17,527 matches
-
multă vegetație decât spații construite. Parcul central al orașului, numit Cișmigiu (ceea ce Însemna În turcește „Îngrijitor al fântânilor“, de la „cișmea“ = „fântână“), a fost amenajat, În prima sa formă, pe locul unei bălți mlăștinoase, spre mijlocul secolului al XIX-lea, de arhitectul peisagist german Wilhelm Meyer. Șoseaua Kiseleff, În prelungirea Căii Victoriei, spre limita nordică a orașului, Îmbinare de bulevard și parc, a fost deschisă În 1832, pe vremea generalului rus al cărui nume Îl poartă; un deceniu și ceva mai târziu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
trei kilometri și jumătate și, după câte se spune, cu o jumătate de metru mai larg decât Champs-Elysées. Ca aspect, nu e până la urmă chiar atât de original; nu s-ar putea vorbi de un „stil Ceaușescu“. Au făcut și arhitecții ce au putut și ce li s-a permis să facă. Ansamblul respiră un aer foarte asemănător cu postmodernismul neoclasic al arhitectului catalan Ricardo Bofill, și Îndeosebi cu cartierul „Antigone“ construit de acesta la Montpellier (cam În același timp, spre
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
până la urmă chiar atât de original; nu s-ar putea vorbi de un „stil Ceaușescu“. Au făcut și arhitecții ce au putut și ce li s-a permis să facă. Ansamblul respiră un aer foarte asemănător cu postmodernismul neoclasic al arhitectului catalan Ricardo Bofill, și Îndeosebi cu cartierul „Antigone“ construit de acesta la Montpellier (cam În același timp, spre mijlocul anilor ’80). Palatul și bulevardul taie complet țesătura Bucureștiului: față de orientarea dintotdeauna nord-sud a rețelei urbane, noua orientare este est-vest. Acestea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
dictatorului, fiindcă ar fi urmat să se intre doar cu aprobări speciale, și de asta n-a mai avut el timp). Sunt blocuri mai cu grijă construite decât cele din cartiere, dar nu mai mult decât atât. Carol II și arhitecții lui aveau mai mare anvergură. Cât despre noua axă simbolică, să nu mai vorbim; Calea Victoriei este și azi plină de lume, pe când nimănui nu i-ar trece prin cap să se plimbe pe „Victoria Socialismului“. A rămas un corp străin
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
fără sintagme idiomatice, adevăruri verificabile. Centrul de Cultură din Cascais este foarte nou. A fost inaugurat la 15 mai a.c., pe locul unei mănăstiri din secolul al XVII-lea, de unde deducem că ne numărăm printre primii turiști. Edificiul, proiectat de arhitectul Jorge Silva, dispune de un spațiu amplu, modern și multifuncțional, adaptabil celor mai diverse activități culturale. Principalul punct de interes al așezământului, în acel moment, este expoziția de fotografie braziliană a artistului José de Paula Machado, pe care suntem invitați
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
să ratezi acest reper dacă vrei să poți spune că ai văzut ceva în capitala Spaniei. Clădirea muzeului nu este foarte impresionantă - două caturi, stil neoclasic, fără o ornamentație deosebită -, nu are nimic regesc sau imperial în ea. Proiectată de arhitectul Juan de Villanueva în 1785, devine muzeu de artă propriu-zis din 1818. Adevărata dimensiune a ceea ce se numește „miracolul Prado” o cunoști doar din interior, achitând mai întâi o taxă de 500 pesetas la intrare. Muzeul este uriaș, cu săli
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
e invadat de turiști, ne spune Katrin Oebel, din stafful organizatoric francez. Sosesc tocmai din America, Japonia, Coreea de Sud clienți vechi, degustători cu experiență, care cheltuiesc foarte mulți bani.” Piața Comediei, Quartier des Grands Hommes. Clădirea Teatrului, construită între 1773-1780 de către arhitectul Victor Louis, și cele 12 statui, reprezentând nouă muze și trei zeițe. Luminate de niște proiectoare cu fascicule albastre, statuile par niște personaje într-un spectacol de operă. Turiști japonezi sau coreeni, tăcuți ca de obicei, trec de la o statuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
găsești mereu prilejuri de exultare personală. A doua zi ne vom descurca și noi destul de bine în metroul parizian, cu puzderia lui de semne distinctive, deși subteranele sunt foarte întortocheate, bunăoară în stația Châtelet, unde se întretaie mai multe linii. Arhitectul care a proiectat metroul parizian nu pare să fi suferit de un spirit excesiv de geometric. Mai degrabă s-a lăsat locuit de o imaginație învolburată. Coborâm din metrou în stația Anvers, la poalele Bisericii Sacré-Coeur, spre care urcăm cu funicularul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
o frontieră ți se pare absurd. Azi, hotarele politice nu mai separă state ce împărtășesc aceleași valori, ci demarchează civilizații. Occidentul versus Rusia, Occidentul versus China. Cu atât mai frustrat te simți ca est-european, ale cărui opțiuni sunt ignorate de arhitecții noilor hărți ale lumii. Bruxelles are deja toate semnele unei metropole: bulevarde largi, parcuri imense, building-uri supermoderne. Hotelul nostru se află în Rue de la Loi - un fel de Champs Elysées al Bruxelles-ului -, cu multe magazine de lux, de unde ajungi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
gumă. Și, ca să revin la Hagi, cred că și-a încheiat cariera de fotbalist. Păcat că nu a știut, nu a putut să se retragă la timp. VITALIE CIOBANU: Urmăresc la un post local o emisiune la care participă niște arhitecți, discutând despre moștenirea istorică a orașului. Aceștia comentează niște diapozitive în care apar rămășițele unor situri istorice dărâmate după cel de-al Doilea Război Mondial. Aduc în discuție niște posibile investiții germane pentru reconstituirea anumitor clădiri, biserici și chiar străzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
zonă sub presiunea Armatei Roșii. Acum, mulți dintre ei se întorc, interesați să-și cunoască rădăcinile. Unii renunță, confruntați cu deșertul pe care îl descoperă, alții se încăpățânează să scormonească printre ruine. Kaliningradul are statut de „zonă economică liberă”, și arhitecții din studio speră să-i redea orașului, cu bani din Vest, cel puțin fragmente din înfățișarea originară. După dispariția Uniunii Sovietice și a mitului cu invincibilitatea paradisului comunist, locuitorii din regiune încep să regrete obscur vidul pe care nu l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
rectangulare, din beton și sticlă, sau altele, renovate, cărora li s-a dat un glamour occidental și, pe de altă parte, impunătorul Palat al Culturii și Științei - o clădire „turnată” după model sovietic. Nu știu dacă au lucrat chiar aceiași arhitecți, dar schema uriașului bloc reproduce sediul central al Universității din Moscova și... Casa Scânteii din București, doar că turnul este mai înalt și mai ascuțit - are 30 de niveluri. Mă uit la uriașul turn de inspirație stalinistă și mă gândesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
pentru ziua de astăzi... Nu-mi pot reprima impulsul să vizitez Palatul Culturii și Științei - un edificiu uriaș, în stilul stalinist-victorios, cu fațete/blocuri dreptunghiulare care cresc unele din altele, construcții cum există destule la Moscova. Clădirea e opera unor arhitecți sovietici, construită între 1952-1955, și a simbolizat (poate mai simbolizează) prietenia polono-sovietică-rusă. Mai mult: a purtat inițial numele magic de „Iosif Stalin”. „Acest «cadou rusesc» era menit să «panseze» rănile revoltei antihitleriste din Varșovia, izbucnită la 1 august 1944. Revolta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
drept! Adeseori, masele chiar erau „mulțumite”, mai ales că șefii comuniști aveau grijă, la intervale regulate, să „mai taie grijuliu din vârfuri”, să critice aspru adică (uneori chiar să înjureă pe intelectuali, mai ales pe cei din „latura umanistă”, medici, arhitecți, profesori și pe artiști și scriitori, bineînțeles. Eram victime „din oficiu” și nu o dată am spus-o public, chiar și atunci, că noi, intelectualii, în comunism, umaniștii, suntem „evreii societății”, excelente ținte ale numeroșilor oportuniști, ale viguroșilor carieriști ai „perioadei
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și mi-a făcut darul pieței Senioriei, în primul rând, pentru mine, „șocul și imaginea Renașterii”, piața cu statui semnate de Buonarroti și Cellini, flancată de palate, fiecare în alt stil, unde, adeseori, aceiași maeștri își exersau și talentele de arhitecți. Apoi, bineînțeles, „cea mai frumoasă catedrală a lumii”, după gustul meu, și care a rămas aceeași, văzută apoi de zeci de ori și la vârste diferite, „Santa Maria dei Fiori”, cu cupola îndrăzneață făcută de același Michelangelo sau „Michelagnolo” Buonarroti
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Fără a aduce vreun prejudiciu bunului renume al locului unde îngerul Gabriel a venit să aducă un anumit mesaj " unei fecioare logodite" cu un domn în vârstă bine sub toate raporturile, șef al unei mici întreprinderi de construcții, zidar și arhitect în același timp, numit Iosif, trecutul e trecut. Sau poate mi-au slăbit mie vederile. Pantalonii scurți bufanți strânși la centură, blana de marmotă cu ciucuri de care atârnau monezi de argint și mantiile de mătase brodată aparțin altor vremuri
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
în fața ochilor amintita carte poștală din Belle-Epoque care, după ce a făcut turul capitalelor europene, s-a întors la expeditorul otoman, constelată cu obliterări multicolore, unele de-a dreptul bizare. Oamenii de litere au în această privință mai multă delicatețe decât arhitecții, deși aceștia din urmă sunt mai bine retribuiți. Scriitorii-călători au lăsat orașul așa cum l-au găsit la sosire, iar notele lor de drum, oricât de ample, nu umplu decât rafturile bibliotecilor noastre. Mai puțin discreți, sau poate din înfumurare, arhitecții
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
arhitecții, deși aceștia din urmă sunt mai bine retribuiți. Scriitorii-călători au lăsat orașul așa cum l-au găsit la sosire, iar notele lor de drum, oricât de ample, nu umplu decât rafturile bibliotecilor noastre. Mai puțin discreți, sau poate din înfumurare, arhitecții se exprimă în material masiv și dur, iar rezultatul eforturilor lor îmbătrânește apoi ca o verucă ce nu mai poate fi operată. Ceea ce atenuează această disparitate permanentă este înălțimea uniformă a clădirilor, consecință a interdicției britanice de a depăși nivelul
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dispărut sub falsul renovat, colorat și postsincronizat. Cum ar fi acest bizar Garden Tomb, alături de schitul Sfântul Ștefan, o Golgotă protestantă inventată de englezi în 1883, loc spre care converg autocarele cu nigerieni, ugandezi și kenyeni, cu toții africani anglofoni. Un arhitect ca Viollet- le-Duc ar fi respectat geniul locului, și atunci poate ar fi rămas ceva din acuarelele melancolice ale lui David Roberts, călătorul peisagist englez din secolul al XIX-lea care, cu tonurile lui ocru și cu violențele lui
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Sephoris, unde se mai pot vedea și acum resturile unui teatru roman, săpat în colină, cu patru mii de locuri. Flavius Iosif ne spune că acesta era "podoaba Galileii" de când Irod Antipa și-a făcut acolo capitala și vitrina sa. Arhitectul Iosif a lucrat probabil pe aceste șantiere și poate și Iisus însuși, ca ucenic. Nu este Sephoris oare, "cetatea din vârful colinei" cea evocată cam în doi peri, de Isus, ea care, obișnuită să colaboreze cu ocupantul, va refuza ceva
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
Henri Bergson • Istoria flirtului, Fabienne Casta-Rosaz • Istoriografia română la vârsta sintezei: A. D. Xenopol , Al. Zub • Începuturi și sfârșituri, Lev Șestov • Jurnalul de călătorie al unui filosof, Hermann Keyserling • Mântuirea prin evrei , Léon Bloy • Memoria colectivă, Maurice Halbwachs • Mihail Kogălniceanu: un arhitect al României moderne, Al. Zub • Revelațiile morții, Lev Șestov • Sentimentul românesc al urii de sine, Luca Pițu • Teoria râsului, Henri Bergson • Unduire și moarte, Dan Botta În aceeași colecție va apărea: Otto Weininger, Sex și caracter LIBRĂRII în care puteți
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
atâtea pertractări, mi-a povestit o istorioară pe când eram la Oradea, la granița de vest cum spun cei care țin discursuri. Zice că domnul Iuliu Maniu, tartorul pertractărilor trecute și viitoare, a poftit într-o zi la sine pe un arhitect și i-a cerut un plan de casă. Arhitectul, om expeditiv, i-a alcătuit planul și i l-a adus. Amândoi d. Iuliu Maniu și arhitectul l-au detaliat și l-au discutat. La urmă, d. Maniu a avut de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
la Oradea, la granița de vest cum spun cei care țin discursuri. Zice că domnul Iuliu Maniu, tartorul pertractărilor trecute și viitoare, a poftit într-o zi la sine pe un arhitect și i-a cerut un plan de casă. Arhitectul, om expeditiv, i-a alcătuit planul și i l-a adus. Amândoi d. Iuliu Maniu și arhitectul l-au detaliat și l-au discutat. La urmă, d. Maniu a avut de făcut o obiecție cu privire la două încăperi mai mici, dintr-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
tartorul pertractărilor trecute și viitoare, a poftit într-o zi la sine pe un arhitect și i-a cerut un plan de casă. Arhitectul, om expeditiv, i-a alcătuit planul și i l-a adus. Amândoi d. Iuliu Maniu și arhitectul l-au detaliat și l-au discutat. La urmă, d. Maniu a avut de făcut o obiecție cu privire la două încăperi mai mici, dintr-o margine a clădirii. Aici, observa domnia sa, ori facem o toaletă ș-o cămară, ori două toalete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
obiecție cu privire la două încăperi mai mici, dintr-o margine a clădirii. Aici, observa domnia sa, ori facem o toaletă ș-o cămară, ori două toalete (ca să numim aceste încăperi c-un termen inpropriu însă mai eufonic). Cum doriți dumneavoastră? a întrebat arhitectul; voiți să construim o cămară ș-o toaletă ori două toalete? În nici un caz nu se poate să facem două cămări. Ipoteza aceasta o excludem dela început. O excludem, desigur. Rămâne să mai cuget puțin. Zilele acestea mă voi hotărî
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]