67,494 matches
-
la cursuri fără frecvență, după care a funcționat ca profesoară de limba română până la ieșirea la pensie, în 1995. În cei 41 de ani de catedră, învățătoarea și apoi profesoara Elena Sava a îndrumat generații de elevi care își vor aminti cu drag și nostalgie de captivantele ore de limba și literatura română, foști elevi care, pe parcursul anilor au devenit cadre didactice, medici, ingineri, avocați etc. A coordonat activitatea extrașcolară a elevilor pregătind un cor, un grup vocal și o echipă
Monografia comunei Lespezi, judeţul Iaşi by Vasile Simina (coord.) Ioan CIUBOTARU Maria ROŞCA Ioan LAZĂR Elena SIMINA Aurel ROŞCA Vasile SPATARU () [Corola-publishinghouse/Administrative/91877_a_93004]
-
Am schimbat câteva priviri, dar nici nu ne trebuia prea mult ca să ne înțelegem. Am chicotit ușor și chipul mamei s-a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau, evenimente legate de divorțul meu de acum șase ani. Oare de ce țipase mama? Imposibil să-și fi amintit și ea ceva penibil din trecutul ei. Și totuși era ceva... — De ce ți-ai adus aminte adineauri, mamă? — Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
a destins într-un zâmbet. De câte ori mă apăsa vreun gând tulburător, îmi ieșea de pe buze țipătul acela ciudat. Îmi amintisem, fără să vreau, evenimente legate de divorțul meu de acum șase ani. Oare de ce țipase mama? Imposibil să-și fi amintit și ea ceva penibil din trecutul ei. Și totuși era ceva... — De ce ți-ai adus aminte adineauri, mamă? — Am uitat. — Ceva în legătură cu mine? — Nu. — Cu Naoji? — Da. Își plecă puțin capul și rectifică: — Poate că da. Fratele meu se înrolase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
-l mai vadă niciodată. Eu nu aveam însă o asemenea premoniție. Eram absolut convinsă că o să-l vedem cât de curând. Am crezut că m-am împăcat cu gândul, însă pe când mâncam supa aia delicioasă pregătită de tine, mi-am amintit de el fără să vreau. Ar fi trebuit să fiu mai bună cu el. Când a intrat la liceu, Naoji a început să citească foarte mult, însă ducea în același timp o viață dezordonată, dându-i mamei multe bătăi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
jumătate moartă când am urcat în tren și, după ce-am ajuns aici, după prima clipă de extaz, am crezut că mi se frânge inima de dor după Tokyo. Mai cu seamă când s-a întunecat. Apoi, nu-mi mai amintesc nimic. N-a fost o boală normală. Parcă am murit și am reînviat, cu totul alta. Din ziua aceea, viața noastră se scurge liniștit în această căsuță de munte. Sătenii sunt drăguți cu noi. Nu s-a întâmplat nimic deosebit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
să zâmbesc. M-am oprit în spatele fotoliului, fără un cuvânt. Mama a fost cea care a rupt tăcerea. — Nu s-a întâmplat nimic, nu? Erau niște lemne care tot ardeau până la urmă. Mi-a venit inima la loc. Mi-am amintit o pildă din Biblie, pe care o auzisem în copilărie: „Un cuvânt spus la momentul potrivit este ca un măr de aur sculptat în argint“. Ce norocoasă sunt că am o mamă atât de bună! Le eram profund recunoscătoare zeilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Nici cu un an înaintea lui nu s-a întâmplat nimic. O astfel de poezioară hazlie a apărut într-un ziar imediat după terminarea războiului. Desigur că s-au întâmplat tot felul de lucruri, însă când încerc să mi le amintesc, am și eu senzația că nu s-a întâmplat nimic. Nu pot să sufăr să vorbesc despre război și nici să-i ascult pe cei care-și deapănă amintirile. Mulți au murit, știu, dar tot lugubru a rămas și mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Yamaki, soțul tău, și te-ai întors în casa din strada Nishikata, n-aveam de gând să-ți reproșez nimic. A fost atunci ceva care m-a determinat să spun că m-ai tras și pe mine pe sfoară. Îți amintești? Ai izbucnit în plâns și mi-am dat seama că am greșit când am rostit acele cuvinte îngrozitoare. Însă eu îmi amintesc că i-am fost recunoscătoare mamei pentru că mi-a vorbit astfel și lacrimile mele fuseseră lacrimi de fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
atunci ceva care m-a determinat să spun că m-ai tras și pe mine pe sfoară. Îți amintești? Ai izbucnit în plâns și mi-am dat seama că am greșit când am rostit acele cuvinte îngrozitoare. Însă eu îmi amintesc că i-am fost recunoscătoare mamei pentru că mi-a vorbit astfel și lacrimile mele fuseseră lacrimi de fericire. — Când am spus că m-ai înșelat, am spus așa nu pentru că ți-ai părăsit soțul, ci pentru că am aflat de la el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și mi-a zâmbit fermecător. — Dacă secretele tale dau roade bogate, eu nici nu mai vreau altceva. În fiecare dimineață îl implor pe tatăl tău să vegheze, de acolo de Sus, asupra ta și să-ți aducă fericire. Mi-am amintit brusc de plimbarea cu mașina pe care am făcut-o cu tata prin Nasuno și împrejurimi, de impresia pe care mi-a lăsat-o câmpul. Florile de toamnă - trifoiul, garofițele, clopoțeii, valerienele - erau toate înflorite. Vița sălbatică era verde încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
avea nici o legătură cu ceea ce discutam eu cu mama, însă mi-a trecut prin fața ochilor. Apoi s-a topit. Am sărit din pat și am cuprins, cu brațele, genunchii mamei. — Mamă, te rog, iartă-mă! Zilele acelea, așa cum mi le amintesc și acum, au fost cam ultimele în care au mai sclipit, cât de cât, tăciunii fericirii noastre. După ce s-a întors Naoji din Pacificul de Sud, a început adevăratul iad. III Senzație de neputință. Am impresia că nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ce-am citit toate astea, am închis jurnalul „Regina-nopții“ și l-am pus în lada de lemn. M-am îndreptat spre fereastră și am deschis-o larg. Am rămas cu privirile pironite pe grădina încețoșată de ploaia alburie. Mi-am amintit de întâmplările din acele zile. Au trecut șase ani de-atunci. Faptul că Naoji se droga a contribuit, în final, la divorțul meu. Nu, n-ar trebui să spun așa ceva. Am impresia că divorțul meu fusese hotărât încă din clipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Academiei Artelor. Cred că-l cunoașteți. Marele maestru a venit aici, la munte, ca să-mi ceară mâna. Ne-a fost vecin când locuiam pe strada Nishikata și ne-am mai întâlnit întâmplător. Odată, într-o seară de toamnă, dacă îmi amintesc bine, când am trecut cu mama prin fața casei artistului, el stătea în poartă, dus pe gânduri. Mama i-a făcut un semn ușor cu capul, de la geamul mașinii. Chipul lui palid și tras a prins culoare și s-a luminat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Anul viitor împlinesc treizeci de ani. M-au surprins și pe mine propriile-mi cuvinte. Treizeci. „Ceva din prospețimea fecioarei mai persistă la o femeie de douăzeci și nouă de ani, însă nu-i mai rămâne nimic uneia de treizeci.“ Amintindu-mi aceste cuvinte pe care le-am citit într-un roman franțuzesc cu multă vreme în urmă, m-a cuprins o melancolie de care nu era chip să scap prea curând. Am privit pe fereastră. Marea, scăldată de lumina amiezii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
cu fiecare brățară, colier și rochie pe care le vindeam. O femeie amărâtă, între două vârste. Totuși... viața unei femei între două vârste e și ea viață de femeie, nu? Tocmai asta am început să înțeleg în ultima vreme. Îmi amintesc ce-mi spunea profesoara mea, englezoaica, atunci când era pe punctul de a se întoarce în țară. Aveam nouăsprezece ani. „Să nu te îndrăgostești niciodată. Dragostea aduce nefericire. Dacă simți nevoia să iubești, atunci e mai bine să ți se întâmple
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Am rămas stupefiată. Îmi era imposibil la vremea aceea să-mi imaginez viața de după treizeci de ani. Artistul rupse, brusc, tăcerea. Era puțin înciudat. — Se zvonește că vă vindeți casa. E adevărat? Am râs. — Scuzați-mă, însă tocmai mi-am amintit de Livada de vișini. Presupun că doriți s-o cumpărați, nu? S-a strâmbat puțin, încruntat, dar n-a răspuns. Îmi ghicise repede intențiile. E adevărat că s-a pus problema vinderii casei noastre unui prinț, fiind estimată la cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
răspunsul dumneavoastră în fiecare zi. Nici n-am mai ieșit din casă. Tot nimic. La ce vă gândiți? Mă întreb dacă n-am greșit cumva în scrisoarea precedentă că v-am pomenit de artistul acela. Poate ați considerat c-am amintit de cererea lui în căsătorie numai ca să vă stârnesc spiritul competitiv. Totul s-a terminat. De fapt, mai zilele trecute, râdeam cu mama de toată povestea asta. În ultima vreme, mama s-a plâns de o durere acută în limbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
ai spus tu odată că am gât alb și frumos și că n-ar trebui să-l ascund? Nu? — Ți-oi fi spus. Nu uit niciodată nici cel mai mic compliment care mi se face. Îmi pare bine că-ți amintești. Te-o fi lăudat domnul care a venit deunăzi. — Da, așa e. De aceea nu vreau să-l las să-mi scape printre degete. Mi-a mărturisit că e plin de inspirație când îi sunt alături. Nu, nu mai pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
Cred că mama nu avea dureri. N-a mâncat nimic azi-dimineață. Eu n-am făcut decât să-i umezesc buzele cu un tifon înmuiat în ceai. Era totuși conștientă și, din când în când, mai spunea câte ceva, calmă. — Parcă-mi amintesc că am văzut în ziar o fotografie a împăratului. Tare aș vrea s-o mai văd. Am ridicat ziarul în dreptul ochilor ei. — A îmbătrânit. — Nu, fotografia nu e prea reușită. În cele anterioare părea mai tânăr și foarte vesel. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
imediat loc la masă. — Domnule Uehara, dumneavostră știți că există acolo un loc ce se cheamă Ahahah? Cum se pronunță de fapt? Ah-ah-ah sau Ahah-ah? Bărbatul care se aplecase în față ca să pună o asemenea întrebare era actorul Fujita. Îmi aminteam sigur că-l văzusem cândva pe scenă. — Ahah-ah. Trebuie să spui Ahah-ah, băutura de la Chidori nu e ieftină deloc, zise Uehara. — Nu vă interesează decât banii, zise una dintre fete. Dacă dai o para pe două înghițituri, este ieftin sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
aristocrații. Întotdeauna plutește în jurul lor un fel de aroganță ofensivă. Fratele tău, Naoji, este un aristocrat reușit, însă se mai fandosește și el. Eu sunt băiat de țăran și nu trec niciodată pe lângă un râuleț ca acesta fără să-mi amintesc, cu durere ascuțită în suflet, de zilele în care pescuiam carași sau scoteam te miri ce cu năvodul din râul de lângă casă. Mergeam pe un drum de-a lungul unui râu ce curgea cu un susur liniștit, în beznă. — Voi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
a lui. Dimpotrivă, se mândrește cu ea. Un adevărat hedonist tâmpit! Ți-aș mai putea înșira o grămadă de alte lucruri neplăcute despre artist, dar mă gândesc că nu te interesează. Acum, că mai am doar puțin de trăit, îmi amintesc de relațiile îndelungate pe care le-am avut cu el și mă cuprinde nostalgia la gândul că nu mai am când să ies cu el la băut. Nu-i port pică. Are și calități. Gata, nu mai zic nimic. Aș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
am apucat să scriu memoriile astea jalnice. Kazuko, Nu mai e nimic de făcut. Rămâi cu bine! De fapt, moartea mea este naturală. Un om nu poate trăi numai de dragul principiilor. Am o rugăminte, deși mi-e cam jenă. Îți amintești de chimonoul de bumbac al mamei, pe care l-ai modificat ca să-l pot purta anul viitor? Te rog, pune-l în sicriu. Voiam să-l port. Mijește de ziuă. Te-am făcut să suferi prea mult. Rămâi cu bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1863_a_3188]
-
și, mai ales, dezvoltarea durabilă (vom explica acest aspect atunci când vom vorbi despre dimensiunea responsabilitate socială a brandului de angajator). O companie vorbește despre sine, își certifică realitatea brandului în interior și în exterior prin atitudinile și comportamentele angajaților săi. Aminteam mai sus că în timpul liber vorbim despre companiile în care lucrăm. Putem susține brandul companiei noastre dacă valorile, per-cepțiile, atitudinile și comportamentele noastre reflectă promisiunea brandului. Dacă promisiunea brandului este ceva, iar realitatea brandului este altceva, atunci compania nu are
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]
-
lansat de ceva vreme în competiții care se finalizează cu topuri ale celor mai adorate dintre ele. Topurile Fortune din Statele Unite ale Americii sau The Sunday Times din Marea Britanie sunt de notorietate. Printre criteriile de ierarhizare a companiilor de top, amintim: oportunitatea implicării active a angajaților în proiectele companiei, sistemul flexibil de formare continuă și adaptat pieței și așteptărilor organizaționale și ale salariaților, sistemul de beneficii competitiv, flexibilitatea programului de lucru, sistemele de management motivațional, accesul la decizie și altele asemenea
Brandingul de angajator by Mihaela Alexandra Ionescu [Corola-publishinghouse/Administrative/900_a_2408]