat. Zise iarăși: - Atlantida
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
vizită amicului nostru Ocky În dimineața asta. E vineri și ar fi marfă să-i bușim ca lumea weekend-ul puțoiului, făcându-l să-și țină urechile ciulite pentru noi. Ai putea să obții niște informații despre droguri dacă-l zgâlțâim pe ticălos. Acucă vine Crăciunu toți vor să se aprovizioneze cu marfă. — Sacul ăla cu spermă a fost cam molâu În ultimu timp. A uitat care-i sunt adevărații prieteni. Prietenii din partea asta a domeniului, zâmbește Ray. Poți să zici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
ceas, iar mașina bârâie În gol, cu roțile Învârtindu-i-se de pomană și nereușind să facă priză. Hector se răsucește În scaun. — Îmi pare rău Bruce, da avem puțin nevoie de mușchii tăi. Io tresă fac asta, protestează el, zgâlțâind volanul ca răspuns la privirea mea fixă și glacială. Mă dau jos din vehicul, iar picioarele mi se afundă În noroiul care Îmi acoperă pantofii. Tivurile pantalonilor mei noi s-au dus n măsa... puțoiu ăla bătrân și bun de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
se purta cu tine. Era femeia uscată ca un băț și pipernicită care te victimiza cu o ardoare mult mai intensă decât sadismul nonșalant pe care Îl manifesta față de ceilalți elevi. Părea atât de personal. Uneori te lua deoparte, te zgâlțâia și Îți șuiera În ureche, — Știu cine ești Robertson. Știu totul despre tine, băiat malefic și rău ce ești. Cu cât munceai mai din greu, cu cât Încercai mai tare să-i faci plăcere, cu atât mai urât se purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
Era mirosul ce anunța deschiderea porților infernului. S-a făcut noapte. A mai durat câteva ore și s-au culcat. Toți dormeau. Deodată, Noel și Roxana se trezesc la auzul unui huruit urmat la scurt timp de zgâlțâială. Totul se zgâlțâie. Se zgâlțâie patul, lustra, mobila, pereți... Roxana, încordată și îngrozită, abia a putut pronunța cuvântul cutremur, stins, fără vlagă. Noel, într-o fracțiune de secundă, se repede ca un tigru la copil și îl înșfacă din patul ei, trezind-o
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
ce anunța deschiderea porților infernului. S-a făcut noapte. A mai durat câteva ore și s-au culcat. Toți dormeau. Deodată, Noel și Roxana se trezesc la auzul unui huruit urmat la scurt timp de zgâlțâială. Totul se zgâlțâie. Se zgâlțâie patul, lustra, mobila, pereți... Roxana, încordată și îngrozită, abia a putut pronunța cuvântul cutremur, stins, fără vlagă. Noel, într-o fracțiune de secundă, se repede ca un tigru la copil și îl înșfacă din patul ei, trezind-o. Văzând că
[Corola-publishinghouse/Science/1468_a_2766]
-
trupul mare și vânjos se destinse. Totul s-a petrecut într-o clipă... o singură clipă, cât o bătaie de inimă grăbită... într-o înfruntare, care pe care... Pădurarul, ca împietrit, rămase cu ochii ațintiți la animalul care zăcea moale, zgâlțâit în răstimpuri de-un geamăt, încercând să-și ridice capul din omăt. Gheorghe TESCU 140 Când, deodată... privirea i se opri pe laba din partea dreaptă din spate și urma lăsată pe zăpadă... Avu o tresărire, recunoscu lupoaica din noaptea aceea
ANUCA Fata pădurarului. In: ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
înainte pe vreun alt culoar. Dar nu era decât o minusculă, mizeră cabină de closet, cu pereții murdari de urme de degete și mirosind a urină învechită. Resemnat, am pus zăvorul și m-am așezat pe scaun, pe când ușa era zgâlțâită de lovituri de pumn. Ivărul zăvorului aluneca tot mai mult, sub ochii mei îngroziți... (Toate astea le-am scris dimineața, după ce m-am îmbrăcat și am făcut ordine în cameră, pentru că nu suport să scriu într-o odaie în care
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ale păianjenului, cu căngi înspăimîntătoare, păroase, dar colorate floral, se puteau zări. Am rămas acolo, pe buza cuibului, adâncit într-un strat alb ca laptele de pânză proaspătă de păianjen. Animalul colosal fremăta, mormăia, își agita labele, făcând să se zgâlțâie întreaga plasă. Totul în cea mai năucitoare tăcere. Au trecut poate minute, poate ore până când, în josul tunelului, l-am zărit, am zărit-o pe Lulu. Privea în jur, dezorientat, apoi se uită-n sus și începu să se cațere. Striga
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
ca într-o criză de isterie, asupra ușii. Mi-am făcut pumnii carne vie, mi-am rupt umerii, am strigat de neputință până n-am mai avut voce. Eram golit interior, de parcă aș fi știut că dincolo de lemnul care se zgâlțâia la fiecare lovitură cineva drag ar fi suferit torturi de 178 neînchipuit. Nu știu cât timp am izbit în poarta aceea sumbră, dar într-un târziu lacătul a cedat pe neașteptate, cu verigile rupte, și am putut privi în interior prin ușa
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
dimineața cafeaua caldă și cornuri proaspete aduse de Mireille, ochii ei verzi-albaștri, albaștri-verzi, de pariziancă, aerul ei proaspăt, ochii mei desprinși cu greu din somn, cât e ceasul? Opt! Cad iarăși în patul larg, adormind instantaneu, dar ea, necruțătoare, mă zgâlțâie de câteva ori, Se răcește cafeaua! Haide! Ce-ai făcut azi-noapte?! Glasul ei trezindu-mă din nou, dorința mea neînțeleasă de a lovi, de a o îndepărta, Am fost cu o puttana! Pe burtă, între așternuturi, doar cu capul întors
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
știi că arată bine? întrebă ea. —Așa pare. Bărbații urâți nu sunt mușcați de deget. —E-adevărat, interveni Ted. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată. Dar asta era pe punctul de a se schimba, se gândea Ashling. Joy o zgâlțâi. —Șeful tău? — Păi... este... foarte serios, se gândi Ashling să spună. Nu prea pare să mă placă, recunoscu ea, simțindu-se apoi deopotrivă bine și rău. —De ce nu? o interogă Joy. Da, de ce? era și Ted curios să afle. Cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
pistolul în față. Nici un sunet, nici o mișcare. Doar pânze de păianjen și o dușumea de lemn presărată cu ziare îngălbenite și pneuri uzate. M-am retras. Lee mi-o luă înainte pe scări, mergând în vârful picioarelor. Ajuns pe palier, zgâlțâi clanța, clătină din cap spre mine, după care îi trase ușii un șut de-o scoase din țâțâni. Am urcat scările în fugă. Lee intră cu arma pregătită. Când am ajuns pe palier, l-am văzut că își bagă arma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
De ce-ai omorât-o? Privirile bătrânului implorau milă și am evitat să mă uit la el. Fritzie, care examina cazierele de pe perete, rupse tăcerea: — Nu fi timid, băiete. Păsăroiul ăsta îi obliga pe băieței să-i sugă pixul. Am zgâlțâit și am smucit de cârlig. Hai, tataie, spune adevărul! De ce i-ai făcut felul? Bidwell răspunse cu voce stinsă, bătrânească: — N-am omorât-o eu, domnule. Voiam doar să ajung într-o închisoare de minimă securitate. Nu voiam decât trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vârful picioarelor pe lângă o mașină de spălat spre adevăratul obstacol ce-mi bloca intrarea în casă. Ușa aia era din lemn masiv, dar i-am pipăit tocul și am constatat că-i prinsă de perete cu un simplu cârlig. Am zgâlțâit clanța și am văzut că ușa se crapă puțin. Dacă reușeam să salt cârligul, eram ca și intrat. M-am lăsat în genunchi, am pipăit podeaua și m-am oprit când am dat cu mâna de o bucată subțire de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
atâta timp cât avea un amărât care să o facă. Trecu ceva vreme, dar În final, agentul murmură un „Da, domnule“ și apucă hotărât clanța. Era o ușă care se urnea greu, având balamalele Încovoiate și ruginite. Agentul scrâșni din dinți și zgâlțâi ușa. Se deschise cu un scârțâit, lăsând să iasă cel mai teribil miros de care avusese parte Logan În toată viața lui. Toată lumea se trase Înapoi. O avalanșă de muște albastre moarte căzură de pe ușa care se deschisese direct În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
moarte Începe viața din lucruri nenumărate Cum din orice bob de grâu va-ncolți un spic, Altfel decât Încolțește firul de iarbă sub șenilele tancului Scăldat În ploi de lumină mai reci sau mai puțin reci; Vânturi turbate de gânduri zgâlțâie poarta existenței A cărei clanță Înghețată e căutată mereu de o mână prietenă, Nu mori În tine atunci când ai izvoarele limpezi și sleite proaspăt De sângele scurs În fapta celor de mai Înainte Cresc putrede ierburi din generații de așteptare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]