15,786 matches
-
erau dornici să adopte măsuri cu caracter reformator în folosul statului român. Chemat pe tronul României pentru a consolida poziția țării pe plan internațional, Carol I a desfășurat o intensă activitate în politica externă, s-a dedicat cuceririi independenții, a alăturat România Triplei Alianțe și a implicat-o în războaiele balcanice. Titu Maiorescu aprecia că regele „duce singur politica noastră externă’’ După 1877-1878, când lucrurile au intrat pe un făgaș normal al clădirii țării independente, Parlamentul își exercita dreptul de a
MIHAIL KOGĂLNICEANU ŞI INDEPENDENȚA ROMÂNIEI ÎN ISTORIOGRAFIA ROMÂNEASCĂ by Mihaela Strungaru-Voloc () [Corola-publishinghouse/Science/1609_a_3034]
-
mod sigur, războiul îi stârnea oroare și repulsie. Dacă impulsul nu a fost acel sentiment patriotic obișnuit, împărtășit de unii dintre concetățenii săi, au existat, se pare, cel puțin două motive, ambele destul de puternice, pentru a-l determina să se alăture de bunăvoie celor care erau obligați oricum să lupte. Primul pare să fi fost convingerea că nu ar putea să trăiască în pace cu sine punându-se la adăpost de toate acele suferințe și primejdii pe care alții nu le
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
32 În contrast cu Russell, Wittgenstein nu a crezut în capacitatea instituțiilor sau a inițiativelor unor grupuri de a rezolva problemele cu adevărat importante ale oamenilor. Engelmann povestește că atunci când Russell l-a invitat, cu prilejul întâlnirii lor de la Innsbruck, să se alăture unei organizații intitulate Federația mondială pentru pace și libertate reacția lui Wittgenstein a fost de așa natură, încât Russell a replicat: „Cum văd, ai întemeia mai degrabă o federație mondială pentru război și sclavie.“ Ceea ce Wittgenstein ar fi aprobat repetând
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
a fost Gh. I. Brătianu 90. El a analizat cu rigoare și spirit critic teoriile și poziția unor istorici ai inastituțiilor, între care Otto Brunner, G. von Below, Otto Hintze, Frederich Tezner, Rachfahl etc. Lui Gh. I. Brătianu i se alătura reputatul istoric Andrei Oțetea 91 despre care, într-un studiu publicat în anul 1966, Valentin Al. Georgescu 92 sublinia că este cel ce surprinde în mod remarcabil ideea echilibrului temporar între puterea monarhică și cea locală (reprezentanții stărilor privilegiate) pentru
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
se proclamă, la propunerea lui Sieyés Adunare națională. Ca prim act de suveranitate, aceasta declară că niciun impozit nu va putea fi perceput fără aprobarea sa prealabilă. La 19 iunie, cu o slabă majoritate, deputații clerului au decis să se alăture Stării a treia. Revoluția indică însă o serie de transformări în stat. Legea din 4 august 1789 abolește nu doar senioria ci și toate asociațiile corporative, ceea ce apare ca o victorie a Stării a treia asupra "privilegiaților". Între modalitățile prin
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
Gustav Eriksson, ales în 1523. Dieta de la Västeräs a dat lovitura decisivă Bisericii catolice: la cererea regelui pentru subsidiile necesare reorganizării statului, clerul a încercat să se sustragă; la simularea de abdicare a monarhului, burghezia și nobilii i s-au alăturat. Rezultatul a fost supunerea Bisericii, constituirea unei dinastii naționale și consimțirea eredității pe linie masculină. După 1527 dinastia Wasa a continuat politica de unificare. Dar lupta contra Danemarcei forța regatul să-și concentreze forțele. În perioada acestor lupte s-a
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
adunării: Parlamentul trebuia grupat după circumscripții electorale, sau după stări? S-a hotărât ca în fiecare curie nobiliară și între acestea, să opereze principiul majorității. În privința celorlalte stări acest principiu nu a fost formulat explicit. Uneori președintele Dietei (landtmarskalk) se alătura opiniei minorității dacă atitudinea sa servea intereselor regelui și problemelor publice și încerca să-i câștige pe ceilalți. Deseori, jocul pasiunilor deforma principiile. Unul din acestea stabilea că votul comun al întregii Camere a nobilimii nu avea caracter definitiv. El
Europa monarhiei stărilor by Gheorghe Bichicean () [Corola-publishinghouse/Science/1436_a_2678]
-
miracolul etern al cuminecării, al împărtășirii cu/ din Ființă coagulează, pe spații reduse doar pe orizontala vederii, tensiuni extreme, fulgurații și viziuni, nostalgii, deliruri mistice și cataclisme interioare care își cer o textură poetică pe măsură. O textură adesea oximoronică, alăturând stihialul tihnitului și grandiosul hipocoristicului, într-o veritabilă apoteoză senzorială, al cărui principiu de construcție este, undeva, recunoscut drept o ,"Beție de spații/ nici o-ngrădire atotputință". Față în față cu divinitatea, subiectul poetic se definește practic ca o sumă de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
veleități literare, admirate și de Emil Brumaru, sunt reactivate în pitorescul argotic din Homeless. Dar aceste finețuri capricioase subsumate, finalmente, tot literarului una dintre maladiile de care, orice ar face, Ovidiu Nimigean nu poate scăpa slăbesc în intensitate atunci când sunt alăturate textelor în care toți porii sensibilității sunt deschiși spre restaurarea unui eu poetic "vindecat de urticaria epife-nomenelor", sătul de "răzuit palimpsestul", măcinat exclusiv de dramele identitare dedublarea este, de altfel, tema de recurență a acestui gen de texte, izolate, grafic
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
influență pe care traducerile din literaturile greacă și latină realizate de cei doi poeți au avut-o asupra creațiilor originale ale fiecăruia. O afirmație a lui Quasimodo însuși pare cel puțin la fel de convingătoare. În discursul O poetica (1950) el îi alătura, în aceeași frază, pe Leopardi și pe poeții antici greci: Puritatea poeziei, despre care s-a vorbit atât de mult în acești ani, nu a fost înțeleasă de mine ca moștenire a decadentismului, ci în funcție de limbajul ei direct și concret
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
salvează pe maestru de la naufragiul tradiției, amintindu-l atunci cand dorește să accentueze importantă rolului scriitorului de versuri în societate sau atunci când își propune să demonstreze că inspirația și rațiunea au o pondere egală în procesul de creație.16 Mai mult, alăturându-i cu dezinvoltura pe Leopardi (1798-1837), Valéry (1871-1945) și Eliot (1888-1965) el arată că, deși poetul din Recanati trăise cu mai bine de jumătate de veac înaintea celorlalți, vocea și gândirea să erau încă vii, ba chiar esențiale pentru conturarea
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sensibilitate poetica superioară unanim recunoscută de critică literară, Giovanni Pascoli se evidențiază că unul dintre cei mai rafinați analiști și poeți care au preluat, remodelat și integrat în propria creație modalități lirice leopardiene. Discursul său intitulat Giacomo Leopardi (1798-1937) se alătură numeroaselor studii care au semnalat momentul aniversar 1898. În paginile acestuia se trasează itinerariul pesimismului autorului romantic accentuându-se importantă poemului Ginestra, precum și a Micilor opere morale că încununare a evoluției gândirii maestrului; criticul s-a concentrat asupra realității durerii
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
metaforica.256 Afirmația precedentă, evident exagerată, împingea până la extrem ideea de condensare a cuvântului până la anularea proprietăților lui combinatorii și rezonatorii. Într-adevăr, în versurile sicilianului vocabulele par concentrate în jurul propriului miez semantic și scindate de cele care li se alătură în structuri cu potențial metaforic. Într-un fragment anterior menționam că în secolul al XIX-lea Leopardi teoretizase în Zibaldone importantă distanței dintre termeni în construirea metaforelor, avertizând în legătură cu pericolele pe care jocul poetic combinatoriu le poate ascunde. Găsirea distanței
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
limite nete, devine un monument.259 În opoziție cu această fixare și izolare, discutată de Oreste Macrì, există, după părerea noastră, și tendința contrarie de a despovăra cuvântul, de a-i oferi un halo de imponderabilitate, de lejeritate. Imagologic Quasimodo alătura cuvântul și unor prezente impregnate de luminozitate și evanescenta. În această categorie se încadrează contextele în care apare alături de adierea ușoară a vântului sau atunci când este atins de un suflu metamorfic, precum în versurile: Păsările căutau meiul / și brusc erau
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
vede, în fapt, dublată de mobilitatea, multiplicitatea, ecoul, ambiguitatea generate de artă de a transfera trăsături ale unor cuvinte asupra altora (Umberto Eco este de părere că așa-numitul feature transfer este condiția fundamentală a acestui metalogism) și de a alătura în mod surprinzător doi termeni, ale căror granițe de semnificație, aparent clare, ajung să se confunde, împrumutându-și unul altuia diferite rezonante.277 În opinia noastră acest proces și rezultatele sale concrete, metaforele rafinate și asocierile surprinzătoare bazate pe proprietățile
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
dialecticii trecut modernitate. În registru pozitiv este utilizat că vehicul al cunoașterii și al amintirii devenind, alături de imaginea sonoră, vector de distanțare față de un prezent detestat. De asemenea, secondează imaginile proiectate în trecut. Poate fi suflu al renașterii, al primăverii. Alăturat motivelor literare auditive pe care le potențează da naștere uneia dintre cele mai grăitoare, rezonatoare prezente din Canturi.346 Și nu ar fi lipsită de interes o cercetare a evoluției viziunii leopardiene despre natura, așa cum transpare din diferitele fragmente poetice
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ale Ursei, / s-ajung a vă mai contemplă o dată (vv. 1-2).509 Așa cum Leopardi îi juxtapune pe Eros și Thanatos în stihul 100 din Consalvo și în titlul cantului Dragoste și Moarte și în primul vers al aceluiași, Quasimodo îi alătura, s-a constatat, în Fraților Cervi. Prin această declarație care trimite la Leopardi, Quasimodo subliniază faptul că el a depășit tiparele poeziei ermetice, învingându-l prin această și pe poetul din Recanati, ale cărui versuri constituie un model și pentru
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
sau mai puțin exact, mai mult sau mai puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că accentul este pe continuitate. Juxtapunerea corespunde intertextualității explicite, în timp ce integrarea este un caz de intertextualitate implicită (ibidem, 56). Pasiunea pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
sentimentului existenței în lume (s.a.), a raporturilor originare pe care ființa le stabilește cu universul (Ioana Em. Petrescu: 2005, 21). În capitolele de până acum ale prezentei cercetări, am urmărit intratextualitatea eminesciană din textele în proză, fie că le-am alăturat (corespondență intratextuală), fie că le-am suprapus, variantă finală peste variante parțiale (filiație intratextuală). Nuvela Sărmanul Dionis, chiar și [Archaeus] ne-au trimis de multe ori cu gândul la modelul cosmologic einsteinian, mai ales când elementele furnizate de proză sunt
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
completările necesare, dar își asumă, cumva pervers, rolul oferirii unei "hermeneutici" a situației. "Dl. Poe" consideră că enigma lumii observate de Pym își are explicația în prăpăstiile și peșterile existente pe insulă și desenate de narator, fără vreun comentariu însă. Alăturînd semnele creionate de marinar, "dl. Poe" pretinde că a extras rădăcina etiopiană a unui cuvînt care înseamnă "a fi întunecos". Într-o altă formă de aranjament a figurilor, el obține rădăcina "a fi alb", pentru ca, în totalitatea lor, formele să
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
drept prim obiectiv stabilirea unei legături între neomodernism și deconstructivism (lingvistic), problemă fundamentală tuturor domeniilor literaturii, utilă prin direcția nouă pe care o pune în discuție. Identificând limbajul drept punct comun de legătură între aceste două curente, Ioana Em. Petrescu alătură noțiunea de text deconstructivist scriiturii de început de postmodernitate, având la bază filosofia derridiană, care redefinește deconstrucția drept o reconstrucție, adică o permanentă refacere, procesualitate orientată către trecut. În consecință, fie la nivel lingvistic, fie la nivel ideatic, rolul artistului-poet
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
fiind cel care "a vorbit despre generația de creație, cu alte cuvinte, despre acel aer de epocă definitoriu pentru temele și pentru stilistica operelor datorate unei comunități de vârstă"24. Tabloul generațiilor, realizat de Al. Piru, în Discursul critic 25, alătură generațiile literare la cele biologice, realizând grupări, întinse pe etape de 33 ani. Astfel, cea dintâi generație ar fi cea născută în anul 1830, fiind cea a pașoptiștilor, cea de-a doua ar debuta în anul 1863, odată cu apariția "Junimii
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
retransarea din peisajul exterior în interioritate"75, care sunt tot atâtea teme pe care poeta le "împrumută" de la Generația sa, reușind, astfel, împreună, să aducă "dimensiuni si modulații noi lirismului"76. Acestei dominante de factură tematică, a Generației '60, se alătură cea "a descoperirii trăirii și rostirii cu subtext etic, (dar deloc moralizator, ca înainte!)"77, în care o regăsim pe Ana Blandiana: Nu în ultimul rând, sunt vizibile, în poemele Anei Blandiana, o atitudine etică asumată, comună Generației, o solidaritate
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
poetică caracteristică unui poet. Din ngr. poiitkós, poiitikí, lat. poeticus, poetica, it. poetico, poetica, fr. poétique"4. Caracterul normativ al acestui concept este studiat și prezentat de domeniul cunoscut sub numele de estetică, unde considerațiilor de ordin teoretic li se alătură cele de ordin istoric, cum ar fi originea aristotelică a acestui termen. După cum se știe, poetica lui Aristotel se axează "pe conceptul de mimesis ("arta imitare a naturii")"5. Aceasta devine prima poetică, apărută în anul 330 î. Hr., căreia îi
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
l conferă Anei Blandiana, nu subminează și nici nu anulează ideea de Ana Blandiana cea neomodernistă, poeta care nu demontează tradiția, ci o păstrează. Dar nu o păstrează întru totul. Ana Blandiana remontează ideea de tradiție, și prin asta se alătură poate, însă, nu atât de vizibil, precum titanii Nichita Stănescu sau Marin Sorescu -, raportându-se, în mod real, principiilor promovate de Generația 60. Să nu uităm că poeta aparține autorilor subversivi, nu celor disidenți, adică le aparține celor care preferă
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]