6,950 matches
-
descoperit că Pământul este plat. Mi-a răspuns că revelația s-a produs cu câteva săptămâni mai devreme, În timpul Ramadanului, sărbătoare sfântă a musulmanilor. Scrisese un articol pentru televiziunea CNBC Arabia despre lampioanele colorate numite fawanis, cu o lumânare aprinsă Înăuntru, pe care școlarii egipteni le poartă pe durata Ramadanului, o tradiție care durează În Egipt de secole, din perioada fatimizilor. Copiii flutură lampioanele și cântă cântece, iar oamenii le dau dulciuri sau daruri, cum se Întâmplă În America de Halloween
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
ani. Am descoperit metropola mult mai curată decât mi-o aminteam, mulțumită unei campanii cetățenești inițiate de primar. Apăruseră și câteva clădiri noi, dar nu așa de multe cum mă așteptam după un deceniu de apartenență a Mexicului la NAFTA. Înăuntru mi-am găsit prietenii mexicani ușor deprimați. Mi-au spus că Mexicul și-a ieșit din mână - adică economia mexicană nu mai Înregistrează creșterile din trecut, În vreme ce Încrederea de sine a mexicanilor scade văzând cu ochii. Așadar, În Delhi, panorama
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
digitale și am ales un model ultimul răcnet, cel mai asemănător cu aparatul nostru șanalogț cu film“, a mai spus Greer. „Se numește Canon D1 și este un aparat foto identic cu vechiul aparat cu film, cu excepția faptului că are Înăuntru un computer, cu un mic ecran TV pe spate, care Îți arată ce poze faci. Dar folosește până și aceleași lentile, lucrurile se văd la fel, viteza de expunere și apertura sunt la fel, iar aspectul ergonomic este identic cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2108_a_3433]
-
au împins într-o dubă improvizată. Au închis și au pornit. Am ajuns repede la sediul Poliției, situat într-un hotel mai vechi, amenajat în acest scop, vizavi de Palatul Comunal. M-au băgat într-un birou la etajul întâi; înăuntru era un funcționar preocupat de rânduiala unor hârtii: L-am adus!, raportă unul dintre cei patru și se retraseră. Bună ziua, am salutat, dar funcționarul nu mi-a dat nici o atenție. Avea 45-50 de ani, fața imobilă, era încremenit parcă pe
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
loc! Nu acolo, îmi tăie rugăciunea glasul răstit al gardianului. Oare mă și auzise Maica Domnului?) Am intrat în clădirea administrativă. Gardianul m-a lăsat în anticameră și a intrat pe ușa capitonată deasupra căreia scria cu litere mari: director. Înăuntru era fratele meu cel mic, Alexandru, cu ochii plini de lacrimi. Am intuit situația și m-am pregătit sufletește. Mai mult dezbrăcat decât îmbrăcat, în hainele vărgate ale penitenței, desculț, cu capul chilug descoperit, tremurând de frig și emoție, slab
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
prune uscate, mere, zarzavaturi, cartofi, varză și altele. Deși trecuse frontul în Ardeal, lumea era timorată și puține prăvălii erau deschise. Era vineri spre amiază; la o prăvălie negustorul aștepta în ușă. Dau bună ziua. Negustorul mă poftește curtenitor în prăvălie. Înăuntru, o mulțime de saci și butoaie pline cu mărfuri: măsline, prune, cartofi, smochine. Întreb de prețuri și rog să mi se pună cantitățile de care aveam nevoie. Măsline și smochine mi-au dat din marfa care era în prăvălie, iar
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
i-am bărbierit pe amândoi, i-am sărutat, le-am sărutat mâinile, lanțurile și cătușele, și-am ieșit plângând, închinându-mă. Gata?, m-a privit doctorul semnificativ. Am tras ușa și milițianul a încuiat-o fără să se mai uite înăuntru. Doctorul a plecât în grabă, iar milițianul m-a dus la celula mea. Nu știu ce s-a mai întâmplat cu cei doi chinuiți, dar Dumnezeu a vrut ca actul meu să nu aibă consecințe neplăcute pentru mine. Despre parlagiu n-am
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
dar le-am pierdut pe drum, am glumit în continuare. Apoi copiii și-au luat rămas bun. Spre seară Liviu a venit grăbit, s-a făcut că nici nu ne vede, a lăsat un pachet pe prispă și a fugit. Înăuntru am găsit o pereche de pantofi noi, măsura mea, cumpărați de la magazinul de încălțăminte. Mama Ioana Spre seară, soția unui fost prizonier în URSS, Costică Dragomir, Cosoi, sosi cu un dar: o pâine de casă, o oală de lapte proaspăt
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
imagina o contradicție mai mare decît cea dintre Realpolitik și Sămănătorism. În 1918, visul românilor părea să se fi împlinit dincolo de cele mai fantastice visuri ale naționaliștilor. Take Ionescu a văzut porțile raiului deschizîndu-se, deși era prea superstițios ca să privească înăuntru (deoarece "priveliștea era prea frumoasă"). Vom arunca noi acum o privire. Perioada interbelică, în ciuda deficiențelor, a fost cea mai fericită perioadă din istorie României 1. Deși nu totul mergea foarte bine, în anii de început exista un optimism general. Mareșalul
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]
-
pe sfori, cu ciucuri de mătase la capătul firului de tras, și un volănaș de dantelă în partea de jos. Când aceste transperante (ce cuvânt expresiv!) sunt trase, Capul Shruff, văzut de pe drum, are un ciudat aer de mister. Dar înăuntru, lumina galbenă a ferestrelor orbite îmi evocă oarecum, și în chip melancolic, ceva din copilărie, poate că atmosfera din casa bunicului meu din Lincolnshire. Am botezat cele două camere cu bovindou „biblioteca“ (unde mi-am așezat lăzile cu cărți încă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
din salon, deși folosesc și măsuța pliantă adusă din „camera interioară“, pentru a-mi ține pe ea cărțile și hârtiile. A trebuit să închid ferestrele din cauza fluturilor de noapte, niște fluturi uriași cu aripi nisipii și portocalii, care se năpustesc înăuntru ca niște mici elicoptere. Lămpile, patru în total și în bună stare de funcționare, sunt tot de origine chorneyană. Lămpi frumoase, de modă veche, cam greoaie, din alamă, cu abajururi grațioase de sticlă mată. Am învățat să mânuiesc lămpile cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
greutăți la ieșirea din apă. După aceea m-am dus acasă și am zăcut gol, în ploaia călduță, pe podul lui Minn, privind cum se prăvăleau valurile lustruite în cavitatea îngrădită. Chiar și pe o zi liniștită, apa dă buzna înăuntru și îndărăt, în puhoi tumultuos. Noaptea trecută, întrucât cerul era acoperit de nori, mi-a fost cu neputință să-mi verific teoria dacă „fața fantomatică“ pe care am văzut-o a fost sau nu o reflecție a lunii. Dar acum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
care părea să se rezeme, iar privirile mi se împăienjeneau și nu izbuteau să-și fixeze obiectivul. O clipă sau două n-am reușit să disting nimic clar, și totuși eram sigur că zărisem o mișcare, ceva ce se mișcase înăuntru, în bibliotecă. Am înaintat foarte încet, clipind din ochi și uitându-mă fix. După aceea am văzut, fugitiv dar limpede, o siluetă întunecată aflată înăuntrul casei, stând la fereastră și privind. Silueta s-a topit apoi în întuneric și ochii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
bucătăriei, și am revăzut în minte masa pe care se afla lampa, cu chibriturile alături. Am aruncat o ultimă privire către cerul încărcat de o lumină agonizantă, și apoi am început să învârtesc cu zgomot mânerul ușii. Am dat buzna înăuntru, lăsând ușa deschisă, am găsit lanterna, apoi lampa și chibriturile. Am aprins lampa și am ridicat fitilul. Tăcere deplină. Am strigat: „Hei, cine-i acolo?“. Strigătul meu înnebunit de groază s-a reverberat prin casa goală. Tăcere deplină. M-am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
fost martorul acestei întâlniri. Poate că o duzină de oameni, poate că nici unul. Eu nu puteam vedea nimic altceva decât ochii îngroziți ai lui Hartley. Am intrat în biserică și i-am ținut deschisă ușa mare, masivă. Nu era nimeni înăuntru. Prin ferestrele înalte, din sticlă simplă, se cernea o lumină rece, strălucitoare. M-am așezat în strana cea mai apropiată, iar ea s-a așezat pe una din bănci, astfel încât trebuia să se întoarcă spre mine ca să mă vadă. În
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
contramanda vizita. Am ieșit în strada încă însorită; lumina asfințitului făcea ca până și plăcile de ardezie ale acoperișurilor să proiecteze mici umbre, iar zidurile văruite ale caselor păreau argintate. M-am dus la biserică și am aruncat o privire înăuntru. Era goală și cuprinsă de înserare, îmbălsămată de parfumul trandafirilor care păreau o învolburare de alb în aerul prăfos, încețoșat. Am ieșit din nou afară și am petrecut câtva timp privind diferitele corăbii de pe pietrele de mormânt, reliefate de razele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
urăsc, mai bine eram un păcătos de scoțian, așa de îngrozitor e să fii irlandez. Cred că urăsc Irlanda mai tare decât urăsc teatrul, și asta nu-i puțin. În acel moment se deschise ușa și Pamela își vârî capul înăuntru. După care, clătinându-se agățată de clanță, pe jumătate intră, pe jumătate căzu în cameră și se uită la noi cu ochi sticloși. Purta un pardesiu și, evident, tocmai se întorsese acasă. Era încă frumoasă, cu o coamă de păr
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
rahat. Da. Da. Haide, bea. În timp ce Perry își șterse din nou ochii cu fața de masă, ușa se deschise și un băiat înalt și slab, cu părul tuns foarte scurt și îmbrăcat într-o jachetă neagră de piele, a intrat înăuntru, fără să ne arunce măcar o privire, s-a dus direct la bufet, l-a deschis, a scos o sticlă și a ieșit din cameră închizând ușa în urmă-i. — Cine naiba mai e și băiatul ăsta? — Nu-i băiat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
Copii... inocență... Doamne! Ar trebui să auzi ce-i la gura lui Angie, și s-a pocit singură, e atât de grotescă... Pamelei nici că-i pasă... ea e... mă rog, ai văzut-o chiar adineauri pe Pamela... a fost înăuntru, nu-i așa, sau am visat eu? Angie, da. Poartă cizme și numai lucruri de piele. Și bea de stinge. Toate beau. Charles, ești un om fericit. N-ai familie. Familia, leagănul iubirii. Și când te gândești că eu nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
altfel, lumânările nu răspândeau nici o lumină, și le-am stins. Poate că ceața se mai risipise, deși ferestrele păreau tot obturate. Rosina tocmai se pregătea să-mi răspundă nu știu ce, când ușa bucătăriei s-a deschis încet și cineva a intrat înăuntru. Era o femeie și, timp de un moment nebun, am crezut că e Hartley, întrupată din gândurile mele. Dar nu: era Lizzie Scherer. Când s-au văzut una pe cealaltă, ambele femei au scos câte un strigăt ușor, un fel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
N-are nici un rost să spui că-ți pare rău și că nu știi, asta-i tot ce-ți iese din gură și repeți la nesfârșit. Mi-ar plăcea să-ți despic capul și să văd ce se ascunde acolo înăuntru. De ce nu-mi explici o dată pentru totdeauna? Dacă mi-ai spune adevărul ar fi o ușurare pentru mine... Nu-i nimic de spus! — Și te aștepți să cred? Ai crezut-o cândva. — N-am crezut niciodată, m-am prefăcut numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
petrecuseră în trecut sau - îmi venise acum pentru prima oară gândul - care se vor întâmpla în viitor. O premoniție? M-am simțit străbătut de un fior rece și mi-am îmbrăcat jerseul irlandez. Deși afară luminozitatea părea să se intensifice, înăuntru era din ce în ce mai întuneric și a trebuit să-mi încordez privirile în timp ce am spălat și am uscat măslinele, le-am răsturnat într-un castron și am turnat untdelemn peste ele. Și în clipa aceea, cineva a început să bată violent la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
era s\ o iau de acolo, și nici măcar nu începusem încă să-i vorbesc. — Hartley, micuța mea, mă iubești, o, cât sunt de fericit! Dar, ascultă-mă, trebuie să-ți spun ceva. El unde e? — E plecat. Tocmai am intrat înăuntru ca să mă asigur. Vai, dar n-ar fi trebuit să vii... — Unde a plecat? Pentru cât timp? — S-a dus la cineva în legătură cu un câine. O să dureze câtva timp. — Un câine? — Da. E un drum lung, până la ferma Amorne. Și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
șiragurile perdelei de mărgele, am învârtit încetișor cheia în broască și am bătut la ușă. Nici un răspuns. Murise peste noapte, ca un animal captiv, reușise să evadeze, cine știe cum, și se înecase în mare? Am deschis ușa și m-am uitat înăuntru. Se afla acolo, trează, își rezemase pernele de perete și zăcea pe saltea, cu capul proptit de perne și pătura trasă până la bărbie. Ochii ei mă priveau pe sub pleoapele căzute. Se mișca ușor și am văzut că tremura. — Hartley, iubito
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]
-
și cum ea era tot mai doborâtă, nu-mi venea să-i cer s-o viziteze. Nu mă puteam obișnui cu faptul că i se adresa spunându-i „Mary“. — Mary, nu vrei să vii afară la soare, e rece aici, înăuntru. Nu, mulțumesc. — Te simți mai bine? Convenția că ar fi fost bolnavă se ivise, în mod salutar, nu știu de pe unde. Discutau despre bungalov, sub aparența unei placide banalități. Dar poate că nici nu știau ce discută. Și aveți o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2341_a_3666]