6,859 matches
-
mititica și a trebuit să stau și io călare pe o femeie“, iar el nu te raportează c-ai întârziat. De Witt trase adânc aer în piept. — Dă pe goarnă tot! îl somă Fritzie. Potaia de Bobby chelălăi rapid restul confesiunii: — Legătura mea de-aici e un amărât de mexican pe nume Felix Chasco. Trebuia să mă-ntâlnesc cu el diseară la motelul Calexico Gardens. Omul din L.A. este fratele unui tip pe care l-am cunoscut la Quentin. Nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
hainele, privind cu jale camera distrusă. Madeleine intră în baie. Peste câteva secunde se auzi cum începe să curgă apa. Emmett se așeză pe marginea patului și își puse hotărât mâinile pe genunchi, de parcă s-ar fi pregătit pentru o confesiune ca între bărbați. Știam că speră să scape spunându-mi numai ce vrea el, dar știam și c-o să-1 fac să toarne tot, până la ultima picătură. Cu orice preț. Pe la mijlocul anilor ’20 Ramona a vrut să facă un copil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
înscrii la Belle Arte”. Erau foarte drăguți și le-am mulțumit ca să nu le stric seara. A doua zi mi-am luat geamantanul de carton în care aveam câteva schimburi și un caiet de desen, ieșind pe poartă. Știu câte confesiuni au un unic scop: de a ascunde adevărul. Cum eu, însă, n-am nevoie de bunăvoința și iertarea nimănui, îmi pot îngădui să recunosc că m-am purtat și la Școala de Belle Arte ca un potlogar: i-am cucerit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
să moară, nici să învie. Se aud zgomote, murmure, voci răzlețe, unele cunoscute, altele nu. Uneori disting propria mea voce. Și când se așterne liniștea, cineva (diavolul?) râde, amintindu-mi că sunt aici și că nu-mi pot îngădui luxul confesiunilor politicoase; sinceritatea mea nu poate fi decât brutală; aceeași voce îmi șoptește că mila e hidoasă și că pentru unele lucruri nu există iertare. 13 (Din caietul de vise) - Am o treabă pentru tine, mi-a zis directorul închisorii, preocupat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
trist decât o carte menită a-și număra cititorii pe degetele unei mâini. Prin contrast, Du Maurier nu avea aproape deloc convingeri. — Cred că m-am născut sceptic, Îi spuse el lui Henry Într-o zi, pe când stăteau pe Banca Confesiunilor; fusese crescut În religia protestantă, dat fiind că tatăl său avea ascendență hughenotă și familia mamei era anglicană, dar cu o atitudine față de religie mai degrabă pragmatică decât dogmatică. Fratele meu Eugene a fost botezat Într-o biserică catolică pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
că ar mânca supa scufundîndu-și lingura în recipientul de pelicanol și-ar ingera, rupând, în bucăți mici, coala de sugativă. Nici acum nu și-a dat seama... Asta, de fapt, a și salvat-o. - Dacă tot am alunecat pe panta confesiunilor... Cine-a tăiat și-a amestecat, cu pietriș, creierii inventatorului Mișcării DA-DA? Cine erau incalificabilii asasini? Cine punea atât de puțin preț pe cultură? Se mai simt amenințate persoanele ce au fost amestecate, acum 60 de ani, în această
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Mă scuzați. Există totuși vizitele prin cîte-o cofetărie. Un cinema. Poți să încingi, în curtea școlii, un mic fotbal. Un baschet. Nu trebuie să ne gândim, una-două, la cimitir. - "Odaia mea mă înspăimîntă", își reglă, tot mai intimistă, lunganca, tirul confesiunilor. Doru își mușcă limba. Dorise să spună: - Da. E un rahat de odaie. Cum trebăluia, cu șoldul stâng către el, uriașa scăpără un chibrit. Lumina violentă, ca de acetilenă, îi cutremură băiatului nervul optic. Acomodîndu-se, din penumbră zvâcniră către el
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
nedormite, dar ei i se păruse că ratase perioada când Tim și Sam fuseseră bebeluși pentru că fusese la serviciu. — Nu știu, am simțit că acel timp Îmi fusese furat și-l voiam Înapoi. Pentru că eram Într-o dispoziție de făcut confesiuni, i-am spus că mi-era teamă să mă implic prea mult. Nu știam dacă eram capabilă să mă Întorc la serviciu fără să mi se Împietrească inima. Chestia e, Kate, că ei ne tratează ca și cum ne-ar face un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
albastre Aste pagine citite Și dureri scînteetoare Și tablouri înfocate Vor pătrunde tremurânde Aste suflete curate. Da, la voi se-ndreaptă cartea-mi, La voi inimi cu aripe. Ah! lăsați ca să vă ducă Pe-altă lume-n două clipe. 42. CONFESIUNE (cca 1874) (Arătînd un cran). Aciea este lumea... de-o sfarăm - e sfărmată. De sfărăm pe vecie acest idol de lut Eterna pace-ntinde imperiul ei mut Și soarele pe ceruri se-nchide ca o rană Ce arde-n universul
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lui suflet confesia-mi cumplită, Să ducă-n piept durerea, - aceea ce menită A fost ca să o poarte o omenire toată, Prea grea pentru un om e... ea trebuie sfărmată În mii bucăți, ca astfel să o puteți purta. Nefericite - iată confesiunea mea. {EminescuOpIV 503} 43. PATRIA VIEȚII E NUMAI PRESENTUL (cca 1874 ) Patria vieții e numai presentul Clipa de față numa-n ea suntem, Suntem în adevăr. - Iară trecutul Și viitorul numai o gîndire-s. În van împingeți ce vi-i dinainte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a vreunui joc bizar pe care Îl juca Împotriva lui Însuși și În care pînă și poliția ezita să intre. Îl reținuseră pe Frank timp de o săptămînă Înainte de a formula acuzațiile, semn sigur că nu erau foarte convinși de confesiunea lui, după cum mi-a dezvăluit inspectorul Cabrera după Întîlnirea mea cu Frank. Dacă señor Danvila reprezenta vechea Spanie - echilibrat, manierat și chibzuit -, Cabrera o reprezenta pe cea nouă. Produs al Academiei de poliție din Madrid, arăta mai degrabă a tînăr
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Baudelaire și Wilde. Am mai pomeni, tot În acest context, alți doi autori revendicabili dandysmului, legați prin destin de Banatul istoric: Szilágyi Géza, primul „decadent” al literaturii maghiare, și Revitzky Gyula. Dar și pe arhimediatizatul În ultimii ani Márai Sándor. Confesiunile sale dezvăluie nu doar un pacificant spirit burghez, ci și o suită de episoade pariziene și berlineze care Îl descriu, măcar parțial, ca pe un dandy autentic. Vom regăsi aceeași familie de spirite aristocrate, trăind aproape anacronic după anii ’20
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
perspectivă a textelor lui Balzac, Barbey, Villiers de l’Isle-Adam, Mérimée, Wilde, Hofmannsthal, Mateiu I. Caragiale, de pildă, nu ar avea decât de câștigat. Nu Însă și biografiile autorilor. În prozele, poemele, textele dramatice bântuite de personaje dandy sau În confesiunile unor dandy celebri, oglinda apare nu pe puține ori ca loc privilegiat, hiper-speculat de către literați, În care se produce marele transfer: ea devine „spațiul unde subiectul se deghizează și intră În legătură cu fantasmele lui”1. Autoarea acestei fraze, Sabine Melchior-Bonnet, dedică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
poate fi orice altceva, dar nu prizonierul formulei definitive, al normei necruțătoare - adică al Încremenirii. În fapt, evoluția sa dinspre clasicismul greco-latin spre romantismul târziu, resimțit atât de puternic În poezie, spre „parnasianismul” ironic din teatru, până la modernismul acut din confesiunile epistolare ce culminează cu De profundis descurajează, cu argumente solide, o astfel de ipoteză. Dar ceea ce-l derutează până la totala confuzie pe cititorul contemporan e „Prefața” romanului. Dintr-o doctrină ce pune accentul pe confesiunea creatorului și pe mărturia omului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
teatru, până la modernismul acut din confesiunile epistolare ce culminează cu De profundis descurajează, cu argumente solide, o astfel de ipoteză. Dar ceea ce-l derutează până la totala confuzie pe cititorul contemporan e „Prefața” romanului. Dintr-o doctrină ce pune accentul pe confesiunea creatorului și pe mărturia omului În carne și oase (aceasta e redescoperirea majoră a sfârșitului de secol nouăsprezece!), Wilde selectează tocmai nespecificitatea ei: „Țelul artei este să pună În evidență arta și să-l ascundă pe artist”. Această propoziție pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
genere, masca este un mijloc de adaptare, pentru „decadent” - neadaptabil prin definiție - masca reprezintă un semn al excepției, o mărturisire plastică a ființei sale posedate de frumos. Poate cea mai pură expresie din Întreg estetismul european a acestui gen de confesiune (fără accente degradate, ca la Thomas Mann, sau automatizate, ca la Ramón del Valle-Inclán) există tocmai În Remember, circumscrisă prin masca lui Aubrey de Vere, cu sulemeniri de o rară și aleasă extravaganță, cu palori de heruvim, sub fard conturându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
simplu. Îl tot chema poliția să-l interogheze. Își dăduseseră și ei seama. Nu era decât o problemă de timp și avea să clacheze și să le spună că el a ucis-o pe Shirley. Ajunsese în starea în care confesiunea ar fi fost o ușurare pentru el. Au avut o tactică deșteaptă. — Copiată după Dostoievsky, murmură Hugo. —Care probabil că a luat-o de la vreun polițist cu care o fi ieșit la băut, remarcai eu. Polițaiu’ ăla îi trage tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
și se legăna cumva în ritmul muzicii, dar când am încercat s-o ating, mi-a luat mâna și mi-a pus-o la loc în poală. Nici măcar nu m-am putut apropia de ea atunci. Vizibil afectat de această confesiune emoționantă, Hugo își scosese limba și se schimonosise de parcă i s-ar fi făcut greață. Nu l-am băgat în seamă, dându-mi seama că era un fel de comportament de macho parodiat: ia uitați colea, mie de fapt nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Paul. Cuvântul pentru curcubeu, un curcubeu primitiv, dar categoric nămolos, este aproape imposibil de pronunțat În limbajul meu: kzspygv. Primul autor care a discutat despre audition colorée, a fost - din câte știu eu -, un medic albinos, În 1812, la Erlangen. Confesiunile unui sinestet li se par probabil plictisitoare și prețioase celor care sunt ocrotiți de asemenea scurgeri și curenți prin ziduri mai solide decât ale mele. Mamei Însă, toate astea i se păreau foarte normale. Chestiunea a intrat În discuție Într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
L-aș iubi!“ „ Atunci mi-aș da jumătate din viață ca să te văd În mâinile Pisicii Sălbatice și a tovarășilor lui beți - și cealaltă jumătate ca să te salvez de primejdia asta.“ Și În acest punct, bravul autor interpolează o ciudată confesiune: „Cea mai dulce sărutare pe care am primit-o În viața mea a fost când o femeie - o făptură blondă, pe terenul de vânătoare - s-a aplecat În șa și m-a sărutat În timp ce ședeam În șaua mea.“ Să considerăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
băiat care Încercase, dar calul fetei Îl Împinsese pe al lui Într-un șanț. Epuizați de aventurile noastre din hățiș, stăteam tolăniți În iarbă și discutam despre femei. Inocența noastră mi se pare acum aproape monstruoasă, văzută În lumina diverselor „confesiuni sexuale“ (care se găsesc În Havelock Ellis și la alții) ale unor țânci care se Împerechează ca niște nebuni. Mizeriile actului sexual ne erau necunoscute. Dacă s-ar fi Întâmplat să auzim de doi flăcăi normali masturbându-se ca niște idioți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
ei. O bătrânică rotundă, cu fața roșie, ochi mici, părul alb, des, tuns scurt. Am încercat să discut și cu ea. Zâmbea întruna, aprobându-mă, orice i-aș fi spus. Din frânturi de fraze, din zâmbete însoțite de începuturi de confesiuni, am început să înțeleg că fusese îndrăgostită de Camil Petrescu, pe când era elevă. I-a vorbit odată chiar, la o „Săptămână a cărții“, când scriitorul dădea autografe pe Ultima noapte de dragoste..., apărută chiar în acel an de demult, 1930
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de sticla ferestrei și mi-am închis ochii, fericit să fur câteva clipe de odihnă. N-am văzut cine-mi aruncase monedele: că fusese vorba de compasiune autentică sau că poate fusese vreun suflet vinovat în drum spre sau de la confesiune, care considerase că un mic gest altruist i-ar putea asigura o mai bună primire din partea Atotputernicului, asta nu voi ști niciodată. În orice caz, acea liră și șaizeci împrăștiată pe piatra din fața mea era o sumă considerabilă pentru nevoile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2259_a_3584]
-
eu. Nu știu ce se întâmplase, dar din acel moment, cum auzi că sunt creștin ortodox, vecina mea se schimbă brusc. Mai departe, discuția noastră se transformase mai mult într-o luptă. Una ataca credința ortodoxă, cealaltă o apăra. Nu înțelesesem ce confesiune apăra, o întrebasem, dar nu dori să-mi spună, îmi zise doar că ea crede în Dumnezeu și că acest fapt nu ne impune niciun fel de religii sau confesiuni, care sunt invenții ale oamenilor. Îmi erau cunoscute aceste situații
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
Una ataca credința ortodoxă, cealaltă o apăra. Nu înțelesesem ce confesiune apăra, o întrebasem, dar nu dori să-mi spună, îmi zise doar că ea crede în Dumnezeu și că acest fapt nu ne impune niciun fel de religii sau confesiuni, care sunt invenții ale oamenilor. Îmi erau cunoscute aceste situații, știam că ele nu se termină niciodată ajungând la un sens sau înțelegere, de aceea, am hotărât să închei discuția. Urmară niște momente de tăcere, după care, Gabriela îmi zise
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]