6,220 matches
-
așa, ea nu te avea la suflet. În șaptezeci, cînd ea era șefă de secție, i-ai făcut praf o propunere de invenție; se chema "rezervoare de recuperare"... Rezervoare de recuperare?! Al ei era studiul ăla?!! mă mir eu. Vlad clătină îndelung din cap. Eu rîd încet, ștergîndu-mi nasul cu mîneca hainei de azbest. Ce revelație!... Brîndușa era autoarea acelui dosar ce mi-a fost dat spre a-mi spune părerea, ca fizician, în 1970. Abia terminasem de un an facultatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
declarat la proces? Aș fi făcut orice, numai să nu port în mine copilul acelui individ..." Ce zici de asta? Fata de care vorbești e Silvia, spun eu, iar șeful ei, pînă la... accident ai fost tu. Vlad surîde abătut, clătinînd încet din cap. Mda, murmură el. Să zicem că-i așa. Cine e vinovat? Tu! șoptesc eu scurt. Tu trebuiai pedepsit. Ca legea să mă poată pedepsi, trebuie un minim de dovezi... Lasă cinismul, Vlade! îi strig. Spune care-i
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
ea. În ziua cînd m-am înfuriat pe mine din cauza Brîndușei, mi-a venit ideea de-a încerca să văd cît de unită e familia Chirilă și-am pornit asaltul doamnei Chirilă... Vlad tace și privește în gol. Surîde încet, clătinînd îndelung din cap, apoi continuă: Cred că ea îl avea la mînă pe Chirilă cu niște chestii... Și ca să nu se-ntindă tărăboiul, s-au despărțit și-au apucat-o: unul la dracu', altul la tat-su... Spune-mi, îl
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
cuprins iubita și..."1 Ah, Mihai-Mihai!... "ce clipe ca acestea în lume-ți mai rămîn ?"2, spune el, întorcîndu-se cu scaunul către mine. Strănut de două ori la rînd, îmi șterg nasul cu mîneca aspră a hainei de azbest și clatin din cap afirmativ : Rămîn destule, Vlade... Datoria noastră, însă, e să visăm la cele frumoase. Și să luptăm pentru ele. Vlad se întinde din nou, începînd să recite: Mereu să cheamă țara de inimă visată, / Pe cîmpuri trandafiri fug picurînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
întreabă brusc moș Toader. Am, răspund timid. Bătrînul scoate din buzunar un cuțitaș, îl deschide și taie crenguța cu cele trei flori de magnolie. Să-i duci asta, îmi arată bătrînul crenguța. Mulțumesc! O să se bucure foarte mult. Ehe !... Mihai-Mihai, clatină el din cap. În tinerețe am fost inginer horticol și-am avut în subordine cîteva hectare de seră. Cînd mergeam la cîte-o fată, uite-așa buchete de flori îi duceam! Eram tare pretențios: "fiecare petală o sărutare!" Și-mi dădeau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dumneavoastră n-ați încercat... Și-ntr-un caz, și-ntr-altul, rezultatul e-același: trageți ponoasele. De ce rîdeți? Așa, zic eu, amintindu-mi de referatul făcut de mine la propunerea de invenție a Brîndușei. Asta să zicem că-i situația cu Brîndușa, clatină Don Șef din cap nedumerit, dar ce i-ați făcut inginerului șef?! Nevastă-sa nu-i prea tînără ca să cred că... și-apoi, e femeie serioasă, își vede de meseria ei acolo, la spital... Cu el nu ați avut probleme
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Crezi că e calea cea mai bună, Mihai? O, ce favoare! exclam. Sună frumos acest "Mihai", o imit cu glasul leșinat. Dimineață mă sictireați cu "tovarășe fizician"! Cum de v-ați răsucit dintr-o dată?! Brîndușa tace și mă privește lung, clătinînd din cap. Seara asta, la masă, Vlad mi-a spus că ai cumpărat și tu o Biblie, surîde ea, cu o strîngere discretă a colțului stîng al gurii, iar zîmbetul îi luminează fața, făcîndu-mă să înțeleg că numai și un
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Du-te la spital. Are nevoie de tine. În receptor, aud răsuflarea apăsată a lui Vlad. Mă duc, sigur că mă duc, șoptește el și închide telefonul. Închid și eu telefonul. Rămîn cu mîna peste receptor, cu privirea în gol, clătinînd încet din cap. Apoi îmi iau mănușile de pe măsuță și mă îndrept spre ușă. Deschid ușa, dar înainte de-a ieși, mă întorc spre Fulvia și strîng din umeri. Fulvia strînge și ea din umeri. Lăsăm cafeaua pe altădată, îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
Apoi îmi iau mănușile de pe măsuță și mă îndrept spre ușă. Deschid ușa, dar înainte de-a ieși, mă întorc spre Fulvia și strîng din umeri. Fulvia strînge și ea din umeri. Lăsăm cafeaua pe altădată, îi spun. Pe altădată, clatină ea din cap. Viața e-așa de lungă... Înclin privirea într-un gest de salut și ies. Pînă la scări, merg încet, sprijinindu-mă din cînd în cînd cu mîna de perete, ca un om beat. La scări, mă odihnesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
coboară pe obraz. Cealaltă palmă îmi alintă obrazul drept, lunecînd vîrful degetelor pînă în colțul gurii, apoi peste buzele mele, ca un sărut mult prea domol, ca o atingere. Tu aici!? repet eu chinuit încă de teama că visez. Teona clatină din cap îndelung, afirmativ, închizînd ochii: Da, eu aici... Dacă muntele nu vrea să vină la Mahomed, atunci... Ori poate e invers... Cine mai știe!... Închide ochii și scutură încet din cap, în timp ce pe buzele ei, întredeschise, înflorește surîsul. Cînd
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
va trebui să-mi dai seamă de ziua ta bine petrecută, în care vei scrie alături de dulcele nume pe care mi-l dai cuvintele: cinste, onoare și bunătate! Eu am să te ador, orice ar fi. III Îți scriu aproape clătinându-mă, atât mi-e inima de grea; disperarea ia proporții uriașe. Am pus pe aparatul de radio fotografia ta cu ochi mirați de la vârsta de 3 ani; îmi umplu sufletul cu privirea aceea limpede, angelică, și-ți scriu cu lacrimi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nebună, fiindcă de acum încolo trebuie să nu ne mai atașăm de lucruri, ca să evităm eventualele suferințe. Mica mea dragă, încearcă să-ți faci o situație acolo; nu există deocamdată nici o speranță de întoarcere. Dar parcă poți să știi? Mă clatin de somn și de oboseală, dar am vrut să-ți scriu în seara asta, înainte de plecarea curierului, repede, încă și încă. De fiecare dată mă gândesc că e ultima oară, fata mea preaiubită. Sărbători fericite, An Nou fericit, cu bucuria
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
astea, deși nu vor să recunoască; am să-ți spun ceva ce o să mă coboare în ochii tăi, dar asta este! - cum abia eram în stare să mă târăsc și încercam să duc în cameră [la mine] dragile tale fotografii, clătinându-mă și plângând, m-am împiedicat și eram gata să cad; atunci am zis: „Vezi-i, Doamne, pe cei cărora le datoresc ziua de azi!“, sau cam așa ceva, și seara, băiatul mămichii s-a întors rănit (căzuse în gura canalului
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
tăcere lungă. — Trebuie să fie gata chiar azi? zice Danny în cele din urmă. Adică, chiar azi? — Peste șase ore am avion! Glasul îmi devine un scâncet. Trebuie să fiu cu ea în biserică în mai puțin de... Tac și clatin din cap. Știi ceva, nu-ți fă griji. O să port altceva. — Altceva? Danny lasă jos revista Vogue și se uită la mine, fără expresie. Cum adică să porți altceva? — Păi... — Mă concediezi? Mă privește de parcă tocmai i-aș fi spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pun haina. — Serios? Îl privesc cu spaimă. Cum arată? — Foarte bine. La colțul gurii i se formează un surâs. Dar poate ar fi bine să faci rost de un ac de siguranță după slujbă. — Să-l ia naiba pe Danny! clatin eu din cap. Știam că trebuia să mi iau rochia de la Donna Karan. Pornim pe pietriș, spre drumul acoperit cu foaie de cort, în aerul nemișcat și liniștit, și un soare apos se chinuie să iasă printre nori. Dangătele de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ochi strălucitori. — Doamnele mele, spune Cynthia, râzând. Rebecca. Știu că e greu... dar va trebui să alegi totuși, până la urmă! Pentru o nuntă în iunie, e deja destul de târziu. — Cum să fie târziu? spun uluită. Abia ne-am logodit! Cynthia clatină din cap. — În domeniul rochiilor de mireasă, este foarte târziu. Noi recomandăm în general mireselor ca, în cazul unei logodne scurte, să înceapă să-și caute rochie de mireasă înainte de a se logodi. — Of, Doamne. Oftez din rărunchi. Habar n-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ar fi pe patul ăla de spital și mă ia cu fiori pe șira spinării. Ar trebui să fie OK, dacă are și el puțină grijă de el. Eh, bărbații ăștia! Cred că lor nu li se poate întâmpla nimic. Clatină din cap. Dar, când ajungi aici... începi să-ți dai seama cât de importante sunt unele lucruri, nu? — Categoric, zic cu toată sinceritatea. Rămânem o vreme în tăcere, și eu mă gândesc îngrijorată la Luke. Poate reușesc să-l conving
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Ce vă uitați așa la mine? — Toată lumea ar trebui să-și facă testamentul, spune Michael foarte serios. — Nu mi-a trecut niciodată prin cap că s-ar putea să nu-ți fi făcut un testament până la ora asta, spune Luke, clătinând din cap. — Nu mi-a trecut niciodată prin cap să-mi fac testamentul! spun defensiv. Ce Dumnezeu, n-am decât douăzeci și șapte de ani! — Îți fixez o întâlnire cu avocatul meu, spune Luke. Trebuie neapărat să reglezi cât mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
tocmai le-am primit! Lisa mă ignoră cu grație. — Cum îi spune la colecția asta? Își mijește ochii la tăbliță. Danny Kovitz! Nu pot să cred că Erin nu mi-a zis că o să-i vină chestiile astea! Răutate mică! Clatină un deget la mine, a reproș. Mă uit neliniștită spre Christina, care e brusc alertată. Nimic nu-i captează atenția mai tare ca o remarcă a cuiva că raionul ei n-ar fi absolut perfect. — Scuză-mă o clipă, te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
căutăm una... Spre uimirea mea, o lacrimă începe să-mi șiroiască de-a lungul nasului. Asta de unde-a mai apărut? — Dar, în afară de asta, ești bine, zice Christina. — A, da! Îmi șterg repede fața. În afară de asta, totul e super! — Becky! Christina clatină din cap. Nu-mi place deloc treaba asta. Vreau să-ți iei câteva zile de concediu. Oricum trebuia să ți le iei. — Dar n-am nevoie de nici un concediu! — Am remarcat de mai multă vreme că ești foarte tensionată, dar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am înțeles bine. Lucy a fugit cu... un baterist... care are piercing în sfârc. — Și care stă într-o rulotă, se bagă și tati, semnalizând stânga. — După cât s-a muncit Tom să facă sera aia atât de drăguță, zice mami, clătinând din cap. Unele fete nu înțeleg deloc ce e aia recunoștință. Nu pricep în ruptul capului chestia asta. Lucy lucrează pentru Wetherby’s Investment Bank. Locuiește cu Tom în Reigate. Au perdele care se asortează cu canapeaua. Unde naiba l-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
lucruri de făcut, de verificat, tot felul de detalii de... de... finalizat... Ca, de pildă, pe ce continent să mă mărit. O, Doamne. O, Doamne. — Și... îhm... ce fac ai tăi? — Îmi aduc aminte de toate pregătirile pentru nunta mea. Clatină din cap cu tristețe. Parcă a fost acum o mie de ani. Parcă n-am fost noi. — Vai, Tom. Îmi mușc limba. Îmi pare rău. Hai să schimbăm... Și știi care e lucrul cel mai groaznic? spune Tom, ignorându-mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
un pouf cu burete. Durerea? O, Doamne. La gândul că Suze va suferi mă ia cu leșin. — Am să iau și minge și un pouf cu burete, zic repede. Și, poate, niște aspirine. Extra strong. În cele din urmă ajung clătinându-mă de la greutate la parter, roșie la față și gâfâind. Sper doar că am luat tot ce trebuie. N-am găsit nici o minge gonflabilă în tot magazinul ăsta nenorocit, așa că până la urmă am înșfăcat și eu o canoe gonflabilă și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
însă nici asta nu are nici un efect. Am înțeles, spune Danny, gata să se retragă. Te... cred pe cuvânt la faza asta. Becky, cred că e timpul să te culci. — Da. Așa cred și eu. Ne vedem mai târziu. Intru clătinându-mă în apartament, arunc toată corespondența pe canapea și mă duc direct spre dormitor, la fel de hotărâtă ca un drogat care tânjește după doza lui. Somn. Am nevoie de somn... Luminița de la robotul telefonic începe să pâlpâie și, în timp ce mă lungesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
din setul „bagaj pentru ea și el“! spun în chip de scuză. Am cerut o servietă pentru tine... — Pe care nu mi-a cumpărat-o nimeni. — Și ce vină am eu? Doar nu le spun eu ce să cumpere! Luke clatină din cap nedumerit. — Ai pus pe listă și încălțări de la Jimmy Choo, pentru el și ea? — Mi-a luat cineva pantofii de la Jimmy Choo? zic superfericită - după care mă opresc brusc, pentru că am apucat să-i văd expresia. Luke... glumesc
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]