2,254 matches
-
avea de la spițer se suprapusese peste amintirea a ceea ce văzuse În biserică. Un amănunt pe care mintea lui trebuie că Îl surprinsese pe neștiute, sugerându-i-l În vis, dar care acum apărea În toată lumina certitudinii. În timp ce era Încă zguduit de această descoperire, auzi glasul Îngrijorat al lui Teofilo. — Maestre, te simți rău? În loc să răspundă, puse la rândul său o Întrebare. — Câți dintre voi Îl cunoșteau pe mozaicar? Ceilalți schimbară o privire rapidă. Tot Teofilo fu cel care răspunse: — Cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
jur o privire nervoasă, ca și când ar fi ars de nerăbdare să se Întoarcă la lucru. — Domnia ta ai o ideea despre ce ar putea fi, nu-i așa? Îl presă poetul. Iacopo nu răspunse, iar el Îl Înșfăcă de un umăr, zguduindu-l. — Nu-i așa? Nu uita, Comuna are mijloace de a-i face să vorbească pe cei care nu vor. — Umbla un zvon prin bazilica San Paolo, unde am lucrat noi... un zvon pe seama morții lui Celestin al V-lea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
suveran străin calea spre Urbe. Și apoi, cine s-ar putea așeza În fruntea unei asemenea Încercări, după dezastrul de la Tagliacozzo? Bietul Corradino a murit fără să lase moștenitori. Cecco rămăsese tot impasibil, ca și când acele observații nu l-ar fi zguduit În nici un fel. — Pentru că nu există moștenitori la tronul imperial, nu-i așa? mai zise Dante. Ori sunt În eroare? Sienezul Își ridică preț de o clipită ochii spre ferestrele de la cămăruțe. Fu doar o scânteiere, iar apoi privirea Îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cuvânt. Am ridicat din umeri. Tăcerea și gestul meu de nepăsare care i-a părut, probabil, sfidător i-au accentuat surescitarea. A sărit zgomotos În picioare, a făcut câțiva pași Înainte și Înapoi, după care s-a repezit la mine, zguduindu-mă de gulerul hainei și urlându-mi În față, cu gura schimonosită de furie: - Dar nu Înțelegi că În momentul când nu vor mai avea nevoie de noi, demenții ăia or să sisteze experimentul? Că tot ce ține În viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
fie spus, președintele De Gaulle se afla atunci, dacă nu mă-nșel, Într-o vizită de stat În România. Că tare Îl mai cultivau liderii occidentali pe Ceaușescu al dumneavoastră, așa comunist și dictator cum era! Scuzați ironia... Prin Parisul zguduit de mișcări de stradă, studenții au defilat, Între altele, cu bannere pe care scria: Dumnezeu a murit! - semnat, Nietzsche. Pe unul dintre ele a apărut replica glumeață și cinică: Nietzsche a murit! - semnat, Dumnezeu. Pentru Fukuyama, n-a fost nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
la punct... varianta de rezervă... e mai zgomotoasă, dar n-avem de ales...”, mi-au violentat memoria cuvintele rostite de Zoran În subterană. Încordat ca un resort, m-am aruncat spre el. Era Însă prea târziu. O explozie uriașă a zguduit Centrul. Am simțit o arsură În piciorul stâng, apoi mi-am pierdut cunoștința. 39 În salon s-a așternut o liniște pâcloasă și tremurătoare. Adam Adam nu făcea nici o mișcare, Încremenise aplecat Într-o poziție nefirească, prizonier, parcă, al amintirilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
că omul plângea de ți se rupea sufletul. Tușind stânjenit, Metodiu zise: — Ave, homine! Morituri te salutant! — Proșe pane - răspunse hangiul, ștergându-și lacrimile și ridicându-se. Vru să suie treptele spre intrare, dar un nou acces de plâns îi zgudui umerii și cei doi călugări trebuiră să-l sprijine și să-l ducă împleticindu-se înăuntru. îl așezară pe un scaun, iar Iovănuț merse iute după tejghea și-aduse un pahar cu apă. Hangiul îl bău pe nerăsuflate, apoi puse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
de mână și nebăgare de seamă am ajuns la episodul 230. însă acum, iată, nu mai putem. Adică nu că nu putem, dar... nu se poate! Timpul se-ascute în urma noastră și-n față se-ntunecă, vremurile încep a se zgudui și firava noastră construcție epică, oprită la jumătate, la un sfert, cine mai știe, arată încă o dată ca „un zid părăsit și neisprăvit”. Peste locuri, peste personaje și peste esopicul limbaj ce le-a făcut posibile se așterne pulberea cenușie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
icnea. Corpul pirpiriu i se opintea din toate mădularele, ochii Îi ieșiseră din orbite, venele de la gît Îi erau gata să plesnească. Aruncă bucata de săpun și Începu s-o calce În picioare. Alunecă și căzu. Se zbătea În praf zguduit de convulsii. Nu mai suportam să-l privesc. L-am lăsat acolo și-am plecat. Mă clătinam pe picioare, urechile Îmi vîjÎiau, vorbeam singură. Săpunul... nu știe ce să facă cu el. Nu știe ce să facă cu el! București
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
lungul ei și i-am luat palma și am ținut-o. Mă întrebam ce se întâmplase. Era prima dată când mă gândeam la asta suficient de mult timp încât să-mi pun problema. Sânge care-i ieșea din gură. Am zguduit puțin patul și am strigat-o pe nume, dar nu a răspuns. Vântul sufla încontinuu pe lângă casă și ușa din față s-a trântit iar zdravăn, dar sunetul părea să vină de foarte departe. Îmi era teamă acum și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ei ca să o aud și ea a spus “Frank“, respirația i s-a oprit și ea a rămas inertă în brațele mele. Noaptea aceea mi-am petrecut-o în camera cu trenul. Vântul a urlat și a șuierat și a zguduit casa și mie îmi era frică. Mama era moartă dincolo cu o pătură pe ea. Era frig în casă, și în camera în care stăteam și în cealaltă, dar cred că era și mai frig în camera ei. Părea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
De obicei când o femeie aruncă cu ceva în mine, rămân nemișcat. Nici o șansă să fiu nimerit. — Am fost campioană la bile în anii de școală. —Jucai crichet la școală? m-a întrebat neîncrezător. —Nu, rounders 1. Aproape că se zguduia de râs. — Nu o desfac pe asta, mi-a zis, ținând încă berea în mână. O să se împrăștie peste tot. —Plicticosule. Ei bine, atunci va trebui să vii până aici să-ți iei alta, nu-i așa? A făcut un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
oceanului, ținându-se împreună un timp, așa era și cu oamenii - întâlnindu-se, trăind împreună un timp, pentru ca apoi să se despartă, dispărând pentru totdeauna. Dispariția fiind lucrul cel mai sigur în această lume. Imaginea înaripată a vieții mele mă zguduia adânc: îndrăznise să supraviețuiască ca o frunză pe spatele unui înotător, astfel încât eu, cea de azi, puteam s-o țin în mână, s-o contemplu ca pe un rest din contextul pierdut. Mi-am spălat mâinile la baie, ca și cum aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
vedeam în el. Nunu bea, prefăcându-se că nu-i păsa de nimic. Desena o femeie tânără și subțire cu o gură roșie de atâta sărutat. Dintre picioarele ei ușor răsfirate curgea un șuvoi de copii morți. Imaginea m-a zguduit, era vorba de feminitatea mea sterilă. Serile obișnuiam să mâncăm și să bem împreună într-un restaurant mic, înainte ca Simon să plece la hotelul lui din Mangalia. Mă durea tot corpul din cauza nervilor surescitați - beam prea mult, într-un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
primit o nouă viață și-i era frică s-o piardă, simțind că nu era viața lui. Natanael îi povestise că îl visase pe acel Rudi de care îi povestise Tua, numindu-l în glumă „logodnicul meu de dincolo“. Fusese zguduit de vis, chiar dacă nu-și mai amintea decât bribe din el. A doua zi vizitase cimitirul din Norra - unde se plimbase în visul lui. Mai exact partea evreiască a acelui cimitir, unde se găsea și mormântul lui Rudi Gutman. Pașii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
lăsat de soția sa, omul nostru găsi în sfârșit determinarea de care avea nevoie pentru a-și îndeplini planul. Lucrurile trebuiau făcute cu hotărâre, exact așa cum făcuse și ea renunțând la el. Calm, hotărât până la nebunie, apăsă în sfârșit trăgaciul, zguduind clădirea cu un zgomot infernal. Glonțul ieși însă pe geam, lovind o cutie de conserve aflată pe un acoperiș, clipă în care omul nostru se ridică și ieși. Speranța izbândise, ca întotdeauna. Sau poate pur și simplu zeița Kaly veghea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
toaletă e un miros puternic de varză și de alte mâncăruri. Gândindu-mă la mâncare, simt că mă ia cu greață, dar e o greață neobișnuită. Gândul la mâncare îmi face greață nu pentru că aș fi sătul, ci pentru că sunt zguduit sufletește. Mi se pare că gâtul meu a devenit atât de încordat și de gingaș, încât cea mai mică înghițitură îl poate bloca sau rupe. Pe pianină, lângă Mik se află un pahar cu apă - Bea, îmi spune el, tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
zborul unei noi doze de cocaină uscată, vertijul ușor și senzația de greață și de spaimă când auzeam zgomotele pe care le fac oamenii care se trezesc. În sfârșit, un ciocănit în ușă, rar, regulat, insistent, și tușea care-mi zguduie trupul ud leoarcă de transpirație și parcă îngropat în divan, apoi tușea cu care îmi dreg glasul, și vocea mea strecurată printre dinți și vibrând (cu toată groaza pe care o încerc) „cine-i? ce vrei?“ și, brusc, senzația că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
este că a jubila la vederea sângelui de om e posibil numai atunci când ești însetat de sânge, când ești stăpânit de ură și de răutate.“ Și, dacă aceste sentimente joase, dezgustătoare au apărut în sufletul nostru doar pentru că au fost zguduite trăirile noastre cele mai umane - dragostea pentru eroul smerit și aflat în suferință -, dacă această animalizare a noastră a apărut din smintirea celor mai nobile sentimente, oare acest lucru nu dovedește clar alcătuirea tulbure și înfricoșătoare a sufletelor noastre? Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
pe plan intern. Măcinat de paranoia, a creat o rețea de informatori puși să urmărească boierimea, în special pe cei din familia Romanov. Nu se știe dacă din cauza Micii Glaciațiuni Medievale, ori din alte cauze, o foamete fără precedent a zguduit statele din emisfera nordică. Pe fondul acesteia, în anul 1601, Rusia s-a confruntat cu o criză politică și economică fără precedent. Tot atunci, un călugăr, numit Dimitrie cel Fals, își face apariția și agită poporul, declarând că el este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să-l învăluie. Întinse în față toiagul, ridicându-l deasupra capului. Ca și cum s-ar fi lovit de un zid nevăzut, ceața se opri brusc, nemaiputând trece mai departe. În momentul acela, un bubuit puternic îi biciui timpanele, în timp ce capcana se zgudui puternic. Capacul masiv se închisese cu zgomot în spatele bestiei, prinzând-o înăuntru. Vâlva se micșoră pe dată, până la dimensiunea unui coș de nuiele, năpustindu-se năpras nic în chepengul ce se prăbușise cu o clipă în urmă. Aici, asemeni unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de casă și ieși fără să-și scoată de pe cap fesul de noapte cu ciucurele care-i cădea pe-o ureche. Înălțînd mult lumînarea, o recunoscu În pragul ușii pe doamna Brener care-și strîngea În brațe fetița. Copilul se zguduia sufocat de suspine. Doamna Brener nu putea scoate o vorbă, iar primarul, cam fără chef, o conduse În hol. CÎinele urla Întruna, jelind animalic, ca o bocitoare bătrînă. Doamna Brener, palidă de moarte, cu copilul care gemea animalic, căuta, confuză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sentința. Avea o voce spartă, care răsuna a gol În celulă. Sentința era crîncenă și neîndurătoare, moarte prin spînzurare. TÎnărul nobil participase cu arma În mînă la o revoltă, la unul din acele puciuri care din cînd În cînd mai zguduia imperiul, țîșnind pe neașteptate cu Înverșunare, cu deznădejde, cu multă vărsare de sînge, ca apoi, tot pe neașteptate, cu Înverșunare și deznădejde, să fie Înăbușit. Originea sa ca și rangul familiei sale vor fi admise de judecător ca circumstanțe agravante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
-i fac un cadou. Eu mă gîndisem să-i dăruiesc o carte bună, cu multe litere și cu puține ștampe, Însă cum sînt cam mocăită și nu mă pricep... Înainte să fi apucat eu să-i răspund, prăvălia s-a zguduit cu un bubuit artileristic atunci cînd s-au precipitat, din Înălțimi, niște opere complete ale lui Blasco Ibáñez, cu coperte tari. Bernarda și cu mine ne-am ridicat privirile, tresărind. Fermín aluneca pe scări În jos ca un trapezist, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
-i dădură lacrimile de supărare. Lui parcă-i căzu falca și se botoți ca un copil certat de părinți. Întoarse către mine o privire rugătoare ca să mă implore să dreg lucrurile, dar eu încă nu mă puteam stăpâni și mă zguduiam tot de râs. Într-o zi ne-am dus la negustorul de tablouri în al cărui magazin spera Stroeve să-mi arate cel puțin vreo două din lucrările lui Strickland. Dar când am ajuns acolo ni s-a spus că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]