26,366 matches
-
se ia cu timpul, tuciul nu va mai fi lucios ca la prima folosire. Știam că nu mai vine. Nici el și nici alt învățător. Dar foștii monitori de bancă își scoteau conștiincioși cartea de citire sau aritmetică și se apucau de învățat. Ciudat, foștii mârlani, deși nu mai erau dați cu capul de bancă, nu mai erau trași de păr sau de urechi, mașinal își scoteau și ei cărțile și își vedeau de învățat, aproximativ liniștiți, până ... XVIII. BĂDIA EMINESCU
CANAL DE AUTOR [Corola-blog/BlogPost/383088_a_384417]
-
Andrei! Salută tatăl celor doi copii, dând noroc cu acesta. Uite, ce să facem? Ne jucăm și noi cu copiii! Haideți și voi, la joacă! - Hai, că venim! Răspunse Alina, mama Mălinei, hai Andrei! Hai și noi, că nu am apucat să ating zăpada în acest an, dacă n-a nins. Mamaie, săru’mâna! Salută ea voioasă pe mama lui Andrei. - Săru’mâna, mami! - Bună, copii! Răspunse mamaie, haideți că ștrengărița asta mică m-a scos afară, pentru că a vrut neaparat
COCOSANA ŞI ANOTIMPUL ALB de MIHAELA MOŞNEANU în ediţia nr. 1147 din 20 februarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/383245_a_384574]
-
firești de interes. Cum ar fi vrut să o vadă pe Renée, duse o mână spre ochii mijiți, de parcă ar fi cerut ochelarii. Mira se execută. Și, în timp ce poza era studiată, ea trecu ușor de la prezent la timpurile de odinioară. Apucând florile aduse, rememoră cu voce tare duminica aceea de iulie, când Artemie se dusese în pețit la Marieta acasă. Își putea aminti, căci era împreună cu părinții în vacanță, la bunici. Mira continuă evocarea, accentuând asupra atmosferei. Toți - bunica, tata Vidu
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
răspunde mătușii la întrebarea presupusă: cum de ține minte? Păi, cum să fi uitat?! Era așa frumoasă amiaza aceea, se auzeau albinele și bondarii zburând prin crengile pomilor încărcați de roade și... Marietei îi picurară lacrimi șiroi. Ca să le ascundă, apucă vasul cu flori, dovedind o nebănuită putere. Rămase așa, aspirând mirosul florilor, până ce Mira termină de povestit. Trecuse timpul. Era mai mult de ora două. Mira întrerupse terapia rememorării cu gândul ca Marieta să mănânce. Când îi propuse, aceasta dădu
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
și Marieta? se pomeni întrebându-se Mira. Cine știe? Poate își schimbase atitudinea față de Dumnezeu?! Dar Biblia nu are dialog, glumi în sine pe seama apetitului pentru dinamismul retoricii la o introvertită și, pe de-asupra, și atee, cum era Marieta! Apucând cărțulia, gândul Mirei migră spre limba în care erau, și azi, scrise ori retipărite cărțile religioase. Persista în ele aspectul arhaic al limbajului oral. Se întrebase adesea de ce obstinența asta pentru limba veche, atât de greu înțeleasă de contemporani? De ce
CAPITOLUL 4 de ANGELA DINA în ediţia nr. 1794 din 29 noiembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383229_a_384558]
-
Pro Memoria - Anul comemorativ Justinian Patriarhul și al apărătorilor Ortodoxiei în timpul comunismului” Împlinirea a patru ani de la săvârșirea din această viață a Preacuviosului Părinte Arhimandrit Serafim Mân de la Mănăstirea Rohia - Maramureș (1935 - 2013)... În iureșul timpului și în vârtejul zilei apucăm să ne mai gândim, din când în când, la viață omului și, mai ales, la moartea acestuia, îndeosebi atunci când, primind un telefon, aflăm că a mai trecut cineva apropiat și drag nouă dincolo, defapt unde?... În adevărată viața... Așa s-
ÎMPLINIREA A PATRU ANI DE LA SĂVÂRŞIREA DIN ACEASTĂ VIAŢĂ A PREACUVIOSULUI PĂRINTE ARHIMANDRIT SERAFIM MAN DE LA MĂNĂSTIREA ROHIA – MARAMUREŞ (1935 – 2013)… de STELIAN GOMBOŞ în ediţia nr. 2236 din 13 [Corola-blog/BlogPost/383268_a_384597]
-
mea șefă, și lângă Vasilescu, primarul de la Harbujești, care ne șoptește: - S‑a sinucis generalul Milea! „Cine‑o mai fi și ăsta?”, mi‑am spus nedumerită în gând, fără a înțelege că s‑a sinucis comandantul armatei române! N‑a apucat să spună mai mult, că în sală a intrat Țăpoi, secretarul cu probleme organizatorice al Comitetului Județean de Partid. S‑a făcut liniște profundă. Ne vorbește tovarășul Țăpoi, fără a ne stârni prea mult interesul. Din cuvântul lui lipsesc însă
BIETUL OM SUB VREMI CAP III PRIMARITA- O ALTFEL DE CARTE DESPRE CADEREA COMUNISMULUI de DORINA STOICA în ediţia nr. 1086 din 21 decembrie 2013 [Corola-blog/BlogPost/383249_a_384578]
-
de cum lași subconștientul să lucreze. Nu era cazul să gândescă atât de negativ . Ieșise o dată din barele de la modul și se simțea în stare să treacă acum și peste linia de fracție, chiar dacă o simțea subțire.... „ O să reușesc până la urmă ! ” Apucă cu putere șezlongurile,însă dorința este de multe ori,cu mult mai mică decât puterința.... Se prăbușește sleit la pământ, cu fața spre soarele atât de arzător. Visează că e bolnav ,iar lângă el,pe patul pe care zace ,mama
VIATA LA PLUS INFINIT (6) de DAN GHEORGHILAȘ în ediţia nr. 1804 din 09 decembrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/383292_a_384621]
-
pe unii din case și să se instaleze în locul lor! Cum să se urce în scaunele rămase goale și să conducă! Romancierul vrea să mă distrugă. Sistematic: a pregătit un scenariu. Șușotește în dreapta și-n stânga. Mârșăvii bine gândite. Mă apucase mila de un scrib! Voi elimina perifraza! Tertipul prin care se spune în zece cuvinte ceea ce se poate spune în unul. Zece, pentru a fi ascuns mai ușor adevărul! Intențiile! Nici zece nu sunt suficiente, romancierii și le maschează în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
împresurat... Prețul fărădelegilor pe care nu le comiți doar pentru că nu ai prilejul... Îl cauți: scrii. Coșmarul te-a marcat: porți jurnalul cu tine, dormi cu el sub pernă. Ții manuscrisul la un cunoscut. Lucrezi - pe foi volante - pe unde apuci; prin parcuri sau cafenele, într-un bistrou din apropiere. După dactilo, arzi indigoul. De câte ori pleci de acasă, lași în urmă semne insesizabile pentr-un intrus. Pe o pagină falsă a romanului, vârful peniței orientat spre o anumită literă, un ac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
Au folosit din nou drăcia aia, frate! zise unul din cei doi bărbați aflați Înăuntru, ridicându-se anevoie de la pământ și dând fuga să iscodească, prin deschidere, la proporțiile dezastrului. Zidul nu va mai ține multă vreme. Celălalt rezistase zguduirii apucându-se de greoaia masă de stejar pe care se pregătise să scrie ceva. În mod mecanic, Își scutură de pe haine fragmentele de var, În timp ce privirea Îi alerga către spărtura deschisă În perete. Fusese, Însă, doar o distragere de o clipită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
capul la suprafață, trăgând anevoie aer În piept. Își căută cu disperare tovarășul, dar nu se zărea nici urmă de el printre trupurile ce se zbăteau Împrejur. — Ce-i Înăuntru? strigă Încă o dată bărbatul de pe galeră. În jurul său, marinarii se apucaseră să facă pârghie cu vâslele pe fundul mării, Începând să Împingă ambarcațiunea spre larg. — Adevărul! mai avu timp să murmure tânărul, În vreme ce un al doilea șuierat străbătea văzduhul pe deasupra creștetului său. 1 Florența, 15 iunie 1300, pe la miezul nopții Umpluse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își Întoarse privirea către fâșia de cer aflată dincolo de ferestruică, fixând stelele și desenele lor de pe bolta cerească. Straniu fel de a-și Începe mandatul În fruntea Comunei. Semnele rele Îl nelinișteau. Se scutură, ridicându-și fruntea dintr-o dată, și apucă sceptrul aurit pe care Îl lăsase pe cufăr. — Să mergem, porunci, luând-o Înaintea lui Bargello peste prag. Străbătură lungul portic, unde dădeau ușile chiliilor. Dante se gândi la ceilalți cinci priori, cu siguranță cufundați În somnul tulbure al minților
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le porunci zbirilor. Pânze, planșe desenate... Trebuie să existe cartoanele model ale mozaicului. Oamenii Începură să se Învârtă cu torțele ridicate, conduși de Bargello, care era fericit că se Îndepărtase de viul care vorbea cu morții. Între timp, poetul se apucase din nou de studiat peisajul dindărătul picioarelor figurii. Mica cetate din stânga părea unul din numeroasele orășele cu turnuri din reprezentările peisagistice ce Împodobeau toate bisericile din Italia, de când moda frescelor prinsese rădăcini. Îi lipsea orice amănunt care să o facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
al cetății, răspunse poetul dintr-o dată și simți cum se prăpădește la un nou val de durere. Și sunt meșter spițer și expert În artele medicale. Știu bine că aconitul poate produce moartea... În timp ce vorbea, se apropiase de banc și apucase unul din pistilele din bronz. Nu am de gând să mă omor, ci numai să Înlesnesc, prin luarea acestui leac, ieșirea bilei din vârful vaselor sale, ca să se ducă, odată cu afecțiunile ei, pe căile naturale. Așadar, dă-mi ierburile astea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
găsească el, În curând, o modalitate de a se răzbuna. Profitând de adăpostul provizoriu oferit de tejgheaua unui schimbător de valută, se ridică pe vârfurile picioarelor, uitându-se după polițai. Dar nătărăii se vede treaba că dispăruseră. Tresări. Cineva Îl apucase de o mână. Căută să se elibereze din strânsoare smucindu-se, dar cel ce i-o strângea rezistă cu o forță nebănuită. Un bănuț! Ce naiba vrei de la mine, babo? Îi strigă poetul femeii care Îl reținuse. Acoperită de zdrențe, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lăsate de un vârf ascuțit. Cineva trebuie că ștersese ceva, răzuind suprafața foii. Mânat de curiozitate, se ridică și se apropie de cutia cu penele de scris. Așa cum sperase, se găsea acolo și o bucată de cărbune de desen. Se apucă să Îl treacă peste suprafața pergamentului, prin ușoare apăsări succesive. În spatele lui, părintele stareț Își lungea gâtul, Încercând să priceapă ce tot făcea acolo. Încetul cu Încetul, ca prin farmec, redeveni vizibilă urma primului desen. În mozaic nu era Înfățișat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Aerul era Îngreunat de fumul adunat de la opaițe și de la foc, zăbovind o vreme pe sub căpriori Înainte să se risipească printr-o deschidere din tavan. Glasurile, sunetele surde ale veselei și strigătele Îl făcură să se teamă că Îl va apuca din nou durerea cumplită de cap. Toată vânzoleala aceea Îi aminti de piața de dimineață. Tocmai se gândea să plece când un glas Îl opri. — Vino, messer Alighieri, pe aici! Ia loc În cel de al Treilea Cer! Poetul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
sunet firav de darabană, lent și senzual, acompaniat de freamătul metalic al unor mici țimbale de bronz. O figură feminină Își făcuse apariția, În mijlocul ovațiilor celor prezenți. De Îndată, o pădure de mâini și de trupuri, de jur Împrejur, se apucase să se agite haotic, cu strigăte și exclamații vulgare, acompaniate de zgomotul farfuriilor din lemn, izbite ritmic de mese. O muzică ce, din când În când, o acoperea pe cealaltă. Dante Îndreptă spre Teofilo o privire Întrebătoare. — Ea e Antilia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era Bruno Ammannati, care locuise vreme Îndelungată În Palestina, căutând să Îi convertească pe păgâni, pe urmele Întemeietorului ordinului său, sfântul Francisc. Cel mai tânăr era Iacopo Torriti, arhitectul. Ajunseseră la Florența În perioade diferite ale ultimului an și se apucaseră de predat, individual, fiecare cu propriul său grup de studenți, după ce fuseseră acreditați la Comună și obținuseră licența. Mențineau raporturi cu școlile de pe lângă Santa Croce și Santa Maria Novella, dar nu depindeau de acestea sub nici un chip. Chiar și Teofilo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
a Creației. Știi pentru ce s-a răzgândit meșterul? — Nu. Și nu sunt nici măcar sigur că ar fi Început vreodată să lucreze pe acest subiect. La Început, după ce a primit Însărcinarea, a lăsat să treacă multe zile fără să se apuce de nimic, tot umblând Încoace și Încolo prin biserică, cufundat Într-o meditație adâncă. — Ca și când ar fi fost nesigur ce anume să reprezinte? — Da. Sau, mai bine zis... Arhitectul se Întrerupsese cu un aer stânjenit, de parcă s-ar fi căit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
și constelații, și figuri geometrice, dintre care chiar pentagonul ocupa o poziție de relief. El fusese cel care Îl interogase Îndelung pe omul acela, Încercând să Îi smulgă o explicație. Pusese să fie eliberat din corzile cu care polițaii se apucaseră să Îi disloce Încheieturile, Însă acesta se mărginise să rostească o cantilenă de neînțeles, acompaniată de un dans straniu presărat cu invocații adresate demonilor. Dante Îl lovise violent peste față, când Își dăduse seama că Își trasa Împrejur, cu sângele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
pentru a crea o barieră de oțel Între dânsul și infern. — Nu-ți știu numele, zise el. — Eu sunt, messer Alighieri. Giannetto de la San Piero. Giannetto, cerșetorul. O rază slabă de lumină cădea pe fața omului, care stătuse locului. Se apucă să-și scoată de pe cap bandajele Însângerate, În timp ce Dante Își cobora arma Încetișor. Era, Într-adevăr, dânsul, același zdrențăros peste care dăduse În Palatul priorilor. Omul cu soarta. Între timp, celelalte creaturi Își opriseră Înaintarea, ca și când și-ar fi pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
cu Întrebările lor. Nu acum. Mai Întâi, trebuia să aibă veștile despre trupul celui ucis. — Vă salut, messeri. Din păcate, Încurcăturile cotidiene mă silesc să mă despart de domniile voastre. Necesitățile Comunei sunt presante, mai zise el, Întorcându-le spatele și apucând-o spre colțul străzii. 10 În aceeași zi, În jurul amiezii Dante trecu, cu capul plecat, pragul porții de la Ospedale della Misericordia. Din grupul de bărbați cu glugi ai confreriei ospitalierilor care staționau pe sub portic, nici unul nu păru să Îl bage
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trăsături ascuțite. Un nimb de păr alb Îi cobora abundent pe ceafă, atingându-i spatele acoperit cu o bogată vestă de mătase. Avea niște ochi reci, lipsiți de inteligență și Învolburați de nu puține păcate capitale. Încă din ușă, poetul apucase să recite o rugăciune scurtă Împotriva deochiului, urmată de o rapidă invocare a Fecioarei Maria. „Blestemat! De trei ori blestemat! se gândi priorul. Vreau vești despre mortul de la San Giuda. Ce ai descoperit la examinarea trupului său? zise el apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]