6,661 matches
-
să arăt ce știu și totodată să învăț regulile folosite în desen. La școala noastră se țineau cursurile de dimineață și după amiază, datorită numărului mare de clase paralele, română și germană. Într-una din zile, venind la școală după amiază, am văzut desenat, cu cretă colorată, pe tablă un automobil rămas de la clasa paralelă de germană. Era prima temă mai complicată la desen pentru acele vremuri. Învățătoarea noastră D-na Lopătiță, ne-a pus și pe noi să desenăm automobilul
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
De aici, noi cei trei din Colonia Cehă împreună cu Savici am urcat drumul spre Brădet. După 2 km am luat-o la stânga spre colonia Hildegard și de acolo, prin Sommerfrische, am ajuns la intrare în colonie. Era ora 5 după amiază. De la Sommerfrische, Savici a coborât prin livezi direct în grădina casei sale. Vestea că nu am reușit la examen a căzut ca un trăsnet asupra părinților mei. Nu le venea să creadă. Așa că a doua zi sora mea a plecat
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
unor moderatori care sunt și codoși, căci ne bagă în casă astfel de exemplare obscene, dar se și prostituează la greu, executânduse cuminți, cu pantaloniin vine, când stăpânul are chef de ceva acțiune. Există televiziuni care ne oferă, ziua în amiaza mare, chiar și pornografie cu perversiuni, așa cum e, de exemplu, emisiunea No comment by Monica Gabor. Ba mai mult, când cei doi porumbei se căsătoresc, materialul despre nunta lor este știrea principală la mai toate posturile (deși în țară și
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să le rostesc. Nu sfinxul! Eu Însumi! Pentru că sfinxul nu era altceva decît propria mea umbră care mă, Întreba... S-au găsit destui care să spună că răspunsul meu era ușor de ghicit. Ce merge dimineața În patru picioare, la amiază În două și seara În trei? Omul, am zis, gîndindu-mă la copilăria, la bărbăția și la bătrînețea noastră. Dar aici nu era vorba de dezlegat o ghicitoare. Eu am răspuns cu credința mea. Și vreau din toată ființa să mai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mine. Dealtfel, cunosc acum În detaliu această parte a coastei. Nu știu dacă de la greci provine obiceiul de a clasifica totul, dar nu mi se Întîmplă prima dată ca, notîndu-mi impresiile despre peisaj, să-mi clarific gîndurile. CÎnd spun că amiaza mă Învăluie cu o lumină primejdioasă, spun totodată că ea Îmi dă o libertate față de care ar trebui să fiu circumspect, după cum Într-o noapte ca aceasta, cînd Întreg universul depinde de vuietul mării, n-ar fi prea greu de
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ne Îmbătăm ca Dionysos de lucruri cîtă vreme sînt În jurul nostru neatinse Încă de remușcarea paradisului pierdut. Ar trebui să vorbesc acum despre munți, să Închid ochii În fața mării. Aș putea evoca aici o grădină sălbăticită de țipetele cocoșilor În amiază și de merii care au crescut Între timp torențial asfixiind iarba caldă și plină de soare... o curte unde un măr bătrîn cu fructe sticloase și acrișoare a rămas martor fidel al timpului cînd am făcut și eu parte dintre
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Apolo... Dar ce mi-ar putea dovedi o zi limpede daca nu mă bucur de ea? SÎnt aici, În această zi frumoasă pe care ar fi păcat s-o trădez, marea foșnește la cîțiva pași, albastrul acestei mări arde În amiază ca un foc și mă purifică, iar nisipul e cald ca și trupul meu. Nu vreau să mă gîndesc la nimic altceva pentru că totul e aici, tot ce sînt, tot ce vreau și ce simt. Pot să uit ce-am
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
iar nisipul e cald ca și trupul meu. Nu vreau să mă gîndesc la nimic altceva pentru că totul e aici, tot ce sînt, tot ce vreau și ce simt. Pot să uit ce-am discutat cu cineva Într-o asemenea amiază, dar lumina mă face să repet, amețit de soare, ceea ce au crezut grecii despre fericire. SÎnt momentele cînd aș putea fi fericit. Sau, poate, chiar am fost. CÎnd, Îndeobște, nu-mi spun: prea tîrziu; pentru că niciodată nu e prea tîrziu
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Îndrăzneala să nu mă Îndoiesc de acest adevăr niciodată. Și ar trebui, poate, să trag o linie pe nisip și să spun: iată drumul pe care trebuie să merg mai departe. Dar această bucurie mă scutește de alte justificări. În amiaza care curge pe mine ca rășina caldă Îmi aud numai bătăile inimii lîngă respirația mării. De ce mi-aș aminti de surîsul sfinxului cînd eu Însumi am Început să surîd, dar fără dispreț și fără indiferență? Să mă tem? Nu, aici
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
de destinul său muritor. Pe fețele zeilor vom Întîlni numai acel surîs imposibil de definit care a renunțat la alternativa fericirii și nefericirii. Țin minte că după un incendiu În munți, În pădurea martirizată de foc, am descoperit cum, la amiază, pietrele Înnegrite și cioturile carbonizate se umpleau de șopîrle care se Încălzeau la soare. Stăteau În cenușa abia răcită și dormeau. Încă nu știam atunci că ele semănau cu zeii. Și dacă nu știam, eram oricum mai aproape de zei decît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
nisip. Dimineața pe plajă lumea e Într-adevăr mult mai tînără, mai aproape de primele ei dimineți. Nările Afroditei, sărate Încă de apa mării, adulmecă vîntul ca o sălbăticiune ieșită În marginea unui luminiș pe Olimp. Apoi În flacăra necruțătoare a amiezii zeița a devenit femeie, În vreme ce frumosul Paris s-ar teme să nu-l păteze această mare care, orbită de lumină, bîjbîie la țărm, printre stînci, ca Oedip. Dacă trebuie să plătim emoțiile de pe Acropole, măcar să iau din această frumusețe partea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dilemă. M-am luptat cu moartea, Înțelegeți?, m-am luptat două zile și două nopți ca s-o salvez și să ajungă la judecată. S-a oprit iar, privind fereastra unde o perdea veche și Îngălbenită Împiedica năvala luminii de amiază. O masă lungă cu fotolii roșii constituia tot mobilierul din bibliotecă. Stăm față În față pe la mijlocul mesei. CÎnd am intrat citea și nota ceva În niște hîrtii pe care apoi le-a Împins la o parte. Acum se uita peste
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
deasupra mării.) Ar fi vrut să obțină ceva anume de la viață și tocmai acest lucru Îi era refuzat. Se simțea nu urmărit de destin (ca anticii), nu constrîns, ci frustrat, Înșelat În speranțele sale. (Făcea pauze mari vorbind. Trecuse de amiază și căldura era acum suportabila.) Ceea ce și-ar fi putut reproșa, era un gol din inima lui. O absență. Ceva care trebuise să se Întîmple și nu s-a Întîmplat; o pasiune care trebuise să Înflorească și buzele au amuțit
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
poate fi Îndoliată cu negația ei. Dar toate aceste reticențe se găsesc În Însăși esența clasicismului. Epimeteu nu face decît să le dezvăluie... (...Întreg universul Încape sub aripile unui fluture, cu condiția ca acesta să zboare fericit În soarele de amiază. Din nefericire ne dăm seama că timpul trece fără Întoarcere tocmai cînd vrem mai mult să-l reținem. Adevăratul dar de nuntă nu era cutia pe care mi-a adus-o Pandora, ci frumusețea femeii care zîmbea și aștepta lîngă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai speră și e Încă prea devreme ca să regrete. Spiritul fin al lui Socrate observa pulsul cetății și renunță să se mai bată pentru viața sa... (...Pandora era frumoasă ca o cîmpie care te face să plîngi privind-o la amiază cînd deasupra miriștilor aurii dansează o lumină ciudată și te gîndești că nu te vei mai Întîlni niciodată cu ora aceasta, iar florile care Înălbesc șanțurile se vor legăna singure bătute de vînt și va fi atunci ca și cum n-ai
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
că, dacă era un sfânt, n-avea decât să treacă marea ca Sfântul Iacob sau ceva asemănător. Însă tot ei au dobândit foarte ușor ceea ce doreau, de la stăpânul corăbioarei celei mici. Plecară într-o dimineață cu vânt prielnic, dar după amiază izbucni o furtună care despărți corăbiile. Cea mai mare se scufundă chiar aproape de Insula Cipru și numai oamenii scăpară; corabia turcească s-a pierdut cu tot cu oameni în furtună; cea mică avu mult de luptat, dar ajunse în cele din urmă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
familia. Unde este esența ei? Ce crezi că este căsătoria noastră? Nu este decât un clinchet care zgârie tot ce atinge, tot ce a fost frumos și la urmă va dispărea. Norii se găsiseră chiar atunci să acopere soarele de amiază dând cerului o tentă cenușie ce părea o îmbrățișare vizibilă între cer și pământ. Această atingere dintre cer și pământ te făcea să simți fiori siniștri ca atunci când intri într-o panică închipuindu-ți că este sfârșitul lumii. Garsoniera în
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
îndrumată într-un anume loc. "Am dormit în Gara de Nord", spunea ea și eu îmi închipuiam că dormise cine știe în ce palat. I-a povestit tatii mult, cum a umblat și cum, pînă la urmă, a primit-o cineva, pe la amiază, după ce a așteptat ore în șir în fața unei porți de fier, lîngă soldatul de pază. Apoi, mama a tăcut, îndesîndu-și mai bine spatele în soba caldă, iar tata, așezat pe scaun în fața sobei, a răscolit jarul. Eu stăteam undeva pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
discuția printr-un surîs dublat de o strîngere din umeri, din care ea să fi înțeles ce-i convine mai mult. Căci, oricum, cu timpul, ea și-ar fi dat seama care este poziția mea față de intențiile ei. Acum, la amiază, în ziua mea de fericire, nu mi-e deloc îndemînă să știu că mai de dimineață m-am purtat urît cu cineva. Cu atît mai mult cu cît acel cineva e o femeie, care mi-a acaparat de multe ori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
marea mea singurătate; ici și colo, privirile mi se trezeau și observam ba o barcă legată de mal, tragic de singură în imensa întindere a apelor, ba priveliștea Dobrogei cu nenumăratele ei turme moțăind din picioare sub soarele fierbinte de amiază... Lângă mine, cu mine mereu. La Constanța a trebuit să schimb trenul; am călătorit de-a lungul mării - cunoști peisajul și-ți place atât de mult, scumpa mea. La Mangalia, nimeni la gară. Am luat o trăsură și, după ce m-
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
respectiv). Ți-l recomand ca pe un mijloc infailibil de relaxare, împotriva frigului de toamnă care te înțepenește. Ai impresia că ești într-o cameră cu 23 de grade. Am dormit regește! Duminică dimineața la ora 9, la gară! până la amiază. În loc să ajung la 12.20, am ajuns la 4. Abia am avut timp să mă spăl, să-mi schimb rochia și să primesc lumea care sosea pentru prima ședință. 25 de persoane. S-a insistat asupra drumului nou al literaturii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă amețesc cu muzica și [mai] bună, și [mai] eftină, numai să am impresia că ești acasă, că poți ieși din baie ori veni în trombă, în întârziere, de undeva. Dar nu se poate. Chiar muzica aceasta de duminică după amiază îmi strigă pe ton de cinematograf că eroina filmului vieții mele a plecat. Mai trebuie oare batista fâlfâitoare a despărțirii [...]? Aș vrea să fiu la un cinematograf și eu de o structură eftină și să plâng, răsuflând în batistă sau
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
că erau persoane care plângeau -, șopteau: „Confiscare... biblioteca lui L[ovinescu]“. În noaptea acelei blestemate zile de marți, cea mai cumplită din toată sinistra aventură, n-am putut închide un ochi: oboseală, efort excesiv să nu plâng în fața lor. Spre amiază, în aceeași zi, expertul pentru tablouri. Trecând prin fața portretului tău de Tonitza, s-a dovedit mai sensibil, mai uman; cum, în sfârșit, începuseră să-mi curgă la crimile, în tăcere, s-a întors spre mine spunându-mi: „Când era mică
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
de mult a crezut ea de cuviință să se implice în încăierare. Aici lumea zice că s-a vârât până în gât. 2 decembrie [1950], sâmbătă seara Of, afurisită zi! De la ora 8, la nenorocitul ăla de proces; am stat până la amiază, într o tensiune de era să fac meningită. Cuvintele îmi șuierau pe la urechi: „n-are drep tul să facă contestație“, „absenteistă“, „renunțat la țara ei de baștină“, „pierdut dreptul de a fi cetățean al țării ei“ - ploua asupra mea cu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
ai „închis în carapacea ta“ de sărbători. De ce, pescărușule? Mă crezi în stare de o asemenea pretenție stupidă, crezi că eu, bătrână, cârcotașă, înecată de acest „sfârșit de veac“, cum se spunea în copilăria mea, sau de acest „mijloc sau amiază“ a secolului 20 în atâtea griji și sâcâieli, de nu mai sunt în stare să fiu o femeie de lume, ci doar o biată Ceres, aș fi bucuroasă să știu că fata mea dragă, în plină tinerețe, frumusețe și grație
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]