10,108 matches
-
picioare și apoi îi oferi un loc lângă dânsul. Pe bancheta cealaltă, în fața excelenței, ședeau un colonel cu figura colțuroasă, pe care Apostol nu-l cunoștea, și un maior slab, cu ochii scânteietori de inteligență. Aghiotantul, auzind iar gălăgie pe coridor, se strecură afară, să atragă din nou atenția domnilor că excelența-sa poate să se supere... Generalul îi puse fel de fel de întrebări despre cum a fost rănit, prin ce spitale a umblat, cum s-a vindecat, dar Bologa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
să te menajez! Bunătatea generalului, inexplicabilă și neașteptată, îl exaspera pe Bologa. Vru să-i mai obiecteze că serviciul la coloana de muniții e mai obositor ca la o baterie, dar chiar atunci își aduse aminte de preotul român din coridor și îndată îi răsări în inimă dorința de a-l cunoaște. Nu-l mai interesa nici generalul, nici frontul. Se sculă, bolborosi cuvinte încurcate de mulțumire, strânse o mână grasă și moale, se închină și ieși cu figura luminată... Trecu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-l cunoaște. Nu-l mai interesa nici generalul, nici frontul. Se sculă, bolborosi cuvinte încurcate de mulțumire, strânse o mână grasă și moale, se închină și ieși cu figura luminată... Trecu grabnic în vagonul soldaților, se înghesui printre țăranii de pe coridor. Preotul era tot unde-i lăsase. II văzu de departe și fruntea i se îmbroboni de sudori. Acuma îl recunoscu și se tulbură de bucurie. ― Așa-i că nu mă mai cunoști, părinte? îi strigă, însuflețit, întinzîndu-i mâinile. Preotul îngălbeni
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ca o amenințare... În fund se vedea un rând de acareturi noi. Mai încolo era grădina cu pruni înfloriți, mergând până sub coasta de molifți. În fața șoproanelor, mai mulți soldați spălau două automobile, alături de un întreg parc de motociclete. Prin coridorul și înaintea ușii caselor din stânga se îmbulzeau soldați de toate armele, așteptând ordine și, în așteptare, se trăgeau și se împingeau, pufnind de râs și vorbind în șoapte, căci generalul nu permitea nici un fel de zgomot care să-i tulbure
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
n-ai s-o duci rău la noi! De-o fi să zăbovești mai mult, n-o să te lăsăm pe drumuri. Uite, colo, în fund... Arătă cu degetul un mic chioșc de bârne, cu o ușă și un geam, cu coridor în față și cu trei trepte de scânduri, lipit de casa din dreapta. ― Crezi că aș încăpea eu în coliba aceea? zise Apostol, cercetând din ochi chioșcul cu luare-aminte. ― Cum nu!... La nevoie omul încape și în gură de șarpe, urmă
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
un zid. Bologa stătu acolo să răsufle o clipă și să se răcorească. La poalele râpei găsi altă cărare. Ușurat și odihnit porni în vale și coborî poate cinci minute. Apoi cărarea ocoli o stâncă și se îngustă ca un coridor între peretele râpei și tulpinile brazilor. De-abia acuma începea Bologa să simtă aievea oboseala. Îl dureau picioarele, și genunchii parcă-i erau străini. Se dezvățase de marșuri și azi a umblat atât de mult. Părul îi era ud și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pretorul și cu primarul, Apostol Bologa, între patru soldați cu baioneta la armă, aștepta acuma întoarcerea sublocotenentului care intrase să anunțe sosirea prizonierului. În fundul ogrăzii aceleași două automobile și parcul de motociclete, lângă hambarul cu arestații, parcă aceeași santinelă, în coridor și înaintea ușii din stânga, aceeași îngrămădire de soldați... Și pomii înfloriți în spatele acaretelor, și fântâna cu cumpănă în mijlocul curții... Numai soarele lumina mai vesel, și oamenii, din ogradă, din ferestre și chiar din uliță, se opriseră în loc, uitîndu-se la ofițerul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
interesa ce spune pretorul. Întoarse ochii spre fereastră și văzu tocmai chioșcul pe care i-l arătase ieri primarul și unde voia să-i dea locuință. "Acum nu va mai sta pustie casa de păpuși", se gândi el zărind în coridorul chioșcului un soldat înarmat, ajungând cu capul până la streașină... Pretorul încercă să-l mai descoase, dar Bologa nu mai răspunse nimic. ― Bine, nu ești obligat să răspunzi, zise pretorul, netulburat, clipind repede. Avem dovezi destule și vom mai avea... Așa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cu ochii spre el, îngroziți și cu lacrimi de milă. Le răspunse cu un zînbet plin de credință, parcă le-ar fi spus că toate acestea n-au nici o importanță. Urcă treptele căsuței și văzu de-aproape soldatul încremenit în coridor: înalt, foarte slab și deșirat, cu fața suptă și galbenă, cu hainele largi și soioase, dîndu-și mare silință să pară marțial. Plutonierul deschise larg ușa, lăsând pe Apostol să treacă înainte. ― Dacă doriți ceva, vă rog să mă chemați pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
două clipe și, neprimind răspuns, ieși trăgând ușa. Învârti cheia de două ori în broască, apoi puse și un lacăt mare, petrecând prin belciug. Urmară instrucțiile santinelei, cu glas tare, înadins, să audă și prizonierul: să nu se miște din coridor, să privească din când în când pe fereastră, să-l strige dacă s-ar întîmpla ceva... Soldatul trebui să repete de trei ori instrucțiile. Pe urmă plutonierul coborî treptele de scânduri... 4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
4 Apostol Bologa rămase în mijlocul odăiței cu ochii la ferestruica de lângă ușă. Tresări auzind cheia în broască și ascultă instrucțiile santinelei, neclintit, parcă ar fi fost țintuit locului. Mai auzi pașii plutonierului, pe trepte, trei, apoi alții, de bocanci, în coridor și în sfârșit, în geam, văzu un pătrat din pântecele soldatului cu tunica verzuie, încrețită, cu cartușierele negre și cureaua armei strânsă de o mână noduroasă, cu pielea crăpată și foarte murdară. Se uită împrejur, cum face omul când intră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de motor, câte un strigăt mânios... Apoi prânzul... Și iar gândurile, mereu gândurile... Spre seară auzi pașii plutonierului: poate că-l cheamă pretorul... Se bucură. Barem va mai scăpa de tirania gândurilor. Plutonierul împinse ușa de perete și rămase în coridor. În prag însă, cu o tavă de lemn pe care aducea cina, se ivi Ilona... Apostol sări în picioare, fermecat, ca în fața unei năluciri ispititoare. Ilona se duse la masă, așeză vasele și tacâmurile, cu ochii numai la el. Pe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu zgomot mare, izbindu-se de perete. Din întuneric apăru pretorul cu o foaie de hârtie în dreapta, în ținută
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de răspunsuri năvăliră în pripă cu vești încîntătoare. Poate că acuma, după ce s-a îmbrăcat în haină civilă, n-are decât să pună mâna pe clanță și să plece... departe... să trăiască... Poate că nici santinela nu mai e pe coridor... Poate că afară îl așteaptă Ilona și Klapka și preotul Bote-anu. Dar, în vreme ce-și depănă nădejdile strălucitoare, ușa se deschise iar, și în prag se arătă preotul Constantin Boteanu, înalt, slăbuț, cu patrafirul pe piept, cu o carte
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
-și arunce ochii pe cadran, zicând încet: ― Constantine, să nu mă uiți... Popa strânse ceasornicul în palmă, sub crucea care tremura. Apostol luă pălăria, o mototoli între degete și privi nedumerit în ochii lui Boteanu și apoi spre pretorul din coridor. ― Bologa... a sosit ora... Curaj! zise pretorul, dispărând imediat. Apostol se îndreptă spre ușă, trecu pragul și, în capul treptelor, se opri uluit. Ograda era plină de soldați cu făclii aprinse, cu căști lucitoare ca la o retragere cu torțe
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
mi-am găsit de lucru și m-am mutat într-o cameră de bonă. Era la etajul șase al unui imobil fără ascensor și încăpeam în pat doar pe diagonală. Am fost fericit când am găsit-o. Baia era pe coridor. Nu aveam nici halat, nici trening, așa că trebuia să mă îmbrac de fiecare dată când aveam nevoie să merg la toaletă. Mică, mare, camera asta era însă primul la mine din Franța. Nu am să uit prea curând. V Așa
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
repezit la ușă și am încuiat-o. Cred că și-a dat seama că-i doar în chiloți când a auzit cheia în broască. A început să bată în disperare. Îi dispăruse și râsul. "Dan, potolește-te, trece lume pe coridor, dă-mi drumu'." "Te rog să ne ierți, avem puțină treabă, tu mi-ai sugerat", am îngînat, după care, liniște. Am mai stat câteva secunde, să-i mai aud puțin disperarea, dar nimic. Am deschis ușa, nimeni pe hol. Fată
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
despre activitatea mea subversivă. Poate că subminam moralitatea națională, dacă mă gândesc la cele câteva neveste care au călcat strâmb. Dar cele mai multe erau turiste venite în vacanță, dornice de aventuri de-o seară. Aveam trei camere într-un capăt de coridor, la etajul patru al unui hotel din Mamaia. Toate camerele dădeau într-o terasă uriașă, pe care cu acordul direcțiunii (aveam peste două sute de turiști în grijă în acel an), o foloseam pentru petreceri tocmai pentru că legea interzicea orice activitate
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
și înfulecau peștișori. îmi părea rău după bani. Nici acum nu știu cum am dat de acel miracol. Plictisiți la culme, cu copilul terorizat după noi, am coborât într-o doară la subsolul bazinului cu foci. Acolo se făcea mai întîi un coridor cu terarii de-o parte și de alta. Păianjeni. Păsărari, tarantule, în fine, toate mărimile, formele și culorile. Scârboșenii după părerea Cristinei, inexistente după a Ioanei (care nu putea fi convinsă să deschidă ochii), izvoare de plăcere infinită după a
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
inexistente după a Ioanei (care nu putea fi convinsă să deschidă ochii), izvoare de plăcere infinită după a mea. Apoi, insecte mimetice (concurs: cine le distinge primul dintre frunze și crenguțe) și nu mai știu ce altceva. Iar la capătul coridorului se deschidea o mare grotă, în centru cu un cilindru enorm de sticlă groasă. Toată lumina din grotă era albastrul intens și tremurat al apei din uriașa cisternă. Toți trei deveniserăm deodată albaștri. Era un miracol. Cilindrul era bazinul cu
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
forță și sănătate. De câte ori ating unul, o mare lumină iradiază și mă simt deodată mai bine. Pătrund acum în temnițe. E o cetate a morții și a vicleniei. Meterezele-i depășesc norii, iar pe frontispicii sânt semnele Diavolului. Intru pe coridoare de piatră. Uși secrete se deschid, trape cedează. în cuști de fier - muritori 255 sfârtecați, trași în țeapă, răstigniți pe ziduri însîngerate. Fiecare nouă odaie e înțesată cu demoni. Sânt doar o Armă care carbonizează. Și viclenie. Acum caut cheile
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
timpul scrisorilor sentimentale. - Ascultă, te rog. Scrisoarea... Scrisoarea este un cuvânt prăfuit care, complicat cu sentimente, semnifică fapte triste sau vesele. - Fii atent dacă vrei să traversezi, vine tramvaiul! - Așa sunt după ce-am văzut-o pe ea. Merg pe coridoarele școlii, un coleg mă strigă, eu n- aud... - Și pentru ce-mi spui toate astea? - Nu ți le spun ție sau altcuiva, pur și simplu le spun. De fapt, acceptând că stăm de vorbă, cred că ți-ai asumat riscul
Regăsirea înstrăinării by Ştirbu Mihai () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91672_a_92367]
-
nou spre mine: Reține ce-am spus Bruce. — Mda, mormăi eu. Mă duc În partea cealaltă la Gus, urmărind cu privirea cum silueta dolofană a lui Toal și corpul ca un băț de chibrit al lui Drummond se Îndepărtează pe coridor. Exact ca niște Împuțiți de Stan și Bran. Dacă crede că o să mă străduiesc vrumpic să rezolv cazul ăsta, e scrântit de behăie, Îi spun eu lui Gus. După părerea mea, astai o tactică, clatină Gus din cap, plictisit. Îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
fi avut vreo informație de dat. O să le salt din nou mai târziu. Mititica de Estelle. Uau. Să-mi bag pula, Sylvia aia și toate. Își revin ele. Și o să-și revină. După ce Drummond eliberează Împuțitude teren. Ieșim afară, pe coridor, și acolo sunt doi zugravi care Împroașcă vopsea ieftină de ospiciu pe pereți. Unu dintre ei, oberv eu, se benoclează la curu plat și osos al lui Drummond. — Ar trebui să terminăm cu asta acum Bruce. Cursul din după-amiaza asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]
-
se termină suficient de devreme ca Ray și cu mine să dăm o tură pe la cantină să ne luăm o pauză după-amiază și să ne exersăm numărul Înainte de-a ne duce să-l rezolvăm pe Ocky. Suntem interceptați pe coridor de Amanda Drummond, ne spune că are de gând să discute cu Sylvia și Estelle și dacă vin și eu. Sunt iritat că vaca le-a adus aici fără să mă consulte, da și Încântat de faptul co să fiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2026_a_3351]