6,318 matches
-
numai câteva clipe, îl opri Cristian, hai să ne facem un plan de bătaie! N-are rost să rătăcim la întâmplare. No, spune repede la ce te-ai gândit! Acesta este cel mai scurt drum spre oraș, începu inspecto rul, arătarea nu a venit pe aici, cel puțin nu pe unde am mers noi. Asta însă nu înseamnă nimic, ar putea fi oriunde prin preajmă. Ia spune-mi, dacă te ridici deasupra, poți să vezi printre copaci? Ai vreo posibilitate să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
care îl înconjura. În rest, totul era o mare de întuneric. Deși știa că vâlva se poate mișca fără să scoată nici cel mai mic zgomot, stătea cu urechile ciulite, atent la orice sunet din preajmă. Își amintea că, de câte ori arătarea se afla în apropiere, o liniște nefirească se așternea peste pădure. Insectele și micile animale ale pădurii amuțeau. Din acest punct de vedere, deocamdată totul părea a fi în regulă. Greierii țârâiau luându-se la întrecere cu câțiva brotăcei într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ar fi căutat comandantul? S-ar fi urnit din loc în sfârșit ori poate că nici de data asta n-ar fi mișcat nici un deget? Scutură din cap, nevenindu-i să creadă la ce se putea gândi în momentele acelea. Arătarea era lângă ei iar lui îi fugea mintea pe dealuri. Avea dreptate psihologul acela american, nici nu-și mai amintea cum îl cheamă, care spunea că... Oare cum spunea? Ah, da: "creierul uman se comportă ca o maimuță beată". Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
beată". Acum, pentru că se afla lângă toiag, putea să vadă și el bestia. Era în fața lor, dacă întindea mâna chiar ar fi putut s-o atingă. Un ghem dens, mai negru ca noaptea care se apleca amenințător peste ei. Dinspre arătarea aceea venea un val copleșitor de ură amestecată cu o suferință nemărginită. Un urlet cumplit de furie amestecată cu neputință îi inundă timpanele, făcându-l să încremenească pentru câteva clipe. Nu știa că bestia are glas, așa că fusese luat prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
băga în seamă! Asta nu era bine de loc. Pentru a doua oară vâlva i se strecu rase în gânduri fără ca el să prindă de veste. Se îngrijoră constatând cât de ușor reușise acest lucru. Începea să înțeleagă cum acționa arătarea atunci când își ataca victima. Bieții oameni, nu aveau nici o șansă în fața ei. Și totuși, asupra lui Calistrat nu avea efect, el părea imun. Ori bătrânul era mai experimentat ori din nou toiagul îl proteja. Cristian se hotărî să fie mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
devreme, pe drum, nu a mai așteptat să prindă un prilej ca să ne atace, ci dimpotrivă, a luat-o la fugă, ca și cum s-ar fi ferit de noi. Nu știu, poate ai dreptate. Cei doi vorbeau cu glas scăzut, nescăpând arătarea din ochi. Și acum, ce facem? întrebă inspectorul. Care este planul? Încercăm să vedem dacă o putem atrage înspre noi, spuse moșul, dând drumul brațului lui Cristian. Brusc, bezna pădurii redeveni de nepătruns. Ca și cum cineva acționase un buton ascuns, lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
lui Cristian și porni să se îndepărteze. Bine măcar că mergea în direcția în care se afla bestia, așezându-se astfel între el și aceasta, se gândi Cristian. Urmărea marginea vâlcelei, răscolind cu piciorul frunzele de pe jos. Voia să atragă atenția arătării asupra lui? Inutil, aceasta știa că se află acolo. Inspectorul privea țintă spinarea lui Calistrat, măsurând din ochi distanța dintre ei. Se auzi o bufnitură puternică, urmată de un icnet și o înjurătură scurtă, rostită cu sete de bătrân. Spinarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
sărind în picioare. Pricepuse ce se întâmpla cu el, vâlva îi intrase iarăși în minte răsucindu-i gândurile. Valul de ură ce venea de undeva din dreapta lui îl lovi năprasnic. Gata, nu mai avea nici o scăpare. Până aici îi fusese, arătarea era lângă el și se pregătea de atac. Toată strădania lor de până atunci se sfârșise în mod lamentabil. Nu reușiseră să își ducă misiunea la bun sfârșit. Ah, ce bine ar fi dacă aș avea toiagul! își dori el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
genunchi, căuta de zor în jurul lui. Vâlva era foarte aproape de Cristian. Nu se mișca de loc, probabil că o descumpănise faptul că dintr-o dată, inspectorul devenise invizibil pentru ea. Se părea că reușise să recupereze toiagul exact la timp. Brusc, arătarea prinse a se rostogoli cu repeziciune spre bătrân. Ajunsă acolo, sfera cețoasă se lăți dintr-o dată, ridicându-se peste acesta. De acolo unde se afla, îi venea tot mai greu să-l vadă pe bătrânul paznic. Conturul trupului său devenea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
mintea mea, continuă Cristian să povestească, mă așteptam din clipă în clipă să mă atace. Deși știam că e ziua în amiaza mare și ea nu poate ieși din peșteră cât timp soarele e sus pe cer, mă temeam că arătarea profitase de neatenția mea și mi se strecurase în cap. Nu era prima oară când făcea acest lucru, se mai jucase și altă dată cu mintea mea. Ascuns în iarba măruntă de lângă gardul grădinii, un greieraș țârâia timid. Cristian rămăsese
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să nu le împărtășesc soarta. Exact asta vreau și eu să spun, îi replică Vlad, ridicându-se din nou în picioare. Vii la mine și îmi raportezi că oamenii noștri au fost uciși iar tu ai fost fugărit de o arătare care voia să te mănânce. Spune-mi, te rog, pentru că eu nu am putut să-mi dau seama din relatarea ta, ai văzut vreun cadavru? Urme de sânge ori bucăți din trupuri omenești? Șeful făcuse o pauză numai cât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Razele soarelui nu pătrundeau mai mult de câțiva pași înăuntru. Putea vedea șinele vechi pierzându-se în întuneric și deslușea chiar bolovanii pe care îi dăduseră la o parte ca să poată intra. Coborî geamul din dreapta, așteptându-se să simtă iarăși arătarea de dimineață. Zgomotul făcut de instalația de climatizare era prea puternic, îl împiedica să audă sunetele de afară, așa încât îl închise. Ar fi oprit și motorul dar nu îndrăznea să o facă, amintirea celor petrecute în zori era încă vie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
provocat de aceasta în timp ce se rostogolea pe pardoseala grotei. Trecuseră deja câteva minute și nu se întâmpla nimic. Mai aruncase câteva pietre, în speranța că va stârni bestia, dar fără rezultat. Ce se petrecuse acolo cât timp fusese plecat, ieșise arătarea din peșteră și plecase? Oare Vlad avusese dreptate și nu era decât un animal? Dacă da, atunci unde se afla acesta acum, îl pândea de undeva din spate, ascuns în umbra pădurii? În nici un caz. Însă nu se putea baza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
rodea în adâncul minții, un detaliu peste care trecuse prea ușor. Tresări dintr-o dată speriat de moarte. Privi îngrijorat prin parbriz în jur. Umbrele se lungiseră foarte mult, se însera. Lumina soarelui scăzuse și aceasta era singura barieră ce împiedica arătarea să se năpustească afară. Astrul zilei coborâse dincolo de orizont. Doar o geană de lumină roșiatică mai cădea asupra intrării în peșteră. Simțea cum groaza îl cuprinde din cap până-n vârful dege telor de la picioare. Era singur acolo, cu bestia descătușată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Boris opri în mijlocul curții privind la prăpădul din jurul lui. Nu oprise motorul, se simțea mai în siguranță așa. Nu pentru că ar fi putut fugi, știa că acest lucru n-ar fi fost posibil dar, atâta timp cât îi auzea torsul, însemna că arătarea nu este prea aproape de el. Ar fi vrut să coboare din mașină și să vadă ce se întâmplase acolo în lipsa lui, să evalueze nenorocirea. Era un dezastru. Numărase nu mai puțin de zece arme căzute în curte. Asta însemna cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în clădire. Închise cu grijă ușa după el, urcând în fugă scările. Credeam că nu mai cobori din mașina aceea! îl luă la rost Mihailovici de cum intră în birou. E un monstru, începu să turuie Boris într-un suflet, o arătare care ucide orice suflet de om. Am văzut! spuse Vlad. Sălășluiește sus, la peșteră, așa cum ți-am spus. Am încercat s-o ucid. N-am putut. Oricâte gloanțe am tras în ea, nu s-a întâmplat nimic. Așa e, aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
gând, acestuia îi va trece repede supărarea că îl trezea din somn. Aprinse fără menajamente lumina din plafon și se proțăpi lângă pat. Ce? Ce s-a întâmplat, ce vrei? tresări din somn Vlad. Am găsit o metodă să capturăm arătarea. Și, chiar nu putea să mai rabde până ce răsare soarele, cel puțin? strigă țâfnos omulețul din așternuturi, căruia nu-i plăcea deloc să fie văzut în pijamale. Lasă-mă să dorm! Vorbim când se face dimineață, mai adăugă el plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de acționare de la distanță. Toate acestea le facem la lumina zilei, ca să nu ne deranjeze duhul. Apoi, nu mai trebuie decât să așteptăm căderea serii ca să iasă bestia din grotă. Cineva va trebui să aștepte acolo, ca să observe când intră arătarea în capcană și să închidă imediat capacul după ea. Simplu, nu-i așa? Hm, foarte simplu la prima vedere, mormăi Vlad, dând din cap. Mai este însă un detaliu la care nu știu dacă te-ai gândit, cum faci ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un gând prin minte. Își imaginase ce ar fi însemnat ca, pe parcursul nopții, să izbucnească din senin un incendiu. Ar fi fost moarte sigură, ori ardeau ca șobolanii în interior, ori săreau să stingă flăcările, devenind o pradă ușoară pentru arătarea însetată de sânge. Considerând că își luase toate măsurile de prevedere necesare, dădu dispoziție să se intre în clădiri. Făcuse apelul nominal în fiecare dormitor, asigurându-se că nu a rămas nimeni pe dinafară. Înainte de a se retrage și el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
o dată, se strânsese din toate colțurile pe unde era împrăștiată, adunându-se în fața sa. De partea cealaltă a foii de sticlă, fuioarele colcăiau într-o fierbere drăcească, lipindu-se de aceasta. Scaunul se răsturnă când Godunov sări în picioare speriat. Arătarea nu zăbovi mai mult de câteva momente. Se părea că știe că nu se poate strecura înăuntru. La fel de repede cum venise, dispăru de acolo. După ce își veni în fire, Boris se apropie din nou de fereastră. Din punctul său de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
va intra peste el. Poate că ar fi trebuit să profite de acest fapt și să plece. Alungă repede acest gând din minte. Odată ieșit din acel spațiu, ar fi devenit o victimă sigură, nimic n-ar mai fi oprit arătarea să îl ucidă. Desigur că nici să rămână acolo nu era o soluție, dar deocamdată nu avea încotro. Se mai liniștise puțin, convins că cel puțin pentru moment se afla la adăpost. Acum, în container, era întuneric beznă. Înserarea coborâse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
să o țineți închisă, insistă Vlad, credeți-mă că știu ce vorbesc. Mihailovici era speriat de-a binelea. Nu de cei doi polițiști care îl interogau, pe el îl înfricoșa duhul lui Godunov. Nu știa dacă acesta reușise să prindă arătarea, iar în cazul în care încercarea dăduse greș, nu va mai dura mult până ce bestia urma să năvălească peste ei. În momentul acela își dorea ca planul lui Boris să nu fi izbutit. Îl durea în cot de cei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care era cel mai tânăr dintre frați. O fi duhul pădurii, așa cum ne povestea mămuța, răspunse Ionică. Cei doi băieți se apropiară și o arătare stranie se înfățișă în fața ochilor. Era un bătrân, cam
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
suflet omenesc se apropia de cei doi băieți: Ce arătare o fi și asta? întrebă Vasilică, care era cel mai tânăr dintre frați. O fi duhul pădurii, așa cum ne povestea mămuța, răspunse Ionică. Cei doi băieți se apropiară și o arătare stranie se înfățișă în fața ochilor. Era un bătrân, cam de optzeci de ani, îmbrăcat cu o rasă de călugăr, roasă de trecerea timpului, dar curată, încins cu un curmei de tei, peste mijlocul subțire al trupului, cu picioarele goale, care
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
de nord a codrului. Un stejar se rostogoli spre văgăuna Căldărușei, proptindu-se în firava unduiere a izvorului de apă tulbure, ce ajungea la vitele, care pășteau pe pământurile de lângă Podu de Lut. Bătrânul, încremenit, vedea cum se apropie o arătare nemaivăzută: jumătate om, jumătate șarpe, avea mâinile acoperite cu brățări de aur, iar, pe cap, purta o coroană bătute cu smaralde și diamante. Cine tulbură liniștea regatului meu? Aah... îngăimă, speriat, moșneagul Nu mai ai grai, străinule? se răsti strania
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]