7,752 matches
-
ea. De pe terasa Ingelei înfrunt din nou vîntișorul acela înșelător ca să sorb cu nesaț infinitul, nemărginirea, eternitatea. Coji de nucă duc destine și vise pe întinderea fără margini, peste valuri care, deocamdată, nu cer victime. Ca un dominator absolut scrutez depărtările și aflu destine sugerate doar de luminițele ce se aprind în vile situate pe insulele vecine. Vîntul îmi strică ordinea în părul și așa rebel și eu mă simt dintr-o dată trecător prin timp și fără importanță. Poate doar Erik
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Vuk. Păi, nu se mai știa ce-i a unuia și ce-i a altuia. De fapt n-a rămas cine știe ce din ei, primește Vuk un răspuns de oțel. Vuk strînge din dinți. Lumînările se aprind la masă și în depărtare se aude alarma aeriană. De la Zemun, locul său natal, pînă la Belgrad era o azvîrlitură de băț. Dar n-a fost nimic. Liniștea apăsa și așteptarea exaspera. Pe înserate, din nou au sunat sirenele. De data aceasta avioanele au sosit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
grav, o abordează pe nevastă-sa, señora Mayda. My, mi cielo*, putem vorbi ceva? My era diminutivul cu care o alinta el pe señora Mayda. Sigur, mi amo**, răspunde interesată señora. Ramón se mai foiește puțin, privește în gol spre depărtări infinite, își drege vocea și începe: My, noi avem amîndoi salarii bunicele. Vreau să spun, peste media pe țară! Asta așa este. Alții trăiesc, fără să huzurească bineînțeles, doar din salarii. Sigur, cum ar putea altfel. Deci, am putea și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
un gînd îndrăzneț și nu știa cum să-l facă cunoscut soției sale, Amanda. Într-o seară se plimbau cu toții prin parcul Revoluției. Alei îngrijite, flori veșnice, ficuși giganți, lampioane discrete și da, stele. Multe stele care străluceau misterios în depărtări ce înspăimîntă. Se țineau toți patru de mînă și simțeau unirea dintre membrii unei sacre familii. Raul strînge ușor mîna Amandei și aceasta îi răspunde cu un surîs cald, blînd. După un timp soțul rupe tăcerea, cu o voce oarecum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
două ore este deja sîmbătă. În noapte, la un restaurant, un cîntec al formației Ozon este repetat aproape obsesiv. Un cîine al vecinului. fără somn, latră absolut inutil. Latră fără pauze și nu lasă impresia că n-are motiv. În depărtare se aud cîntînd cocoșii. Cucurigul lor mă transportă în vremuri demult apuse, în satul meu unde am făcut ochi. Mă scol și beau puțină apă fără să-mi fie sete. Sînt cam lipicios și mă duc să fac un duș
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
împărți prada. Se va rîde, se vor îmbăta, se vor bate și uneori se vor omorî între ei. Apele astea curate au înghițit destine, speranțe și mult viitor. Dar cine îi mai plînge în afara unor muieri cu privirile înecate în depărtările oceanelor albastre? Moarte deja și ele de mult. O, da, plînge Bahia de Nipe prin tînguielile brizei blînde. Briza îmi mîngîie fața și-mi povestește monoton crîmpeie din istoria însîngerată a acelor locuri. Și, n-au fost pedepsiți de Dumnezeu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
drumul cel mai scurt și apoi sunt obișnuit cu drumurile lumgi.Vorba lungă, sărăcia omului. La drum! Mișcarea aerului din preajma mea mi-a dat de veste că Spiritul domnesc a și plecat. De undeva, din înalturi, vocea Spiritului, voalată de depărtare, îmi atrăgea atenția. - Până vei ajunge tu, eu mă voi obișnui cu locul și voi cerceta biserica și împrejurimile... Mă simțeam sigur pe mine și, cu mare nădejde în Spiritul domnesc, am pornit spre Hlincea... Am ajuns pe creasta Hlincii
Ruga de seară by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91713_a_92842]
-
de perechea iepei, calului). Că e cam îmbătrânit. Ce zici, te descurci? Da, tată! Până m-oi întoarce eu, dacă o da Dumnezeu...i s-a pus un nod în gât și s-a întors chipurile, să mângâie caii. Din depărtare se auzea apropiindu-se automotorul. Bine, copile, mi-a mai spus tata. Ne-am înțeles! Da, tată ! M-a luat în brațe, m-a strâns la piept, m-a sărutat, apoi a sărutat pe bot și caiii și s-a
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
de grâu înspicat. Am stat mult așa, cu lacrimi în ochi. La un moment dat am tresărit. Am realizat că în înaltul cerului nu mai bâzâia, precum cu cinci ani în urmă, acele steluțe argintii aducătoare de moarte, iar din depărtare nu se mai auzeau înfundatele bubuituri de tun. Era cu adevărat pace. Și nu se făcea să plâng. Mi-am șters lacrimile de la ochi și am coborât înspre sat. Cât despre război, nici măcar în amintiri nu ar trebui să mai
Amprentele unor timpuri by ?tefan Boboc ? Punge?teanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84040_a_85365]
-
gimnaziului și ai cursului de învățământ filozofic de doi ani urmau să fie, în primul rând, biserica ortodoxă, în speță Școala teologică din Cernăuți și apoi restul locuitorilor provinciei, care nu mai erau nevoiți să-și trimită copiii la mare depărtare de casă, la Gimnaziile din Lemberg sau Stanislau, unde costurile întreținerii în școală erau mari. În acest mod, procesul de școlarizare-alfabetizare început sub impactul reformelor iosefiniste, în a cărui implementare la nivel provincial Vasile Balș a avut un rol important
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
India devin șovăielnici, ca odinioară descendenții macedonenilor și își pierd curajul care evidențiază locuitorii patriei lor. Natura apare omului, așa ca și altor animale și plante, a avea anumite climate și împrejurări hotărâtoare pentru șederea sa, în afara acestora, într-o depărtare nu prea mare, devin ei înșiși bolnăvicioși și pierd mult din modul lor propriu de a fi și din distincția lor. Îndepărtați-i încă și mai mult, atunci ar înceta să producă roade coapte și în final chiar ar muri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
în cazul ramurilor copacului ce ocupă partea superioară a tabloului. Prin mijloace vizuale, aceste orientări divergente evocă fenomenul acustic al ecoului care, și el, se îndepărtează treptat de apelul sau strigătul ce i-a dat naștere pînă se pierde în depărtări. Asemenea unuia dintre cele mai cunoscute sonete ale lui Baudelaire, această corespondență sugerată între datele senzoriale conferă tabloului o melancolie, o tristețe nostalgică pe care uniformitatea coloritului o accentuează. La articolul „Ecou”, dicționarul lui Littré reunește o serie de citate
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
respins-o. În mitul inuit, tînăra este cea care se arăta ostilă iubirii și căsătoriei ; de aceea, ai săi au abandonat-o. Refugiată pe o faleză, căindu-se, ea le făcea propuneri de căsătorie bărbaților pe care îi vedea în depărtare pescuind din caiace, însă aceștia nu o credeau sau n-o înțelegeau. Nostalgia, resort al mitului grecesc, se transformă așadar aici, printr-o inversare, în neînțelegere. Și inversarea continuă pînă la sfîrșit : în timp ce nimfa greacă este sfîrtecată în bucăți de
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
curate și necurate. Dihotomie Întreținută, ba chiar creată, de religii și fabule. Dar toate sunt nonsensuri, căci de fapt este vorba de percepția noastră subiectivă, raportată la etalonul care ne place să-l vedem În noi Înșine, ca apropiere sau depărtare a unor, la urma-urmei, forme adaptative pe care viața le Îmbracă În fiecare specie În consens cu mediul ei specific și stadiul ei evolutiv. Și, Într’o atare accepțiune, ca un corolar, nu pot fi de acord cu o clasare
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și direcție, e o copie mai bună. Dar cu bionica nu se termină totul. Bomba cu hidrogen reia procesele termonucleare ce se desfășoară În Soare. Și acolo ele sunt catastrofale, dar s’a găsit cineva să tragă foloase, undeva la depărtarea micuțului Pământ. Desigur se va găsi cineva și pentru energia bombei termonucleare dacă vom avea proasta inspirație de a o Încerca pe viu. Dar, uzând de acest exemplu, spun: Nu bionica, ci mai generala naturalețe trebuie să ne inspire În
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
-ne cu toate puterile să ne scape de crudă soartă a mersului pe nuci. Zâmbetul acela cald și mieros ce ni-l înfățișa și acum îmi unge inima ofilită de trecerea anilor... Casa nu era decât la 200 de metri depărtare de biserică, fiind poziționată în așa-zisul centru al satului. Cum eram cât o șchioapă, îmi părea atât de mare și zgomotos încât îl comparam cu mândrie tuturor cunoscuților cu Piața Unirii din Iași. Naivități inerente vârstei... Între „cooperativă”, cum
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
cu elemente de stejar, gorun și fag. De pe vârful dealului, satul arată ca o frumoasă poveste spusă copiilor în prag de seară. Casele înconjurate de garduri și copaci abia își ridică privirile, surâzând una alteia; drumurile șerpuite se întind până în depărtare, îngrămădite de garduri și livezi; dealurile înconjoară satul ca o năframă cusută cu mii de flori, iar codrii seculari inundă satul de sănătate și fericire, răsuflând adânc și cu foșnet. Numai mănăstirea privește zveltă spre cer, veghind cu turnurile sale
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
tri locuri sunt tri jocuri. Iar un joc din ce mai este, Tot din ruji și din neveste. Tot de flori de fete mari, Iar alt joc din ce mai este, Tot de cruci de mari voinici. Și văzui din depărtare D-un voinic venind călare. Și dacă s-apropiară, Iacă-i (Gheorghe), bun băiatu, P-un cal dalbu-i de-asudatu. De asudat și de-nspumatu, Și împodobit cu flori, Tot cu flori de fete mari. Când la joc el mi
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
s-a dovedit a fi total falimentară în mai puțin de un secol. Suficient timp ca să priveze de la o viață omenească câteva generații de români ce ar fi putut fi cu adevărat fericiți în alte condiții istorice. Aflați acolo în depărtări unde munca era plătită cu prețul ei adevărat, unde cel mai bun și cel mai harnic era și cel mai căutat, cârțișorenilor noștri nu le-a fost foarte greu nici să-și schimbe stilul de viață, nici să vadă ce
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
vine asta sau este o simplă închipuire, devine curioasă Janeta. ─ Alexandru Mitru explică în „Legendele Olimpului” că „Țara hesperidă sau țara încercării se pare că era pentru cei vechi occidentul Africii și elinii care pluteau pe Marea Mediterană vedeau în depărtare muntele Atlas. În fiecare seară dincolo de acest munte priveau norii poleiți în culorile galben, roșu purpuriu ale apusului considerând că acolo este grădina minunată cu merele de aur. Heracle a împlinit toate poruncile regelui Euristeu cel sfătuit de Hera. Cea
7 zile ?n Grecia by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/84081_a_85406]
-
pădurea ta cu tot?8 O delimitare geografică mai exactă a acestui spațiu în care Eminescu s-a mișcat cu mare ușurință părăsind incinta casei tot mai des și tot mai atras de misterele codrului, de unduirea lacului și de depărtarea schitului Agafton își găsește corespondentul în suprema înflorire în sufletul copilului 9 a tot ceea ce semnifică misterul adânc al ruralului: a trăi la sat înseamnă a trăi în zariște cosmică și în conștiința unui destin emanat din veșnicie 10. Dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
venit acasă, ci se tot învârtea pe lângă un păr cu pere a lui Nicolai Isăcescu. Maica Fevronia era la noi, tata lipsea d-acasă. Părul lui Isăcescu era pe o coastă, drept în fața caselor noastre și la vreo 150-200 metri depărtare. Maica Fevronia, văzându-l, a zis: ia uite, Ralucă, cum samănă băiatul cela cu Mihai, și atât, când se pomenește cu o babă, care-i zicea în sat baba Prodănoaia, care vine și spune că acel băiat e Mihaiu și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
spartă și gata să închine steagul, sunt complet părăsite și acoperite cu bălării 52. La comemorarea a 37 de ani de la moartea poetului, căpitanul A.I. Gheorghiu se întreaba: este aceasta o comemorare? Nu ! ci un prilej de a dovedi câtă depărtare de la vorbele și inițiativele ocazionale, care trec, până la fapta temeinică, care trebuie să rămână 53. Din nota de subsol mai aflăm că s-au strâns 97340 de lei în scopul reconstituirii casei, dar astăzi Comisia Monumentelor Istorice este chemată să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
Irimescu a făcut jalbele mai sus pomenite și i-a pus pe țărani să le semneze. Iată deci: ADEVĂRUL ASUPRA UNOR LUCRURI FĂCUTE LA IPOTEȘTI Sânt din satul Cucorăni, comuna de care ține Ipoteștii, satele aflându-se la 4 km. depărtare. Copil, am trăit puțin la Ipotești, am colindat ținutul dintre sate, am cules flori și bureți în pădurea învecinată: adolescent, elev de liceu, am cutreierat codrul de aramă, m-am odihnit pe prispa cea de brazde de la izvorul care tremură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
50 de ani [eroare, n.n.] de la moartea marelui poet, să inițiez o sărbătoare deosebită. Deci s-a făcut la teatrul local o adunare cu cuvântări, recitări, cântice, iar apoi o procesiune la Ipotești, cu elevi, armată și destul popor, căci depărtarea satului de oraș e de vreo 8 km. Am văzut halul în care se află casa părintească a poetului, nelocuită și în parte dărăpănată, bisericuța amenințată cu distrugerea, căci ploua în ea, mormintele părinților și celor doi frați în complectă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]