7,065 matches
-
aminti ce spusese anterior Prințul Del Curtin. Se încruntă la el: ― Și așa, verișorule, zici că vorbesc ca o nevastă cicălitoare? După ce am cheltuit banii soțului meu iubitor, acum... Se opri brusc. Tresărind, își aminti expresia de ușurare care se așternuse pe fețele miniștrilor după comentariul prințului. Deodată o fulgeră revelația pe care nu o avusese pînă acum, că a fost acuzată personal în fața întregului cabinet. ― Ei fir-ar al dracului să fie! explodă ea. Va să zică eu sînt de vină? Va să zică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
mai degrabă, cine a fost! Zic "a fost" ca o chestiune de necesitate. Îmi pare rău să spun că intenția Făuritorilor de Arme a fost să-l interogheze într-o încăpere special construită, iar apoi să-l execute imediat. Se așternu tăcerea în cameră. De fapt trupul Împărătesei își pierduse capacitatea de a mai fi șocat. Rămase rece și înțepenită, cu creierul golit de orice gînduri, în așteptare. Cu un aer absent, observă în cele din urmă că Negatistul are o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
din cei de fată unde mă aflam cînd am trecut prin scutul acela? Dacă nu, v-aș sugera să fiu pus imediat în libertate, pentru că magnificul Consiliu al Făuritorilor de Arme s-ar putea să sufere un șoc cumplit. SE AȘTERNU TĂCEREA. CONSILIERII SE UITARĂ UNUL LA ALTUL. \ DUPĂ PĂREREA MEA, SPUSE TÎNĂRUL ANCIL NARE, CU CÎT SE FACE MAI CURÎND EXECUȚIA, CU ATÎT MAI BINE. ÎN MOMENTUL DE FAȚĂ, I SE POATE TĂIA GÎTUL; POATE FI STRANGULAT; UN GLONTE ÎI
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
spună astfel. Tîrziu în cursul după-amiezii se înălță la Răsărit cel de-al doilea soare, mai micuț, un glob palid. Apoi o vreme se încălzi, pe urmă se răci iarăși, cînd se ascunse îndărătul orizontului soarele mai mare și se așternu "noaptea". Era ca o zi mohorîtă pe Pămînt, cu o fantomă a soarelui ițindu-se printre norii grei, numai că cerul nu era înnourat și nu avea umiditatea și zăpușeala unei zile închise. Simțea adieri de vînt. Se înălță și al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85088_a_85875]
-
locuri, Întreci orașul pietrei, limpezit De roua harului arzând pe blocuri, O ceasuri verticale, frunți tîrzii! Cer simplu, timpul. Dimensiunea, două; Iar sufletul impur, în calorii, Și ochiul, unghi și lumea-aceasta - nouă. - Înaltă-n vânt te frângi, să mă aștern O, iarba mea din toate mai frumoasă. Noroasă pata-aceasta de infern! Dar ceasul - sus; trec valea răcoroasă. SECOL Răsărit al crestelor de păsări, Steme nicăiri în fâlfâit, Bântuie, când soarelui voit Arcuite pajurile cățări. Seceri dintre secete-au sclipit
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
fluid, formă fugară, Străbate surele poteci Șerpuitoare și coboară În toamna vânturilor reci. Dorința mea îți va aprinde Ardori ce nu se pot grăi Și-n ciuda umbrei ce se-ntinde Ne vom iubi, ne vom iubi, Până când anii vor așterne, În colb mărunt, argintul lor; Până când, greu de ierni eterne, Slăvitul prinț al orelor, Va obosi să mai adaste Ivirea ultimilor sloi Și bolta nopții sale vaste Va-ncovoia și peste noi. FULGII Cad fulgii șovăielnici în stoluri fără număr
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
dificil de matematică sau de geometrie. Auzim însă ropotul de pași al escuadei, în care predomină cadența de centaur a lui Tata Moșu. Înainte de a irumpe ei, suntem toți la loc, în bănci. - Banciu, Banciu vine! O tăcere grea se așterne. Fiecare din noi are un groaznic trac. În sfârșit. Fumuriu și zvelt, ca un arab, apare Banciu. Suie cu capul nițel plecat spre catedră, fără să ne arunce o privire. - Dumitrescu Victor, absenții. - Barbilian, Gavrilescu, Marinescu Eliad, Predescu Iulian. - Iar
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
să o inspire ucenicilor. " În seara de 25 februarie Gauss odihni pentru ultima noapte în odaia sa. După ce un sicriu negru, simplu, fu pregătit, numai prietenii apropiați (nici o mână laică n-a ajuns să-l atingă) săvârșiră ultima datorie pioasă. Așternurăm racla sa liniștită, îl așezarăm cu multe griji într-însa și încoronarăm cu merișor verde și florile primăverii, capul său foarte nobil și nemișcata-i statură. Dimineața următoare, înainte de ceasul 9, sicriul deschis, înconjurat de făclii și ramure de cipri
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
masă, ca un mort sau ca o păpușă de ceară, vorbește extrem de rar și nu se ridică decât dacă e nevoie să te ajute la ceva, știi foarte bine, am putea chiar să renunțăm la masă, am putea să-i așternem pe jos niște crengi uscate, poate să doarmă și pe pământul gol“. „A, nu, domnule Sima, el e bătrân, dacă doarme pe jos, ar putea să răcească, te rog, adu masa, de ce să n-o aduci, ce-i dacă săpăm
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
zile și săptămâni, stăteam cu Zenobia în beznă, mențineam dragostea pe lume, de afară se auzea viscolul, n-am să-l descriu, apoi lupii începură să ne dea târcoale, scheunau jalnic, era, poate, îngrozitor de frig, peste groapa cu apă se așternuse o pânză de gheață, trebuia să o spargem când ne încerca setea; rodeam, câteodată, ierburi, era o stare de dincolo de gânduri, cotropitoarea, disperata dragoste a lumii se ghemuise acolo, în cârpele noastre deschise, desfăcute până la soarele care probabil că mai
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
își ținea deschiși ochii, care luceau ca două stele triste, dar, într-o noapte, i-am simțit respirația în ceafa mea, o ușoară adiere de aer m-a făcut să-i bănuiesc clătinările capului iar după tremuratul ritmic al crengilor așternute pe jos și după foșnetul veșmântului său de in mi-am dat seama că se afla, cine știe de când, la câțiva centimetri de noi; mai mult ca sigur, clătina din cap și țopăia acolo, ascultând gânguritul Zenobiei; în plus, poate
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
mă trezeam cu capul pe grămăjoara caldă de bălegar, mâncam din puținele merinde pe care le aveam, toate acestea se petreceau pe un spațiu de patru metri pătrați, dincolo de care mă pândea moartea. Stăteam acolo, pe stratul de frunze umede așternut de-a lungul anilor, câteodată ploua, îmi puneam peste cap pătura împuțită scoasă de sub șa, într-o bună zi am început să scormonesc stratul de sub mine, să dau la o parte frunzele putrezite; cam de la vreo douăzeci de centimetri adâncime
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
convingă, m-au plictisit, îmi era frig, i-am spus fetei aceleia să vină cu mine să facem dragoste și ea a venit. 14. Înșiruind aceste mici ticăloșii existente în mai toate viețile adolescenților, vorbesc, de fapt, despre un pat așternut cu petale de crini până la care drumul duce printre reziduuri mucede și excremente; poate că rostul lor e să atenueze până la suportabil niște dogoritoare raze lăuntrice, poate că vorbăria mea alimentează forța presimțită a tăcerii fiecăruia, dezvăluind, pe invers, partea
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
de mărunt poate să pară umor și încă ieftin, mai ales dacă se ține seama de gravitatea existențială a zonei căreia trebuie să-i servească drept substanță doveditoare, dar gândiți-vă : erau 52 de cărți bine amestecate și așii se așterneau unul după altul (câteodată nu voiau, atunci bombăneam ceva și gata). Asemenea lucruri mărunte se petreceau însă aidoma și când era vorba de obiecte în genere, și când era vorba de oameni; vedeam clar în ce măsură obiectele sau oamenii se aflau
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ai victimelor. 14. Am bătut la ușă, nu mi-a răspuns nimeni. Am intrat. În încăperea de jos era atâta liniște, încât îmi auzeam respirația. În aer plutea mireasma dulceagă a florilor domnului Sima, de mult veștejite. Praful părăsirii se așternuse pretutindeni, pușca aia se afla la locul ei, prinsă în perete, m-am gândit o clipă s-o iau, dar am renunțat, nu-mi trebuia. Am urcat scara. Lumina și întunericul nu mai existau, vreau să spun că totul se
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
încă proaspătă, mi se lipea de păr, ochii mă usturau, deși îi țineam închiși. „De ce nu-mi răspunzi ?“, am întrebat. „Doar știi că sunt un copiiil, poate sunt chiar copilul ălaaa. Vrei să-mi întind mânaaa, să ți șterg praful așternut peste gurăăă ?...“ M-am ridicat, am dat scaunul la o parte. „Tu, Dragoș“, am spus (acum nu mai boceam, îmi revenise vocea normală), „există undeva, nu mai știu unde, o balenă gigantică, umblă pe mări și pe oceane, poate că
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
colindă, după ea și celălalte au început să colinde. în bucătărie era cald, mirosul plăcut de ceai cu busuioc învelea atmosfera de pace divină creată de vocile blânde ale celor patru femei. Pe chipul Ramonei, de o blândețe serafică se așternu melancolia; la sfârșitul colindului frumoșii ei ochi jucau în lacrimi. -Sunt împrejurări când liniștea nu poate fi adusă de alții, ci trebuie să-ți cauți singură alinarea copila mea, i se adresă D-na Neli. Atunci Ramona, cu ochii plecați
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
mulțumesc mult, Andrei. Lui Radu îi veni să plângă și atunci se întoarse cu fața la fereastră pentru a-și șterge lacrimile. Andrei, care observă, reuși cu greu să se stăpânească pentru a nu lăcrima. Preț de câteva minute între ei se așternu tăcerea. Andrei zise apoi: -Radu, n-ai vrea să mănânci, scoțând mâncarea din geantă, șnițel, lapte bătut, mere și suc. -Sigur că vreau, chiar mi-e o foame de lup. Acum Radu regreta ca a rugat-o pe Angela să
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
pe chipul bătrânei doamne care devenise liniștit că nu s-a întâmplat nimic cu fiica ei, nu se putea citi nici mirare, nici spaimă, ci doar o lacrimă cursă pe obraz care fu ștearsă cu vârful degetelor. într ei se așternu tăcearea. Oana, care era o ființă miloasă și care nu suporta lacrimile cuiva, plângea liniștit. La un moment dat doamna Neli se aproprie de ea și mângâind-o pe cap, îi spuse încet: -Liniștește-te copila mea, nu ați făcut nici un
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
în fața focului din sobă, care ardea liniștit. Seara coborî cu vălul ei fumuriu, doar la orizont. Luna printre nori se încăpățâna să-și mai păstreze încă o culoare viorie. O dată cu înserarea, gândurile lui Radu se mai risipiră și parcă se așternu o pace desăvârșită. în viață, anumite situații trebuie luate așa cum sunt și mai ales atunci când ele nu pot fi schimbate, își aminti Radu. Erau cuvinte spuse cândva de tatăl său și în care acum găsea atâta înțelepciune. El știa că
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
dialogul. Toți trei ascultau în tăcere. Colindătorii se auzeau pretutindeni, desigur copii. Cei mari încă nu porniseră, așteptau miezul nopții. întregul sătuc înconjurat de dealuri și păduri, acum părea un sat în miniatură. înainte cu o zi, peste el de așternuse zăpada, o adevărată lume de basm. Colindele și veselia copiilor îi făceau pe cei mai în vârstă să se întoarcă undeva în negura vremii, unde copilăria lor se mai păstra încă. Pe cerul, de un albastru intens, printre stele clipitoare
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
Andrei, luând-o pe Livia de mână. -Aveți grijă cum vă înțelegeți, le zâmbi Livia viitorilor ei nași, mișcând degetul arătător spre ei. Radu și Ramona îi conduse pe cei doi până la poartă. Când reveni în casă, între ei se așternu o tăcere apăsătoare. Ramona, care nu mai putu suporta aceasta, întrerupse tăcerea: -Când ai să te duci acasă la părinți?, încercând să fie cât mai degajată. -Chiar astăzi după amiază, deja fiind aproape ora trei dimineața. -Foarte bine, sunt sigură
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
amintire. îmi lipsește atât de mult! Acum ochii ei jucau în lacrimi. Radu deschise gura pentru a spune ceva, dar se opri înghițindu-și cuvintele. Privind-o duios, apropiindu-se de ea, o sărută pe gură. Apoi, peste ei se așternu din nou tăcerea, de această dată plăcută. O tăcere de vis. Parcă amândoi fuseseră cuprinși de un singur gând și o singură trăire. După un timp, Ramona începu să reia din nou discuția de care părea însuflețită, în legătură cu fratele ei
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
-i cu suc și prăjituri. Radu zâmbind, îi servi pe fiecare cu câte un pahar cu vin. Ramona se uită spre el mustrător. -Sunt copii, Radu. -Da, copii au fost cândva. Ceilalți zâmbiră aprobându-l pe Radu. Peste ei se așternu buna dispoziție. Andrei începu să le povestească o întâmplare hazlie din timpul adolescenței sale și toți începură să râdă. După ce copii plecară, Andrei și Livia își luară rămas bun iar Eugen cu Oana plecară la culcare. Radu și Ramona, acum
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]
-
îndurat de ea și a pus capăt durerii și suferinței ei grele. Radu nu zise nimic doar se mulțumi să aprobe din cap, ștergându-și ochii și fața, oftând. Deși tristețea lui era vizibilă, părea liniștit. Pe chipul său se așternu o seninătate melancolică. Nu mai era crispat ca la moartea tatălui său. El îi luase pe Ramona și Andrei de lângă sicriu, ducându-i în camera lui, unde ardea un foc bun, oferindu-le câte o cafea fierbinte și vin roșu
Preţul răzbunării by Moldovan Ioan Mircea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91493_a_92399]