6,232 matches
-
înțeles wittgensteinian (nu însă în înțeles fenomenologic, fiindcă potrivit acestuia din urmă o stare de lucruri poate fi "semnificată" și prin simpla noțiune). Așadar, este firesc să fie angajată o perspectivă ontologică în discurs, deschizând astfel o cale pentru problema adecvării cuvântului la lucru, mai bine-zis, a cuvintelor legate la stările de lucruri. Ontologia aristotelică din Categorii este însoțită de o lingvistică, iar nu invers; astfel putem înțelege îndreptățirea scopului "logic" al întregului Organon, pe care și l-a propus Aristotel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mult mai important decât cel tocmai semnalat, anume prezența chestiunii adevărului în acest context și, în ultimă instanță, constituirea rațiunilor dictaturii judicativului, fapt ce corespunde obiectului unuia dintre scopurile acestei lucrări, chiar prin aplicarea reducției judicative a dictaturii judicativului. Problema adecvării cuvintelor la lucruri (sau a cuvintelor legate la stările de lucruri, ceea ce trece, totuși, dincolo de simpla adecvare, fiind vorba, aici, despre "corespondență") nu era nouă. Numai că Aristotel o așează într-un alt orizont (discursiv). Parmenides, spre exemplu, discutând despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
instanță, constituirea rațiunilor dictaturii judicativului, fapt ce corespunde obiectului unuia dintre scopurile acestei lucrări, chiar prin aplicarea reducției judicative a dictaturii judicativului. Problema adecvării cuvintelor la lucruri (sau a cuvintelor legate la stările de lucruri, ceea ce trece, totuși, dincolo de simpla adecvare, fiind vorba, aici, despre "corespondență") nu era nouă. Numai că Aristotel o așează într-un alt orizont (discursiv). Parmenides, spre exemplu, discutând despre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea opinativă (doxa), implica ideea adecvării; în virtutea acesteia, cunoștința veritabilă exprimă (are drept
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de lucruri, ceea ce trece, totuși, dincolo de simpla adecvare, fiind vorba, aici, despre "corespondență") nu era nouă. Numai că Aristotel o așează într-un alt orizont (discursiv). Parmenides, spre exemplu, discutând despre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea opinativă (doxa), implica ideea adecvării; în virtutea acesteia, cunoștința veritabilă exprimă (are drept "obiect") însăși ființa; ea are calitatea veritabilității tocmai datorită adecvării sale la propriul obiect, ființa sau ceea-ce-este; exprimând ceea-ce-este, acest fel de cunoștință ajunge la deplinătatea sa: este cunoștință veritabilă. Orice "cunoștință" neadecvată
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că Aristotel o așează într-un alt orizont (discursiv). Parmenides, spre exemplu, discutând despre cunoașterea veritabilă (episteme) și cunoașterea opinativă (doxa), implica ideea adecvării; în virtutea acesteia, cunoștința veritabilă exprimă (are drept "obiect") însăși ființa; ea are calitatea veritabilității tocmai datorită adecvării sale la propriul obiect, ființa sau ceea-ce-este; exprimând ceea-ce-este, acest fel de cunoștință ajunge la deplinătatea sa: este cunoștință veritabilă. Orice "cunoștință" neadecvată obiectului propriu-zis al cunoașterii, ființa, nu poate fi adevărată. Nu este vorba aici despre stări de lucruri
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cunoașterii, în orizontul adevărului. Și se poate întâmpla aceasta, fiindcă ființa, în acest orizont, este tot una cu gândirea; în alți termeni, ființa se caută pe sine, dar cel care caută, anume ființa, trebuie, cumva, gândit în diferență de sine. Adecvarea, în acest caz, exprimă însăși calea de cunoaștere, identificată de Parmenides cu o facultate de cunoaștere, anume cu gândirea; adecvarea va lua forma identității: gândirea este tot una cu ființa. Gândirea ființei este calea adevărului; rezultatul ei este cunoștința veritabilă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
alți termeni, ființa se caută pe sine, dar cel care caută, anume ființa, trebuie, cumva, gândit în diferență de sine. Adecvarea, în acest caz, exprimă însăși calea de cunoaștere, identificată de Parmenides cu o facultate de cunoaștere, anume cu gândirea; adecvarea va lua forma identității: gândirea este tot una cu ființa. Gândirea ființei este calea adevărului; rezultatul ei este cunoștința veritabilă. Calea de cunoaștere constituie și criteriul după care trebuie să judecăm calitatea unor cunoștințe de a fi adevărate, precum și calitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
opiniilor de a reprezenta erori. Cu toate acestea, identitatea nu reprezintă, încă, decât o "formă", nicidecum o regulă. În plus, ființa, tocmai căutată pe propria sa cale, trebuie, cumva, să fie pre-înțeleasă într-un fel. Dar în ce fel? Problema adecvării cuvintelor la lucruri reapare la Socrate și la Platon, fără ca aceștia să-i schimbe sistemul de referință, ontologic în esență, epistemic în privință funcțională. Aplicațiile celui dintâi vizează corectitudinea unor operații ale conștiinței cunoscătoare; operațiile sau demersurile corecte ale acesteia
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
din urmă, fără a fi vorba încă de o reglementare absolută, care să scoată logos-ul din natura proprie, din propriul său physis. Ne este clar însă că momentul propriu-zis al constituirii logicii, prin Aristotel, are ca antecedente semnificative problema adecvării cuvintelor la lucruri și a cuvintelor legate la stările de lucruri și că a doua situație de adecvare reprezintă prima ipostază a adevărului-corespondență. În context logic, această ipostază se va autonomiza, instituind un aspect al judecății (cel alethic, ca relație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proprie, din propriul său physis. Ne este clar însă că momentul propriu-zis al constituirii logicii, prin Aristotel, are ca antecedente semnificative problema adecvării cuvintelor la lucruri și a cuvintelor legate la stările de lucruri și că a doua situație de adecvare reprezintă prima ipostază a adevărului-corespondență. În context logic, această ipostază se va autonomiza, instituind un aspect al judecății (cel alethic, ca relație între verb și timp) și susținând un ansamblu de norme "logice" vizând corectitudinea gândirii. Aceasta este o calitate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
norme "logice" vizând corectitudinea gândirii. Aceasta este o calitate a gândirii care respectă complet setul de norme "logice". În fond, norme descinse din chiar ideea de adevăr-corespondență. Aparentul cerc al adevărului-corespondență faptul că el se sprijină pe ceea-ce-este relația de adecvare dintre cuvintele legate și stările de lucruri, dar, pe de altă parte, el însuși instituie reguli pentru modalitățile adecvării reprezintă doar un aspect al fenomenului "adevăr", care trebuie reconstruit el însuși în integralitatea sa, așadar nu într-o ipostază a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fond, norme descinse din chiar ideea de adevăr-corespondență. Aparentul cerc al adevărului-corespondență faptul că el se sprijină pe ceea-ce-este relația de adecvare dintre cuvintele legate și stările de lucruri, dar, pe de altă parte, el însuși instituie reguli pentru modalitățile adecvării reprezintă doar un aspect al fenomenului "adevăr", care trebuie reconstruit el însuși în integralitatea sa, așadar nu într-o ipostază a sa, cum pare a fi adevărul-corespondență. Totuși, circularitatea aceasta indică o anumită dificultate în stabilirea sensului relației de adecvare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adecvării reprezintă doar un aspect al fenomenului "adevăr", care trebuie reconstruit el însuși în integralitatea sa, așadar nu într-o ipostază a sa, cum pare a fi adevărul-corespondență. Totuși, circularitatea aceasta indică o anumită dificultate în stabilirea sensului relației de adecvare: dinspre lucru către cuvânt sau invers? Totodată, avem încă o dovadă a complexității fenomenului adevărului, chiar dacă este socotit ca fiind redus la ipostaza sa formală, aceea de adevăr-corespondență, complexitate care constă, de fapt, în aglomerarea spațiului judecății (însuși toposul adevărului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tradiția din care el însuși face parte, cu înțelegerea sa zăbavnică. 1.3. Schița unei probleme judicative fundamentale: logicul ca sinteză între ontic și lingvistic Ce se întâmplă însă mai departe, date fiind aceste tematizări ale adevărului (înțeles, deja, ca adecvare sau corespondență între o enunțare și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sinteză între ontic și lingvistic Ce se întâmplă însă mai departe, date fiind aceste tematizări ale adevărului (înțeles, deja, ca adecvare sau corespondență între o enunțare și o stare de lucruri), ale cunoașterii și ale logos-ului? Aristotel așează problema adecvării cuvintelor la lucruri într-un orizont onto-lingvistic, sugerând, totodată, ideea că logicul nu este posibil decât ca "sinteză" între ontic și lingvistic. Din această perspectivă, logos-ul "sinteză" devine orizont tematic, care cuprinde sensuri preluate de la celelalte două orizonturi (care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
două orizonturi (care intră în sinteza sa), onticul (corespunzător "lucrului" sau ființării-simplu-prezente, preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca sinteză între ontic și lingvistic nu va mai avea un înțeles
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
preluate și prelucrate direct, prin ceea ce am putea numi acum intuiție, dar de mai multe feluri, "sensibilă", "categorială", "eidetică") și lingvisticul (corespunzător "cuvântului", propoziției, inferenței). De asemenea, problema adecvării devine principala problemă logică, iar adevărul termenul care va semnifica și adecvarea dintre lucru și cuvânt, dar, în primul rând, corespondența dintre (stările de) lucruri și cuvintele legate ca sinteză între ontic și lingvistic nu va mai avea un înțeles ontologic dominant, așa cum a avut la filosofii prearistotelici, ci unul propriu-zis logic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca sinteză între ontic și lingvistic nu va mai avea un înțeles ontologic dominant, așa cum a avut la filosofii prearistotelici, ci unul propriu-zis logic (adică, întâi, formal sau constitutiv și, apoi, normativ sau regulativ). Adevărul aristotelic va fi, cumva, și adecvare între lucru și cuvânt, dar, înainte de toate, corespondență între enunțare (cuvinte legate) și faptul la care aceasta se referă (o stare de lucruri). Logos-ul sinteză (între ontic și lingvistic) este orizontul potrivit adevărului corespondență (între starea de lucruri și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stare de lucruri). Logos-ul sinteză (între ontic și lingvistic) este orizontul potrivit adevărului corespondență (între starea de lucruri și enunțare). Date fiind acestea, adevărul nu constituie o problemă acolo unde avem cuvinte izolate, din motiv că acestea înfăptuiesc o adecvare de la sine față de "lucrurile" la care se referă, îndeosebi atunci când este vorba despre cuvintele care exprimă esențele lucrurilor, dacă aceasta este cu putință. Dar adevărul reprezintă o problemă acolo unde avem cuvinte legate (enunțări, propoziții; adică judecăți, dacă cuvintele legate
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau constitutiv și normativ sau regulativ, ceea ce implică lingvisticul, de o parte, reprezentaționalul și noeticul, de alta), "sintezei" dintre cuvintele legate și lucrurile (stările de lucruri) la care ele se referă este judecata: "forma logică" prin excelență. Judecata ce exprimă adecvarea (corespondența) dintre cuvintele legate (în enunțări sau propoziții) și faptele (stările de lucruri) corespunzătoare este adevărată; dimpotrivă, este falsă judecata ce exprimă neadecvarea (lipsa de corespondență) dintre propoziție și faptele vizate de aceasta. E drept, reperul ultim al adecvării (corespondenței
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
exprimă adecvarea (corespondența) dintre cuvintele legate (în enunțări sau propoziții) și faptele (stările de lucruri) corespunzătoare este adevărată; dimpotrivă, este falsă judecata ce exprimă neadecvarea (lipsa de corespondență) dintre propoziție și faptele vizate de aceasta. E drept, reperul ultim al adecvării (corespondenței) este reprezentat de "lucruri": este adevărată judecata a cărei enunțare (propoziție) unește ceea ce este unit în lucruri și dezbină ceea ce este dezbinat în lucruri, va susține Logicianul. Dar cum "sesizăm" lucrurile? Și ce sunt acestea? Și care este actul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
lucrului are nevoie de un orizont tematic: acesta este reprezentat de ceea ce am numit "ontic". Dar și "tema" cuvântului are nevoie de un asemenea orizont: este vorba despre ceea ce am numit "lingvistic". Așadar, pe de o parte, atunci când vorbim de adecvare și corespondență între lucruri (stare de lucruri) și cuvânt (enunțare) se află temele propriu-zise: lucrul și cuvântul, iar pe de altă parte, orizonturile lor tematice: onticul și lingvisticul. Aceste orizonturi tematice sunt suficient de încăpătoare pentru anumite "acte constitutive" și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logic (ca sinteză între ontic și lingvistic) și lingvistic (preeminent față de ontic). Dar se poate spune că există între ele, totuși, o diferență esențială: lingvisticul ține de simpla exprimare (enunțare), iar problema care se pune în legătură cu el este aceea a adecvării, chiar dacă în cazul său nu mai este vorba despre sensul adecvării precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și starea de lucruri vizată de enunțare, adevărul fiind mai degrabă valoare
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ontic). Dar se poate spune că există între ele, totuși, o diferență esențială: lingvisticul ține de simpla exprimare (enunțare), iar problema care se pune în legătură cu el este aceea a adecvării, chiar dacă în cazul său nu mai este vorba despre sensul adecvării precizat mai sus, acela de acord între lucru și cuvânt, ci între enunțarea, ca temă a sa, și starea de lucruri vizată de enunțare, adevărul fiind mai degrabă valoare de adevăr; logicul, în schimb, ține de sinteza lingvisticului cu onticul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ceea-ce-este el, potrivit celor dintâi, sau potrivită intenției subiectului, după ceilalți. Fără îndoială, aceste scenarii au valabilitate înlăuntrul dictaturii judicativului. De aceea, ele constituie încă fapte originare pentru orice nou discurs pe teme privind legătura dintre cuvânt și lucru, despre adecvarea cuvintelor la lucruri și a enunțurilor la stările de lucruri. Dar oricum ar fi reformulată această problemă respectând în mai mare sau în mai mică măsură convențiile judicativului constitutiv -, recursul la logos este necesar: pentru că acesta reprezintă faptul originar nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]