6,732 matches
-
New York, În 1977. Cu mare dificultate reușise să-și obțină pașaportul și, având o viză americană pe trei luni, nu-i mai rămânea decât să se decidă să vină. Îl convinsesem cu greu. Fiind născut În alt secol, avea o admirație neclintită pentru cultura vechiului Imperiu, În timp ce America și „Lumea Nouă“ se reduceau pentru el la Al Capone și gangsterii săi. După moartea mamei, deși erau divorțați de ani de zile, Papago se simțea singur, plin de regrete și tulburat de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Să n-aud de Domingo. |la nu ia acutele și se mișcă prea mult, ca să compenseze că nu poate să cânte. Dar eu Îl iau pe A chiar și În somn!“. Și scoate un urlet de verificare ce ne trezește admirația, dar (aflându-ne În spațiul strâmt al studioului) ne și pune În pericol urechile. „Ați auzit ce pot, ei bine, până la premieră eu n-am să cânt mai mult. Credeam că la Covent Garden e operă, nu circ. Ori vă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
și cel mai mult fotbalul. Băieții mei cunosc mai multe nume de fotbaliști români decât am știut eu În adolescență și uneori chiar Îi tachinez, Întrebându-i dacă faptul că tatăl lor e român explică afinitatea lor cu România sau admirația pentru fotbaliștii celebri ajunși În marile echipe internaționale! Cert e că nu am fost nevoit să le cultiv forțat interesul pentru țara mea. A venit spontan de la ei și le face plăcere s-o viziteze des, semn al unei corespondențe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de tămâie, iar preotul cântă veșnica pomenire și crinii funerari ascund chipul celui ce zace acolo, printre luminile ce licăresc În jur, În coșciugul deschis. Capitolul 2 1 De când Îmi amintesc de mine Însumi (cu interes, cu amuzament, rareori cu admirație sau scârbă), am fost expus unor ușoare halucinații. Unele sunt auditive, altele sunt optice, dar de nici unele n-am profitat prea mult. Vocile fatidice care l-au reținut pe Socrate sau au Îmboldit-o pe Janeta Darc au degenerat În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un polonez. Era un student la medicină chipeș, cu ochi căprui și păr lucios, care semăna puțin cu actorul francez Max Linder, un actor de cinema popular pe atunci. Max a rezistat din 1908 până În 1910 și mi-a câștigat admirația Într-o zi de iarnă la St. Petersburg, când obișnuita noastră plimbare de dimineață a fost tulburată de un incident violent. Niște cazaci cu fețe fioroase și imbecile Învârteau niște bice, Îndemnându-și căluții care se ridicau În două picioare
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
Nedorind să se observe care era obiectul pe care și-l dorea, Lenski a spus că ne duce să vizităm magazinul numai dacă promitem că vom fi cuminți și nu vom atrage În mod inutil atenția asupra noastră, printr-o admirație ostentativă. Luându-și tot felul de măsuri de precauție, ne-a dus sub o oribilă caracatiță de bronz și singura indicație că acela era obiectul râvnit a fost un oftat ce sugera un motan care toarce. Cu aceeași grijă - mergând
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
a meritat să ajungă o pradă În ghearele celor câțiva cronicari care au consemnat-o În niște periodice obscure. Profesorul meu de literatură din școală, Vladimir Hippius, un poet de prima mână, dar cam esoteric, pentru care aveam o mare admirație (o depășea după părerea mea, ca talent, pe vara lui mult mai cunoscută, Zinaida Hippius, poetesă și critic) a adus un exemplar În clasă și a provocat ilaritatea delirantă a celor mai mulți colegi ai mei, aplicând sarcasmul lui usturător (era un
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
campion care-și apără titlul. Fotografii, stând reverențioși pe un genunchi, Îl surprind În momentul când face un salt spectaculos În gura porții pentru a respinge cu vârfurile degetelor un șut jos, fulgerător și stadionul Își exprimă printr-un muget admirația, În timp ce el rămâne o clipă, două, lungit acolo unde a căzut, În cadrul porții Încă intacte. Dar În Anglia, cel puțin În Anglia tinereții mele, repulsia națională față de oamenii care-și dau aere și preocuparea prea Îndârjită pentru solidaritatea de echipă
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să fii scriitor individual. Vladislav Hodașievici se plângea În anii douăzeci și treizeci că tinerii poeți ai emigrației Împrumutaseră de la el meșteșugul, dar se conformau principalelor clișee la modă, l’angoisse și remodelarea sufletului. Am căpătat cu timpul o mare admirație pentru acest om Înverșunat, alcătuit din ironie și o genialitate metalică, a cărui poezie era un miracol de complexitate, ca poezia lui Tiutcev sau Blok. Aspectul lui fizic era bolnăvicios, cu niște nări disprețuitoare și sprâncene proeminente și când Îi
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului"! zice logofătul Tăutu căzut în admirație. O pitit în mlaștină, în smârcurile Racovățului, dincolo de pod, o pitit sumedenie de buciumași și trâmbițași... Și, când or prins să buciume și darabanele să bubuie, s-o iscat un tărăboi de ziceai că sună Apocalipsa! adaugă Luca Arbure. "Ahaaa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
uriaș ce ridica în spinare un cal cu călăreț cu tot, mare hatman al oștirii și cumnat, ce ținea de soție pe Maria, sora mai mică a Domnului. Mici-mici, dar afurisiți moldovenii iștea, parcă ar fi greci! cuvântă Țamblac cu admirație. Ce frumos a fost! exclamă Alexandru în extaz. E un adolescent blond, cu ochi albaștri, copie și vlăstar din flori al Domnului Ștefan. Unde vezi tu, frumusețe, băiete? îl dezumflă Ștefan. Războiul e o afacere murdară, în care cei mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și de alt Alexandru, chiar dacă nu se cheamă Machedon! încheie el și îi întoarce spatele. Hai căpitane! O ia pe Voichița de mână, o smucește și ies în fugă. Dulăul încheie alaiul. Băiatul ăsta îi numai inimă, spune Maria cu admirație. Să nu-l piardă inima asta. Pușche pe limbă, unchiule! Doamne ferește! își face ea cruce. Chiribuță copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Sictirea pe Papa de la Roma, dar, mai ales, nevolnicia principilor Europei, care, în loc să se unească împotriva pericolului comun, se risipeau în lupte sterile cu vecinii pentru te miri ce pricină de două parale. Noi ne făcusem mici, ascultam muți de admirație. Deodată, a răcnit la mine: "În genunchi!!" A scos sabia și mi-a ars un lat de sabie pe umăr. Am sărit speriat credeam că-mi taie capul. "Nooo, frate moldovanule!!" Și mi-o mai ars una și pe celălalt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cu marfă scumpă, la vedere. Ascunzi sub coviltir oșteni zdraveni cu sabie sub caftanul de negustor. Bați șleaurile negustorești, zi și noapte mai cu samă noaptea. Tâlharii vor trage la miere și vor mușca momeala... Fantastic! strigă Mihail în culmea admirației rupând-o la goană spre împlinirea poruncii. Îi belesc! Îi belesc! răcnește el alergând. Ștefan râde și strigă în urma lui: Bărbile, neguțătorilor!! Nu uitați bărbile!! Don Batista, milogindu-se cu briciul: Illustrissimi... Ștefan, cu gândul la chervanul cu bucluc, se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nu cu busuiocul și cu ramura de măslin. Uniți, să aducem pacea, veacul de aur al Sfințiilor tăi și al lui Iisus al nostru... Răstoarnă clepsidra ce începe iar și iar să măsoare timpul. Ești "mare" Măria ta! spune cu admirație Țamblac. Ești un om al visului și al acțiunii totodată; trebuie să fii mare ca să le poți îngemăna pe amândouă... Dar de ce tot răstorni clepsidra? Au faci niscaiva socoteli? Socotesc clipele ce se scurg, se destăinuie Ștefan, să nu uit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
rar, ca scribii să nu scape un cuvânt, s-o pună pe hârtie ca să rămână pentru posteritate. Se zice c-ar fi picurat chiar o lacrimă de crocodil... Adevărul e că avea pentru Constantin așa cum a luptat -, avea o mare admirație. Aiasta nu l-a împiedicat să-i dea capul la sare, să-l umple cu paie și să-l colinde înfipt într-o suliță prin întreaga împărăție, întru gloria "Marelui Cuceritor Mahomed El Fatih Împăratul Împăraților!" Vezi că știi! De ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
turco, un val de purpură aurită, să-și croiască Măria sa o hlamidă pe care s-o poarte în măreție, cu sănătate, la marele ospăț al izbânzii, la ceremonii, la balurile de la Curte..." Ștefan pipăie pânza, o netezește cu palma, în admirație: E aur! Aur curat! Fantastic! Ce încântare! La "balurile de la Curte", în hlamida regală, "il pazzo valacho" va sfârteca inimile domnițelor, ale jupânițelor... spune el, dar brusc, cu brutalitate și scârbă, aruncă pânza cât colo și-și șterge palmele, murdărite
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Mulți se uimesc și se întreabă: "Cum e posibil? Moldova, o țară atât de mică, cu mijloace atât de modeste -, să înfăptuiască lucruri atât de mărețe, aproape peste fire? E un miracol!" Monseniorul Dlugosz, episcopul Cracoviei, te are în mare admirație. A scris prea frumoase cuvinte despre "Ștefan cel Mare". Citanie Ioane! și Stanciu despăturește o hârtie și i-o întinde lui Tăutu. Tăutu își drege glasul și începe, solemn, emoționant: "O, bărbat minunat, glorios, pe care atât îl admirăm, întru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
din cei împielițați! E un vrăjitor! O fi având "iarba fiarelor". Se vorbește că... Iarba mă-sii! se aprinde Isaia scuipând printre dinți o sudalmă de mamă. "Diavolul blond"! Aista-i "Athletu' lu' pește!" Apusul e căzut în cur de admirație! Să ne întrebe pe noi! A căpătuit prostimea!... "Dați!... Dați boieri dumneavoastră"... îl maimuțărește Isaia în batjocură, cu ochii la cer. "De bunăvoie și nesiliți de nimeni... Dați, că mare va fi răsplata voastră în Ceruri"... Procletu'! Mișelu'! Fariseu'! răbufnește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Alexa. De afurisit ce-i nici moartea nu-l vrea, mormăie Cupcici. Trag nădejdea că acu i s-o-nfunda, zâmbește Isaia mefistofelic. O să-i dăm și noi o mână de ajutor. E de un curaj nebun, spune Alexa în admirație. Să recunoaștem, e un viteaz! Ce-i al lui e-al lui... Priviți mărețe umbre! Boier Alexa a căzut în cur de admirație în fața "vitejiei" Măriei sale! îl ia peste picior Isaia. De aici și până la trădare nu-i decât un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
O să-i dăm și noi o mână de ajutor. E de un curaj nebun, spune Alexa în admirație. Să recunoaștem, e un viteaz! Ce-i al lui e-al lui... Priviți mărețe umbre! Boier Alexa a căzut în cur de admirație în fața "vitejiei" Măriei sale! îl ia peste picior Isaia. De aici și până la trădare nu-i decât un pas. N-ai teamă. Prea îl urăsc! Dar nu pot să nu recunosc... Nimeni, izbucnește Isaia cu patimă, nimeni, nu-l poate urî
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cel Mare! Seamăn pe lume nu are! Decât numai mândru Soare!" cântă el în batjocură, cu ură. Te-ncumeți să-i stai împotrivă? întreabă Alexa înfiorat. Mă-ncumet! răspunde cu hotărâre Isaia umflându-și pieptul. Ești mare! rostește Negrilă cu admirație. Doamne-ajută să-i mâncăm coliva, se închină cu evlavie Alexa. Astăzi chiar, iscoada mi-a adus vestea: la Adrianopole, armia otomană, cu Măritul Mahomed în frunte, e pe picior de plecare către Moldova, dezvăluie Isaia. A dat Domnul! se închină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
măriților crai... și face câțiva pași, căutându-și cuvintele. Scrie! "Prea luminați domni creștini! Mă plec înaintea domniilor voastre și vă doresc..." Șterge! Nu mă mai plec înaintea nimănui! Sari peste ploconeli și temenele. Ești de neîngenuncheat, Ștefane, spune Stanciu cu admirație. Ștefan surâde amar: Când oi pune grumazul pe buturugă, n-o să am încotro... Scrie! "Sculatu-s-au oștile Aliotmanului cu însuși Mahomed în frunte! Și vin! Vin! Pe apă și pe uscat! Vin să prăpădească Țara Moldovei!" dictează el răsuflând greu. "Ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
a lui Valeriu Cristea, profunda lui vulnerabilitate, susceptibilitatea, complexitatea sufletească l-au „creat” ca artist. După-amiaza de sâmbătă, Bagaje pentru paradis stau mărturie, alături de capodopere cum sunt Spațiul în literatură și Dicționarul personajelor lui Dostoievski. Și unele și celelalte stârnesc admirația cititorilor avizați, dar primele îi produc și o puternică strângere de inimă celui care l-a cunoscut pe admirabilul, frământatul, mult încercatul autor. Livius Ciocârlie I Cum de am putut să uit, scriind în După-amiaza de sâmbătă despre mama, „povestea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
în el. Agil, prietenul meu s-a ferit însă la timp, evitând proiectilul. Deși scurtă (1956-1959), prietenia cu Gh. Udr. a fost poate cea mai frumoasă din viața mea. Ne uneau foarte multe lucruri, de la simpatia față de „U” Cluj la admirația față de literatura rusă. Născocisem împreună un joc, un joc de stradă i-aș zice, care ne amuza teribil și care se baza pe verificata lege a contrastului, producătoare de sigure efecte hilare. Căutam printre trecători oameni care să semene întrucâtva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]