12,690 matches
-
1992) era mai mult decât legitimă, nu numai pentru personalitatea omului, scriitorului și artistului, ci și pentru istoria literaturii italiene și europene. Dincolo de anevoioase probleme de lecțiune și de marile dificultăți tehnice de editare cu care s-au confruntat atât editorul italian cât și cel român (performant în privința sincronizării), structura textului final oferă totuși posibilitatea unei lecturi fluente, spectaculare, incluzând și cuvenita rigoare "ezoterică" impusă de autor. Cruzimea decupajului realist merge mână în mână cu performanța grilei psihanalitice, aplicate la vasta
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
identifica astfel adversarul de șah al partidelor jucate în adolescență (pentru titlul național) și al celor din lagăr, după patru decenii de căutare. Acum știe totul despre el, începând cu nemântuita dependență de șah a maestrului de odinioară și a editorului unei reviste de specialitate în prezent, și terminând cu tabieturile sale de om de afaceri navetist între München și Viena. Așa se face că în compartimentul de tren ce-l ducea în acea vineri seara la Viena, se strecurase tânărul
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
de pildă, cum, conform autorului prefeței la ediția în limba franceză (Fayard, 2003), romancierul albanez, sceptic în privința prăbușirii comunismului în țara sa, se decide să-și transfere clandestin unele manuscrise fățiș anticomuniste la Paris, fie personal, fie încredințându-le valizei editorului Claude Durand. Scrisă în 1985 și făcând parte din lotul "exportat", prima piesă a dipticului mai sus citat, Fiica lui Agamemnon, poate fi considerată un pamflet politic pe adresa stalinismului în stil albanez, un cocteil menit să desfigureze sufletul și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
se face că, în numele acestui lung exercițiu de virtuozitate livrescă, fusese silit să renunțe la familie, să trăiască improvizat și prin delegație, înstrăinându-se de propria viață. Paco își înțelege în fine impasul și infirmitatea într-o confruntare cu bătrânul editor și editura pentru care produsese zeci de titluri; drept care denunță contractul cu o lume-capcană căreia i se dedicase exclusiv. Ieșirea furioasă față de acel univers expirat și asfixiant, este un prim prilej pentru Trapiello de a ni se arăta ca portretist
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
multe ori și avansat locotenent. În martie 1918, a fost strămutat pe frontul italian. Versiunea finală a Tractatus-ului a produs-o în timpul unei permisii din vara acelui an. Este interesant că Wittgenstein și-a dorit ca textul să apară la editorul Jahoda, cel care publica lucrările lui Karl Kraus. Este încă un indiciu că el socotea considerațiile despre etică și valori drept tot atât de importante ca și cele despre logică și credea că primele nu pot fi despărțite de ultimele. Spera că
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
Jahoda, cel care publica lucrările lui Karl Kraus. Este încă un indiciu că el socotea considerațiile despre etică și valori drept tot atât de importante ca și cele despre logică și credea că primele nu pot fi despărțite de ultimele. Spera că editorul va remarca apropierea de Kraus. Ceea ce nu s-a întâmplat. Din noiembrie 1918, Wittgenstein este prizonier de război în Italia. A fost internat într-un lagăr pentru ofițeri austrieci în sudul Italiei, la Montecassino. Unul dintre camarazii de care s-
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
că mesajul acestui text extrem de condensat va fi greu accesibil tocmai unor persoane cu cea mai înaltă competență logico-filozofică. Îi venea însă foarte greu să accepte acest lucru. Într-o scrisoare a lui Parak, din aprilie 1978, către Wilhelm Baum, editorul jurnalelor codate ale lui Wittgenstein, există un pasaj semnificativ în această privință: „După ce eu citisem Tractatus-ul și înconjuram pentru a suta oară spațiul liber de sub barăci, Wittgenstein mi-a spus, referindu se la entuziasmul meu: «Dacă și Frege ar primi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
venera atât de mult, nu a înțeles deloc Tractatus-ul. Știți ce a însemnat asta pentru el, care era atât de dependent de opiniile lui Frege? O cădere în gol.“45a Reîntors din prizonierat, în 1919, Wittgenstein va trimite manuscrisul Tractatus-ului editorului Braumüller, cel care îl publica pe atunci pe Weininger. Dacă modul cum a receptat Russell scrierea sa a constituit pentru Wittgenstein o decepție, apoi reacția editorilor a reprezentat o adevărată umilință. Jagoda a refuzat manuscrisul invocând rațiuni tehnice, iar Braumüller
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
cădere în gol.“45a Reîntors din prizonierat, în 1919, Wittgenstein va trimite manuscrisul Tractatus-ului editorului Braumüller, cel care îl publica pe atunci pe Weininger. Dacă modul cum a receptat Russell scrierea sa a constituit pentru Wittgenstein o decepție, apoi reacția editorilor a reprezentat o adevărată umilință. Jagoda a refuzat manuscrisul invocând rațiuni tehnice, iar Braumüller i-a cerut să plătească hârtia și tiparul, ceea ce acesta a refuzat, desigur nu din motive financiare.46 Revista Beiträge zur Philosophie des deutschen Idealismus, unde
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
astfel nu numai ruptura dintre filozofia tinereții și cea mai târzie, ci și îndepărtarea celei din urmă de tot ceea ce a fost până atunci filozofia. Și Rush Rhees, executorul testamentar al lui Wittgenstein și, alături de Elisabeth Anscombe și von Wright, editorul multora din manuscrisele sale, credea că viziunea lui Wittgenstein asupra limbajului s-a schimbat în mod esențial. Wittgenstein privea acum limbajul ca fiind ceva foarte diferit de un calcul, în genere de acele concepte care stau pentru un număr bine
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
dat aici o soluție „definitivă“ problemelor pe care le-a abordat. Nimic din toate acestea nu se poate spune despre însemnările pe care le-a lăsat Wittgenstein în grija moștenitorilor săi testamentari, nici despre alte relatări asupra vederilor sale filozofice. Editorii manuscriselor sale sunt cei care au decis asupra selecției și ordonării însemnărilor pe care le-au publicat. Ce anume ar fi ales Wittgenstein să publice și cum ar fi ordonat el materialul nu știm și nu vom ști. Schulte sublinia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
remarcă el ar putea să pună în paranteze expresia nemulțumirii sale prin formulări ca «Asta nu este cu totul corect», «Asta e suspect». El ar oferi cu plăcere cartea prietenilor săi, dar nu intră în discuție să o dea unui editor.“33 Este clar că Wittgenstein nu vedea în ceea ce el a produs cu mari eforturi o operă filozofică de genul Tractatus-ului. 3. Distanța stilistică Diferența dintre Tractatus și texte reprezentative pentru filozofia mai târzie a lui Wittgenstein va putea fi
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
care importanți comentatori au formulat răspunsuri diferite. G. P. Baker și P. M. S. Hacker susțin că schimbarea este vizibilă deja în Gramatica filozofică, un text a cărui sursă principală o constituie manunscrisul mai cuprinzător produs de Wittgenstein în anii 1932-1933. Editorul, Rush Rhees, aprecia că însemnările pe care le-a publicat sub acest titlu au fost puse pe hârtie mai devreme sau în același timp cu dictarea Caietului albastru, în anul 1933. Joachim Schulte crede că schimbarea se conturează clar abia
Gânditorul singuratic : critica și practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]
-
1957-1961), Facultatea de Filologie a Universității "Al. I. Cuza" din Iași (1961-1966). Redactor de emisiuni culturale la Studioul de Radio Iași (1966-1971), redactor și redactor-șef adjunct la revista "Cronica" (1971-1998), muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Iași (2000-2006), Senior editor al "Revistei române" (din 2002) și director al revistei "Cronica veche" (din 2011). Debutează cu versuri în "Iașul literar" (1962) și editorial cu Punctul de sprijin (1971). Colaborează la "Amfiteatru", "Convorbiri literare", "Dialog", "Dacia literară", "Ateneu", "Bucovina literară", "Orizont", "Revista
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
trad. de Rareș Moldovan, Paralelă 45, București, 2008. Bo, Carlo, L'eredità di Leopardi e altri saggi, Vallecchi, Firenze, 1964. Bo, Carlo, Letteratura come vită, a cură di Sergio Pautasso, Rizzoli, Milano, 1994. Boni, Massimiliano, Leopardi e 'La Ronda', Tamari editori, Bologna, 1967. Borello, Rosalma Salina, Barbaro, Patrizio, Salvatore Quasimodo, biografia per immagini, Gribaudo, Torino, 1995. Borgese, Giuseppe Antonio, Storia della critică romantică în Italia, Edizioni della critică, Napoli, 1905. Bosco, Umberto, Realismo romantico, Sciascia, Caltanissetta Romă, 1959. Bratu Elian, Smaranda
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
critici, A. Morano, Napoli, 1910. Sanctis, de Francesco, Opere: l'arte, la scienza e la vită, vol. XIV, Einaudi, Torino, 1969. Sanctis, de Francesco, Leopardi, Einaudi, Torino, 1983. Sanctis, de Francesco, Studio șu Giacomo Leopardi, a cură di Ghidetti Enrico, Editori Riuniti, Romă, 1983. Savoca, Giuseppe, Concordanza delle traduzioni poetiche di Giacomo Leopardi: concordanza, lista di frequenza, indici, Olschki, Firenze, 2003. Savoca, Giuseppe, Concordanza delle poesie di Salvatore Quasimodo, testo, concordanza, liste di frequenza, indici, con una lettera presentazione di Oreste
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
Leopardi, îngrijit de Carlo Muscetta și Antonia Pernă, Einaudi, Torino, 1983; Francesco de Sanctis, La prima canzone di Giacomo Leopardi, nuovi saggi critici, A. Morano, Napoli, 1910, pp. 107-109, Francesco de Sanctis, Studio șu Giacomo Leopardi, îngrijit de Ghidetti Enrico, Editori Riuniti, Romă, 1983. 41 Renzo Negri, op. cît., pp. 3-5. 42 Benedetto Croce menționează că cea de a doua perioadă începe în 1885-1890, se încheie în jurul anului 1910-1915 și îi are ca principali reprezentanți pe Antonio Fogazzaro, Gabriele D'Annunzio
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
ai cosiddetti "idilli", a quelli giovanili e ai posteriori, ai piccoli, e ai "grandi idilli". Cfr. și Giuseppe Antonio Borgese, Storia della critică romantică în Italia, Edizioni della critică, Napoli, 1905. 100 Cfr. Massimiliano Boni, Leopardi e 'La Ronda', Tamari editori, Bologna, 1967, p. 45 și Sergio Solmi, "Leopardi e La Ronda", Leopardi e îl Novecento, cît., pp. 127-148, p. 136. 101 Che ha fatto Leopardi? Conservando i verși tradizionali alla strofa ha sostituito îl periodo, Riccardo Bacchelli, Saggi Critici, Mondadori
Leopardi în secolul XX : cazul Quasimodo by Aurora Firţa [Corola-publishinghouse/Science/1445_a_2687]
-
goticul poesc duce la o multitudine de tălmăciri ale textelor autorului lui Annabel Lee în limba marii culturi europene a timpului, impunîndu-l atenției unei audiențe elevate, mult mai sensibile la finețea artistică a straniului și morbidului decît americanii secolului romantic. Editorul și traducătorul majorității prozelor din prezentul volum constată fără echivoc: "E foarte probabil ca fără fervoarea fraternă a lui Charles Baudelaire, Stéphane Mallarmé și Paul Valéry, scriitori aflați în căutarea unui spirit tutelar, Poe să fie astăzi un autor la fel de
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
sine în traumă și disperare. Același tipar moral și tipologic revine în romanul cu succes internațional (1934), A Handful of Dust/ Un pumn de țărînă (aluzie intertextuală la poemul lui Eliot The Waste Land/ Tarîmul pustiu, impusă ca titlu de editori și neagreată complet, se pare, de către Waugh), unde Tony Cast evadează dintr-o căsătorie fără orizont cu Lady Brenda Cast, prin călătoria inițiatică în Brazilia. Boala și suferința îi recuperează, compensator, identitatea pierdută. Nu întîmplător, Brenda îl crede mort și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
curînd deviat, cine e majordomul al cărui rol l-am jucat dintotdeauna eu?. Stevens vrea să știe, cu certitudine, "ce se înțelege printr-un majordom mare?". Membru al unei organizații exclusiviste de butlers (închisă în 1933), așa-numita Societate Hayes (editor al unei reviste de specialitate, pe care personajul central o citește cu sfințenie, A Quarterly for the Gentleman's Gentleman Trimestrialul Gentleman-ului altui Gentleman, într-o traducere foarte literală), Stevens trăiește doar pentru profesia lui, similară, prin devotament și
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
nu mă lăsa distras sau influențat de această lucrare, am decis să nu o citesc, nici pe ea, nici alte cronici pe marginea ei; nu am făcut-o nici pînă astăzi. În septembrie 2003, la cîteva săptămîni după ce am trimis editorilor Autorul, la rampă!, terminat, am aflat că și Colm Toibin scrisese un roman despre Henry James, care urma să fie publicat în primăvara lui 2004. Las în seama celor interesați de Zeitgeist să dea o semnificație acestor coincidențe" (p.438
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
curînd derutant pentru Du Maurier). Pentru James intrat adînc în depresia sterilității creatoare evenimentul este un șoc din care nu-și va reveni niciodată (pasajele de "invidie profesională" față de George sînt studiate cu finețe de către Lodge). Într-o discuție cu editorul McIlvaine, aflînd că Trilby ar putea fi cel mai bine vîndut roman al tuturor timpurilor, James exclamă: "Dumnezeule mare!/.../. Am nevoie de puțin aer"(p.368). Chiar și pe patul de moarte, parțial afazic, Henry pare că articulează "Trilby e
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
populație aparține. Dimpotrivă, într-un text ca A Theft, decorul se schimbă, Bellow intrînd în zona boemei artistice new yorkeze, din anii postmodernității americane. Autorul a vrut să publice această nuvelă-roman, serial, în The New Yorker, dar, la reticența virtualilor editori, a renunțat, tipărind-o, în 1989, într-un volum autonom. În anii nouăzeci, a reluat proza în unele antologii cu bucăți ficționale de sine stătătoare, ceea ce implică bănuiala că și pentru Bellow fragmentele de acest tip aveau un statut incert
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]
-
acum pretexte pentru o investigație mai amănunțită a Los Angeles-ului sordid și morbid, un oraș puțin cunoscut elitelor financiare ale locului sau micilor burghezi americani. Chinaski nu reușește să comunice cu nimeni (în paralel, scrie enorm, în ciuda refuzului constant al editorilor de a-l publica), "retrăgîndu-se" în băutură și intersecții pasagere cu "sufletele pierdute" feminine, de felul lui Jan (o prietenă de care se atașează în atmosfera halucinantă a unui bar). Femei face un alt salt temporal, oprindu-se în viitor
[Corola-publishinghouse/Science/1479_a_2777]